O adolescenta a fost urmarita la plaja de ciudata creatura in muntii Tatra, la doar o saptamana dupa ce un turist a filmat, in aceeasi zona, un animal care semana izbitor cu acela descris de tanara.
Justyna Folger, din Polonia, a povestit pentru Bild ca facea plaja pe malul unui rau din muntii Tatra cand a observat ca, dupa o stanca, era privita de o creatura ciudata. Uitandu-se mai atent, fata, in varsta de 19 ani, a observat ingrozita ca era vorba despre o creatura care semana cu legendarul Yeti, cunoscut si sub numele de Bigfoot, Omul Zapezilor.
Initial, cat statea pe loc, am crezut ca este un urs. A stat mult si bine uitandu-se insistent la mine. Mai tarziu, cand a luat-o la fuga, alerga ca un om. Nu mi-a venit sa cred ce vedeam, a povestit, inspaimantata, Justyna. Cu doar o saptamana inainte de acest incident, Piotr Kowalski, in varsta de 27 de ani, din Varsovia, se afla in excursie, tot in muntii Tatra, cand a vazut o capra neagra. Acesta a scos imediat camera video, insa a observat ca, la doar cateva zeci de metri, o alta creatura se ascundea printre stanci. Era ceva ca o gorila uriasa care se ascundea dupa pietre. Am fost socat de cat de mare era, dar mi-am pastrat cumpatul si am reusit sa o filmez, a declarat Kowalski. Polonezul a dat inregistrarea Fundatiei Nautilus, care cerceteaza fenomenele inexplicabile. In inregistrare se vede clar ca acolo e "ceva" care merge in doua picioare si care este mult mai mare decat un om, este de parere presedintele fundatiei, Robert Bernatowicz, care a promis ca va face totul sa elucideze misterul. De-a lungul anilor au existat mai multe marturii despre aparitia acestui personaj bizar in Polonia, iar acum experti din intreaga lume organizeaza o expeditie in zona pentru a incerca sa captureze creatura.
Unde a mai fost vazut
In general, numele lui Bigfoot sau Yeti este asociat cu zone precum Himalaya sau Tibet, unde s-au si organizat, de zeci de ani, expeditii care erau menite sa dea de urma creaturii, dar care nu au avut niciun rezultat. Bigfoot a fost vazut prima oara in 1921, in Himalaya, de catre exploratorul Charles Howard-Bury, insa s-au inregistrat aparitii si in SUA.
0 comments:
Post a Comment