Dealul Cetatuia
In cetatea dacica de la Tasad a fost descoperit primul atelier de bijuterii in argint din tara
Un drum batut in piatra serpuie pe colina dealului Cornisorul, pe o distanta de sapte kilometri, pana la capatul satului Tasad. Coboara apoi domol spre Valea Morii si urca de-a curmezisul, printr-o padure de gorun, pana-n varful dealului Cetatuia.
Sus, doi corbi fac roata deasupra sanctuarului dacic, locul unde au fost gasite podoabe de argint, monede si vase ritualice din ceramica. Dar Cetatea Zmeilor nu si-a dezvaluit inca tainele.
Dealul Cetatuia
"Ca sa stim totul despre cetatea dacica de la Tasad, ne-ar mai trebui inca o mie de ani de cercetare", marturiseste arheologul Sever Dumitrascu, cel care, in cautarea unor raspunsuri certe, a scormonit fortificatia mai bine de un deceniu. "Daca vrei sa faci o lucrare stiintifica de calitate, trebuie sa ai rabdare. Rabdarea este singura calitate a unei cercetari".
Experimentatul arheolog a tras concluzia ca prima comunitate umana care a habitat in zona Tasad a fost alcatuita din preindoeuropeni, perioada 4000 - 2000 i.Ch. Apoi au urmat indoeuropenii, respectiv tracii, geto-dacii si ulterior dacii liberi, pana in sec. V d.Ch.
"Adevarul il gasim doar in biblioteca pamantului", este de parere localnicul Gabi Bobse. "Eu cred ca noi ar trebui sa intram in padurea satului ca-n biserica," spune Ioan Judea, recent intors in sat dupa zece ani petrecuti in Italia.
"N-am mai putut sta acolo, simteam ca am ceva de facut aici. E ca si cum as avea o misiune de indeplinit", marturiseste el.
Sever Dumitrascu aseaza fortificatia de la Tasad in randul cetatilor dacice din pamant, cu intaritura de palisada.
Satenii sunt insa gata sa puna marturie ca acolo, pe dealul inalt de peste 300 de metri, au existat ziduri din piatra, un turn inalt la mijloc, sub care s-ar fi aflat o gaura adanca, un fel de horn, care venea de undeva din strafundul dealului.
"Toate casele vechi din sat au la temelia lor piatra din cetate. Se pot vedea si azi, majoritatea sunt pietre cu trei fete si au unghiuri drepte. Au fost scoase cu tarnacopul chiar din deal. Si drumul din sat a fost facut pe vremea lui Antonescu, tot cu piatra din cetate", povesteste pensionarul Ioan David. El s-a nascut si a trait toata viata in vecinatatea cetatii.
"Batranii spuneau ca acolo ar fi trait niste oameni uriasi. Ei povesteau ca si pe vremea turcilor, la baza dealului, ar mai fi existat doua porti mari, facute ca din fier, si ca aveau imprimate pe ele un cap de animal fioros. Pe acele porti intrau cu carele in cetate.
Nu stiu nici eu cat ii adevar din toate astea, dar cand eram eu mic si mergeam cu vitele la pascut, parintii imi spuneau mereu sa nu care cumva sa ma apropii de dealul acela ca ma fura zmeii, adica cei care au construit cetatea".
Comorile din argint
Pe locul unde se presupune ca a fost incinta sacra, au fost descoperite doua gropi adanci sapate in stanca. Inauntru s-au gasit ulcele din ceramica, cu un ornament unicat, toate asezate cu fundul in sus, si cateva depuneri de minerale. "Totul era intact.
Acolo a fost un cult metalurgic. Cred ca s-a incercat sa se produca oxid de aluminiu. Voiau, probabil, sa obtina si fier, printr-un procedeu de alchimizare, dar nu au reusit. Bronzul stiau deja sa-l prelucreze", declara prof. univ. Sever Dumitrascu.
In aceeasi zona a fost scos la iveala si atelierul unui bijutier, in care se prelucrau podoabe de argint. Au fost gasite cateva bare de argint in diferite faze de prelucrare, bratari pentru incheietura mainii si antebrat, coliere prinse-n noua noduri, cu opt parti spiralate, fibule cu acelasi stil de lucrare.
Arheologul sustine ca, date fiind proprietatile curative ale argintului, bratarile, colierele si celelalte podoabe au fost folosite in ritualurile de vindecare. Presupune ca "bijuteriile ritualice" ar fi fost purtate de catre preotii daci, dar admite ca, la fel de bine, ar fi putut fi folosite si de catre preotesele antice, adeptele cultului Lunar.
Pentru comunitatea din Tasad, astrul noptii avea un rol important, inclusiv in muncile campului. "Pe vremuri, oamenii arau pamantul noaptea, cand luna era in faza de crestere, pentru ca se spunea ca nu cresc buruieni si se fac recolte sanatoase", sustine Gabi Bobse.
Obiecte de cult din argint au fost descoperite si in alte cetati dacice de pe cuprinsul regiunii Crisana. Argintul, pentru populatia din aceasta zona, pare sa fie un metal la fel de pretios precum aurul folosit de dacii din Carpati, in procesiunile religioase inchinate cultului Soarelui.
Groapa cu bani
Despre comorile dacice din cetatea Tasadului circula o seama de legende. Satenii spun ca inauntrul dealului s-ar mai afla un vitel de aur si o groapa plina cu bani.
"Traia pe timpuri, aici in sat, unul Gliguta care mergea des si sapa acolo, pe deal. Zicea ca vrea sa gaseasca groapa cu bani. Radea tot satul de el. Acum, ne-am adunat vreo trei-patru, care incercam sa punem in valoare aceasta zestre si striga toata lumea dupa noi ca suntem urmasii lui Gliguta. Nu-i bai.
Noi vrem sa stim adevarul. Vrem sa stim ai cui urmasi suntem si-apoi, cetatea asta ne poate spune multe. Noi credem ca la Tasad a fost un centru economic si spiritual foarte puternic la vremea respectiva. De ce nu s-a descoperit pana acum nici un atelier de bijuterii nicaieri, nici in orasele judetului, nici macar la Oradea?", se intreaba Gabi Bobse.
Naravuri dacice
Cu o privire rece si aspra, zgarciti la vorba si retinuti in detalii, localnicii din Tasad se dau de gol de la prima cautatura. Nu le plac strainii. "O seama de enoriasi de astazi sufera de anumite apucaturi de la stramosii lor.
Fala si mandria de locul natal ii fac sa nu se prea amestece cu alti oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sincera, sa se poata lega intre un tasedan si un alt om din alt sat", se arata in cronica bisericeasca a asezarii.
"Aici locuiesc descendentii directi ai dacilor", ne lamureste Dorel David, privindu-ne oarecum de sus. "Noi suntem un sat numai de ortodocsi", ne spuse raspicat cantaretul de la biserica. "E drept ca, mult mai tarziu, s-au aciuat aici si cateva familii de tigani", adauga cu o voce mai potolita, "dar sunt ortodocsi si lucreaza... Toti sunt angajati".
De-a lungul veacurilor, localnicii au dat mari batai de cap preotilor ortodocsi. In toate documentele bisericesti, acestia se plang de imposibilitatea de a-i convinge pe oameni sa se casatoreasca, "sa nu mai nasca copii in pat nelegiuit".
"Biserica, prin slujitorii ei, a cautat in toate vremurile sa foloseasca toate mijloacele pentru a dezradacina aceste apucaturi si atitudini", scriu preotii.
Satenii spun ca pe timpuri exista o alta randuiala a satului, prin care se stia precis cine cu cine se ia, inca de la nastere. Moasa, vraciul si biraul aveau un cuvant greu in comunitate. Respectul pentru ei venea pe o filiera stramoseasca. Pentru a-si face loc in randuiala strabuna, preotii au fost nevoiti sa-si adapteze slujbele obiceiurilor locului.
"Slujbele cerute de enoriasi sunt impotriva boalelor, nenorocirilor, a duhurilor necurate si pentru animalele de casa. De foarte multe ori, ei cer Slujba Marelui Vasile si Slujba pentru cei cuprinsi de duhuri necurate", este consemnat in cronica bisericeasca.
Mortii care se intorc
Desi nu le place sa vorbeasca despre asta, satenii sunt convinsi ca duhurile rudelor decedate se intorc acasa. "Unii spun ca, pe cand s-au trezit ei dimineata, vitele lor erau hranite si adapate, altii povestesc ca l-au simtit pe cel mort, ba ca uneori le-a si vorbit.
Depinde cum a murit. Mai demult, fiecarui mort i se facea un anumit ritual de ingropaciune. Daca murea de moarte buna si era impacat se facea intr-un fel, daca murea din alte cauze, erau alte obiceiuri. Acum s-au cam pierdut si astea", marturiseste Ioan Judea.
Ritualurile si descantecele stravechi erau folosite in toate ocaziile in care in comunitate se producea vreun deranj de la bunele randuieli. "In urma cu vreo 40 de ani, oamenii incepusera sa se alarmeze. Le dispareau ba cate un sac de grau, ba cate o unealta de lucru, ba cate un obiect de casa.
Si noua ne disparusera hamurile de la cai. Pentru prinderea hotului, satenii au apelat la cateva femei batrane. Eu cred ca aveam pe atunci vreo opt ani.
Dupa ce au tinut post, femeile m-au chemat pe mine si inca cativa copii de varsta mea, ne-au dus intr-un grajd, pentru ca acolo se zicea ca stau vitele curate, au pus apa sfintita intr-o covata de framantat painea si au aprins cateva lumanari.
Pe noi ne-au asezat roata in jurul covetii si ne-au acoperit cu un cearsaf. Nu ne-au spus ce au de gand sa faca, ne-au cerut doar sa privim atenti in apa. Nu stiu ce-au zis si ce au facut ele, dar mi-aduc aminte ca intai am vazut un cer plin de stele, apoi portita de la gradina si... am sarit toti copiii.
"Ia, inginerul, ma!", am strigat deodata. L-am vazut asa cum te uiti la televizor. Era unul care locuia la intrarea in sat si asa i se spunea "inginerul". La el acasa au fost gasite apoi si lucrurile noastre", povesteste Judea.
In urma cu trei luni, o viitura produsa pe Valea Morii a scos la suprafata un vas de incinerare cu o vechime de peste 3.000 de ani.
"Este o urna funerara de ceramica, rosie in exterior, si culoare inchisa in interior. Apartine culturii Cotofeni. In acea perioada, mortii erau incinerati, procesiunea avand loc, de regula, dincolo de o vale", declara arheologul Gruia Fazecas.
Descoperirea a iscat un nou val de povesti pe ulitele satului. Localnicii si-au adus aminte cum au fost nevoiti sa-l dezgroape pe Iosca, un barbat voinic, pe care l-au impuscat jindarii dupa ce i-au inconjurat casa, crezand ca-i haiduc. Au trebuit sa-i infiga un tarus in inima, ca sa nu mai bantuie prin sat, si abia apoi au avut parte de liniste.
"Stramosii nostri aveau constiinta spirituala. Stiau ca suntem fiinte spirituale nemuritoare, aflate in plan material, intr-un corp fizic. Ei ardeau trupurile celor morti tocmai pentru eliberarea sufletelor de invelisul acesta din carne si oase.
Odata desprinse de tot ce apartinea lumii acesteia pamantene, duhurile decedatilor nu mai aveau nici o legatura cu lumea fizica si nici nu se mai puteau intoarce ca sa-i bantuie pe cei ramasi", considera Ioan Judea.
*
Muzeul de la Tasad este situat in cladirea caminului cultural. Cuprinde sali amenajate in stil specific, pentru descoperiri arheologice, una pentru relicvele paleontologice, o alta cu elementele etnografice ale satului traditional, toate exponatele din acest centru fiind autentice, de provenienta locala, adunate in timp de istoricii de la Muzeul Tarii Crisurilor Oradea.
Tot aici se gasesc si materiale de informare despre aceasta rezervatie - brosuri, pliante, CD-uri - care inseamna un areal foarte interesant in circuitul turistic al judetului.
*
Localitatea bihoreana Tasad este situata la 22 de kilometri de Oradea pe DN 76 si la 12 km de Baile Felix. Recent a fost inscrisa in circuitul turistic "Rezervatia Geologica Tasad", care cuprinde cetatea dacica, primul atelier de bijutier in argint descoperit in tara, fosile de balene pitice si delfini, pesteri cu rezervatii de lilieci.
Declarata, inca din anul 1971, ca rezervatie geologica, cu situri paleontologice, speologice si arheologice, pe o suprafata de peste 100 de hectare, zona este cuprinsa, din anul 2007, in "Situl Natura 2000 Tasad", intins pe 1.557 de hectare, datorita existentei unui numar important de specii de animale care populeaza diferite biotopuri (pasuni, stancarii, paduri, pesteri), protejate la nivel national si european.
Potrivit managerului de proiect, muzeograful Radu Huza, la Tasad se intentioneaza realizarea, in premiera nationala, a unui Muzeu in aer liber al satului dacic, de fapt, o reconstituire a unei comunitati dacice, cu locuinte din diferite zone geografice - de campie, deal, munte, dar si din intreg arealul dacic.
Vor fi ridicate 15 sau 20 de case, folosind doar lemn, pamant si piatra, materiale naturale, traditionale, si care vor fi concepute si dotate functional, pentru a putea fi ocupate.
Isi vor da concursul specialistii Facultatii de Arhitectura din Oradea, elevii Liceului de arta, care vor crea replici din ceramica ale obiectelor originale.
"Muzeul Dacic, impreuna cu refacerea partii din cetatea dacica deja explorata, ar reprezenta un complex arheologic si muzeal unic in tara si in Europa," a declarat Radu Huza, presedintele Societatii "Nymphaea".
Pe langa cetatea din Tasad, in atentia specialistilor de la Muzeul Tarii Crisurilor exista, in prezent, inca cinci cetati dacice, aflate in diferite faze de cercetare: Dealul Viilor - Oradea, Sacalaslaul Vechi si Derna, din zona Suplacul de Barcau, Marca din localitatea aflata la limita cu judetul Salaj, si Clit, din Muntii Codrul Moma, de la granita cu judetul Arad.
MARIANA GAVRILA
Fotografiile autoarei
Un drum batut in piatra serpuie pe colina dealului Cornisorul, pe o distanta de sapte kilometri, pana la capatul satului Tasad. Coboara apoi domol spre Valea Morii si urca de-a curmezisul, printr-o padure de gorun, pana-n varful dealului Cetatuia.
Sus, doi corbi fac roata deasupra sanctuarului dacic, locul unde au fost gasite podoabe de argint, monede si vase ritualice din ceramica. Dar Cetatea Zmeilor nu si-a dezvaluit inca tainele.
Dealul Cetatuia
"Ca sa stim totul despre cetatea dacica de la Tasad, ne-ar mai trebui inca o mie de ani de cercetare", marturiseste arheologul Sever Dumitrascu, cel care, in cautarea unor raspunsuri certe, a scormonit fortificatia mai bine de un deceniu. "Daca vrei sa faci o lucrare stiintifica de calitate, trebuie sa ai rabdare. Rabdarea este singura calitate a unei cercetari".
Experimentatul arheolog a tras concluzia ca prima comunitate umana care a habitat in zona Tasad a fost alcatuita din preindoeuropeni, perioada 4000 - 2000 i.Ch. Apoi au urmat indoeuropenii, respectiv tracii, geto-dacii si ulterior dacii liberi, pana in sec. V d.Ch.
"Adevarul il gasim doar in biblioteca pamantului", este de parere localnicul Gabi Bobse. "Eu cred ca noi ar trebui sa intram in padurea satului ca-n biserica," spune Ioan Judea, recent intors in sat dupa zece ani petrecuti in Italia.
"N-am mai putut sta acolo, simteam ca am ceva de facut aici. E ca si cum as avea o misiune de indeplinit", marturiseste el.
Sever Dumitrascu aseaza fortificatia de la Tasad in randul cetatilor dacice din pamant, cu intaritura de palisada.
Satenii sunt insa gata sa puna marturie ca acolo, pe dealul inalt de peste 300 de metri, au existat ziduri din piatra, un turn inalt la mijloc, sub care s-ar fi aflat o gaura adanca, un fel de horn, care venea de undeva din strafundul dealului.
"Toate casele vechi din sat au la temelia lor piatra din cetate. Se pot vedea si azi, majoritatea sunt pietre cu trei fete si au unghiuri drepte. Au fost scoase cu tarnacopul chiar din deal. Si drumul din sat a fost facut pe vremea lui Antonescu, tot cu piatra din cetate", povesteste pensionarul Ioan David. El s-a nascut si a trait toata viata in vecinatatea cetatii.
"Batranii spuneau ca acolo ar fi trait niste oameni uriasi. Ei povesteau ca si pe vremea turcilor, la baza dealului, ar mai fi existat doua porti mari, facute ca din fier, si ca aveau imprimate pe ele un cap de animal fioros. Pe acele porti intrau cu carele in cetate.
Nu stiu nici eu cat ii adevar din toate astea, dar cand eram eu mic si mergeam cu vitele la pascut, parintii imi spuneau mereu sa nu care cumva sa ma apropii de dealul acela ca ma fura zmeii, adica cei care au construit cetatea".
Comorile din argint
Pe locul unde se presupune ca a fost incinta sacra, au fost descoperite doua gropi adanci sapate in stanca. Inauntru s-au gasit ulcele din ceramica, cu un ornament unicat, toate asezate cu fundul in sus, si cateva depuneri de minerale. "Totul era intact.
Podoabele "zburatoare" de argint
�
In aceeasi zona a fost scos la iveala si atelierul unui bijutier, in care se prelucrau podoabe de argint. Au fost gasite cateva bare de argint in diferite faze de prelucrare, bratari pentru incheietura mainii si antebrat, coliere prinse-n noua noduri, cu opt parti spiralate, fibule cu acelasi stil de lucrare.
Arheologul sustine ca, date fiind proprietatile curative ale argintului, bratarile, colierele si celelalte podoabe au fost folosite in ritualurile de vindecare. Presupune ca "bijuteriile ritualice" ar fi fost purtate de catre preotii daci, dar admite ca, la fel de bine, ar fi putut fi folosite si de catre preotesele antice, adeptele cultului Lunar.
Pentru comunitatea din Tasad, astrul noptii avea un rol important, inclusiv in muncile campului. "Pe vremuri, oamenii arau pamantul noaptea, cand luna era in faza de crestere, pentru ca se spunea ca nu cresc buruieni si se fac recolte sanatoase", sustine Gabi Bobse.
Obiecte de cult din argint au fost descoperite si in alte cetati dacice de pe cuprinsul regiunii Crisana. Argintul, pentru populatia din aceasta zona, pare sa fie un metal la fel de pretios precum aurul folosit de dacii din Carpati, in procesiunile religioase inchinate cultului Soarelui.
Groapa cu bani
Despre comorile dacice din cetatea Tasadului circula o seama de legende. Satenii spun ca inauntrul dealului s-ar mai afla un vitel de aur si o groapa plina cu bani.
Tara Crisurilor ingroapa in ea multa istorie necunoscuta
�
"Traia pe timpuri, aici in sat, unul Gliguta care mergea des si sapa acolo, pe deal. Zicea ca vrea sa gaseasca groapa cu bani. Radea tot satul de el. Acum, ne-am adunat vreo trei-patru, care incercam sa punem in valoare aceasta zestre si striga toata lumea dupa noi ca suntem urmasii lui Gliguta. Nu-i bai.
Noi vrem sa stim adevarul. Vrem sa stim ai cui urmasi suntem si-apoi, cetatea asta ne poate spune multe. Noi credem ca la Tasad a fost un centru economic si spiritual foarte puternic la vremea respectiva. De ce nu s-a descoperit pana acum nici un atelier de bijuterii nicaieri, nici in orasele judetului, nici macar la Oradea?", se intreaba Gabi Bobse.
Naravuri dacice
Cu o privire rece si aspra, zgarciti la vorba si retinuti in detalii, localnicii din Tasad se dau de gol de la prima cautatura. Nu le plac strainii. "O seama de enoriasi de astazi sufera de anumite apucaturi de la stramosii lor.
Fala si mandria de locul natal ii fac sa nu se prea amestece cu alti oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sincera, sa se poata lega intre un tasedan si un alt om din alt sat", se arata in cronica bisericeasca a asezarii.
�
"Aici locuiesc descendentii directi ai dacilor", ne lamureste Dorel David, privindu-ne oarecum de sus. "Noi suntem un sat numai de ortodocsi", ne spuse raspicat cantaretul de la biserica. "E drept ca, mult mai tarziu, s-au aciuat aici si cateva familii de tigani", adauga cu o voce mai potolita, "dar sunt ortodocsi si lucreaza... Toti sunt angajati".
De-a lungul veacurilor, localnicii au dat mari batai de cap preotilor ortodocsi. In toate documentele bisericesti, acestia se plang de imposibilitatea de a-i convinge pe oameni sa se casatoreasca, "sa nu mai nasca copii in pat nelegiuit".
"Biserica, prin slujitorii ei, a cautat in toate vremurile sa foloseasca toate mijloacele pentru a dezradacina aceste apucaturi si atitudini", scriu preotii.
Satenii spun ca pe timpuri exista o alta randuiala a satului, prin care se stia precis cine cu cine se ia, inca de la nastere. Moasa, vraciul si biraul aveau un cuvant greu in comunitate. Respectul pentru ei venea pe o filiera stramoseasca. Pentru a-si face loc in randuiala strabuna, preotii au fost nevoiti sa-si adapteze slujbele obiceiurilor locului.
"Slujbele cerute de enoriasi sunt impotriva boalelor, nenorocirilor, a duhurilor necurate si pentru animalele de casa. De foarte multe ori, ei cer Slujba Marelui Vasile si Slujba pentru cei cuprinsi de duhuri necurate", este consemnat in cronica bisericeasca.
Mortii care se intorc
Desi nu le place sa vorbeasca despre asta, satenii sunt convinsi ca duhurile rudelor decedate se intorc acasa. "Unii spun ca, pe cand s-au trezit ei dimineata, vitele lor erau hranite si adapate, altii povestesc ca l-au simtit pe cel mort, ba ca uneori le-a si vorbit.
Ioan David, sateanul care a trait toata viata cu frica de zmeii din cetate
�
Ritualurile si descantecele stravechi erau folosite in toate ocaziile in care in comunitate se producea vreun deranj de la bunele randuieli. "In urma cu vreo 40 de ani, oamenii incepusera sa se alarmeze. Le dispareau ba cate un sac de grau, ba cate o unealta de lucru, ba cate un obiect de casa.
Si noua ne disparusera hamurile de la cai. Pentru prinderea hotului, satenii au apelat la cateva femei batrane. Eu cred ca aveam pe atunci vreo opt ani.
Dupa ce au tinut post, femeile m-au chemat pe mine si inca cativa copii de varsta mea, ne-au dus intr-un grajd, pentru ca acolo se zicea ca stau vitele curate, au pus apa sfintita intr-o covata de framantat painea si au aprins cateva lumanari.
Pe noi ne-au asezat roata in jurul covetii si ne-au acoperit cu un cearsaf. Nu ne-au spus ce au de gand sa faca, ne-au cerut doar sa privim atenti in apa. Nu stiu ce-au zis si ce au facut ele, dar mi-aduc aminte ca intai am vazut un cer plin de stele, apoi portita de la gradina si... am sarit toti copiii.
"Ia, inginerul, ma!", am strigat deodata. L-am vazut asa cum te uiti la televizor. Era unul care locuia la intrarea in sat si asa i se spunea "inginerul". La el acasa au fost gasite apoi si lucrurile noastre", povesteste Judea.
In urma cu trei luni, o viitura produsa pe Valea Morii a scos la suprafata un vas de incinerare cu o vechime de peste 3.000 de ani.
Groapa de incinerare
�
Descoperirea a iscat un nou val de povesti pe ulitele satului. Localnicii si-au adus aminte cum au fost nevoiti sa-l dezgroape pe Iosca, un barbat voinic, pe care l-au impuscat jindarii dupa ce i-au inconjurat casa, crezand ca-i haiduc. Au trebuit sa-i infiga un tarus in inima, ca sa nu mai bantuie prin sat, si abia apoi au avut parte de liniste.
"Stramosii nostri aveau constiinta spirituala. Stiau ca suntem fiinte spirituale nemuritoare, aflate in plan material, intr-un corp fizic. Ei ardeau trupurile celor morti tocmai pentru eliberarea sufletelor de invelisul acesta din carne si oase.
Odata desprinse de tot ce apartinea lumii acesteia pamantene, duhurile decedatilor nu mai aveau nici o legatura cu lumea fizica si nici nu se mai puteau intoarce ca sa-i bantuie pe cei ramasi", considera Ioan Judea.
*
Muzeul de la Tasad este situat in cladirea caminului cultural. Cuprinde sali amenajate in stil specific, pentru descoperiri arheologice, una pentru relicvele paleontologice, o alta cu elementele etnografice ale satului traditional, toate exponatele din acest centru fiind autentice, de provenienta locala, adunate in timp de istoricii de la Muzeul Tarii Crisurilor Oradea.
Tot aici se gasesc si materiale de informare despre aceasta rezervatie - brosuri, pliante, CD-uri - care inseamna un areal foarte interesant in circuitul turistic al judetului.
*
Localitatea bihoreana Tasad este situata la 22 de kilometri de Oradea pe DN 76 si la 12 km de Baile Felix. Recent a fost inscrisa in circuitul turistic "Rezervatia Geologica Tasad", care cuprinde cetatea dacica, primul atelier de bijutier in argint descoperit in tara, fosile de balene pitice si delfini, pesteri cu rezervatii de lilieci.
Gabi Bobse, localnicul care are grija de muzeul din Tasnad
�
Potrivit managerului de proiect, muzeograful Radu Huza, la Tasad se intentioneaza realizarea, in premiera nationala, a unui Muzeu in aer liber al satului dacic, de fapt, o reconstituire a unei comunitati dacice, cu locuinte din diferite zone geografice - de campie, deal, munte, dar si din intreg arealul dacic.
Vor fi ridicate 15 sau 20 de case, folosind doar lemn, pamant si piatra, materiale naturale, traditionale, si care vor fi concepute si dotate functional, pentru a putea fi ocupate.
Isi vor da concursul specialistii Facultatii de Arhitectura din Oradea, elevii Liceului de arta, care vor crea replici din ceramica ale obiectelor originale.
"Muzeul Dacic, impreuna cu refacerea partii din cetatea dacica deja explorata, ar reprezenta un complex arheologic si muzeal unic in tara si in Europa," a declarat Radu Huza, presedintele Societatii "Nymphaea".
Pe langa cetatea din Tasad, in atentia specialistilor de la Muzeul Tarii Crisurilor exista, in prezent, inca cinci cetati dacice, aflate in diferite faze de cercetare: Dealul Viilor - Oradea, Sacalaslaul Vechi si Derna, din zona Suplacul de Barcau, Marca din localitatea aflata la limita cu judetul Salaj, si Clit, din Muntii Codrul Moma, de la granita cu judetul Arad.
MARIANA GAVRILA
Fotografiile autoarei
0 comments:
Post a Comment