Ne indragostim. Este irelevant sa intrebam acum de ce. Poate a fost o privire, sau poate primavara mirosea prea tare, sau poate ne simteam singuri.Sau voiam sa ne-o tragem.
Si ni s-a pus pata pe el/ea. Si chiar daca nu ne potriveam foarte bine de la inceput, am muncit ca sa ne potrivim. Poate aveam nevoie sa daruim...(exista).
Si au inceput sa curga amiezile chihlimbarii, grele de soare, in care cea mai mare bucurie era sa lenevim in pat cu iubitul/iubita. In care muscam viata ca pe un ciorchine de struguri zemos, si ne inchideam usile simturilor oricaror stimuli externi in afara celor ce vine de la el/ea.
Diminetile lipicioase in care trupurile noastre miros a iubire si in care patul devine un magnet irezistibil, un hau fara fund, o barca pe valuri furtunoase. Serile in care doar noi si luna auzim cum suna dragostea.
Nu mai conteaza ca uneori, ziua, la lumina cruda a soarelui incep sa se vada diferentele, colturile, taieturile.
Dupa un timp in care carnea lui/ei a intrat bine in a ta si mintea a inceput sa se modeleze dupa a iubitului, intr-o amiaza in care esti mai obosit, incepi sa/l vezi. Si parca, soarele ce se juca altadata in parul lui/ei nu-i mai lumineaza fata intr-un halou auriu, ci ii arunca umbra pe chip. Si strigatele incep sa doara, si la fel micile gesturi in care egoismul, fiara cea turbata incearca sa muste. Si musca si doare si ranile tale de pe corp nu mai pot fi acoperite cu saliva.
Intr-un tirziu, ca sa nu devii un les, fugi, dispari, sau il /o faci sa dispara din viata ta. damaged beyond repair...
Si dupa o perioada de refacere in iatacul intunecat al inimii, iesi din nou, intr-o zi ce freamata de vinturi parfumate, la vinatoare.
Va este cunoscut? Don Juan spunea ca repetam on and on aceleasi tipare ale indragostirii, si cind persoana pe care am ales-o nu mai corespunde, schimbam persoana, dar nu tiparele.
Unde este granita dintre iertare si abuz? Unde este granita dintre iubire si dependenta? Unde este granita dintre ego si complacere? De ce avem mereu nevoie de cineva care sa ne tolereze mizeria mentala?De ce nu incercam mai intii sa dizolvam iluzia egoului si apoi sa iesim la o intilnire de seara, imbracati cu cele mai frumoase haine si cele mai scumpe parfumuri, cu noi?
De ce nu incercam sa facem dragoste cu dublul atunci cind el ne cauta cu disperare?
Si dorul...acel dor de nesuportat de ceva anume, ceva vechi si uitat si atit de aproape si care ne scapa mereu...dorul de acasa......
Trebuie doar sa ne trezim si sa privim cu ochii spiritului in jurul nostru , ca sa vedem prin ceturile Avalonului ca nu am plecat niciodata.Sintem in Eden.
1 comments:
Vindeca-te!
Post a Comment