A existat un timp in care omul intelegea limbajul animalelor, sau cel putin asa afirma numeroase legende si povesti cu zane. Se spune ca Sfantul Francisc din Assisi intelegea perfect limba pasarilor si tot astfel se afirma despre marii yoghini. Desi astazi omul nu mai intelege limbajul animalelor, totusi, cei care le iubesc, stiu cat se poate de bine sa le ghiceasca privirile, dorintele si bucuriile. Cei care nu au trait experienta de a simti murind in bratele lor un animal iubit, nu pot intelege pe deplin cat de inteligente, intelegatoare si „umane” devin animalele in clipa marii despartiri, stiind perfect ceea ce li se petrece; fara teama absurda de moarte pe care o incearca atat de multi oameni, animalele ating in gesturile lor din acele momente intreaga maretie a unui suflet nobil.
Un tanar fermier american din Ohio , John Salomon Rarey, sustinea ca poate intelege si vorbi limba cailor. El obisnuia sa se inchida in staulul unui cal, oricat de periculos sau rau ar fi fost acesta si ii vorbea timp de o ora sau doua, dupa care animalul devenea la fel de bland ca un miel. Faptul se petrecea in anul 1850, intr-o epoca in care calul era inca principalul mijloc de tractiune si de locomotie. La varsta de 12 ani, John S. Rarey imblanzise deja, in mai putin de o jumatate de ora, un manz superb pe care insa chiar si cei mai duri dintre antrenorii sau imblanzitorii de cai incercasera in van sa-l domesticeasca si care tocmai ii rupsese piciorul tatalui sau. Reputatia tanarului John s-a extins rapid si crescatorii de cai din toate colturile statului au inceput sa ii ceara ajutorul sau sa-i aduca animalele ce nu puteau fi imblanzite altfel. John se inchidea cu calul in grajd si, cel mai adesea, iesea de acolo o ora mai tarziu, calare pe calul devenit bland si intelegator.
La varsta de 19 ani, el a plecat in Texas . Fermierii si cowboy-ii doreau acum sa-l vada actionand in acelasi fel asupra unor autentici cai salbatici. Dotat doar cu un sac de dormit si cu un binoclu, John si-a instalat tabara in regiunile prin care se mai deplasau inca hergheliile salbatice si, timp de aproape 3 luni, el a studiat ce atentie aceste animale. Intors in oras el s-a declarat gata sa faca fata oricauia dintre acesti cai salbatici.
Texanii i-au pregatit cinci cai feroce considerati de neimblanzit. Patru dintre acesti cai isi ucisesera deja stapanul, iar al cincilea ranise vreo trei sau patru oameni.
Reputatia lui John S. Rarey era atat de mare incat toate ziarele din regiune isi trimisesera reporterii, iar o multime de 5.000 de persoane se stransese pentru a-l vedea pe indraznetul imblanzitor.
Departe de a fi aplaudat, atunci cand a aparut, John a fost huiduit copios, caci, in loc sa se imbrace in cowboy, el isi pusese cel mai frumos costum al sau. Surazator, el s-a indreptat catre grajdul acoperit si perfect inchis, conditie pe care o impusese si in care fusese introdus, nu fara mari dificultati, primul dintre cei 5 cai. El a cerut cheia, caci solicitase de asemenea conditia de a se putea inchide in grajd impreuna cu calul. Zidurile grajdului rasunau precum un tun de campanie sub loviturile teribile ale copitelor „bestiei”. John a intredeschis usa si a riscat o privire in interior, a asteptat un moment, apoi, brusc s-a strecurat in grajd si a inchis la loc usa .
Timp de cateva minute nu s-a mai auzit niciun zgomot.
- Este mort, a declarat fermierul caruia ii apartinea calul salbatic. Trebuie sa-i scoatem corpul si sa-l inmormantam.
Judecatorii au refuzat sa actioneze. Ei ii promisesera lui John sa nu incerce sa intre in grajd inainte de mai putin de 5 ore. Pariurile au inflorit o vreme, apoi, cum timpul trecea, au devenit din ce in ce mai rare. Nimeni nu mai dorea sa parieze pe John Rarey, considerat deja mort. Asteptarea a continuat. La cererea multimii, unul dintre organizatori a batut la poarta grajdului din interiorul caruia nu se mai auzea acum niciun zgomot, dar nu a aprimit niciun raspuns. Fermierii si indeosebi femeile s-au suparat, cerand sa fie deschis grajdul in care sarmanul tanar fara arme si fara niciun mijloc de aparare se afla, mort sau viu la discretia unei brute salbatice! Nemaistiind ce sa faca si neprimind niciun raspuns la loviturile lor, cawboy-ii au decis sa smulga usa grajdului din tatani, caci John tinea la el singura cheie. Dar usa s-a deschis ca prin minune. Intr-o tacere de moarte, fara sa fie inseuat si fara fraie, calul a iesit avandu-l in spinare pe John Rarey cat se poate de surazator. A urmat apoi un urlet si un veritabil delir. Rarey a condus calul pana in mijlocul tarcului si a ridicat o mana pentru a cere sa se faca tacere.
Atunci, fara cravasa, fara pinteni, cu mana goala, el a mangaiat gatul calului care s-a pus in genunchi, iar apoi a alunecat pe pamant. John si-a scos atunci palaria si a salutat multimea. A urmat un nou delir si inceputul unei cariere unice. Intr-o cabrioleta condusa de doi elani pe care ii imblanzise, John a calatorit pretutindeni in Statele Unite, tinand conferinte asupra dresajului prin blandete si facand nenumarate demonstratii de imblanzire prin forta iubirii.
Reputatia sa a traversat oceanul si crescatorii de cai englezi, cat se poate de sceptici, au pus mana de la mana pentru a-l invita si a vedea cu proprii lor ochi ce putea sa faca acesta. Primind acceptul lui John Rarey, ei au intreprins o cercetare febrila pentru a descoperi animalul cel mai furios ce exista in intreg tinutul britanic. Alegerea s-a fixat asupra unui armasar de curse, pe care lordul Dorchester il cumparase cu 4.000 de lire in anul 1853. Cruiser era un animal superb, ce atingea o viteza fantastica la finalul oricarei curse, dar care devenise subit un nebun furios. Orice grajd din lemn era facut bucati in numai cateva minute atunci cand Cruiser era apucat de una din crizele sale de furie, in timpul carora ajungea, nu de putine ori, chiar sa se muste pe el insusi! Refuzand sa-l omoare, lord Dorchester preferase sa-i construiasca un grajd din caramizi si piatra, inchis cu o usa de fier.
John Rarey a cerut sa vada mai intai calul. Apoi, el a explicat ca problema era putin mai diferita, caci animalul nu era salbatic, ci innebunise. Iar cum specialistii incepusera deja sa zambeasca, el a daugat simplu: „Totusi, cred ca pot sa-l readuc la normal.”
A doua zi el a revenit impreuna cu o serie de accesorii. Ca si cum ar fi stiut ce-l astepta, Cruise a intrat intr-una din maniile sale teribile, dand lovituri de copite ce zgaltaiau intreaga constructie. Surazand, John s-a strecurat in grajd, nu inainte de a-si fi agatat frumoasa palarie intr-un cui. El i-a pus calului un capastru si apoi a iesit imediat. Dupa numai cateva minute, extenuat, calul nu mai facea niciun zgomot. De data aceasta, John a intrat cu o curea lunga de piele, dotata cu inele, cu ajutorul careia a legat animalul ce parea terorizat. El a trecut prin inele alte curele pe care le-a legat de copitele lu Cruiser, construind astfel un mecanism foarte simplu prin care il putea ingenunchea in orice moment.
John a ramas astfel timp de 3 ore impreuna cu armasarul, vorbindu-i, mangaindu-l, ingenunchindu- l indata ce acesta incepea sa se agite. La data de 22 aprilie 1858, la 24 de ore dupa intrarea sa in boxa, John Rarey a parcurs strazile calare pe Cruiser, devenit cel mai docil si mai bland dintre cai. Multimea il ovationa pretutindeni.
Cateva zile mai tarziu, auzind vorbindu-se despre aceasta remarcabila isprava, regina Victoria si-a manifestat dorinta de a-l cunoaste pe tanarul american si de a-l vedea la lucru cu proprii ei ochi. John Rarey a fost invitat astfel la castelul Windsor , acolo unde se aflau grajdurile principale ale Majestatii Sale.
Aflata in caleasca usoara care urma sa fie botezata cu numele acestui om neobisnuit, regina Victoria s-a pregatit sa asiste la spectacol. Randasii au adus atunci un armasar viguros, de care nu indraznea nimeni sa se apropie si care azvarlea din copite in dreapta si in stanga, tinut cu greu in frau de patru barbati care-l legasera cu frangii.
John Rarey a salutat, s-a scuzat si a rugat-o pe regina sa-i permita sa intre cu calul intr-un grajd. Dupa numai 10 minute, nerabdatoarea regina a ordonat sa fie deschis grajdul, caci nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot.
Prin usa deschisa ea a putu vedea armasarul lungit pe paie si intre picioarele sale, cu capul pe umerii calului, pe John Rarey care zambea. El s-a ridicat atunci, a salutat din nou, s-a scuzat pentru timpul pe care i-l rapise Majestatii Sale, iar apoi, tinand calul de fraie, el l-a condus si l-a determinat sa o salute pe regina coborand in genunchi!
Tanarul american a plecat apoi intr-un turneu european, nerefuzand niciun cal si neintampinand nici cel mai mic esec! Nimeni nu a stiut vreodata in ce consta cu exactitate magia lui John S. Rarey, dar au inteles cu totii ca ea se baza pe forta iubirii.
pentru informatii complete http://www.rarey. com/sites/ jsrarey/jsrbook. html
http://www.grovepor t.org/sections/ about/rarey. asp
http://www.ohiohist orycentral. org/entry. php?rec=3422
sursa : http://www.yogaesoteric.net
ty carmen
0 comments:
Post a Comment