-JAPONIA-EP.2-HIROHI

Prima oara l-am vazut pe Nyojo la festivalul barcilor, cind fratele meu Jiko si el participau pentru a-si arata maiestria si a demonstra ca isi vor merita de acum inainte numele de barbati. Se presupunea ca nici unul nu mai fusese pe mare inainte, dar toti stiau ca baietii de pe malul apelor se nascusera cu vintul in spate. Chiar daca pozau in strengari nepasatori, toti erau pe mare de cel putin 4 ani si se antrenasera din greu.
Nu aveam decit 12 ani si tata ma trata ca pe un baiat, nu de alta dar viata femeilor, chiar si a noastra ce eram denumite 'onna bugeisha' era grea in Japonia mea cea maturata de uraganele mindriei nobililor. Asa ca atunci cind m-am nascut mi-a spus HIROHI, un nume atit de fata cit si de baiat. El mi-a pus sabia in mina din momentul in care am putut s-o tin, adica de la 5 ani. Ma impiedicam de ea pentru ca nu era un bokken ca a lui Jiko si toti rideau de miine cind ma duceam dupa ei, in fuga, la antrenament. Desigur isi bateau joc de mine pe atunci pentru ca nici nu puteam s-o tin bine cu ambele miini, daramite s-o mai si minuiesc. Tata, care pe atunci era foarte ocupat sa unelteasca cu cei din clanul Taira cu care eram inruditi, pentru a taia din avintul orgoliilor celor din clanul Minamoto, ridea indulgent. Uneori ii scaparau ochii de mindrie cind vedea cum imi tirii katana peste tot si dorm cu ea linga mine, asteptind rabdatoare sa cresc si sa ma alatur spiritului ei.
Am crescut mai repede decit fratii mei, iar Jiko oscila intre amuzament si minie cind ii furam saya lui ca sa o masor cu a mea. La 12 ani aratam deja de 15 si aveam miini taiate si batatorite de purtatul sabiei. In mod clar nu eram o frumoasa si delicata floare de prun, ci mai degraba o papadie ce dorea sa isi ia zborul si sa traiasca aventuri marete de razboi ca Hua Mulan care era admirata chiar si de mama. Legenda ei adusa de calugarii buddhisti din China, impreuna cu scripturile ce schimbau deja fata Japoniei radical, era recitata in fiecare seara de mama in fata focului, incercind sa-mi intipareasca in minte idealul ei, pe care nu putuse sa-l traiasca.
Mama era cu adevarat o frumusete. Pacat ca tata ce traia in templul pe care i-l construise maestrului sau, cam sase luni pe an, nu putea sa se bucure de ea. Casatoria lor era atipica pentru ca tata era daimyo din nastere, dar renuntase la toate privilegiile sale facindu-i pe cei din clanurile Taira si Minamoto sa ridice sprincenele cind venea vorba de el. Dar toti se temeau de el pentru ca stiau ca cea mai mare primejdie nu venea de la clanurile de asasini platiti ce se antrenau in munti nevazuti, nici din rivalitatea dintre clanurile razboinice, ci de la mintea sa limpede ca ascutisul sabiei sale pe care o purta cind iesea din templu ca sa se ocupe, in secret, de treburile familei. Si tot el lua deciziile si influenta raidurile de gherila pe care clanul sau le dadea pentru a tine familiile trufase la respect.Tata era de neclintit, si nu putea fi influentat decit de Buddha sau de maestrul sau.
Eu totusi am hotarit ca Fudo O imi este mai potrivit ca stapin suprem, caci statuia lui pe care o vazusem in palatul Taira isi deschisese ochii cind am privit-o prima oara si apoi, un spadasin desavirsit asa ca mine avea nevoie de protectia lui. Desigur, mai tirziu, cind plin de rabdare tata mi-a explicat ca Fudo O este o manifestare a lui Dainichi Nyorai, Buddha intelepciunii, m-a pufnit plinsul.Eu nu voiam sa fiu cunoscuta in istorie ca un buddha plin de compasiune ci pur si simplu ca Hirohi marea spadasina neinvinsa, fiica lui Fudo O.

Posted in: japonia feudala