DESCOPERA.RO a lansat un concurs pe gustul meu-confruintarea razboinicilor; va las sa cititi
BERSERKER VERSUS CAVALER HWARANG
Cu siguranta ca un Berserker nu a intalnit vreodata un cavaler Hwarang in carne si oase. Pur si simplu, cei doi traiau in colturi diferite ale lumii. Dar cum ar fi fost daca cei doi maestri ai manuirii armelor s-ar fi aflat fata in fata? Cum ar fi aratat aceasta inclestare fara egal in lumea medievala? Forta si duritatea impotriva agilitatii si a tehnicii, transa incotrolabila impotriva calmului imperturbabil, bruta capabila sa omoare un urs cu mainile goale in fata unui razboinic apt sa taie un fulg ce pluteste in aer? Tu vei decide in aceasta prima infruntare a concursului nostru. Si nu este decat inceputul! Decide ce razboinic va merge mai departe. Pe masura ce acesta va avansa in etapa superioara, vei afla noi si noi lucruri despre el!
Nicicand in istorie nu au existat razboinici mai fiorosi si mai temuti decat berserkerii scandinavi. Intr-o societate in care cultul luptatorului nordic era adanc inradacinat in constiinta oamenilor si in care pana si poemele de dragoste contineau liste ale dusmanilor ucisi pe campul de lupta, o clasa razboinica fara egal s-a ridicat, socand pana si pe cei mai incercati dintre vikingi. Controversati, duri, sangerosi, salbatici, berserkerii au reprezentat apogeul violentei vreme de secole. Nu intamplator, in Evul Mediu, erau numiti si Ingerii Iadului…
Arme
Armele berserkerilor scandinavi nu difereau de cele ale razboinicilor vikingi, in fond, erau membri ai aceleiasi societati sangeroase. Ceea ce diferea era modul lor de intrebuintare. In general, berserkerii nu foloseau armuri, asta si ca o sfidare la adresa adversarului. Astfel, redutabilii razboinici puteau folosi doua arme in acelasi timp, in loc de una. Cu siguranta ca imaginea unei matahale de aproape doi metri inaltime, goala sau acoperita partial cu blanuri, tinand cate un topor in fiecare mana si zbierand de mama focului prin padurile intunecate ale nordului, nu era una pentru cei slabi de inger.
Cea mai la indemana arma a unui razboinic scandinav, fie el berserker sau nu, era sulita masiva de lemn, de 2-3 metri lungime. In fapt, datorita fortei native, un berserker putea arunca doua sulite in acelasi timp, cu aceeasi eficacitate cu care ar fi aruncat una singura. Sulitele, care deseori nici nu aveau varf metalic, erau folosite atat pentru aruncare cat si pentru lupta de aproape, ele dovedindu-se arme letale in mainile unor ucigasi profesionisti, asa cum erau acesti luptatori nordici.
Sabiile, chiar daca nu erau cele mai eficiente si mai spectaculoase arme din Europa acelor vremuri, urmau modelul latin al spathei, sabie cu doua saisuri, de circa 90 de centimetri lungime. Acestea erau alcatuite din bare de fier rasucit, batute cu ciocanul si, ca dovada a respectului pe care nordicii il acordau unei asemenea arme "nobile", sabiile purtau nume si se transmiteau din generatie in generatie in familiile luptatorilor. Asta in cazul in care nu se rupeau pe campul de lupta, o situatie des intalnita in cazul razboinicilor scandinavi. In schimb, la loc de cinste se afla si cutitul lung, seax, de care niciun viking nu se despartea vreodata. Conform datelor din anul 921 d.Hr. din "Risala", document arab apartinand carturarului Ahmad ibn Fadlan ibn al-Abbas ibn Rasid ibn Hammad, "fiecare barbat poarta la brau un topor, o sabie si un cutit lung, de care nu se desparte niciodata. Sabiile sunt uriase si gravate asemenea sabiilor france".
Dar, poate cea mai cunoscuta si mai eficienta arma a unui berserker era toporul de lupta. Fie ca era modelul danez, cu un singur tais, sau ca era vorba de modelul urias al bardei cu doua lame, un topor era nelipsit din arsenalul unui viking. Insemnarile medievale sustin ca un berserker era capabil sa taie in doua un om si un cal, si totul dintr-o singura lovitura. In general, erau folosite modelele cu un tais, acestea putand fi aruncate cu precizie asupra adversarilor sau putand fi folosite in lupta alaturi de scut. In schimb, topoarele uriase care necesitau ambele maini pentru a fi manevrate, au aparut in secolele X-XI, fiind preluate si de popoarele aflate in vecinatatea sau in conflict cu vikingii.
Armura
Nu se pot spune prea multe lucruri despre armura unui berserker, si asta pentru simplu fapt ca nu purta una. Rareori, berserkerii imbracau armuri sau foloseau celebrele scuturi de lemn, iar daca faceau acest lucru, atunci, cu siguranta, ar fi purtat vestminte din blana de lup sau de urs mai mult pentru a impresiona decat pentru a se proteja. Ferocitatea innascuta, forta bruta, transa ucigasa in care era capabil sa intre un atare razboinic, capacitatea de a-si ingrozi adversarul precum si atacul devastator erau totul pentru un berserker. Intr-o astfel de situatie, practic, armura era nefolositoare.
Scurt istoric
Nu se stie exact momentul in care au aparut berserkerii ca parte distincta a armatelor nordice. Se pare ca o prima forma de manifestare a acestora au descris-o romanii. Tacitus mentioneaza ca in momentul invadarii Germaniei de catre trupele imperiale, latinii au fost intampinati de razboinici impunatori care nu numai ca isi acopereau tot corpul in culori amenintatoare si blanuri de animale, dar uzau si de o ferocitate naturala, asa cum numai salbaticiunile pot avea. De altfel, Roma a renuntat la ideea de a cuceri triburile germanice, dupa o serie de infrangeri rasunatoare. In schimb, este cunoscut momentul in care ordinul razboinicilor a fost trecut in ilegalitate; anul 1015. Duelurile si practicile berserkerilor au fost interzise oficial de catre regele Eirikr Hakonarson in acel an, desi ele au continuat sa fie practicate in secret pana in secolul al XII-lea.
Se spune despre berserkeri ca ar fi fost posedati, ca se aruncau in lupta ignorand orice pericol, goi sau acoperiti de blanuri, urland asemeni animalelor salbatice, muscandu-si armele si atacand tot ceea ce la statea in cale. De multe ori, in frenezia luptei, se intampla ca unii dintre ei sa se napusteasca asupra unui copac sau asupra unei stanci pe care o confundau cu dusmanul, sau sa ucida fara discriminare pe adversarii sau aliatii din jurul lor. Teroarea nascuta din furia lor incontrolabila (numita berserkergang) avea sa devina legendara si chiar sa fie asociata, in mod gresit, tuturor razboinicilor vikingi.
In Grettirs saga, un poem scandinav, este descris un proces de accedere in clanul berserkerilor, proces in care tinerilor li se aruncau armele in vizuina unui urs. Acestia erau obligati sa patrunda goi in vizuina, sa infrunte si sa ucida animalul din blana caruia urmau sa isi confectioneze hainele caracteristice ordinului. Abia atunci puteau fi numiti adevarati berserkeri.
Trecuti pe nedrept in umbra de catre celebrii luptatori ai Chinei si Japoniei, razboinicii coreeni s-au dovedit, la randul lor, unii dintre cei mai buni artisti martiali nu doar din Asia, ci din intreaga lume. Responsabile de slefuirea lor s-au dovedit a fi vitregiile istoriei, concretizate prin atacurile chinezilor, japonezilor si mongolilor. Pe langa respingerea invaziilor straine, statele coreene au cunoscut numeroase perioade de lupte si tulburari interne in care priceperea in lupta si abilitatile martiale au facut diferenta intre invingatori si invinsi. Iar invingatorii au fost intotdeauna cavalerii Hwarang, elita razboinicilor din Tara Diminetilor Linistite!
Armele
In ciuda sutelor de razboaie si invazii, soldatii regatelor coreene nu s-au sfiit sa copieze de la dusmanii lor cele mai eficiente arme si tehnici de lupta pe care si le-au adaptat in folos propriu prin inglobarea lor in propriile arte martiale. Mostenirea martiala coreeana s-a regrupat asadar in nu mai putin de 24 discipline distincte care acopereau cele mai diverse arte martiale, de la stilurile de lupta cu sabia si lancea, la arta calariei, si de la lupta cu mana goala la metode de alimentatie, yoga si autohipnoza coreeana. Toate au fost pastrate pana in prezent prin intermediul unei lucrari intitulata Muye Dobo Tongji, scrisa de generalul Yi Duk-moo in anul 1789, la ordinul expres al regelui Jungjo, conducatorul dinastiei Yi.
Kum-do, sau arta sabiei era printre cele mai pretuite cerinte ale unui cavaler Hwarang. Desi sabia coreeana era asemanatoare cu katana japoneza, totusi tehnicile de lupta erau sensibil diferite. Spre deosebire de Ken-Juts-ul samurailor, caracterizat prin miscari foarte iuti, directe, explozive si cumva rigide, scrima coreeana consta mai mult in miscari circulare, fente si atacuri surpriza. Hwarang au dezvoltat o metoda proprie de lupta calare concretizata in sistemul Masang Jae. Un calaret coreean era capabil sa execute miscari de o agilitate incredibila, ascunzandu-se sub burta calului sau ridicandu-se in sa pentru salturi si lovituri decisive cu sabia. In lupta pedestra, razboinicii se foloseau de Ssang Soo Do, cea mai impresionata arma din arsenalul medieval coreean. Vorbim aici de o sabie imensa de peste 2 metri lungime care, in mainile unui razboinic solid, se dovedea o arma imbatabila. Istoria vorbeste despre cazuri cand 6-7 razboinici hwarang au reusit sa tina in loc un intreg corp de armata, fiind inarmati doar cu aceste sabii gigantice. Evident, cel care se specializa pe o asemenea arma, era capabil de performante fizice impresionate.
Totusi, nimic nu se compara cu imaginea unui hwarang inarmat cu un Nang Sun, sulita enorma cu o lungime de 6-8 metri. Nang Sun era alcatuita dintr-un trunchi de bambus caruia i se atasa un varf metalic de 1 metru, ascutit pe ambele parti. Imediat sub varf erau atasate intre 8-11 brate orizontale metalice intestate cu carlige ascutite. Acesta arma de cosmar a fost inventata de generalul Chuk Kye-Kwan in perioada razboiului inceput in anul 1592 cu Imperiul Japonez. Pentru a face fata cu brio situatiei in care ar fi fost nevoiti sa lupte fara arme, razboinicii coreeni se antrenau de mici in arta Kwon Bup, un sistem de lupta cu mainile goale in care accentul se punea pe scoaterea din lupta a adversarului prin explozive lovituri de picior, proiectari, sugrumari si luxari de membre. Cunosteau si modalitati de concentrare si meditatie (Shime Gong) alaturi de tehnici de respiratie (Ne Gong).
Armuri si mijloace de protectie
Grupati intotdeauna in diviziile de elita ale statelor coreene, razboinicii hwarang au dat o atentie sporita armurilor, inca de la inceputul constituirii lor in trupe regulate. Luptatori prin excelenta ofensivi, aveau nevoie de o armura care sa le permita, in primul rand, mobilitate corporala. In aceasta directie, pieptarele erau alcatuite din mai multe straturi de piele de bivol, celebra atat pentru durabilitate cat si pentru elasticitate, peste care erau cusute numeroase placute metalice. Originala armura era astfel capabila sa ofere o protectie mult mai buna decat o platosa de metal, fara a incomoda prin greutate sau restrangerea ariei miscarilor corporale. Camasile de zale nu se bucurau de succes, deoarece fosnetul lor putea da de gol orice grup de soldati hwarang care se furisau pe timp de noapte spre tabara inamica. Scutul era intalnit in arta Deung Pae, disciplina care viza lupta combinata cu sabia si scutul. Era construit din mai multe straturi succesive de ramuri de salcie impletita, acoperite cu piele de bivol. Cu toate ca la prima vedere nu parea deloc un scut solid, testele de laborator au demonstrat ca putea opri loviturile de sulita, sabie sau topor, mai eficient decat un scut din lemn, datorita constructiei sale speciale din straturi succesive si diferite care atenuau mult din socul initial al loviturilor.
Scurt istoric
Hwarang au aparut acum mai bine de 1000 de ani in regatul coreean Silla. Erau constituiti inca de la inceputuri intr-o adevarata casta a razboinicilor de elita, unde nu era permis decat accesul celor mai curajosi, iscusiti si fanatici soldati. Testele pe care trebuiau sa le treaca pentru a deveni hwarang erau incredibil de dificile, istoricii moderni care au studiat examinarile hwarang, declarand ca oamenilor moderni le-ar fi imposibil sa le treaca. Tradus direct, termenul de hwarang semnifica " Floarea Cavalerilor" sau Tineretea Infloritoare".
Ideologia sub care erau crescuti si educati era centrata pe ideea de patriotism absolut. De-a lungul timpului, modul lor de viata a fost influentat si de precepte din Budism, Confucianism si Taoism. Un hwarang era credincios toata viata sa celor 5 Principii ale Vietii. Acestea erau:
- Fii credincios regelui si tarii
- Iubeste-ti si respecta-ti parintii
- Cultiva increderea intre prieteni
- Niciodata sa nu te retragi de pe campul de batalie
- Niciodata sa nu iei viata cuiva fara un motiv intemeiat
Alege-l pe cel care crezi ca este cel mai bun razboinic dintre berserker si hwarang, completand formularul de la sfarsitul articolului. Castigatorul se va califica in etapa superioara a Confruntarii Razboinicilor.
*
Acest articol face parte din Marea Confruntare a Razboinicilor. DESCOPERA.ro te provoaca sa-l alegi pe cel mai mare razboinic din toate timpurile!
Alege, in cealalta infruntare a grupei, castigatorul dintre Jaguarul Aztec si Cavalerul Mameluc!
0 comments:
Post a Comment