„Li se va da sa bea dintr-un nectar pecetluit, a carui pecete este moscul. Si intru aceasta se cuvine sa se intreaca cei care se intrec. Iar amestecul lui este din Tasnim, un izvor din care beau cei apropiati de Allah.”
- Coran 83:25-28
„Va spun adevarat, nu voi mai bea vin pana in ziua cand voi bea vinul nou in Imparatia lui Dumnezeu. ”
- Evanghelia lui Marcu 14:25
„Creatorii nostri, amintindu-si de comanda tatalui lor cand le-a spus sa creeze rasa umana pe cat de buna pot...au plasat in ficat germenele revelatiei.”
- Plato, Timaeus 71D.
„M-a facut constient de un secret antic...”
- Qasida al-Khamriyya (Oda Vinului)
Una dintre diferentele cele mai cunoscute intre lumea islamica si cea occidentala este ca alcoolul este interzis in societatea islamic, in timp ce in Vest este disponibil si acceptabil dpdv cultural. Aceasta, desigur, reflecta bazele religioase ale civilizatiilor: Coranul si Sunna Profetului (saws) interzic vinul, pe cand in Crestinism (sau cel putin ramurile sale ortodoxe) vinul este considerat sacru.
Acest lucru pare a fi o diferenta de neimpacat, la nivelul careia nu exista vreo apropiere intre cele doua civilizatii si sisteme de credinta, diametric opuse.
Exista o simetrie a paradoxurilor intre Islam si Crestinism in ceea ce priveste vinul. In Islam, unde vinul este interzis, misticul, in mod paradoxal, cauta o intoxicatie divina. In schimb, in Crestinism, unde vinul este obligatoriu (de exemplu la impartasanie) misticul trece la o abstinenta ascetica. Acest fapt sugereaza ca diferentele de exterior intre principii nu sunt absolute.
Exista o tendinta printre musulmani sa demonizeze alcoolul sub orice forma. Islamul popular considera alcoolul sursa de murdarie, pe cand misticii sufiti considera ca vinul are natura paradisiaca. Este haram nu pentru ca duce in iad, ci din contra, pentru ca e divin si este printre lucrurile pastrate pentru Allah. Coranul atesta faptul ca in Paradis exista rauri de vin, iar locuitorilor li se vor da sa bea vin pur.
Permisiunea de a bea din vinul pur al Paradisului (renuntand la vinul acestei lumi) este justificarea ardorii pentru intoxicatie sacra a unui sufit . Exista un cult al „embrietatii divine” in Islam, desi simbolic. Idealul unui sufit este sa fie „beat” interior si sobru si lucid in exterior.
Pe cealalta parte, in Crestinism, exista o traditie a abstinentei mistice, ca perspectiva interioara la fel cum „betia” este o perspectiva interioara in Islam. Traditia abstinentei se poate intalni in special printre sectele protestante.
Coranul si Evanghelia sunt insa de acord intr-o privinta: vinul va curge din abundenta in Gradina Imparatiei lui Dumnezeu, iar cei care tanjesc dupa vinul acela se vor abtine de la vinul acestei vieti. Vinul folosit la Impartasanie – sangele lui Hristos – este foarte asemanator cu vinul pe care Coranul il descrie curgand liber in Paradis. Exista multi mistici crestini care se abtin de la vin pentru Sangele lui Hristos si care postesc integral asa cum o fac musulmanii. Avem doua expresii ale aceluiasi simbolism. Paralela este confirmata de descrierea Coranului a vinului potolit de catre apele Tasnim-ului – in acelasi mod, vinul Impartasaniei trebuie temperat cu apa, nu doar pentru ca asa a fost obiceiul stravechi, ci pentru ca „noul vin al Imparatiei” este sangele lui Hristos si ni se spune in Evanghelii ca atunci cand Hristos a fost ranit, doua fluide au tasnit din corpul sau – sangele si apa.
Cel mai evident simbolism al vinului se refera la unitate si multiplicitate. Strugurele, care creste in ciorchini, este un simbol pentru multitudine si pentru domeniul multiplicitatii; vinul atunci este o singura esenta, principiul unitatii, continut in multitudine.
O problema care apare este ca.. vinul, fie in Islam ori Crestinism, este o rezerva pentru viata de apoi, si totusi este atat de omniprezent in viata cea de toate zilele. In toate zonele din lume mai putin cele reci este greu sa nu produci vin, dulceata oricarui fruct fermentand imediat. Fermentatia este o capacitate spontana a naturii.. si este un simbol al omniprezentei lui Dumnezeu, care nu isi amana binecuvantarile doar pentru viata de apoi.
Ca temperament un mistic nu este, cum ne-am putea imagina, cel mai evlavios si credincios dintre adepti, ci mai degraba temperamentul sau este sceptic, impacientat si in dubii. El vrea dovezi chiar in clipa de fata.. promisiunea paradisului nu este de ajuns, el nu asteapta sa moara ca sa fie cu Dumnezeu ci vrea sa fie chiar din aceasta viata. Misticul doreste experienta imediata a sacrului, in aceasta privinta este mai insetat decat oricare alt om. Din astfel de motive, misticul rareori este bine-privit de catre ceilalti adepti, iar fortele exoterice din religie impun constrangeri, limitari vizavi de laturile mistice ale credintei. Misticul este o amenintare la adresa echilibrului unui ordin spiritual cum ar fi Islamul sau Crestinismul.
In Islam, exista adepti care ard din dorinta de a cunoaste Realul. Coranul declara ca Dumnezeu este mai aproape de noi decat propria vena, si ca oriunde am intoarce capul, El este acolo, iar misticul vrea sa cunoasca acest lucru, nu doar sa stie.
Vinul este o metafora a revelatiei, simbol al manifestarii si incarnarii divinului, sau modalitatea prin care divinul poate fi prezent in aceasta lume. In Crestinism, Hristos insusi este revelatia, Logosul, Dumnezeu incarnat, in carne si oase. Sangele sau este vinul vietii. In ordinul spiritual al Islamului, Coranul este logosul, prin cuvintele sale Necreatul este manifestat. In Crestinism, liturghia ia forma unei mese sacre (vinul si painea sfintita), iar in Islam, unde nu exista liturghii sau preotime, adeptul are parte de vinul divin prin rugaciune sau in recitare de Coran. Cuvintele Coranului sunt pentru vorbirea normala ca vinul pentru apa.
Vinul ca o revelatie este o tema deseori intalnita in poeziile sufite. Bistami compara succesiunea profetilor cu productia de vin. Adevarata samanta, dupa cum spune el, a fost plantata pe vremea lui Adam si a dat roade in vremurile lui Noe. Pe timpul lui Avraam a inflorit pe mai multe ramuri, iar in timpul lui Moise a aparut vinul. Cand a venit Iisus, fructele s-au copt, iar la venirea lui Muhammad vinul a devenit clar. Fiecare profet reprezinta un stadiu spiritual pana cand se ajunge la Muhammad, ultimul dintre trimisi.
Paralela dintre cele doua religii devine clara cand ne dam seama ca principiul transformator din ambele cazuri este amnezia, amintirea. Viata acestei lumi este o uitare iar revelatiile lui Dumnezeu sunt reamintiri de la si despre El. Amintirea este principiul de actualizare in Impartasanie pentru ca Iisus a spus: „Mancati, beti! Faceti asta in amintirea mea”, pe cand in Islam, in recitarea Coranului exista dhikr – reamintirea lui Dumnezeu, conform perceptului coranic „Amintiti-va de mine si imi voi aminti si Eu de voi”. Realizarea spirituala in ambele religii consta in actul reamintirii. Trecutul fara importanta si viitorul inactiv ne tin departe de realitatea momentului. Toate metodele de realizare mistica constau in reamintirea omniprezentului Dumnezeu, cautarea si mentinerea Prezentei Divine.
In legatura cu vinul, se stie ca vinul vechi provoaca uitarea, amorteste mintea si dezleaga limbile, iar vinul nou este o reamintire, o luciditate sclipitoare si o inspiratie. Cand apostolii au fost insufletiti cu Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in diverse limbi – o elocventa divina – oamenii au inceput sa zica: „Au baut prea mult vin”.
Reamintirea, dhikr, este o datorie importanta pentru sufiti, iar metodele lor de reamintire, in principal invocarea celor 99 de nume sfinte, se pot compara cu bautul vinului sacru. Printre alte lucruri, postul in Ramadan are acest scop. In Crestinism se sfintesc mancarea si bautura pentru Impartasanie, in Islam, postul face acelasi lucru – adeptul uita de mancare si bautura in timpul zilei si rugaciunea este singura lui hrana. Pe timpul noptii mancatul si bautul, deseori ca act festiv, se amesteca cu acte speciale de devotiune numite taraweeh (secvente lungi de rugaciuni voluntare). Cu fiecare din aceste rugaciuni se citesc portiuni din Coran, ajungand ca pe timpul lunii Ramadan sa se citeasca intreaga carte. Sufitii considera Laylat al –Qadr (noaptea puterii, noaptea in care Coranul i s-a revelat Profetului) noaptea „extazului intoxicarii divine”.
Intr-o dimensiune mai profunda putem vorbi despre misterele vinului impreuna cu misterele ficatului. Cele doua lucruri apartin unul de altul –la fel cum micro si macrocosmosul apartin impreuna – si nu pot fi separate. Vinul este de baut, iar fermentatia aduce aminte de faptul ca procesul fermentatiei a fost interiorizat in organele digestive ale microcosmosului uman. Fermentatia vinului este alchimia subtila care completeaza intregul set de simboluri ale corpului uman.
In vremurile moderne putem aprecia vinul ca un simbol spiritual, insa nu putem spune acelasi lucru despre ficat (hepato), organul care metabolizeaza alcoolul si purifica sangele, este total necunoscut pentru noi. Medicina moderna stie ca ficatul este o „mlastina intunecoasa” formata din catalizatori si alte componente, sau mai poetic spus, ficatul este o minunata fabrica a chimiei. Totusi nu avem idee de ce omul antic sau chiar neolitic considera ficatul ca fiind locul sufletului. In anumite relatari antice, ficatul este considerat locul vietii sau, si mai important, organul revelatiei, o oglinda spirituala interna. Stramosii l-au mai numit „portalul visurilor”, „locul divinatiei” si „ochiul revelatiei”. Un obicei astrologic in lumea antica era hepatomantia – ghicitul in ficatul unui animal sacrificat.
Un lucru important de retinut despre ficat este faptul ca el este internalizarea microcosmica a ciclurilor zilei si noptii, de aceea este un organ al dualitatii. Are doua cicluri, unul de zi si unul de noapte, cel de noapte fiind cauzat atunci cand dormim si oprim consumul de hrana sau bautura. Astfel, ficatul este locul microcosmic al dualitatii primare zi_noapte.
In intelegerea traditionala, ficatul nu este doar un filtru in sistemul de drenaj al corpului, ci este un organ sensibil comparabil cu un ochi interior. Ochiul si ficatul sunt asemanatori, ambii au un ciclu de noapte si unul de zi. Chiar putem aminti ca alcoolismul produce orbire si avem expresia blind drunk. Ficatul este organ de vizualizare, dar viziunea este cea a viselor si nu a vietii de zi cu zi.
Orice metoda spirituala preocupata cu depasirea conditiei duale si atingerea unei stari de unitate implica practici menite sa manipuleze ciclurile ficatului si sa pastreze claritatea acestui ochi interior. Aproape intotdeauna va exista un proces de eliminare pentru a curata organul, pentru a-i lustrui oglinda si pentru a-i diferentia ciclurile. Ciclurile pot fi manipulate prin post (si ruperea postului); organul mai poate fi influentat atat prin bautul sau abtinerea de la alcool.
In simbolismul Crestinismului, dualitatea ficatului (privit ca doi lobi) este divizata mai departe devenind un simbol cuaternar sau cruciform. Este acelasi simbolism folosit in astrologie, ficatul putand fi folosit in acelasi mod ca un horoscop. In acest context, vinul este o distilare a anului, a celor 4 anotimpuri, prin savoarea si nuantele sale el retine esenta anului, iar Crestinismul foloseste vinul ca o tinctura a unitatii pentru a depasi multiplicitatea cuaternara.
Dedesubtul diferentelor de suprafata intre invataturile crestine si islamice, exista un substrat comun al stiintei primordiale. Atat Cuminecatura crestina cat si interdictia alcoolului in Islam trebuiesc vazute in acest context. Crestinismul considera ca vinul transforma interior o persoana, pe cand in Islam transformarea se va petrece in absenta lui.
In Crestinism, vinul Impartasaniei care reprezinta spiritul in uniune cu materia – Dumnezeu si lumea – Creatorul si creatia – cele doua naturi ale lui Hristos – este digerat in ficat. Misticul crestin se pregateste postind si da la o parte toata mancarea si bautura cu exceptia carnii si a sangelui lui Hristos. Pe de alta parte, in Islam, tot secretul postului este ca decaleaza ciclurile ficatului, ciclul ziua-noapte, somn-stare de veghe. Cand musulmanul posteste ziua, ficatul se afla in stare activa pentru ca nicio mancare sau bautura nu a fost ingerata pe timpul acelor ore. In mod normal, acest lucru s-ar petrece in timpul somnului, dar procesul se inverseaza in timpul postului. Scopul acestei practici este de a realiza starea in care ochiul launtric si cel exterior sa fie deschisi in acelasi timp.
Exista un gest comun in adorarea specifica musulmanilor, care are legatura cu ficatul desi este putin remarcat. Cand cel ce se roaga se aseaza dupa ce si-a atins fruntea de pamant (sujud), si se se sprijina cu fundul pe calcaie cu mainile pe genunchi, se considera sunnah sa indoaie talpa dreapta intr-un mod in care degetele de la picioare sa fie indreptate spre Qibla (Mecca). Pentru a reusi asta, corpul trebuie sa se incline cumva inspre dreapta, adaugand presiune asupra partii drepte. Arata ca o pozitie ciudata si neconfortabila pentru non-musulmani, care nu are nicio alta semnificatie decat ca asa si-a aranjat Profetul (saws) picioarele pe timpul rugaciunii.
Aceasta pozitie arata ca musulmanul se sprijina si apasa inspre ficat. Daca am inteles de ce ficatul este „ochiul visarii”, ca este ceva mai mult decat un simplu filtru al corpului, am recunoaste ca pozitia de rugaciune este modelata in asa fel incat sa aiba efect fizic direct asupra ficatului, organul dualitatii. Rugaciunea consta in recitarea Coranului, apoi urmeaza aceasta faza a presiunii asupra ficatului, de mai multe ori.
sursa shakuka
0 comments:
Post a Comment