DRACO-STINDARDUL DACIC

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) .
s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample
Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17

Draco

Geto-dacii, se stie,aveau steaguri, in jurul carora se aduna armata in caz de razboi. Aceste steaguri erau de doua feluri: sub forma de drapel (prapuri) si sub forma de stindard (dracones). Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr-o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa .Printr-un ingenios sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic ce avea ca efect imbarbatarea ostenilor proprii si panicarea celor inamici si in plus inducea o stare de nervozitate cailor care nu il mai auzisera. Intreaga simbolistica daca orbiteaza in jurul simbolului LUP, ce a intruchipat fidel o straveche constiinta de neam stravechi si razboinic. LUPUL a inmanunchiat in simbolistica lui insasi obirsia totemica a neamului dac, aflat sub protectia unui zeu propriu, zeu al cerului si al nemuririi si, dacii, potrivit unor reguli magice, au adus pe invinsul zeului lor, ZAMOLXE, pe balaurul zburator alaturi de ei, i-au infipt capul intr-o sulita si pentru a-si infricosa dusmanii cu imaginea lui terifiannta si suieratul nepamintean cit si pentru a arata si inamicilor cum sfirsesc dusmanii lor, il purtau cu ei in razboaie. Dacii,conform cu marturiile antice , dispuneau de o armata puternica , condusa autoritar , disciplinata si temeinic organizata, formata din unitati de pedestrasi si din unitati de cavalerie. Ca razboinici ,dacii au fost mai ales apreciati datorita iscusintei cu care minuiau SICA ,arma specifica,cu care au intrat in nemurire. Steagul cu balaur -dragonul- alaturi de cavalerii gemeni purtatori de dragon (draco) reprezinta un simbol vexicologic caracteristic intregului neam tracic. Dragonul alaturi de sica sintetizeaza imaginea alegorica a acestui neam care s-a nascut si s-a afirmat sub semnul lupului. Acest steag, la fel de vechi ca si neamul trac, i-a insotit permanent in lupta pe ostenii daci si a produs o impresie deosebit de puternica asupra tuturor celor cu care slujitorii lui ZAMOLXE au venit in contact. Este cert ca acest semn heraldic a fost preluat oficial de romani dupa desfiintarea statului dac si a dislocarii unei parti de populatie dacica in imperiu. Romanii l-au cunoscut mai intii intre trofeele pe care le-au adus din Dacia, cei ce s-au intors. Dragonul, sinteza dintre sarpe si lup, avind ca atribute orgoliul si forta, le-a impus teama si respect. Imaginea pe care dacii au lasat-o romanilor, in care dragonul desfasurat, insotea trupele dace pedestre sau sarjele cavaleriei catafractare a fost incrustata in piatra si a dainuit pina la noi, spre vesnica aducere aminte despre cei ce au avut curajul sa infrunte cea mai puternica forta a timpului. Structura cromatica a draconesului a fost reliefata de autorii antici ca fiind existenta si un argument in acest sens este si faptul ca cetatea Aquincum (Buda Veche) avea in stema sa culorile rosu, galben si albastru pe care J.F. Neigebaur le considera "o mostenire a Daciei", fapt plauzibil daca luam in consideratie numarul unitatilor dace din Pannonia. Imparatul Marcus Aurelius (161-180) a purtat mai multe razboaie cu sarmatii-iazigi aliati cu dacii liberi si intr-unul din aceste razboaie(171) infringindu-i le-a luat, printre trofee, si numerosi "balauri" cu care armata romana a defilat la Roma. Acest eveniment probeaza ca si la aproape un secol de la cucerirea unei parti din Dacia, ce ramasi inafara controlului imperial foloseau ca stindard, acelasi dracon zburator. Un alt argument care probeaza faptul ca stindardul dac-dracon-era tricolor este si faptul ca steagurile care au insotit pe celti in lupta impotriva saxonilor erau stindarde dacice. Prezenta elementului dac pe teritoriul britanic este confirmata de unitatile armatei romane cantonate aici si formate din luptatori daci. Astfel gasim cantonata aici COHORS I AELIA DACORUM formata din 1000 de soldati daci (millitaria) si care a stationat in Britania 200 de ani. Acesti daci erau constienti de originea lor ; avem nume ca : DADA; DACIBALUS; GETA IRELSAURNES sau CLAUDIU MENANDER. Politica Romei era ca aceste trupe sa pastreze armamentul traditional si tacticile de lupta proprii. Ba mai mult acesti militari "romani "se si instruiau in limba lor natala. Avem marturia lui ARIAN, numit pe vremea lui Hadrian, guvernator al Cappadociei. Acesta i-a cunoscut desigur pe militarii daci si a ramas impresionat de modul in care se instruiau, de dirzenia cu care minuiau armele si de disciplina de care dadeau dovada. In acest sens Arian afirma ca: "ostasii invata strigatele de lupta stramosesti ale fiecarui neam, strigatele celtice pentru celti, strigatele getice pentru geti si cele retice pentru reti" (Arian ,Arta tacticii in Fontes ad Historiam Daco-Romaniae Pertinentes) . Un alt exemplu al pastrarii armamentului traditional este si cazul comandantului CLAUDIUS MENANDER care a pus sa fie sculpatata pe piatra pusa de el un cutit incovoiat, o sica. Prezenta dragonului in Britania e logica din moment ce Roma admitea oficial in panteonul sau vexicologic ideile totemice ale trupelor straine ce serveau in armata romana. Este neindoielnic ca urmasii acestor daci au luptat alaturi de celtii locali (britoni, gaeli, belgi) impotriva triburilor germanice ale saxonilor, anglilor si iutilor .Din aceste timpuri s-a pastrat in sud-estul Angliei-balaurul zburator al dacilor, ca semn de razboi al populatiei din Tara Galilor, semn considerat de cercetatori ca o "relicva a dominatiei romane". Este deci neindoielnic ca dragonul a fost folosit in Britania si dupa retragerea romana. Acest lucru este perfect explicabil intru-cit populatia locala, atit bastinasii cit si cei ce nu au urmat administratia si armata in retragerea sa, au adoptat armele si tehnicile, defensive si ofensive de la romani. Folosind infanteria disciplinata, armura si armele de aruncat la distanta si cavaleria din epoca tirzie a tehnicii romane de lupta combinate cu tactici celtice, britanicii au reusit sa-i respinga o vreme pe anglo-saxoni. Legendarul rege celt ARTHUR a reusit astfel sa obtina dupa mai multe lupte cu saxonii, o victorie asupra acestora in apropierea muntelui BADON. Celtii prezenti la locul bataliei au folosit ca stindard, balaurul zburator. Regele Arthur a fost imortalizat ridicind un astfel de dragon in onoarea tatalui sau, UTHER PENDRAGON. Numele de DRAGON (DRACO) a fost intilnit si in trupele de daci stationate in imperiu (Aurel Iulio Draco-cohors I Ulpia Dacorum) ! Dragonul purtat de celti era confectionat din tesatura usoara, cu gura deschisa si pe care cea mai mica adiere de vint il determina sa i-a forma de balaur zburator si sa scoata un suierat ascutit. Redat pe un document de epoca (Withney Smith) dragonul devenit acum celtic era structurat cromatic in culorile rosu, galben si albastru! Celebra tapiserie de la Bayeux, care infatiseaza cucerirea Angliei de catre normanzi (1066) ne arata ca trupele engleze , comandate de HARALD aveau ca stindard dragonul considerat un "antic semn de razboi al saxonilor"! O alta argumentatie este ca legiunile a XIII - GEMINA si a V-MACEDONICA au pe insigne o succesiune coloristica neobisnuita: rosu, galben si albastru! (Mihail Zahariade, Insemnul tricolor in Dacia Romana). Este stiut ca aceste doua legiuni au participat la razboaiele dacice si dupa 118 e.n. sint singurele ramase in Dacia. In anul 535 imparatul Iustinian a infiintat provincia Iustiniana Prima, in cuprinsul careia a intrat si Dacia Ripensis si Dacia Mediteranea. Este important de mentionat ca stema acestor provincii,l ocuita tot de neamul dacilor, avea in cromatica sa tot cele trei culori dispuse de la dreapta la stinga :rosu, galben si albastru. Urcarea celor trei culori in stema celor doua provincii, reprezinta o continuitate de simboluri, preluate de la daci si semnifica refacerea tuturor tinuturilor locuite de catre acestia si apoi de catre dacoromâni. Steagul cu balaur a revenit pe pamintul Daciei simbolizind unitatea neamului dac. Dacii mari, dacii liberi, carpodacii si costobocii s-au intors adesea, uneori patrunzind adinc in imperiu, mereu sub semnul lupului si mereu avindu-l ca stindard. Ei au jucat un rol insemnat in marea rascoala din 117 si apoi frecvent au atacat imperiul ajungind ca 238 ,impreuna cu gotii sa deschida seria atacurilor care au culminat cu retragerea armatei din Dacia si ulterior cu dezintegrarea imperiului roman. Este de subliniat ca dacii liberi au regindit refacerea Daciei sub protectia lui ZAMOLXE, arcuita in curcubeu deasupra Tarii. Privind acest curcubeu, din care se evidentiaza culorile rosu, galben si albastru, dacii si-au intarit credinta in nemurire si credinta in aceasta nemurire le-a dat dacilor curajul, sa infrunte cerul aruncind cu sageti in nori spre ai determina sa se retraga din fata marelui zeu. Aparitia lui ZAMOLXE sub forma unor sageti de lumina si apoi a curcubeului dupa ploaie, marea increderea dacilor in vremea buna ce urma sa vina si ne demonstreaza ca dacii se considerau fii luminii, prin respingerea intunecimilor de peste zi, zi ale carei culori le-au dat stindardelor lor. Astfel cele trei culori semnificau ziua in intregul ei ROSU-era DIMINEATA; GALBEN era culoarea AMIEZIII si ALBASTRUL semnifica AMURGUL. Prin dracones, pe care dacii l-au purtat in lupta impotriva scitilor, persanilor, macedonenilor, romanilor si a valurilor de neamuri ce s-au abatut asupra Daciei, mitul poporului dac a ajuns in tot spatiul ocupat de imperiul roman ,din Siria pina in Spania si din Britania pina in insasi inima Romei si si-a extins spectrul asupra statelor ce i-au urmat acestui imperiu. Bibliografie suplimentara: Gelu Florea, Dragonul dacic, în Archeologica et Historica, Nicolae Gudea dicata, Zalău, 2001, p. 195-201; Augustin Muresan Cu privire la cea mai veche reprezentare a a stindardului geto-dacilor, în Adevărul omeneşte posibil pentru rînduirea binelui, Oradea, 2001, p. 455-459; Liviu Marghitan, Stindardul dacic flutura la Tapae, în Revista de istorie militara, 2001, 1, P. 52-55. Liviu Mărghitan, Mioara Turcu, Mărturii arheologice referitoare la stindardul geto-dacilor, în Thraco-dacica, 2001, 22, nr. 1-2, p. 213-221. MioaraAlecu-Căluşiţă, Steagul geto-dacilor, în Noi Traci. Centro Europeo di Studii Traci, Roma,1992, p. 14-22; Traian Herseni. Le dragon dace, în Ethnologica, 1979, nr. 1, p. 13-22. Vezi si: www.casanoastra-romania-dacia.blogspot.com www.crwflags.com

Posted in: CIVILIZATIA DACA,dacia,istoria dacilor