Nu-i asa ca va asteptati ca cel mai teribil ninja al secolului trecut sa fie o huiduma cu ochi furiosi, blindata de muschi si inarmata cu un adevarat arsenal la purtator? Gresit! Ultimul mare maestru al ninjutsu-lui parea – la prima vedere – un batranel firav, cu o pereche de ochelari de vedere imensi si imbracat, mai tot timpul, cu un pulover de pensionar plictisit. Multi adversari s-au lasat inselati, in mandria lor, de infatisarea inofesiva a batranului. Toti au murit sau, in cel mai fericit caz, au ramas schilozi pe viata de cel care a purtat numele Takamatsu Toshitsugu, ferocele luptator caruia zeitatile artelor martiale i-au incredintat misiunea de a duce Arta Neagra in secolul XX.
Tatal – afacerist, bunicul – tezaur viu al artei razboiului
"Nu vreau sa ma apuc de afaceri, cine crezi ca sunt? Numai prostii si fricosii isi irosesc viata in cautarea banilor..."
Takamatsu, intr-o discutie furioasa cu tatal sau pe seama viitoarei sale cariere
Pentru majoritatea oamenilor, termenul de "ninja" trimite spre imaginea stereotip a ucigasului imbracat complet in negru, inarmat cu stelute ascutite din metal, care se furiseaza pe langa ziduri si prin copaci, pandind samuraiul pe care trebuie sa-l asasineze. Sau, mai rau, marea majoritate ii asociaza ninja cu personajele caricaturale din pleiadele de filme cu karate, de mana a doua, care au aruncat practic in derizoriu ninjutsu, o arta straveche, cu ramificatii nebanuite in istoria lumii. Adevarul este cu totul altul.
Takamatsu Toshitsugu a ales sa se reincarneze in cel de-al 23-lea an al erei Meiji (10 martie 1887 pentru non-japonezi) in orasul Akashi din provincia Hyogo. Copilul a primit la nastere numele de Jutaro, devenit mai apoi Hisatsugu si schimbat in adolescenta cu cel de Toshitsugu, care se scrie cu aceleasi ideograme Kanji, dar se pronunta diferit. Cel care a devenit mai apoi maestrul suprem al tuturor razbonicilor de pe calea Ninpo, a beneficiat de o karma generoasa, intrucat tatal sau, Yasaburo Takamatsu era un prosper afacerist, care detinea, printre altele, o fabrica de chibrituri in orasul Kobe. Lipsit de grijile materiale, baiatul este atras instinctiv de artele martiale vechi japoneze, asa numitele Ko Ryu. Nici nu avea cum sa fie altfel, tinand cont de bogatul « pedigree » al familiei Takamatsu, in care singurul nelalocul lui era nevolnicul sau tata, un afacerist rapace, avar pierdut intre hartii si animat doar de cum sa stranga mai multi bani.
Familia Takamatsu era originara din satul Matsugashima din Ise, o adevarata pepiniera de razboinici. Mai mult, in trecut, un membru al familiei a reusit chiar sa devina daimyo peste regiune, detinand castelul Hosokiubi, care mai poate fi admirat si astazi. In plus, arhivele familiei adaposteau o adevarta comoara, un text stravechi denumit Amatsu Tatara, document scris pe rolurile makimono. Despre Amatsu Tatara se stie ca prezinta niste tehnici ezoterice cu vechime milenara de origine non-japoneza, ci tibetana si sumeriana. Mai multe cunosc doar putinii initiatii.
Mezinul familiei este atras de invataturile bunicului din partea mamei, pe care l-a considerat de altfel, adevaratul sau tata. Acest bunic era nimeni altul decat Toda Shinryuken Masamitsu. La acea data, « tataie » ninja detinea o clinica de chiropraxie si un dojo in oraul Kobe. Avea rang de samurai si era Soke (mare maestru mostenitor) al scolii Shinden Fudo Ryu. Printre altele, era si descendentul direct al lui Tozawa Hakuunsai, razbonicul care a fondat temuta scoala Gyokko Ryo Koshi Jutsu. Adeptii acestui stil sunt specialisti ai dislocarii tendoanelor si incheieturilor, pe langa stapanirea tehnicilor de rupere a oaselor - specialitatea casei.
Dezamagit de faptul ca fiul sau nu era atras sa faca bani, pe langa faptul ca manca bataie periodic la scoala datorita staturii sale firave, tatal decide cu jumatate de inima sa-si lase progenitura pe mainile de fier ale bunicului. Decizie mai mult decat inteleapta, dupa cum s-a dovedit mai tarziu...
"Chiar si atunci cand vei fi pe moarte, trebuie sa mori razand"
Maestrul Toda Shinryuken Masamitsu
Odata intrat in ghearele (la propriu!) bunicului, Takamatsu face cunostinta cu cele mai apropiate prietene ale oricarui luptator dedicat: Rabdarea, Durerea si Perseverenta. Toda nu-si cruta deloc nepotul. Nu vrea ca pretioasa-i mostenire sa incapa pe mainile unui diletant. In primul an de antrenament, copilului nu-i este aratata nicio tehnica de lupta. In schimb, este aruncat prin toti peretii si podeau salii de antrenament. La indemnul asprului Toda, elevii avansati nu-l cruta deloc. Takamatsu ajunge sa sangereze din coate si genunchi. Dar durerea si neputinta nu au facut decat sa-l intarate mai tare.
In scurt timp, ajunge sa-si petreaca noptile cerandu-le ucenicilor avansati sa-l bata si mai tare. De-abia din acest moment, Toda se decide sa-l invete prima tehnica. Pe masura ce statea mai mult in compania nepotului, o bucurie stranie rasarea in inima batranului, Takamatsu, carne din carnea sa si sange din sangele sau, se dovedeste foarte talentat pentru calea razboinicului noptii. La varsta de 13 ani, tanarul cunostea deja toate tehnicile scolii. Atunci, bunicul s-a decis sa-si dezvaluie adevarata identitate in fata nepotului. Era printre ultimii ninja adevarati din lume. Scrisese sub pseudonim tratate de tactica militara pentru Academia Militara Imperiala Japoneza. Si era pastratorul urmatoarelor scoli de ninjutsu: Koto Ryu, Gyokko Ryu, Gyokushin Ryu, Kumogakure Ryu si Togakure Ryu. Takamatsu se vede deodata in fata unui univers care-i intrecuse si cele mai optimiste asteptari. Din nefericire, pe cand avea 22 ani, bunicul Toda moare.
Pe patul mortii, batranul isi cheama nepotul, declarandu-i ca avea sa-i spuna cele mai mari secrete ale unui luptator:
"Takamatsu, baga bine la cap ce iti voi spune acum, pentru ca voi muri si asa ceva n-o sa mai auzi niciodata. Poti chiar sa uiti tot ce te-am invatat pana acum, dar sa retii aceste doua principii. Este mai mult decat suficient...
1. Chiar cand stai in fata infrangerii iminente, pastreaza-ti zambetul interior
2. Niciodata sa nu vorbesti depre cunoasterea ta. Poate sa dispara."
Cautarile martiale l-au dus pe Takamatsu in preajma unui alt maestru ascuns din acea perioada, Mizuta Yoshitaru Tadafusa. Mizuta cunostea la perfectie tainele scolii Takagi Yoshin Ryu. In acelasi timp, in buna traditie a ninjutsului, un alt mare maestru traia in preajma lui Takamatsu, studiintu-i acestuia atitudinea, determinarea si progresul de care dadea dovada, fara ca acesta sa banuiasca macar ca asupra sa erau atintiti zi si noapte ochii lui Ishitani Matsutaro Takekage. Maestrul Ishitani era o cunostinta veche de a bunicului, care alesese sa traiasca ascuns in pielea unui simplu paznic de la fabrica de chibrituri a familiei. In cercurile secrete ale razbonicilor supremi din Japonia, Ishitani era probabil cel mai temut personaj. Multi erau convinsi ca acesta facea afaceri cu demonii, Necuratul fiind cel care negocia de pe pozitii inferioare, atunci cand era invocat de Ishitani... Pentru oamenii obinsuiti, insa, maestrul ocultat era doar un simpatic paznic care spunea glume interminabile.
Ishitani l-a initiat pe Takamatsu in artele Kuki Happo Biken no Jutsu, Hon Tai Yoshin Ryu, Gikan Ryu si Shinden Muso Ryu. La moartea lui Ishitani, Takamatsu ramasese ultimul reprezentant al ninjutsului pe Terra. Cunostea toate scolile si incantatiile ezoterice ale caii intunecate. Acum venise vremea sa testeze tot ce a invatat. Cum in Japonia acelor timpuri nu prea avea rival, decide sa plece in China, in cautarea unor provocari martiale sau a unor maestri care sa-i reveleze alte dimensiuni ale cunoasterii. Asa se naste legenda celui supranumit de contemporani sai, Tigul Mongol (Moko no Tora).
Acesta era doar unul dintre numele purtate de Takamatsu, in tumultoasa si intortocheata sa viata. Biografii sai ne insira o multitudine porecle, strans legate fiecare de cate o insusire a fostului copil de afacerist: Jutaro Chosui (Apa Pura), Uoh (Nobilul Inaripat), Nakimiso (Plangaciosul), KoTengu (Micul Spiridus), Kikaku (Coarnele Demonului), Yokuoh (Batranul care alearga prin Cer), Kotaro(Tanarul tigru).
In drum spre China, a poposit in Coreea, unde a fost ucenicul unui alt personaj misterios, maestrul Kim Kei. La despartirea de acesta, Takamatsu adauga bogatului sau arsenal martial, stapanirea a nu mai putin de 18 arte martiale de sorginte chineza si coreeana. Intors in Japonia, isi da seama ca pregatirea sa spirituala lasa de dorit. In acest scop, intreprinde un pelerinaj in Muntii Maya din Kobe. Acolo, in preajma cascadei sacre Kame no Taki, intalneste o fiinta exceptionala sub forma fizica a pustnicului Tamaoki. In mijlocul naturii, aprofundeaza studiul scolilor budiste ezoterice Shingon si Tendai.
La scurt timp dupa parasirea manastirii, se indreapta din nou catre China, constient de imensul potential martial de pe aceste meleaguri. Traieste in China si Mongolia o perioada de peste 10 ani. Pentru a nu muri de foame, a fost nevoit sa predea arte mariale la scolile englezesti din China, unde a avut peste 1.000 de elevi pe care, bineinteles, nu i-a invatat ninjutsu, ci diferite forme si principii din Jiu jitsu.
Ajunge sa se lupte cu maestrul Zhang Zi Long, un specialist in Shaolin Kung Fu. Lupta se termina cu victoria lui Takamatsu, cei doi devenind, la sfarsit, buni prieteni. In timpul in care a stat in China, a sustinut numeroase lupte pentru a-si dovedi suprematia. Multe din aceste confruntari erau dueluri pe viata si pe moarte. Tigrul nu a pierdut niciuna. Datorita atitudinii sale din timpul luptelor si ferocitatii neobisnuite, i s-a spus Tigrul Mongol. Desi bland la chip, Takamatsu avea ceva in fiinta sa din infatisarea temutului carnivor. Pentru a-si dezvolta armele naturale, si-a petrecut toata viata antrenandu-si palmele si degetele de la maini si picioare. Dispretuia pumnul din simplul motiv ca, in opinia sa, degetele sau podul palmei sunt arme mult mai periculoase.
O mare parte din antrenamentul sau se rezuma la lovirea unei pietre sau a trunchiurilor de copac. Ajunge sa aiba niste degete atat de puternice incat putea jupui de scoarta un trunchi de copac. Mainile sale aveau un aspect grotesc cu degete asemanatoare ghiarelor si unghii de cateva ori mai groase decat ale unui om obisnuit.
Intr-un incident din China, Takamatsu este atacat de o banda de hoti care isi inchipuiau ca este bogat deoarece era japonez. Ce s-a intamplat mai departe, povesteste chiar Takamatsu in memoriile sale:
"Un bandit m-a imobilizat, prinzandu-ma in brate pe la spate. Apoi, a tipat si a cazut secerat la pamant. Nu stiu ce am facut, nu imi aduc aminte nici azi ce s-a petrecut cu mine. Am simtit brusc ca am ceva moale, cald si umed in mana. Era ochiul drept al celui care ma prinsese. Nu imi amintesc cand i l-am smuls din orbita. Totul a fost fulgerator, mai mult decat instinctiv. Mi s-a facut mila de el si i-am dat primul ajutor. Asta nu m-a impiedicat sa-i cer mai apoi sa-mi plateasca serviciul medical. Era un bandit, totusi. Astia au bani in orice tara din lume..."
In alt incident, un calaret a sarjat spre el tintind un pistol asupra sa. In apopriere, era o sabie infipta in pamant. Takamatsu a plonjat rostogolindu-se, a ridicat sabia si a tasnit in aer taindu-i capul dusmanului. Mai tarziu, recomanda tuturor elevilor sa puna mare accent pe tehnicile de cadere si rostogolire. Cum implacabila karma ajunge din urma pe oricine, intr-o lupta ulterioara, Takamatsu ajunge sa-si piarda la randul sau un ochi, inlocuindu-l pana la sfarsitul vietii cu unul de sticla.
In memoriile sale, declara ca, in timpul pelerinajului martial din China, a intalnit doar doi razboinici care i-au pus cu adevarat viata in primejdie. Unul era un practicant Shaolin de Kung Fu, iar celalat un exponent al scolii Shorinji Kempo. Putini stiu ca ultimul ninja a fost garda personala a lui Pu Yi, ultimul imparat al Chinei, precum si cel mai bun prieten al lui Jigoro Kano, fondatorul Judo-ului. Dintre elevii sai, se detaseaza net figura lui Fumio Akimoto, depre care Takmatsu spunea:
"Cand ma antrenez cu el cu sabia, trebuie sa fiu alert la capatitate maxima, altfel e in stare sa ma omoare". Cei mai celebri studenti ai sai au ramas, totusi, Maasaki Hatsumi si Shoto Tanemura, care astazi sunt in rivalitate deschisa, fiecare declarand ca el este adevaratul urmas al Tigrului Mongol.
Takamatsu Toshitsugu a fost una dintre cele mai mari personalitati martiale date vreodata de Japonia. Ca o particularitate a mentalitatii sale, incepea intotdeauna antrenamentele cu elevii fara nicio forma de incalzire, declarandu-le sincer ca, in cazul unui atac pe strada, cu siguranta nu vor avea timp de incalzire...
In anii '60, batranul ninja tinea o rubrica despre ninjutsu in paginile unui cotidian nipon, intr-un din articol sustinand ca, in cazul artelor martiale adevarate, daca trebuie sa lupti, esti obligat sa iti ucizi adversarul. Un maestru de karate cu multi dani pe centura a ras de el, considerand ca in prezent nu mai ai de ce sa te antrenezi pentru un scop ultimativ si, in plus, Takamatsu, batran fiind, nu mai poate sa ucida pe nimeni. Infuriat peste masura de ofensa primita, batranul razboinic a dat buzna intr-o emisiune a televiziunii japoneze, unde l-a invitat pe obraznicul karate-ka sa-si retraga jignirile intr-un interval de trei zile, altfel il provoaca la lupta pe viata si pe moarte. In mai putin de trei zile, constient probabil de prostia facuta, acesta isi retrage afirmatiile.
In afara de arte martiale, Takamatsu era atras de doar de pictura si era un mare amator de plimbari lungi zilnice, insotit de cainii sai din rasa spitz japonez. La varta de 85 de ani isi incheie socotelile cu existenta pamanteasca. Era data de 2 aprilie 1972. Din nefericire, odata cu el a murit si adevaratul ninjutsu...
0 comments:
Post a Comment