Se petrece în realitatea cotidiană. Oricât ar părea de incredibil, nu este vorba de o nouă producţie ştiinţifico-fantastică, o reluare a filmului “Eu, Robotul”, în care un robot sclav se defectează şi generează haos.
În Anglia zilelor noastre, un grup de cercetători, lideri în domeniul roboticii, au cerut de urgenţă o dezbatere publică, precum şi implementarea unei legislaţii adecvate care să apere drepturile roboţilor. Aceasta va lua în considerare identitatea roboţilor, pericolele publice aferente şi implicaţiile complexe rezultate în urma introducerii de roboţi autonomi la scară largă.
În Anglia zilelor noastre, un grup de cercetători, lideri în domeniul roboticii, au cerut de urgenţă o dezbatere publică, precum şi implementarea unei legislaţii adecvate care să apere drepturile roboţilor. Aceasta va lua în considerare identitatea roboţilor, pericolele publice aferente şi implicaţiile complexe rezultate în urma introducerii de roboţi autonomi la scară largă.
Noua generaţie de roboţi, ne avertizează oamenii de ştiintă, nu presupune nici un fel de operare umană, fie ea verbală sau prin telecomandă. Până acum, societatea s-a familiarizat (mai ales în statele occidentale) cu micii roboţi casnici ce pot fi, de exemplu, programaţi să măture covorul în timp ce posesorul lor este la servici. De asemenea, jucăriile-robot au devenit din ce în ce mai populare în rândul copiilor.
Conform ziarului britanic Daily Mail din 24 aprilie 2007, în următorii cinci ani, un număr încă neconfirmat de roboţi autonomi vor fi introduşi în societatea britanică şi vor ocupa posturi de răspundere în casele de bătrâni, în închisori şi în creşe, unde vor lucra nesupravegheaţi ca babysitter. E imposibil să nu resimţim un fior rece traversându-ne şira spinării – oare este acest lucru util societăţii?
Înstrăinarea copiilor şi privarea acestora de căldura sentimentelor umane încă din primele luni şi apoi în primii ani de viaţă? Este oare necesară privarea oamenilor în vârstă de sentimentul uman al compasiunii, când şi aşa ei sunt marcaţi de absenţa unei familii? Putem considera oare înlocuirea omului, într-un spaţiu relaţional strict uman, cu o maşinărie pe care acum o lansăm autonomă, dar care totuşi este rece, fară suflet şi fără personalitate, ca fiind un progres?
Înstrăinarea copiilor şi privarea acestora de căldura sentimentelor umane încă din primele luni şi apoi în primii ani de viaţă? Este oare necesară privarea oamenilor în vârstă de sentimentul uman al compasiunii, când şi aşa ei sunt marcaţi de absenţa unei familii? Putem considera oare înlocuirea omului, într-un spaţiu relaţional strict uman, cu o maşinărie pe care acum o lansăm autonomă, dar care totuşi este rece, fară suflet şi fără personalitate, ca fiind un progres?
De altfel în Marea Britanie este binecunoscut faptul că în creşele şi grădiniţele de copii nu este permis ca o educatoare să ia în braţe un băieţel care a căzut din pat şi plânge sau o fetiţă care şi-a julit genunchiul... Orice astfel de atingere umană, maternă este strict interzisă, fiind aspru pedepsită de oprobiul public saturat la maxim de o massmedia bolnavă, ce abundă în poveşti despre pedofili.
În mod bizar, într-o astfel de societate, îmbrătişările umane fireşti au devenit stranii şi de neconceput. V-aţi putea întreba firesc în faţa unei astfel de “mecanizări” a sentimentelor umane, “bine şi ce face un copilaş de doi ani căruia îi sângerează genunchiul julit la joacă?”
Răspuns: Este lăsat să plângă până se linişteşte, explicându-i-se că va primi ajutor când vin părinţii săi, sau în cazuri grave este chemată salvarea, dar sub nici o formă copilaşul nu este luat în braţe sau mângâiat de surorile medicale sau de educatoare.
În mod bizar, într-o astfel de societate, îmbrătişările umane fireşti au devenit stranii şi de neconceput. V-aţi putea întreba firesc în faţa unei astfel de “mecanizări” a sentimentelor umane, “bine şi ce face un copilaş de doi ani căruia îi sângerează genunchiul julit la joacă?”
Răspuns: Este lăsat să plângă până se linişteşte, explicându-i-se că va primi ajutor când vin părinţii săi, sau în cazuri grave este chemată salvarea, dar sub nici o formă copilaşul nu este luat în braţe sau mângâiat de surorile medicale sau de educatoare.
Astfel, de la mecanizarea umană şi până la roboţii în cauză e aparent doar un pas…
Alan Winfield, profesor de inginerie electronică la Universitatea de Vest din Marea Britanie avertizează asupra pericolului la care este expusă societatea în momentul în care roboţii autonomi vor prelua rolurile îngrijitorilor de bătrâni şi copii:
“Există astfel pericolul, în cazul în care vom accepta un număr prea mare de roboţi autonomi, să pierdem evidenţa şi chiar controlul lor şi astfel putem fi puşi intr-o situaţie în care un astfel de robot, fiind confruntat cu o situaţie complexă, va face o alegere greşită şi cineva ar putea fi rănit. Roboţii se pot defecta la fel ca orice alt motor. Este necesar să luăm în considerare siguranţa şi eficienţa lor.”
“Există astfel pericolul, în cazul în care vom accepta un număr prea mare de roboţi autonomi, să pierdem evidenţa şi chiar controlul lor şi astfel putem fi puşi intr-o situaţie în care un astfel de robot, fiind confruntat cu o situaţie complexă, va face o alegere greşită şi cineva ar putea fi rănit. Roboţii se pot defecta la fel ca orice alt motor. Este necesar să luăm în considerare siguranţa şi eficienţa lor.”
Deloc întâmplător, cele mai mari progrese tehnologice în domeniul roboticii din ultimii ani au fost finanţate pentru cercetarea armelor de război. Se ştie dealtfel, că armata americană urmează să lanseze roboţi cărora li se va da independenţa completă de a decide când şi în ce condiţii să ucidă.
La Institutul Tehnologic din Atlanta, este în lucru un robot care va putea lua decizii autonome, independent de orice comandă umană, pe baza radarelor, a unui set de reguli etice şi a unui număr de instrucţiuni, comparate de oamenii de ştiinţă cu o conştiinţă artificială.
La Institutul Tehnologic din Atlanta, este în lucru un robot care va putea lua decizii autonome, independent de orice comandă umană, pe baza radarelor, a unui set de reguli etice şi a unui număr de instrucţiuni, comparate de oamenii de ştiinţă cu o conştiinţă artificială.
Poate că eficacitatea, randamentul şi repetabilitatea fără oboseală arătate de roboţi în unele procese monotone depăşesc capacităţile fiinţelor umane, dar să nu uităm totuşi un element esenţial, şi anume că în absenţa sufletului, în absenţa dimensiunii spiritual-umane, a vorbi despre o conştiinţă, chiar dacă alegem să o numim artificială, este un paradox ridicol şi de neconceput, cu toate că cele mai avansate tehnologii, fabricanţii sau massmedia ar dori să ne convingă de contrariul.
De altfel, amplificarea confuziei publice în ceea ce priveşte diferenţele dintre fiinţele vii şi maşini este unul din obiectivele secundare menţionate în planurile de cucerire a lumii pe care puterea din umbră urmăreşte să le pună în practică.
A face ca frontiera dintre viu şi neviu să devină foarte vagă prin suprasaturarea publicului cu roboţi-jucărie, realitate virtuală, filme cu androizi sau creaturi bizare, jumătate om, jumătatea maşină, introducerea roboţilor ca cetăţeni cu drepturi egale, toate fac parte din etapele odioase de dominare a conştiinţei umane.
Scopul este probabil acela de a obţine acceptarea mai facilă a manipulărilor genetice şi a viitoarelor implanturi prin care se vizează controlul complet al oamenilor.
sursa fatanevazutaalumii
A face ca frontiera dintre viu şi neviu să devină foarte vagă prin suprasaturarea publicului cu roboţi-jucărie, realitate virtuală, filme cu androizi sau creaturi bizare, jumătate om, jumătatea maşină, introducerea roboţilor ca cetăţeni cu drepturi egale, toate fac parte din etapele odioase de dominare a conştiinţei umane.
Scopul este probabil acela de a obţine acceptarea mai facilă a manipulărilor genetice şi a viitoarelor implanturi prin care se vizează controlul complet al oamenilor.
sursa fatanevazutaalumii
0 comments:
Post a Comment