Omul de ştiinţă rus Konstantin Korotkov, care ani de-a rândul s-a ocupat cu studierea efectului Kirlian a reuşit să descopere cum aura, care ne înconjoară trupul în timpul vieţii, dispare în momentul în care murim.
Cu ajutorul tehnicii GDV, care măsoară nivelul energiei din corp, şi a fotografiei Kirliene (wikipedia: Fotografia Kirlian constă în înregistrarea unui obiect expus într-un câmp electric de înaltă tensiune şi frecvenţă. În imaginile astfel obţinute, obiectul fotografiat este înconjurat de un halou luminos, policrom), Korotkov a reuşit să surprindă momentul în care aura dispare, atunci când murim.
Astfel, potrivit site-ului life.ru, în cazul persoanelor care mor într-un mod calm, care se sting încet, aura dispare mai întâi din zona stomacului - coşul pieptului -, apoi din zona capului, urmată de zona inimii şi în final de zona abdominală.
În cazul morţilor violente, aura "se întoarce" noaptea în trup
În cazul în care o persoană a suferit o moarte violentă, aura dispare brusc, parcă se disipează. Mai mult, timp de câteva zile, aura "se întoarce" în jurul trupului, mai ales în timpul nopţii. Este vorba, bineînţeles, despre energie neconsumată, care a rămas blocată în trupul neînsufleţit şi care dispare încet.
0 comments:
Post a Comment