Monday, April 11, 2011

O întâlnire rodnică şi plină de învăţăminte cu un LAMA ce era, totodată, un iniţiat tibetan avansat (partea a treia)

Share/Bookmark

CAPITOLUL 2 –

de profesor yoga Gregorian Bivolaru


Citiţi partea a doua a Capitolului II din Programul planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA


Veac după veac, mileniu după mileniu, noi am adresat umanităţii anumite mesaje pline de înţelepciune. Aceste mesaje au fost apoi trimise către diferite popoare, pentru ca în felul acesta să ajungă la ele învăţătura divină secretă de care au stringentă nevoie. Toate aceste mesaje ale noastre insistau asupra necesităţii unităţii şi a deplinei fraternităţi spirituale.


Din nefericire, foarte puţini oameni au reuşit să-şi trezească aşa cum trebuie conştiinţa, şi tocmai de aceea este necesar în aceste vremuri critice să adresăm un ultim avertisment tuturor oamenilor. Acesta este, totodată, Ultimatumul nostru Planetar.


Este necesar în acest moment ca umanitatea să urmeze ordinea superioară a inimii pline de iubire divină, căci dacă nu va face aceasta, la scurt timp după aceea se va distruge singură. Violând legea divină a KARMA-ei şi a universalităţii profund benefice a vieţii prin comportamentul său distrugător, omul va trebui, până la urmă, să fie judecat şi să dea socoteală Naturii.


În cazul unei alegeri rele şi iresponsabile, aproape toate localităţile riscă să fie înghiţite de oceanele imense, iar marile continente riscă să fie dislocate de unele cataclisme vulcanice. După anul ARHAT-ilor, acest Ultimatum Planetar va trebui să ajungă în atenţia tuturor popoarelor lumii. Este de la sine înţeles că acest mesaj trebuie să fie transmis cu bunătate şi compasiune.


Totodată, acest mesaj trebuie să fie transmis şi cu fermitate, căci el conţine un avertisment important, iar avertismentele pline de înţelepciune sunt întotdeauna aduse de oameni profund responsabili şi plini de bună-credinţă. În felul acesta, fiinţele umane se vor afla în faţa unei alegeri care ulterior se va dovedi esenţială: Lumina divină sau Întunericul, pacea profundă sau războiul, iubirea fără măsură sau suferinţa, înţelepciunea sau prostia.


– Este cu putinţă să înţelegi acum, continuă bătrânul LAMA, faptul că actualmente umanitatea este (deocamdată) un câmp de luptă pentru Forţele Divine Cereşti şi Forţele Întunericului? Dincolo de aparenţe, este evident că aceasta este o învăţătură plină de înţelepciune şi foarte veche ce a fost inclusă în doctrina tuturor religiilor.


Războiul Lumilor ameninţă să se dezlănţuie în scurt timp şi sperăm că fiinţele umane nu vor alege să fie şi să rămână de partea Forţelor Întunericului, căci atunci Stăpânii Divini ai KARMA-ei îi vor face pe oameni să dispară de pe suprafaţa globului pământesc.


– Legende străvechi vorbesc despre anumite crize planetare ce sunt asemănătoare ultimelor zile ale Atlantidei, am spus eu, fiind profund emoţionat de revelaţiile pe care mi le pusese la dispoziţie bătrânul LAMA.
– Aceasta este perfect adevărat, a spus bătrânul LAMA, dar trebuie să avem în vedere că această criză mondială va fi cu atât mai gravă şi mai acută, cu cât populaţia acestei planete se va îndepărta mai mult de spiritualitatea pură şi autentică.


– Ce ar trebui să facă acum umanitatea? am întrebat eu.
– În acest al doisprezecelea ceas trebuie, înainte de toate, să fie lansat un apel clar şi ferm pentru a fi instaurată pe această planetă învăţătura cea plină de sevă a Înţelepciunii Inimii.
– Puţini oameni vor fi capabili să audă şi să înţeleagă aşa cum se cuvine aceasta, am spus eu.


– Toţi oamenii trebuie să fie cât mai responsabili şi este fundamental să nu se piardă nicio clipă din vedere că Ultimatumul nostru Planetar trebuie să fie cât mai repede transmis tuturor oamenilor!


Aflându-se la această răscruce esenţială de drumuri, omul va trebui în prealabil să-şi dea seama că va alege fie calea cea blestemată care duce către prăpastia prăbuşirii şi a involuţiei umane, fie calea care duce către cele mai înalte culmi divine spirituale.


Umanitatea îşi va da seama că a venit timpul acestei alegeri fundamentale doar atunci când se va confrunta cu cea mai gravă şi profundă criză care a existat vreodată pe această planetă. În cazul în care avertismentul nostru plin de iubire şi de înţelepciune nu este ascultat şi dacă umanitatea se încăpăţânează să meargă pe drumul cel blestemat ce ar face-o să fie alături de Stăpânul Întunericului (Lucifer), atunci Ierarhia Divină Cosmică va primi aşa cum se cuvine această provocare şi, la scurt timp după aceea, Stăpânul cel Radios al SHAMBALA-ei (Regele Lumii) va spulbera într-un mod ferm şi fără milă tot răul ce se află pe această planetă.


– Chiar credeţi că este cu putinţă să pot difuza toate aceste legende împreună cu aceste profeţii în întreaga lume, păstrându-mi totodată reputaţia unui om ce este sănătos la minte?! am întrebat eu.
– Secolul în care ne aflăm se apropie de sfârşit, iar atunci când va începe secolul 21 umanitatea va fi martora confruntării naţiunilor în cadrul celui de-al Treilea Război Mondial. Chiar credeţi că imensa majoritate a oamenilor de pe această planetă sunt responsabili şi sănătoşi la minte? mi-a răspuns bătrânul LAMA.


Se pare că nu sunteţi capabil să vă daţi seama de câtă prostie există încă pe această planetă. Ştiind aceasta, este necesar să daţi dovadă de multă fermitate şi să vă îndepliniţi rolul care vă revine. Dacă veţi face aceasta, veţi fi totodată inspirat să acţionaţi cu înţelepciune, iar dacă veţi continua cu perseverenţă, veţi constata că şi alte fiinţe umane vi se vor alătura pe această cale, căci miza este foarte mare.


În această direcţie, este necesar să vă daţi seama că nu este vorba doar de destinul umanităţii, care ar putea fi refăcută în câteva milioane de ani, ci chiar de existenţa acestei planete, care are nevoie de o zi a lui BRAHMA, sau altfel spus, de 4320 de milioane de ani pentru a putea fi refăcută şi regenerată.


– Am observat că orice discurs moralizator şi în general orice impulsionare către transformare sau către reformă generează de obicei vacarmul grosier al maselor, am spus eu.
– Toate popoarele de pe acest Pământ trebuie să înţeleagă că a trecut vremea crucificărilor şi a profeţilor ce predicau mulţimilor entuziaste. În viitorul apropiat va veni vremea ARHAT-ilor şi a MAHATMA-şilor care se exprimă prin fulgere, prin tunete, prin catastrofe, prin dezastre planetare şi prin ploi de stele! Transmite tuturor oamenilor de pe această planetă mesajul că în curând va apărea epoca cea nouă a SHAMBALA-ei!


După o mică pauză, bătrânul LAMA a continuat:
– Te rog să remarci că, în cadrul acestui mesaj pe care ţi-l încredinţez, eu nu fac profeţii, ci doar dezvălui cu anticipaţie mişcările strategice şi pline de înţelepciune ale Armatelor Cereşti, în timp ce ele pregătesc o luptă fermă şi fără milă ce se va declanşa la un moment dat împotriva forţelor oarbe ale întunericului, ale răutăţii şi ale ignoranţei!


Prin urmare, ia aminte că se pregăteşte un război – Războiul Lumilor, acela al structurilor cosmice supraomeneşti împotriva tuturor forţelor răului ce se află pe acest Pământ.


Un astfel de război este stringent necesar, dacă ai în vedere că aceste forţe ale răului otrăvesc totodată spaţiul şi perturbă într-o anumită măsură ansamblul Sistemului solar. Faptul că fiinţa umană va crede sau nu va crede în existenţa acestui război al cerurilor nu o va face să fie mai puţin responsabilă pentru actele sale, în urma cărora va avea o anumită KARMA ce va fi sau bună sau rea.


Acesta este şi rămâne un mod de a face cunoscut avertismentul ultim al stăpânilor KARMA-ei pe care noi, slujitorii lor, trebuie să-l transmitem spre a face cunoscut oamenilor că este necesar să realizeze alegerea pe care o doresc. Fiind gardieni ai moştenirilor culturale ale civilizaţiilor dispărute, anunţăm totodată că vom deschide criptele secrete ale Egiptului şi vom demonstra existenţa unei ştiinţe şi a unei tehnologii foarte avansate ce a existat în acele vremuri îndepărtate.


Pe ecranele televizoarelor lor, oamenii vor putea vedea realizările uluitoare ale unei epoci care a dispărut de mii de ani. Morala evidentă a acestei descoperiri se va traduce în mod limpede: puteţi suferi şi voi distrugerea pe care au suferit-o la un moment dat aceste popoare antice. În situaţia în care veţi face o alegere greşită, veţi ajunge o civilizaţie moartă şi o legendă pe care nimeni nu o va crede peste zece mii de ani. Acesta este şi mesajul esenţial al acestei bogăţii ce a dispărut cu mult timp în urmă: luaţi aminte şi nu urmaţi exemplul înfricoşător al Atlantidei!


Pentru prima dată în această întrevedere a mea cu bătrânul LAMA, am perceput o anumită emoţie în glasul acestuia:
– Revelaţiile de acest gen vor putea declanşa imediat o revoluţie, am remarcat eu.
– Nu trebuie să pierdem din vedere că totodată aceasta va face senzaţie şi va provoca unele reflecţii în cadrul naţiunilor, a afirmat bătrânul LAMA, şi în felul acesta mulţi oameni vor fi determinaţi să ia în serios Ultimatumul nostru Planetar.


– Care vă imaginaţi că va fi atunci comportamentul umanităţii? am întrebat eu.
– Învăţătura cea plină de înţelepciune a Marii Puteri Cosmice TARA, care se bazează pe doctrina Înţelepciunii Inimii trebuie să devină fundamentul unei societăţi noi. Atunci este cu putinţă să apară dezbateri constructive între partizanii diferitelor sisteme, dar nu vor mai apărea războaie. Trebuie să ne dăm neîntârziat seama că în realitate suntem cu toţii membrii unei mari familii planetare, a spus bătrânul LAMA într-un mod edificator.


– Este cu putinţă să fie rezolvate toate aceste probleme fără răsturnările apocaliptice despre care vorbiţi?
– Da. Este cu putinţă să reuşim aceasta, şi chiar ar trebui să o facem cât mai repede, dar referitor la aceasta merită să ne punem cu anticipaţie întrebarea: Oare o vom face cu adevărat? Va vrea oare marea majoritate a oamenilor să abandoneze calea lăcomiei, calea răutăţii, calea egoismului, calea orgoliului exacerbat, calea naţionalismului îngust şi a cultului sexualităţii lipsite de iubire pentru a îmbrăţişa calea spiritualităţii adevărate?


Oamenii nu trebuie să devină cu toţii asceţi şi călugăriţe, dar ei pot cu siguranţă să trăiască şi să gândească precum nişte fiinţe umane ce sunt demne de acest nume. De ce trebuie să se omoare între ei atâţia oameni care în realitate sunt cu toţii fraţi şi de ce trebuie să se îndârjească oamenii să distrugă ceea ce a făcut Mama Natură?


– Acest Ultimatum Planetar despre care vorbiţi, acest avertisment ce trebuie să ajungă la toate naţiunile, se adresează numai guvernelor sau doar popoarelor în ansamblul lor? am întrebat eu.
– Acest Ultimatum Planetar se adresează amândurora. În fond, nu trebuie să pierdem din vedere că guvernul nu poate exista fără susţinerea poporului, iar masele mari de oameni nu îşi pot exprima voinţa decât prin vocea reprezentaţilor lor.


– Ultimatumul Planetar are cumva vreo legătură cu Epoca SHAMBALA-ei despre care vorbesc anumite texte vechi? am întrebat eu din nou.
– Aceasta reprezintă de fapt deschiderea porţilor unei ere mai bune, ciclul Marii Puteri Cosmice TARA. Emblema ei, ce conţine Semnul Inimii, uneşte întrega umanitate, căci orice religie plină de înţelepciune, orice ideologie profund benefică, creatoare se bazează pe omenie, a spus bătrânul LAMA.


Bătrânul LAMA m-a tras apoi mai aproape de statuia Marii Puteri Cosmice TARA, ce era iluminată de licărirea lumânărilor şi, fără să mă prevină, mi-a luat mâna stângă şi mi-a aşezat-o pe mâna dreaptă a Marii Puteri Cosmice TARA, ce era întinsă către întreaga umanitate într-un gest simbolic ce se vădea a fi plin de compasiune.


– Acest Semn al Inimii este şi va rămâne emblema viitoarei epoci, a spus el. Totodată aceasta va fi epoca lui MAITREYA, care va fi viitorul avatar ce este anunţat deja de KALACHAKRA sau ştiinţa cea tainică a ciclurilor.


Când după aceea mi-am retras mâna, am avut parte de o uimitoare descoperire: semnul cel tainic al inimii ce aparţine Marii Puteri Cosmice TARA a apărut în mod distinct şi în palma mâinii mele stângi.


Acest simbol nu era amprenta simbolului din mâna zeiţei TARA ce reprezintă un ochi, ci era vorba de un fenomen ce se afla în strânsă legătură cu circulaţia sanguină, căci am observat că de fiecare dată când apăsam pe acest semn în formă de inimă, el devenea apoi din ce în ce mai estompat. Bătrânul LAMA părea chiar foarte satisfăcut de ceea ce tocmai mi se petrecuse.


– Este foarte bine aşa, a spus bătrânul LAMA. Porţi acum semnul distinct al Marii Puteri Cosmice Tara. Chiar dacă acest semn al zeiţei Tara se va şterge destul de repede şi va deveni invizibil, el va rămâne pentru totdeauna în căuşul palmei tale.


Eram atât de impresionat, încât aproape că nu mai puteam vorbi. Continuam să mă gândesc la marile revelaţii pe care mi le împărtăşise bătrânul LAMA în sanctuarul Marii Puteri Cosmice Tara. După ce am urcat scările, bătrânul LAMA a bătut în trapă şi imediat după aceea am ajuns în templul principal.
– Vom continua mâine, a spus după aceea bătrânul LAMA.


După ce am primit acest dar pe care nici măcar nu-l prevăzusem, am părăsit mănăstirea la apusul Soarelui fiind însoţit de un tânăr călugăr cu o lanternă, deoarece fusesem prevenit că se va face întuneric înainte ca eu să ajung în sat.


Într-o jumătate de oră, am constatat că deja s-a înnoptat, iar lampa cu ulei ce ne fusese pusă la dispoziţie ne-a fost de mare ajutor, chiar şi după ce am găsit cărarea. A doua zi dimineaţă, am părăsit valea şi m-am îndreptat din nou către acea mănăstire.


Am fost primit de bătrânul LAMA care mi-a oferit ceaiul specific zonei Darjeeling, ce era foarte reconfortant pentru mine după frigul aprig pe care l-am îndurat până când am ajuns din nou la mănăstire. Bătrânul LAMA mi-a arătat atunci câteva cărţi tibetane vechi şi apoi mi-a explicat conţinutul lor. Mai multe steaguri tibetane (TANKA-uri) erau atârnate în templu, dar eu nu le remarcasem cu o zi înainte din cauza obscurităţii.


Bătrânul LAMA a luat apoi o lumânare şi după ce a apropiat-o suficient de ele, m-a rugat să privesc cu multă atenţie acele steaguri.


– Iată steagul lui MAITREYA, viitorul avatar, mi-a spus el. MAITREYA este zâmbitor şi stă în picioare, ceea ce arată că misiunea lui este binevenită, iar apariţia lui va avea loc pe neaşteptate.


– Multe religii cred în venirea unui mesia sau a unui avatar, am spus eu, dar oare MAITREYA, care trebuie să apară, va putea el să aducă pace umanităţii?
– Întrebarea ta îmi aminteşte de învăţătura secretă pe care am primit-o în tinereţe de la trei mari ARHAT-i. Ei mi-au spus: „Lumea ta se încăpăţânează să înainteze fără oprire spre dezastru. Umanitatea nu va putea salva Pamântul decât printr-o autentică şi generalizată regenerare spirituală.” „Ia aminte că MAITREYA va arăta calea, dar omenirea va trebui după aceea să aleagă şi să meargă pe drumul pe care îl va alege!”


– Văd în acelaşi timp cât de nebun este omul când se opune legii divine cosmice a neîncetatei ascensiuni... Atunci când răul va atinge punctul culminant pe această planetă şi când scara valorilor se va afla în permanenţă sub presiunea urii, a ignoranţei şi a josniciei imorale, SHAMBALA va cere fiinţelor Dhyan Chohan să apropie planeta cea misterioasă (este vorba de planeta Nibiru sau planeta X, care se află acum dincolo de planeta Jupiter) de planeta Pământ.


Noua radiaţie care se va declanşa atunci (datorită apariţiei planetei Nibiru sau altfel spus, a planetei X) va modifica întreaga viaţă de pe planeta Pământ, a spus bătrânul LAMA.


– Este aproape acest măreţ eveniment? am întrebat eu.
– Noul astru (planeta Nibiru sau altfel spus Planeta X) va deveni vizibil abia la sfârşitul secolului al XX-lea, a răspuns bătrânul LAMA, dar apropierea lui de Pământ se va produce după aceea în mai mulţi ani.
Dat fiind faptul că eu am întrebat cu mult curaj dacă MAITREYA nu ar putea să o salveze, unul dintre cei trei maeştri mi-a răspuns atunci:


Şi pentru că ne aflam în faţa steagului lui MAITREYA, am mai adresat o întrebare referitoare la acesta:
– Se poate spune cu precizie când va veni noul avatar MAITREYA?
– MAITREYA va apărea după ce se va încheia secolul al XX-lea, căci despre el se spune că urmează să-şi facă apariţia într-o perioadă crucială a istoriei omenirii, a răspuns bătrânul LAMA. Având în vedere aceasta, umanitatea trebuie să se pregătească, atât pentru apariţia lui MAITREYA, cât şi pentru venirea unor ARHAT-i.


La scurt timp după aceea, calea Înţelepciunii Inimii va începe că fie cunoscută de tot mai multe fiinţe umane. De aceea, atunci când Sfinxul din Gizeh îşi va transmite avertismentul umanităţii, omenirea va trebui să înceapă să se pregătească pentru anumite evenimente măreţe.


– Ultimatumul Planetar despre care mi-aţi vorbit se adresează, deci, tuturor naţiunilor, am spus eu, pentru a trage o anumită concluzie în finalul discuţiei noastre.
– Desigur, a afirmat înţeleptul LAMA, căci acest Ultimatum Planetar le oferă tuturor acelora care se află pe această planetă ocazia să-şi folosească într-un mod înţelept liberul-arbitru: atunci umanitatea va trebui să aleagă între lumina divină şi întuneric, între fraternitate şi egoism, între înţelepciune şi prostie.


În final nu am putut decât să îmi exprim recunoştinţa pentru aceste importante revelaţii ce îmi fuseseră oferite, împreunându-mi mâinile şi înclinându-mă în tăcere, în maniera orientală, în faţa acelui înţelept.


Bătrânul LAMA mi-a luat mâna stângă şi, contemplând semnul inimii din palma mea, şi-a înclinat capul în semn de încuviinţare.


– Îmi va fi dat să vă mai revăd? am întrebat.
– După ce va trece ciclonul, vino la Tashi Lhunpo, căci acolo vom putea continua dialogul, a spus bătrânul LAMA. Fiind profund emoţionat, am părăsit apoi mănăstirea, privind încă o dată statuia cea tăcută a lui BUDDHA, steagul avatarului MAITREYA şi pe acela al Regelui Lumii din SHAMBALA. Afară, soarele strălucea din plin undeva pe cer şi făcea ca zăpada şi gheaţa din Himalaya să scânteieze în toată puritatea lor.


O lumină mirifică lumina munţii şi făcea totodată să se manifeste lumina cunoaşterii venite dintr-o altă lume, ai cărei gardieni secreţi nu sunt cunoscuţi decât de o mână de oameni.


Aceste fiinţe extraodinare, ARHAT-ii, nu numai că sunt înzestraţi cu o mare înţelepciune şi autoritate spirituală, ce emană dintr-o sursă macrocosmică supraumană, ci dispun totodată de forţele misterioase ale vieţii şi ale morţii, astfel că, deşi ştiam că va exista riscul să trezesc dispreţ, batjocură şi resentimente, am considerat că este de datoria mea să vă destăinui aici acest Ultimatum Planetar, ce vă este pus la dispoziţie pentru binele întregii omeniri de pe această planetă.


Comentarii

Studiul atent al acestei mărturii ne permite să ne dăm seama că există, dincolo de aparenţe, o deplină coerenţă între profeţiile Fecioarei Maria care au fost realizate la Fatima şi conţinutul global al acestui mesaj. Mai mult decât atât, studiul atent al acestei mărturii ne ajută să înţelegem mult mai bine şi dintr-un alt punct de vedere îndemnul plin de înţelepciune al Fecioarei Maria de a acţiona astfel încât să se producă pe această planetă o transformare profundă, divină şi durabilă.


Observăm concordanţa cu Ultimatumul Planetar ce a fost oferit şi de înţelepţii din SHAMBALA, în frunte cu Regele Lumii, în cadrul acestui mesaj plin de înţelepciune.



yogaesoteric
8 aprilie 2011

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites