Fenomene paranormale
În prima jumătate a Secolului al V-lea, înspăimîntătoarea armată a hunilor condusă de invicibilul Attila, supranumit Biciul lui Dumnezeu, devasta Europa. Nimeni nu i-a putut ţine piept, cu excepţia unui corp de armată de gali curajoşi, care i-a învins, luptînd cu mult curaj... chiar şi după moarte.
La 2 ani după ce s-a încoronat ca monarh absolut, Attila şi-a condus poporul prin Europa. Mare parte din teritoriul cuprins în zona care separă Marea Neagră de Marea Mediterană a căzut sub dominaţia sa în numai 1 an. Această mare campanie de extindere teritorială a dus la învingerea împăratului Byzanţului, Theodosius al II-lea, care a fost detronat.
Chiar dacă hunii nu au ajuns niciodată să ocupe Constantinopolul, din cauza lipsei efectivelor care le-ar fi asigurat succesul la asedierea unui mare oraş, ei au traversat păşunile marii stepe euroasiatice pentru a coloniza Europa, cum au făcut-o, cu 800 de ani înainte, şi mongolii lui Gingis Han.
Această împrejurare a dat naştere expresiei populare "pe aici au trecut hunii", care leagă distrugerea şi secătuirea acestor păşuni de trecerea lui Attila şi a oamenilor lui prin aceste zone. După ce au cucerit Imperiul Roman de Răsărit, hunii s-au îndreptat spre Imperiul Roman de Apus. Forţele armatei lui Attila au fost întărite cu locuitori ai teritoriilor ocupate de huni, recrutaţi ad-hoc.
Această întărire a fost decisivă la momentul în care au trebuit să facă faţă unei provocări de o asemenea amploare: şi-au propus nici mai mult, nici mai puţin decît să distrugă puterea cea mai consolidată a Antichităţii, chiar dacă aceasta se afla la crepuscul. Aici, unde alţii au eşuat, Attila avea ambiţia să-şi consolideze hegemonia, dar şi el a ieşit "şifonat".
REZISTENŢA GALILOR PAREAZĂ ORICE LOVITURĂ
Dacă există un popor care a făcut din rezistenţa sa la invazie cea mai mare dintre virtuţile sale, ei bine, aceştia au fost galii. Deja galii îi creaseră probleme lui Iulius Cezar (100-44 î.Chr.) cînd a început cucerirea acestor teritorii de sorginte celtă. Curajul în faţa atacatorilor avea să fie demonstrat, din nou, în anul 732, cînd i-au înfrînt pe mauri la Poitiers, şi în 1940 cînd au opus rezistenţă celui de-al III-lea Reich, care dorea să ocupe Franţa.
De aceea, sentimentul rezistenţei este adînc înrădăcinat în locul în care s-a aflat vechea Galie. Unul dintre episoadele, care relevă cel mai bine caracterul combativ al galilor, este cel din toamna anului 451, cînd hunii au năvălit pe pămînturile lor. Attila conta pe ajutorul lui Genseric (400-477), regele vandalilor, pentru a cuceri Galia.
Pentru a face faţă acestei alianţe, romanii s-au coalizat, la rîndul lor, cu vizigoţii, regele acestora, Theodoric I (418-451), fiind însărcinat să conducă amatele care se opuneau invaziei hunilor. Întîlnirea dintre cele două forţe a avut loc pe Cîmpiile Catalaunice, un loc situat în apropierea Oraşului Troyes. Nici măcar o clipă nu şi-a imaginat Attila, în momentele premergătoare încleştării, că pe acele cîmpii va fi îngropată campania lui pentru subjugarea Europei.
MIRACOLUL S-A PRODUS
ÎN CERURI
Bătălia a fost una dintre confruntările cele mai dure ale Antichităţii. Nemiloasele hoarde ale hunului Attila au subestimat forţa adversarilor lor şi nu şi-au pregătit nici o tactică. S-au mulţumit să pătrundă pe teritoriile galilor năvălind, aşa cum le era obiceiul. De unde au avut galii curajul necesar pentru a înfrunta acest atac violent este un mister, chiar dacă unii istorici au invocat credinţa creştină ca fiind un imbold important pentru oştile lui Theodoric I.
Acesta a murit împreună cu mulţi dintre oamenii săi, dar convingerea că acei barbari meritau o înfrîngere exemplară a făcut - aşa cum spune legenda - ca sufletele soldaţilor gali ucişi să iasă din corpurile secerate pe cîmp pentru a continua să lupte cu inamicul, după ce au fost anunţaţi, de un semn ceresc strălucitor, că Dumnezeu este de partea lor.
Ceea ce a urmat, apoi, a fost o bătălie supranaturală, în cursul căreia armatei lui Attila nu-i venea să-şi creadă ochilor: spiritele celor căzuţi morţi se ridicau pentru a-i înfrunta. Timp de 3 zile şi tot atîtea nopţi, galii care au murit au luptat cot la cot cu cei rămaşi în viaţă, împotriva hunilor.
Se spune chiar că această oaste de soldaţi cereşti s-a folosit de imunitatea sa pentru a cauza invadatorilor unica înfrîngere pe care a cunoscut-o pînă atunci armata lui Attila în marşul triumfal de cucerire a celor mai importante cetăţi de pe continentul european. Generalul roman Flavius Aecius le-a permis hunilor să se retragă, urmărind de departe replierea lor pînă pe teritoriile germanice.
Attila, biciul lui Dumnezeu
Caracterul violent al lui Attila (406-453) 1-a făcut să nu aibă încredere în nimeni, nici măcar în propriul frate, Bleda, cu care împărţea tronul, moştenit de la unchiul său Rugila şi a cărui asasinare a comandat-o, în 445, pentru a rămîne singurul deţinător al tronului şi conducătorul hunilor. "Biciul lui Dumnezeu" a fost supranumele care l-a însoţit toată viaţa pe ferocele rege al hunilor.
Apelativul descrie perfect caracterul războinic şi sîngeros al acestui monarh, care a reuşit să unifice cîteva triburi caucaziene mici şi să le transforme într-o armată de temut care a pus în pericol Imperiul Roman şi a contribuit decisiv la căderea acestuia.
Genoveva şi galii
Succesul militar al galilor în bătălia de pe Cîmpiile Catalaunice s-a datorat convingerii lor ferme că Dumnezeu este de partea lor şi că îi va alunga pe huni de pe teritoriul francilor. Dacă e adevărat că credinţa poate muta munţii din loc, la fel de utilă a fost ea atunci cînd a fost vorba de respingerea atacului invadatorilor.
Prima persoană care a avut această revelaţie a fost Genoveva, o creştină ferventă, care şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui de pe vremea cînd, copilă fiind, a primit sfaturi înţelepte de la Sfîntul Germain. După cîţiva ani dăruiţi muncii sociale, cînd a aflat că hunii se îndreaptă spre Paris pentru a distruge oraşul şi pentru a-i supune pe locuitorii lui, Genoveva i-a împiedicat pe locuitorii acestuia să fugă, aşa cum intenţionau.
I-a convins să se alăture rugăciunilor ei pentru a obţine protecţia Atotputernicului, care, primind rugăciunile parizienilor, a deviat calea oamenilor lui Attila şi i-a condus spre Cîmpiile Catalaunice unde au fost învinşi. Acesta a fost doar primul dintre miracolele care au determinat retragerea hunilor; cel de-al doilea a fost că s-au văzut atacaţi de o legiune celestă de fantome. Genoveva, care mai tîrziu avea să fie consacrată sfîntă şi patroana spirituală a Franţei, a cîştigat, astfel, încrederea poporului său şi a reuşit să-1 convertească la Creştinism pe Regele francilor, Clovis I.
Copyright Tricolorul
0 comments:
Post a Comment