Sunt gravidă, ce să fac?
3 hours ago
Showing posts with label CIVILIZATIA DACA. Show all posts
Showing posts with label CIVILIZATIA DACA. Show all posts
Saturday, December 3, 2022
Saturday, January 2, 2016
TESTAMENTUL ZEILOR DUNARENI
Testamentul zeilor dunăreni
Istorie 1,285
Nu va mai trece mult până când civilizația sumeriană va fi înlocuită de civilizația dunăreană în rolul de primă mare cultură a lumii – cea în care s-a născut scrierea. Chiar dacă astăzi se duce o luptă crâncenă între susținătorii dogmei oficiale și cercetătorii care spun că istoria Europei ar trebui rescrisă, în sensul restabilirii adevărului, ea va fi câștigată, în cele din urmă, de noua viziune asupra istoriei străvechi – cea care spune că spațiul carpato-danubioano-pontic este vatra Vechii Europe.
În filmul documentar „Testamentul Zeilor Dunăreni”, realizat de Wolfgang Niedermair și tradus în limba română de Grigore Oprița și Wolfgang Schweizer, veți descoperi lucruri uimitoare despre Cultura Dunăreană din Vechea Europă. Atât la nord, cât și la sud de Dunăre s-a dezvoltat o cultură sedentară extraordinară, cu o vechime de 7.000-8.000 de ani și care nu cunoștea războaiele.
Unele rămășițe enigmatice ale acestei civilizații, tăblițele de la Tărtăria și restul sutelor de semne aparținând culturii Turdaș – Vinca, îi fac pe tot mai mulți să considere că, înainte cu 2.000 de ani ca sumerienii să existe, aici se puneau bazele primei scrieri din lume. Despre celelalte lucruri impresionante născute de oamenii acelor vremuri veți afla mai multe vizionând acest film. (sursa)
Testamentul zeilor dunăreni
Oase de mamuți și reni în România? Imagini personificate ale planetei Venus? Pentru mai multe informații (verificate) despre acest subiect, vizionați pagina Neokoolt, un proiect românesc ce studiază civilizația extraordinară care înflorea pe teritoriul actualei Românii în urmă 20.000 de ani.
Vă recomandăm să vizionați și un interviu cu cercetătorul Harald Haarmann despre Europa Veche și culturile care formau Civilizația Dunăreană.
SURSA FILMEDOCUMENTARE
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Monday, May 11, 2015
Wednesday, April 15, 2015
Monday, March 30, 2015
Tuesday, March 4, 2014
Wednesday, February 5, 2014
PROMETHEU INLANTUIT
Prometheu înlănţuit. Caucazul şi Atlasul vechilor tradiţii
Înlănţuirea şi chinurile îndurate de Prometheu a încins imaginaţia artistilor din toate domeniile artei.
Tradiţiile legate de Prometheu spun că după ce Zeus uzurpă tronul tatălui său Cronos/ Saturn şi-i luă toată puterea, a apărut o gravă neînţelegere între stăpânul Olimpului şi oameni iar reperezentantul oamenilor în acest diferend era titanul Prometheu. Acesta îl acuza pe Zeus că după ce s-a urcat pe tronul părintesc a împărţit toate bunătăţile doar zeilor neţinând sema de muritorii mizeri şi că ar fi dorit să distrugă omenirea printr-un potop.
Zeus era puternic prin autoritatea sa asupra zeilor şi a oamenilor, aşa cum stă bine unui autocrat, dar Prometheu era puternic prin înţelepciunea sa întemeindu-şi acestă putere pe beneficiile aduse rasei umane. De aici a izbucnit rivalitatea dintre cei doi ce se va adânci odată cu adunarea de la Mecone unde zeii şi oamenii s-au întrunit pentru a-şi stabili libertăţile şi obligaţiile ce se cuveneau fiecărei părţi. Cu această ocazie Prometheu aduce un bou mare pentru sacrificiu.
După ce a sacrificat victima el a împărţit-o în două: într-o parte puse toată carnea şi grăsimea acoperindu-le cu burduful boului iar în cealaltă parte puse numai oasele având grijă să le acopere cu o grăsime albă strălucitoare. Apoi, le înfăţişă alegerii lui Zeus. Zeus cunoscând dinainte înşelăciunea, alese totuşi partea slabă pentru a avea motiv de răzbunare în contra muritorilor şi a-i pierde.
Mâniat de înşelăciunea la care a fost supus, Zeus hotărăşte să le ia oamenilor focul, astfel că toate vetrele rămaseră întunecate şi reci. Prometheu folosindu-se de un şiretlic şi înşelând vigilenţa lui Hefaistos, fierarul zeilor, reuşi să fure focul sacru în tulpina unei plante numită ferulla şi să-l redea oamenilor.
Zeus văzând focul strălucind din nou în vetrele oamenilor se aprinse de mânie pentru că nu dorea cu nici un chip ca Prometheu să câştige întâietate în faţa oamenilor. Una ca acesta nu putea rămâne nepedepsită de către tartorul zeilor.
Prin urmare,Zeus dete poruncă lui Vulcan să făurească un lanţ cu care să lege pe Prometheu de stâncile solitare ale muntelui Atlas, la marginea pământului, în ţara sciţilor, unde vulturul lui său îi ciugulească zilnic ficatul ce creştea în fiecare zi la loc.
După alte tradiţii posterioare lui Hesiod, Prometheu a fost înlănţuit pe Muntele Caucaz,. Avem oare de-a face aici cu o inadvertenţă geografică sau cu o informaţie greşită? Urmează a descoperi asta de-a lungul studiului de faţă.
Atlasul prometeic
După credinţele lumii vechi Atlas susţinea la marginile pământului cu capul cu mâinile şi cu umerii săi cerul cel vast fiind constrâns la aceasta dintr-o necesitate stringentă.
Soarta aceasta i-a fost destinată lui de către Zeus care a legat în lanţuri grele , pe Columna din mijloc, pe titanul Prometheu asupra căruia a trimis un vultur să-i ciugulească ficatul care creştea la loc în fiecare zi. Acest vultur a fost ucis, după aceleaşi tradiţii de către Hercule/Heracles cel care a eliberat pe Prometheu din suferinţele sale. Două sunt elementele ce ne atrag atenţia în aceste legende:
1.Muntele/Titanul Atlas stă la marginile pământului cunoscut, fiind plasat de acelaşi Hesiod în ţara sciţilor
2.Legătura de apropiere existentă între cele două legende şi cei doi protagonişti, Atlas şi Prometheu.
După Hesiod, Atlas şi Prometheu erau fraţi fiind fii ai titanului Iapet şi având ca mamă pe Clymene, fiică a lui Okeanos Potamos. Ori Okeanos Potamos pentru autorii greci nu era altceva decât Istrul situat la marginea lumii cunoscute, în extremul nord!
Dincolo de Okeanos Potamos se întindeau pământurile locuite de sciţi iar după mărturiile lui Herodor, autor anterior lui Herodot, Prometheu a fost un rege scit, în această ipostază el apărând pe unele basoreliefuri îmbrăcatat ca un rege barbar purtând o mantie largă.
Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că sub denumirea de Scythia, autorii greci înţeleg, de regulă, ţinuturile din partea de nord a Istrului şi de la colţul de NV al Mării Negre. Nu există nici o contradicţie aici deoarece însuşi patria titanilor era la nord de Istru după cum am spus în articolul „Uriaşii”. Chiar şi Herodot , părintele istoriei, ne spune că Scythia se întindea pe lângă Istrul de jos până în regiunile Oltului.
Apropierea dintre Atlas şi Prometheu ne oferă aceeaşi vedere pe care o avem în filiaţia Decebal – Dochia/ Dacia care sunt prezentaţi ca tată şi fiică în poemul lui Ghe. Asachi menţionat integral în articolul „Sacrul feminin” ( Baba Dochia). După cum Decebal este regele pământului unde sunt situaţi munţii Dochiei care-i este fiică tot la fel este Prometheu stăpânul teritoriilor unde este situat muntele Atlas care-i este frate.
Aici avem de-a face cu una dintre ipostazele regalităţii sacre despre care am vorbit foarte pe larg în articolul„Sacralitatea intituţiei voievodale româneşti”.
Prin urmare atunci când vorbim despre Atlasul supliciilor prometeice nu vorbim despre Atlasul geografic situat în nordul Africii aşa cum cred unii autori moderni fără a da nici o atenţie menţiunilor antichităţii legate de acest subiect.
Atlasul legendelor greceşti este Olimpul antehomeric de la Dunărea de Jos, din Scytia veche de dincolo de Okeanos Potamos, unde Homer şi Hesiod plasează geneza zeilor şi a omenilor! Acest Olimp al tradiţiilor antehomerice poartă azi denumirea de Bucegi! Muntelecel mai sacru al întregii antichităţi!
Şi da, pe vechiul Atlas, în apropierea Columnei Cerului, unde tradiţiile antice spun că a fost înlănţuit Prometheu se află o mărturie vie, dăltuită în piatră brută, a faptului că acest eveniment al lumii antehomerice, schingiuirea lui Prometheu binefăcătorul oamenilor, a avut loc în Munţii Bucegi!
Există aici o sculptură megalitică de dimensiuni uriaşe ce înfăţişează, capul gâtul şi pieptul unui vultur orientat cu faţa spre Columna Cerului pe care se spune că a fost înlănţuit Prometheu de către Zeus cu un lanţ făurit de catre Vulcan/Hephaistos, făurarul zeilor.
Ori tradiţiile antice ne spun că Zeus după ce l-a înlănţuit pe Prometheu pe Columna Cerului şi-a tris vulturul ceresc să-i ciugulească ficatul care creştea mereu la loc. Orientarea megalitului în direcţia Columnei Cerului ne lasă loc la îndoieli asupra faptului că supliciul prometeic s-a întâmplat pe Vf Omu , pe Columna principală a Întreitului Stâlp al Cerului!
Se întâmplă însă un fapt ciudat. După cum traseul constelaţiei Dragonul din emisfera nordică trasează în plan celest sinuozităţile lanţului montan carpato-balcanic reprezentând într-un fel cele două jumătăţi ale oului primordial la fel de această dată ne atrag atenţia două constelaţii situate tot în emisfera nordică.
Vulturului divin pe care Zeus l-a trimis asupra lui Prometheu a dat numele unei constelaţii pe care romanii o numeau aquila ceea ce înseamnă tocmai vultur. Această constelaţie se învecinează cu o alta ce poartă numele edificator Prometheu sau Ingenicullus Şi ca să nu ieşim din cercul ciudăţeniilor vom spune că singura specie de vultur care trăieşte în munţii noştri este acvila/aquila!.
Memoria ancestrală a românilor nu dă greş nici de data aceasta pentru că în credinţele româneşti există o tradiţie confom căreia acest vultur cu clonţul său de fier, numit altminteri ceahlău sau vulturul cerului, vine noaptea la păstorii de prin munţi şi câmpii ciugulindu-i şi pricinuindu-le dureri.
După cum se poate vedea, este aceeaşi tradiţie ca şi cea referitoare la vulturul lui Zeus trimis zilnic să-i ciugulească ficatul lui Prometheu.
Mai trebuie să amintim căteva date istorice cu referire la poziţionarea Atlasului prometeic. Hesiod, în Theogonia sa, ne spune că Prometheu şi-a suferit supliciul pe muntele Atlas.
Ori după tradiţia transmisă de Apolodorus acest munte se află în ţinuturile hiperboreene. În ciuda informaţiilor menţionate până acum ne vom apuca să căutăm acest munte cine ştie pe unde dacă nu dăm atenţie mărturiei lui Pindar care ne spune că că hiperboreii erau poporul care locuia langă cataractele Istrului.
Şi pentru ca să fim edificaţi pe deplin poetul roman Martial, în Epigramele sale, adună toate aceste informaţii într-un tot coerent:
„Soldat Marcellin, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul de nord al hiperboreilor şi astrele Polului Getic, care abia se mişcă. Iată şi stâncile lui Prometheu.Iată şi muntele acela faimos din legende.
În curând tu vei vedea toate aceastea cu proprii tăi ochi. Când tu vei contempla aceste stânci în care răsună durerea imensă a bătrânului, vei zice:Da, el a fost încă mai dur ca şi aceste pietre dure, şi la aceste cuvinte tu vei mai putea încă să adaugi: că acela, care a fost în stare să sufere aceste chinuri a putut într-adevăr să creeze genul uman”
Caucaz sau Muntele Capului din nordul Dunării.Caucaland şi Cauconii
Conform tradiţiilor menţionate de Apollodorus: „Prometheu formând oameni din apă şi din pământ, a furat foc, pe ascuns de la Zeus şi l-a adus în planta numită ferulla. Dar Zeus simţind aceasta a dat ordin lui Vulcan, ca să îi bată corpul în cuie pe muntele Caucaz. Acest munte este în Scithya, unde Prometeheu a rămas pironit timp de mai mulţi ani”.
Aceasta este a doua tradiţie legată de locul supliciului prometeic şi care, la prima vedere, pare a fi în contradiţie flagrantă cu prima locaţie, cea a Muntelui Atlas. După cum Atlasul mitic nu se întinde în nordul Africii tot aşa nici Caucazul acesta nu este identic cu Caucazul geografic ce se întinde între Marea Neagră şi Marea Caspică. V. Lovinescu ne pune în gardă în acest sens ca să nu căutăm cai verzi pe peretele bunicilor.
El ne spune: „Se ştie că a existat mai întâi un Caucaz polar, deoarece se spune că Prometheu a fost legat de Axa Polului. Există apoi Caucazul modern” geografic care nu are nimic de-a face cu ceea ce numeau anticii Caucaz.
Dacă ne luăm după Iulius Florus Caucazul lumii vechi se află în Europa. El ne spune că proconsulul Traciei, Pison, i-a pedepsit pe barbari urmărindu-i în Munţii Rodophi de unde a trecut apoi în Munţii Caucaz iar Munţii Rodopului sunt în Tracia nu în Asia!
Un alt scriitor roman , geograful Julius Honorius vorbeşte de asemenea despre două lanţuri de munţi cu denumirea de Caucaz, unul în Europa aproape de Munţii Haemus / Balcani şi altul în Asia. Deci, Caucazul mitic şi Caucazul geografic sunt foarte clar delimitate iar munţii din imediata vecinătate a Balcanilor nu sunt alţii decât Munţii Carpaţi situaţi pe teritoriul Scythiei cum numeau scriitori greci Dacia.
Faptul că muntele Caucaz al legendelor preistorice era în Dacia ne-o dovedeşte şi o inscripţie descoperită în Valahia în apropiere de râul Olt care ne spune: „ad Alutum flumen secus montem Caucasi” (pe fluviul Alutus (Olt) în apropiere de muntele Caucaz).Încă în Evul Mediu timpuriu exista tradiţia că Munţii Caucaz erau în vecinătatea Istrului şi la nord de Marea Neagră.
Cea mai veche cronică rusescă cunoscută sub numele de Cronica lui Nestor, scrisă prin sec IX, ne spune: „În partea nordică a Pontului Euxin este Dunărea, Nistrul şi Munţii Caucaz”.
Şi , în fine avem legenda lui Io, peoteasa de care se îndrăgosteşte Zeus şi care va fi persecutată pe toata faţa pământului de căre Hera, soţia stăpânului Olimpului, pentru dragostea ce i-o purta soţul său. În fuga sa Io ajunge să ceară sfatul lui Prometheu care-i descrie itinerarul de urmat pentru a ajunge în Asia locul unde va scapa de supliciile Herei.
„Mai întâi apucând de aici drumul spre răsărit vei trece peste câmpii nearate şi vei ajunge la sciţii păstori, oameni superbi, înarmaţi cu săgeţi ce bat departe şi care îşi petrec viaţa lor în care bine ferecate acoperite cu cobere ( într-adevăr spre răsărit de Carpaţii Meridonali se întinde pustiul sau stepa getică ce se află în Basarabia după mărturiile anticilor- n.n).
Eu însă te sfătuiesc să nu te apropiii de ei ci să te abaţi către stâncile cele bătute de valuri ale mării şi să-ţi continui drumul pe uscat .
În partea stângă locuiesc Chalybii, fauritorii de fier decare să te păzeşti, sunt oameni violenţi şi nu primesc bucuros pe străini; de aici vei ajunge apoi la răul cel violent numit astfel pe drept cuvânt, pe care însă să nu-l treci fiindcă e periculos, până nu vei ajunge la Caucaz, muntele cel mai înalt, unde se adună torenţii ce se scurg de pe vârfurile acestui munte şi de unde apoi , râul duce violenţa lor în jos.
De aici apoi, trecând peste vârfurile muntelui ce se apropie de stele săapuci drumul spre miazăzi şi vei ajungela mulţimea amazoanelor ce urăsc pe bărbaţi… Ele îţi vor arăta calea cu toată bunăvoinţa”
Dacă luam o hartă şi urmărim traseul descris vom vedea că Io face o călătorie prin Carpaţii României.Râul despre care vorbeşte legenda este Oltul despre care tradiţia românească, tocmai ca legenda amintită, spune că e răul cel turbat, rău îmblăstămat. Când plouă la munte , el vine umflat, tulburat, mâniat, cu sânge mestecat aducând pietre mari şi butuci, trupuri de haiduci şi căpestre de cai murgi.
În Olt spun legendele populare româneşti trebuie în fiecare zi să se înece cel puţin un om şi când trece vreo zi fără să-şi primească jertfa sa trebuie să se găsescă cineva care să între în el, fiindcă cere cap de om. Nu este nimic altceva aici decât o descriere metaforică a violenţei cursului râului Olt ce se varsă în Dunăre.
Lângă acest rău învolburat pe care este sfătuită să-l ocolească pe la izvoare Io va trece mai departe ajungând la „vârfurile muntelui ce se apropie de stele”. Acesta este Bucegiul cu Întreitul Stâlp al Cerului, unde se află Columna Cerului sau Polul Getic, tot una cu muntele/titanul Atlas ce ţine pe umeri săi cerul hiperborean la Martial şi unde a fost înlănţuit Prometheu!
Şi într-adevar la sud de acest munte în antichitatea preistorică era tinutul amazoanelor. Herodot ne spune că Dunărea nu putea fi trecută de „mulţinea albinelor”. Erudiţii noştrii istorici ne spun docţi că aceasta este o referire la apicultura practicată de strămoşii noştrii daci.
Numai că afirmaţia lor nu are nici o logică deoarece a nu se putea trece Istrul de mulţimea albinelor presupune că întreaga Câmpie Română, de la munte şi până la Dunăre, să fie un ţinut nelocuit şi o imensă prisacă în care albinele îşi fac de cap după bunul plac.
Aceasta fără a şti că amazoanele respective erau sub patronajul Dochiei/Iana Diana al cărei simbol hieratic era chiar albina şi prin urmare fiecare amazoană era o albină identificându-se cu strămoşul arhetipal!
Prin urmare, conform acestor descrieri Caucazul legendelor, muntele mitic al supliciului lui Prometheu, este situat în catena muntoasă a Carpaţilor Meridionali sau sudici şi reprezintă muntele cel mai sfânt al întregii antichităţi preistorice şi chiar istorice ce la Apollodor poartă numele de Atlas şi care în tălmăcire înseamnă Muntele Capului, locul unde a fost iniţiat Iisus Christos, cel de-al doilea crucificat al lumii vechi, pentru că primul a fost Prometheu după cum spun legendele vechi.
În unele documente vechi piatra cubică cu vârf este completată cu o secure care este aşezată aşezată în echilibru pe vârful piramidei. Legat de acest simbolism al pietrei cubice sau al pietrei din capul unghiului s-a sugerat că securea de deasupra ar reprezenta hieroglifa literei ebraice kaf iar surprizele se tin lanţ dacă tinem cont de litera corespunzătoare din alfabetul arab qaf.
Sensul genaral atribuit ambelor litere , atât în alfabetul ebraic cât şi în cel arab este acela de forţă. Acestui sens îi corespunde întotdeauna în limbajul simbolic securea iar în cazul ce ne intereseaza este vorba de o putere spirituală.
Că este vorba despre puterea spirituală ne-o demonstrează faptul că securea nu este pusă în raport direct cu cubul pe care se sprijină baza piramidei ci cu însăşi piramida. Mai mult, securea nu este plasată într-un puct oarecare al figurii ci chiar în vârful piramidei vârf care îndeobşte este considerat ca reprezentând vârful ierarhiei spirituale.
Poziţionarea securii în vârful piramidei, invizibilă dealtfel pentru că este de natură pur spirituală, ne indică cea mai înaltă putere spirituală care acţionează în lume şi pe care tradiţiile se învoiesc s-o numească Regele Lumii ce acţionează prin intermediul Polului unde îşi are sediul!
Or Polul este identic cu Axul Lumii pe care toate mărturiile vechi îl plasează în Dacia, în Munţii Bucegi, Kogaionul dacilor, Pol ce astăzi poartă denumirea sugestivă de Columna Cerului sau Osia Lumii în tradiţiile româneşti.
Pe de altă parte, identitatea fonetică dintre litera qaf semitică şi fonetismul românesc „cap” este mai mult decât străvezie. Cu atât mai mult cu cât în tradiţia arabă numele literei qaf este chiar numele muntelui polar numit de autorii antici Caucaz sau Atlas.
Şi mai ciudat este faptul că litera qaf este prima ce apare în numele arab al Polului (quţb) iar în această calitate poate să-l desemneze abreviat. Echivalentul numeric al termenului quţb este 111 fapt ce nu se referă mai puţin la Muntele Capului sau Caucazul din Bucegi.
Dacă quţb semnifică polul echivalentul său numeric desemnează chiar acţiunea Polului exprimând unitatea manifestată în cele trei lumi ceea ce se potriveşte perfect pentru a desemna funcţia Axei Lumii ce uneşte cele trei tărâmuri: cerul pământul şi subteranul.
Şi întrucât parcă prin explicaţiile asupra identităţii lui Literei şi muntelui Qaf cu Muntele polar pe carese află Columna Cerului ne-am îndepărtat oarecum de la subiectul care ne întereseaza revenim la subiect pentru a aspune că unul dintre capetele megalitice situate în Bucegi este legat strict de securea lui Vulcan.
Întrucât despre Sfinx am vorbit de neumărate ori pană acum nu vom mai insista asupra semnificaţiei sale în întreitul aspect al Regelui Lumii. Există însă în Bucegi un alt Cap la care ne vom referi în cele ce urmează.
În apropierea Vf Omu se află un important simulacru al lumii vechi care ne înfăţisează după toate aparenţele imaginea lui Zamolxe/Saturn. O patrticularitate cu totul bătătoare la ochi aparţine simbolului legendelor antice. Pe fruntea lui , calmă şi dând o expresie de inteligenţă se văd urmele ce reprezintă o spargere a capului în partea stângă a craniului.
După vechile legende elene Minerva/ Pallas Athena a fost născută din capul lui Zeus, după ce Vulcan a spart ţeasta zeului cu securea-i de aramă, cu vociferări atât de mari încât au răsunat şi pământul şi Pontul s-a tulburat în undele sale.
Foarte ciudat pentru că după Homer şi Hesiod originea tuturor zeilor adoraţi în Grecia se afla la Okeanos Potamos sau Dunărea de Jos. Pe de altă parte geografia munţilor Caucaz cum se mai numea grupa sudică a Carpaţilor Meridonali care sunt tot una cu Atlasul hiperboreic, păstrează în topomia sa nume precum Platfoma Vâlcanilor, Munţii Vâlcan şi chiar oraşul Vulcan din apropiere.
După legende Vulcan era făurarul zeilor iar în regiunea Călan-Vulcan – Anina s-au descoperit primele „furnale” din Europa! Mai mult, Vulcan însuşi pare a fi un locuitor fierar (metalurg) din Dacia pentru că rădăcinina numelui sau „vâlc” înseamnă tocmai lup iar etnonimul dac are tocmai această semnificaţie.
Securea de aramă a lui Vulcan este tocmai securea aflată în echilibru desupra piramidei din tradiţiile arabe care desemnează Polul sau centrul spiritual suprem al lumii.
Toate aceste date ne îndreptăţesc să credem că Munţii Caucaz ai lumii vechi sunt tot una erau Munţii Bucegi unde se află Columna Cerului legată direct de supliciul prometeic şi înfrăţită cu simbolismul titanului Atlas care tine cerul pe umeri şi prin extensiune întreaga ramură a carpaţilor sudici!
Dacii cauconi avânduşi patria de origine în SE Transilvaniei probabil în Ţara Bârsei sau în zona Întorsurii Buzăului (Carpaţii de Curbură) sunt atestaţi din cele mai vechi timpuri. Homer îi menţionează ca aliaţi ai troienilor iar unii istorici ai perioadei medievale timpurii vorbesc despre Caucaland unde Athanaric cu vizigoţii săi încearcă sa facă faţă invaziei hunilor.
Caucaland situată în extremitatea răsăriteană a Carpaţilor Meridionali pe care Antichitatea i-a numit Caucaz înseamnă chiar Ţara Cauconilor sau cauca(zi)enilor mai pe înţeles. Prin poziţionarea acestui ţinut precum şi prin numele cauconilor deducem că acesţia erau păzitorii Capului.
Al cărui cap? Al dublului cap reprezentat în sculpturile megalitice de pe Omul şi de pe platoul Bucegilor ce-l reprezentă pe marele zeu al întregii antichităţi prestorice si arhaice: Zamolxe.
Muntele Dureros
Dacă Caucazul este muntele supliciului prometeic atunci înseamnă că el este şi Muntele Dureros sau Muntele Durerilor. Dacă luăm în considerare acest epitet atunci îl putem din nou numi Calvar aşa cum este cunocut îndeobşte numele traseului parcurs de Iisus spre locul crucificării de pe Dealul Golgotha care se traduce prin Dealul Căpăţânii identic ca formă şi semnificaţie cu Muntele Capului!
Pentru prima dată sintagma „ muntele dureros” apare în legenda Graalului aparţinând lui Chretienne de Troyes dar nu ni se oferă nicio explicaţie legată de semnificaţia sa. Această explicaţie apare într-o continuare a poveştii Graalului scrisă de Gerbert de Montreuil. Astfel aflăm:
„ În vârful Muntelui Dureros exită un stâlp minunat.Acesta fusese făcut în aşa fel încât suprafaţa sa de jur împrejur era coperită de aur pur. Dar nu orice om şi-ar fi putut lega de el frâiele calului dacă nu ar fi fost cel mai bun cavaler din lume în ziua acelei încercări”.
În altă parte aflăm scris: „Perceval îţi puse iarăşi frâul calului şi se urcă şi călăreşte singur până la Muntele Dureros. Acolo admiră stâlpul şi întreaga lucrare ce putea fi lăudată. El era acoperit cu aramă lustruită iar înălţimea sa era cât bătaia unei arbalete. Cinsprezece cruci îl înconjurau a căror înălţime nu avea mai puţin de 15 stânjeni.
Eu cred că niciodată un om nu a văzut o lucrare atât de bogată, după cum ne spune povestea care, în această privinţă scrie amănunţit. Perceval rămâne uimit privind la această minune: dintre cele 15 cruci, cinci erau roşu închis,altele cinci erau albe ca neaua cazută pe ramuri şi ultimele cinci erau de culoarea azurului; vopsea nu exista, decât cea naturală.
Ele erau dintr-o piatră dură care va dura veşnic… îl înconjura o bandă de argint care purta o inscripţie: ea spunea în latină, fără vreun alt cuvânt într.-o altă limbă, că nici un cavaler nu trebuia,din înfumurare, sa-şi lege calul de inel dacă nu putea fi egalul celului mai bun cavaler din lume” Foarte ciudate aceste două relatări întrucât cuprind date ce ne interesează în mod special.
Având în vedere faptul că Muntele Dureros apare în legenda Graalului şi , pe de altă parte, că stâlpul este opera vrăjitorului Merlin acest loc pare a fi unul mai degrabă mitic şi simbolic decât unul legat de geografia fizică.
Stâlpul minunat despre care ne vorbesc relatările de mai sus nu este altul decât Columna Cerului care de asemenea este situată pe cea mai semeaţă înălţime a munţilor Bucegi/ Caucaz, numtele supliciului/ durerilor prometeice şi mesianice.
Că nu ne înşelăm în această afirmaţie ne-o dovedeşte denumirea românească a Columnei Cerului anume aceea de Stâlpul Cerului sau Osia Lumii. Pe de altă parte, aurul din care este făcut Stâlpul ne aminteşte de simbolismul Caduceului ce are în vârf Aurul hermetic el simbolizând Columna Cerului în jurul căruia se încolăcesc cei doi Şerpi: Zamolxe şi Geea, Principiile care reunite în vârful caduceului dau acel aur al vechilor alchimişti.
Mentiunea că cel ce-şi leagă frâiele calului de Stâlp trebuie să fie cel mai bun cavaler din lume pare a face referire la trimisul zamolxian ce trebuia să fie cel mai de vază dintre daci şi celmai virtuos care după iniţiere ajungea pe Altarul Cerului pentru a transmite textual dorinţele dacilor zeului suprem asa cum am explicat în mai multe articole de-a lungul timpului.
Deci totul pare a face referire la Caucazul mitic din Dacia . Aceasta cu atât mai mult cu cât descrierea din cel de-al doilea citat face referire la cruci şi la înălţimea stâlpului. Înălţimea lui este cam cât bătaia unei arbalete iar înălţimea Columnei Cerului , stâlpul de care a fost înlânţuit Prometheu este de aroximativ 7 m de la nivelul pământului!
Pe de altă parte, crucile şi numărul lor la care face referire povestea Graalului sunt simbolice şi desemnează Polul sau Centrul Spiritual al Lumii cum la fel fac şiculorile simbol din descriere. Cum? De ce? Pentru că Crucea însăşi este un simbol al Polului după cum am spus în articolul „ Simboluri sacre ale ornamenticii populare” subcapitolul „Crucea”
Simbolismul numeric ataşat crucilor de pe Muntele Dureros de asemenea atrage atenţia în mod special. Ele sunt în număr de 15 grupate câte 5. Ori cinci este numărul lumii sensibile ce este manifestare Principiului. 5 sunt colţurile pentagramei, 5 rănile lui Iisus, cinci sunt principalele direcţii ale spatiului geografic (patru direcţii cardinale + Polul ce este în centru pentru că în jurul lui se produce manifestarea).
În general el este numărul omului şi al manifestării. Ori Columna Cerului se află tocmai pe Vf Omu iar fapt si mai important : numele lui Zamolxe în calitate de părinte al oamenilor este acela de Zeu Om!
De altfel totalizarea crucilor din jurul stâlpului de pe Muntele Dureros nu ne scoate deloc din zona Sacră a Daciei întrucât 15 este format din 1+5 care este 6. Ori şase este cifra sacră a pelasgilor ( v „666- sub pecetea tainei”)
Şi de ce de trei ori 5? Pentru că înainte de Treimea creştină a fost o treime pelasgă adoptată într-o oarecre masură şi de creştinism. Această treime cuprindea Tatăl. Fiul ( omul) şi Mama înterpretate în creştinism drept Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt ceea ce în fapt nu implică nici o diferenţă.
De fapt chiar la acestă Trinitate fac referire culorile simbolice ale crucilor pentru că în simbolismul legendelor vechi rosu este Artemis/ Diana, Rhea/ Marea Mamă – Pământul Matern şi energia sa, albul este culoarea simbolică a lui Apollo iar azuriul este culoare Cerului Tată.
Interpretarea acestor trei culori ne este oferită pictura rituală descoperită în mormântul de la Fântânele ce reprezintă un pătrat ce schimbă alternativ culorile roşu şi alb
Pe de altă parte numărul 15 are semnificatia Unităţii pentru că el adună trei elemente în unul singur ceea ce din nou ne duce cu gândul la cele trei tărâmuri peste care era stăpân absolut Principiul zamolxe: cerul pamantul şi subteranul.
În încheiere vom spune pentru că tot veni vorba despre Legenda Graalului şi căutătorii lui că Marele Cap sculptat cunoscut sub numele de Sfinxul românesc reprezentându-l pe Zamolxe şi Babele simulacrul Mamei Mari, ambele situate pe Platoul Bucegilor sunt înconjurate de creste de munţi ce dau platoului aspectul unei cupe. Ori Graalul este Sfânta Cupă după cum spune tradiţia celtică şi ebraică…..
Bibliografie:
N Densuşianu , Dacia Preistorică, ed Arhetip
V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin
R. Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre,Ed Humanitas
C.Bârsan, Revanşa Daciei,edObiectiv
A.Bucurescu, Atlanţii din Carpaţi,ed Obiectiv
Dan Oltean, Religia Dacilor, Ed Saeculum I.O
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Saturday, January 25, 2014
Mormîntul unui conducător dac în grota de la Pietrele lui Solomon?
• Inginerul braşovean pasionat de arheologie Cristian Pintilie a făcut o descoperire care ar putea rescrie istoria locului• O boltă zidită în stîncă de mîna omului pare a fi intrarea protejată spre un important mormînt dacic sau spre camera unui tezaur Cetatea dacică de la Pietrele lui Solomon începe să-şi dezvăluie misterele.
Aproape necunoscută braşovenilor şi studiată prea puţin de arheologi, fortificaţia antică pare să însemne mai mult decît un sistem defensiv, dacă punem la socoteală recenta descoperire a unui braşovean. Pasionat de istorie şi arheologie, inginerul Cristian Pintilie a făcut o incursiune în peşterile săpate în stîncă. Într-una dintre ele a găsit o porţiune zidită.
A săpat, delimitînd astfel o formaţiune boltită. Ce se află în spatele ei, cine şi de ce a închis alveola din inima muntelui, ce vechime are sînt întrebări la care nu se poate răspunde încă, însă cu siguranţă zidul a fost ridicat pentru a bloca o intrare spre ceva despre care nu s-a ştiut nimic pînă azi. Numai specialiştii ne pot spune dacă sîntem în faţa unei mari descoperiri.
Pînă cînd vor străpunge zidul gros şi vor scoate la lumină vestigiile din ceea ce bănuim că ar fi o încăpere de piatră, Cristian a lansat cîteva ipoteze cu privire la destinaţia acelui spaţiu subteran. Cel mai probabil, acolo a fost înmormîntată o mare căpetenie dacă. Sau să fie locul de taină în care dacii din Ţara Bîrsei au ascuns o comoară?
Monitorul Expres vă prezintă în exclusivitate imagini de la intrarea în ceea ce ar putea fi o descoperire istorică.
Schita cetatii dacice Pietrele lui Solomon
Cetate cu ziduri groase de 6 metri
În zona de la Pietrele lui Solomon se află situl arheologic „Pietrele lui Solomon“, descoperit în 1913 şi studiat de două ori în anii comunismului. Este vorba de o aşezare fortificată din Epoca Bronzului, secolul II Î.H.
Ceea ce se ştie cu siguranţă este că în anul 106 d.H., cetatea a fost distrusă, în timpul ultimului război daco-roman. Istoricii spun că în această cetate se adăpostea populaţia dacă din împrejurimi atunci cînd năvăleau duşmanii.
Primele săpături le-a făcut cronicarul sas Julius Teutsch (1867-1936), acum un secol. Geograful Erich Jekelius nota şi el că, în trecut, locului i se spunea Cetatea lui Solomon. Alte lucrări au fost făcute în anii ’50 şi ’80.
S-a constatat o continuă locuire a cetăţii pe întreaga durată a neoliticului, epocii bronzului şi a fierului. Este greu astăzi să identificăm contururile cetăţii şi elementele care o compuneau, dar, cu puţină imaginaţie şi cu ajutorul lui Cristian, putem vedea cu ochii minţii faimoasa cetate antică.
Se ştie că era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri, val de pămînt şi palisade, pe care îşi făceau rondul străjile şi unde se organizau lupte. Zidurile sînt impresionante. Conform „Repertoriului arheologic al judeţului Braşov“ întocmit de Florea Costea, „în total, zidul are o grosime ce depăşeşte şase metri“. Numai stratul care înconjoară umplutura are 1,5m .
Sistem defensiv ingenios
S-au mai găsit şi urme de stîlpi de lemn verticali, groşi de 20-25 cm, care constituiau parapete duble. Cristian explică structura fortificaţiei din buşteni. „Trecerea era blocată de palisade din trunchiuri de copaci de dimensiuni mici şi medii, aliniate vertical, fără spaţii între ele. Trunchiurile erau înfipte în pămînt şi erau întărite cu scînduri spre interiorul şi exteriorul cetăţii. Înălţimea lor era de peste trei metri.
Apa pîrîului se strecura pe sub palisadă în interiorul cetăţii“. Capetele palisadelor erau prinse de stînci, astfel că, în faţa unei asemenea bariere, orice atacator s-ar fi lăsat păgubaş.
„În peretele stîncii dinspre Sud, se pot observa lăcaşurile în care erau încastrate scîndurile, pînă la o înălţime de peste trei metri, pe două rînduri, în perechi“, spune Cristian. Aceste amănunte nu sînt descrise în nicio lucrare ştiinţifică şi, probabil, le-am văzut şi noi de multe ori, dar nu am ştiut ce reprezintă.
În cazul în care asediatorii ar fi oprit apa pîrîului să mai pătrundă în incintă, viaţa în cetate n-ar fi fost afectată. Istoricul Florea Costea arată că, „în stînga pîrîiaşului, pe pantele sudice, se văd clar «cisterne» săpate în rocă, probabil locuri de depozitare a rezervelor alimentare pentru că de apă nu era nevoie a se crea rezervă, pîrîul şi numeroasele izbucuri permanente fiind suficiente pentru a se rezista la asedii oricît de lungi“.
Turnuri de veghe şi lacuri artificiale
Stîncile erau obstacole naturale, astfel că era nevoie de fortificaţii mai ales înspre Şchei (Nord). „Pentru locuitorii cetăţii, stîncile erau poziţionate cum nu se putea mai bine, exact în punctele cardinale. Stînca de la Nord reprezintă o adevărată fortăreaţă.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre stînca de la Vest, străjerii avînd la dispoziţie o mulţime de cavităţi unde se puteau adăposti de vremea rea sau de săgeţile duşmanilor“, spune Cristian care este de părere că trecerea îngustă prin defileu a fost blocată cu bolovani mari, iar spaţiile dintre ei au fost completate cu piatră spartă.
„Zidul era supravegheat la interior dintr-un turn îngust a cărui bază e îngropată sub o grămadă de bolovani. Zidul înalt de 4-6 m era străpuns la partea inferioară de pîrîul care iese din cetate. Resturi din zid se pot observa şi azi“.
Cristian crede că au mai existat cel puţin încă două turnuri, unite între ele prin zid gros de 1 metru. „La baza unuia dintre turnuri se poate observa modul admirabil în care pietrele masive au fost îmbinate ca piesele unui puzzle, fără a se folosi mortar“. Iar într-una din stîncile de lîngă turnuri, se pare că a fost săpată o mică incintă, ceea ce-l duce pe Cristian cu gîndul la un truc ingenios.
„Nivelul suprafeţei incintei cetăţii coboară constant pînă la baza acestui zid astfel că, în caz de asediu, acest zid se putea securiza şi apa se acumula pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp“. Dacă vreun asediator reuşea să escaladeze zidul, nimerea într-o baltă adîncă de cîţiva metri.
„Stînca dinspre Sud era un veritabil turn de apărare. Partea superioară este crenelată natural, oferind protecţie avansată pe un segment important din drumul care duce spre trecerea dintre stîncile de la Sud şi Est. În plus, lipit de piatra stîncii, a fost ridicat un masiv turn-locuinţă, care supraveghea latura de sud-vest a cetăţii“, susţine iubitorul de enigme arheologice.
Grote-adăposturi
Drumul de strajă era plasat la înălţime, astfel încît santinelele să poată face observaţii în afara cetăţii, mai ales către vechiul Drum al Poienii, „singurul care funcţiona şi în vechime“, după cum precizează Florea Costea.
Pentru Cristian, cea mai interesantă este stînca estică. „Are o formă piramidală şi prezintă o mulţime de fortificaţii naturale: grote, adăposturi, iar partea din vîrf e un veritabil turn de observaţii. Partea dinspre interiorul cetăţii se prezintă sub forma unui perete aproape vertical pe care sînt amplasate trei grote.
Cea aflată la înălţime este amintită în lucrarea «Peşteri din România», ca fiind o peşteră de dimensiuni reduse, care nu prezintă importanţă ştiinţifică sau turistică prea mare. Însă, la o privire mai atentă, se observă faptul că intrarea în grotă a fost amenajată pentru a trece neobservată“, precizează Cristian, căruia nu-i scapă niciun amănunt.
A mai descoperit că în faţa grotei sînt două plăci de piatră, care cîndva o ascundeau privirilor indiscrete. Cristian a mers în grota scundă pe genunchi, vreo şase metri. Apoi a ajuns într-o incintă care „asigură condiţii prielnice locuirii“.
„Focul ar fi încălzit repede spaţiul, iar intrarea strîmtă ar fi păstrat căldura în interior. De altfel, pereţii grotei, în porţiunea superioară, sînt afumaţi pe întreaga lungime a grotei, mai ales în porţiunea destinată locuirii“.
Două intrări către aceeaşi încăpere?
Cam aceasta este cetatea de la Pietrele lui Solomon. Junii au mai modificat peisajul, mutînd pietrele dacice ca să amenajeze spaţiul necesar desfăşurării tradiţionalelor serbări. Iar locuinţele dacice de pe terasele din apropierea cetăţii au fost distruse la mijlocul secolului XIX. Totuşi, bolovanii pe care călcăm azi nu sînt simple pietre, ci resturi de fortificaţii pe care numai un ochi priceput le poate asambla într-un plan arhitectural imaginar.
În urma cercetărilor din anii 1960 şi 1984, aici s-au descoperit obiecte din metal, piese din import greco-romane şi imitaţii ceramice. Ceramica e comună, dar şi de lux, vasele fiind vopsite cu alb sau cu roşu, cu motive geometrice. Cristian Pintilie a avut curaj să meargă mai departe de ceea ce se vede.
Măsurînd distanţa dintre cele două grote săpate la baza stîncii din incinta cetăţii, s-a întrebat ce destinaţie puteau să aibă şi dacă nu cumva comunică între ele, deschizîndu-se, poate, într-o incintă cu o lungime de circa 6 metri.
„Nu au fost săpate pentru a îndeplini funcţia de silozuri, ar fi avut nivelul în interior mai coborît, ca să asigure o protecţie eficientă a alimentelor. Nu au fost săpate nici pentru a fi locuite. S-ar putea spune că au fost începute cu un scop, dar n-au mai fost finalizate“, conchide el. Într-una din grote, Cristian a descoperit ceva ce pare a fi o poartă către inima muntelui.
Mormîntul din stîncă
Iată cum descrie el ceea ce a văzut în grotă: „O porţiune de perete are o culoare mai închisă. Şi altă structură. Este evident că reprezintă o porţiune zidită, alcătuită din pietre prinse cu mortar, iar după aspect, este o zidărie foarte veche.
Zidul închide o cavitate boltită, care are o înălţime suficientă pentru a permite accesul persoanelor în poziţia ghemuit“. Nu era o poziţie tocmai comodă, deci acea incintă nu era o locuinţă. Dar atunci ce trebuia să fie depozitat aici?
Şi de ce pentru totdeauna, din moment ce intrarea a fost zidită? „După aspect, pare compoziţia clasică a mortarului dacic: var, nisip, lut, paie şi apă. Se poate observa că a fost adăugată şi o importantă cantitate de rocă sedimentară sfărîmată. Cert este că şi acum, după mai bine de 2.000 de ani, rezistă uimitor de bine“, observă Cristian, bănuind că aici a fost înmormîntat un prinţ dac, „din vremea lui Burebista sau chiar anterior.
Şi, de ce nu, poate reprezintă chiar mormîntul conducătorului dac Rubobostes, a cărui formaţiune politico-militară se întindea pînă în apropierea Sibiului şi a cărui capitală se presupune că era în cetatea de la Pietrele lui Solomon“.
O altă ipoteză ar fi că în grotă se află înmormîntat un mare preot dac, pentru că „Pietrele lui Solomon erau şi atunci un loc cu mare încărcătură spirituală, un loc magic pentru daci“. Ipoteza ar explica de ce nu a fost zidită şi gura grotei: antecamera mormîntului era locul unde puteau fi lăsate ofrandele pentru preotul venerat.
În aşteptarea rezultatelor de laborator
A doua ipoteză ar fi că, între cele două grote şi cea aflată la înălţime, pe partea opusă a stîncii, există un tunel către exteriorul cetăţii. Pentru evacuarea oamenilor sau pentru a transfera armata într-un punct surpriză pentru inamic.
„Lungimea tunelului ar fi de 50-60 m, iar diferenţa de nivel între intrare şi ieşire este de circa 30 m. Intrarea în tunel a fost zidită, probabil după căderea cetăţilor din Munţii Orăştiei şi apropierea trupelor romane, ca măsură de siguranţă“, crede Cristian care nu exclude nici posibilitatea ca acel zid ascuns în grotă să fie o construcţie a naturii, care a aşezat bolovanii într-o formaţiune uimitor de regulată.
Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului de Istorie Judeţean Braşov, a văzut cîteva imagini cu misteriosul zid şi crede că este vorba despre ceva făcut de mîna omului. „Pare o intervenţie antropică, natura nu lucrează cu forme regulate. La ce servea, e greu de spus“, spune istoricul.
Ceea ce ştim cu siguranţă e că fortificaţia de la Pietrele lui Solomon avea caracter militar, politic, administrativ şi religios, ocupa mai bine de 3 hectare şi adăpostea cel puţin un detaşament de militari, de 250-300 de soldaţi. În jurul fortăreţei locuiau civilii.
Acum 2.000 de ani, la Pietrele lui Solomon a înflorit o aşezare dacă puternică, cu atît mai mult putem să ne aşteptăm la măsuri speciale de securitate, pe care le cunoşteau doar militarii. Descoperirea lui Cristian Pintilie ar putea fi intrarea într-un buncăr, într-un mormînt al unui comandant sau o cameră de tezaur.
Norocosul arheolog amator a luat probe de mortar din grotă, ca să le trimită la analize, la Cluj. Dacă se va dovedi că zidul are o vechime considerabilă cu conotaţii istorice, arheologii vor dărîma zidul şi vor pătrunde în camera secretă din stîncă. Ceea ce va fi, sperăm, descoperirea, secolului pentru istoria românilor. (Fotografii din colecţia Cristian Pintilie)
Morminte speciale pentru nobilii daci
• Dacii nu credeau în moarte, nici măcar în reîncarnare, erau convinşi că sînt nemuritori. „Credinţa lor este că nu mor, ci că acela care piere se duce la Zalmoxis“, spunea Herodot. Ca ritual de înmormîntare, dacii au practicat incinerarea în perioada veche a fierului.
După trei zile de ospăţ, corpul era ars în cuptoare speciale sau pe locul înmormîntării. Mai tîrziu, în secolul I î.Hr., au început să-şi înhumeze morţii, dar numai copiii şi persoanele cu statut social important (tarabostes).
Urna cu cenuşă sau corpul decedatului erau aşezate într-o groapă alături de vase cu mîncare, animale şi diferite obiecte folositoare celui înmormîntat în viaţa de apoi: arme, bani, podoabe. Dacă defunctul era războinic, preot sau aristocrat, peste groapă se ridica o movilă de pămînt (tumul).
Deasupra, se spărgeau vasele folosite la ceremonial. Un astfel de mormînt descoperit la Agighiol, Tulcea, are trei încăperi: una pentru bărbat, cealaltă pentru femeia lui (care, uneori, putea fi îngropată de vie) şi a treia pentru calul decedatului.
Au fost descoperite sute de morminte dacice, însă cele din perioada preromană sînt extrem de puţine. Cu atît mai mult, dacă grota de la Pietrele lui Solomon ascunde un mormînt, acesta e extrem de valoros pentru istorici.
Enigma comorii lui Decebal
• Unul dintre cele mai căutate şi mai enigmatice tezaure antice este cel al regelui Decebal. Legenda spune că, atunci cînd Decebal a înţeles că a pierdut războiul, şi-a ascuns bogăţiile, ca să nu cadă în mîna romanilor. Cu ajutorul a mii de prizonieri, a deviat cursul rîului Sargetia (azi, Strei), a săpat gropi lungi de 35,5 m şi adînci de „două staturi de om“ şi a îngropat aici sute de lăzi din lemn masiv de fag, cu balamale de bronz, în care a ascuns circa 3,2 tone de aur, 6,5 tone de argint şi o mulţime de pietre preţioase.
Cristian Pintilie si sotia sa
Gropile le-a plasat la 2 kilometri distanţă unele de altele, le-a acoperit cu bolovani, apoi a readus rîul în albia originală şi a omorît toţi prizonierii. Istoricul grec Dio Cassios scria că un prizonier roman, Bicilis (de unde ar proveni şi cuvîntul bicisnic), a supravieţuit, destăinuindu-i împăratului Traian locul unei singure gropi, deoarece nu ştia unde sînt celelalte.
Cronicile vremii spun că, într-adevăr, romanii au pus mîna pe comoară, dar celelalte lăzi n-au fost niciodată găsite. Mulţi căutători de comori au săpat după ele, în toate timpurile, inclusiv naziştii şi ruşii. Legenda mai spune că Decebal a ascuns o parte din tezaur departe de Sarmizegetusa, în peşteri, dar nu există niciun indiciu în care parte a Carpaţilor.
AUTOR : Autor: Camelia Onciu
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
