-JAPONIA-EP.2-HIROHI

Prima oara l-am vazut pe Nyojo la festivalul barcilor, cind fratele meu Jiko si el participau pentru a-si arata maiestria si a demonstra ca isi vor merita de acum inainte numele de barbati. Se presupunea ca nici unul nu mai fusese pe mare inainte, dar toti stiau ca baietii de pe malul apelor se nascusera cu vintul in spate. Chiar daca pozau in strengari nepasatori, toti erau pe mare de cel putin 4 ani si se antrenasera din greu.
Nu aveam decit 12 ani si tata ma trata ca pe un baiat, nu de alta dar viata femeilor, chiar si a noastra ce eram denumite 'onna bugeisha' era grea in Japonia mea cea maturata de uraganele mindriei nobililor. Asa ca atunci cind m-am nascut mi-a spus HIROHI, un nume atit de fata cit si de baiat. El mi-a pus sabia in mina din momentul in care am putut s-o tin, adica de la 5 ani. Ma impiedicam de ea pentru ca nu era un bokken ca a lui Jiko si toti rideau de miine cind ma duceam dupa ei, in fuga, la antrenament. Desigur isi bateau joc de mine pe atunci pentru ca nici nu puteam s-o tin bine cu ambele miini, daramite s-o mai si minuiesc. Tata, care pe atunci era foarte ocupat sa unelteasca cu cei din clanul Taira cu care eram inruditi, pentru a taia din avintul orgoliilor celor din clanul Minamoto, ridea indulgent. Uneori ii scaparau ochii de mindrie cind vedea cum imi tirii katana peste tot si dorm cu ea linga mine, asteptind rabdatoare sa cresc si sa ma alatur spiritului ei.
Am crescut mai repede decit fratii mei, iar Jiko oscila intre amuzament si minie cind ii furam saya lui ca sa o masor cu a mea. La 12 ani aratam deja de 15 si aveam miini taiate si batatorite de purtatul sabiei. In mod clar nu eram o frumoasa si delicata floare de prun, ci mai degraba o papadie ce dorea sa isi ia zborul si sa traiasca aventuri marete de razboi ca Hua Mulan care era admirata chiar si de mama. Legenda ei adusa de calugarii buddhisti din China, impreuna cu scripturile ce schimbau deja fata Japoniei radical, era recitata in fiecare seara de mama in fata focului, incercind sa-mi intipareasca in minte idealul ei, pe care nu putuse sa-l traiasca.
Mama era cu adevarat o frumusete. Pacat ca tata ce traia in templul pe care i-l construise maestrului sau, cam sase luni pe an, nu putea sa se bucure de ea. Casatoria lor era atipica pentru ca tata era daimyo din nastere, dar renuntase la toate privilegiile sale facindu-i pe cei din clanurile Taira si Minamoto sa ridice sprincenele cind venea vorba de el. Dar toti se temeau de el pentru ca stiau ca cea mai mare primejdie nu venea de la clanurile de asasini platiti ce se antrenau in munti nevazuti, nici din rivalitatea dintre clanurile razboinice, ci de la mintea sa limpede ca ascutisul sabiei sale pe care o purta cind iesea din templu ca sa se ocupe, in secret, de treburile familei. Si tot el lua deciziile si influenta raidurile de gherila pe care clanul sau le dadea pentru a tine familiile trufase la respect.Tata era de neclintit, si nu putea fi influentat decit de Buddha sau de maestrul sau.
Eu totusi am hotarit ca Fudo O imi este mai potrivit ca stapin suprem, caci statuia lui pe care o vazusem in palatul Taira isi deschisese ochii cind am privit-o prima oara si apoi, un spadasin desavirsit asa ca mine avea nevoie de protectia lui. Desigur, mai tirziu, cind plin de rabdare tata mi-a explicat ca Fudo O este o manifestare a lui Dainichi Nyorai, Buddha intelepciunii, m-a pufnit plinsul.Eu nu voiam sa fiu cunoscuta in istorie ca un buddha plin de compasiune ci pur si simplu ca Hirohi marea spadasina neinvinsa, fiica lui Fudo O.

Read More

SERIA 1-JAPONIA-EP.1

M-am nascut in Japonia. Dragostea mea era castelul meu, pe care-l iubeam cum vinatorul isi iubeste prada:cu pasiune, dedicatie si obsesie. "Cuibul furtunii" statea agatat pe virful unei stinci, la baza careia se vedea marea.Pe partea cealalta, la baza muntelui incepea o cimpie ce ne punea de fiecare data cind vedeam praful ridicindu-se, in alerta.
Am fost un copil neascultator si rasfatat de mama si dadaca mea, dar tinut in scurt de tata. Foarte tirziu, si numai dupa ce am trecut ritualul maturitatii, tata a inceput sa-mi zimbeasca. Imi petreceam zilele alergind prin gradini sau apropiindu-ma nepermis de mult de mare, pina cind, la ordinul scurt al tatalui meu, m-au lasat prima oara cu barca. Aveam 9 ani si pot spune ca atunci a inceput viata mea.
Imi placea sa plec singur noaptea, doar eu si ciinele meu negru, Aiki, pe mare. Cu cit mai furtunoasa, cu atit mai bine. Nutream speranta ascunsa sa ma intilnesc cu Regele Dragon si, de ce nu, sa ma rapeasca in palatul sau ascuns din fundul oceanului. Acolo aveam s-o cunosc pe fiica lui, frumoasa printesa Luna de Perla si, vrajita de curajul meu, aceasta sa ma ceara de sot. Pentru a nu o face pe mama sa plinga aveam sa mai ies din cind in cind la suprafata, impodobit cu noile mele aripi de dragon al marii si sa-i duc mamei cutii pline cu perle si giuvaieruri, iar dadacei florile nevazute crescute de printesa mea. Tata, impresionat de armura si sabia mea cea noua si vrajita avea sa dea din cap aprobator, mindru de fiul lui, Luptatorul Zburator. Desigur Regele Dragon se incapatina sa-mi apara, dar asta era doar pentru ca inca eram destul de mic. Inca. Ma intorceam rupt de oboseala, ud de spuma marii ce imi desena dantele pe obraji si ma strecuram nevazut pe poarta laterala a castelului pina in odaia mea unde paseam incet, ca mama sa nu se trezeasca. Ar fi plins daca ar fi stiut, cu toate ca era o femeie samurai gata oricind de moarte. O iubeam si nu voiam sa mai verse lacrimi si pentru mine, pentru ca tata ii usca ochii de cite ori pleca in expeditii impreuna cu ceilalti daymio, ca sa se lupte cu clanurile dusmane ce incepeau sa isi arate adevarata fata. Doica imi lasa in fiecare seara inainte de a se retrage in iatacul ei, un bol cu scoici, preferatele mele. Stia ca ma intorc lihnit si nu voia sa riste ca mama sau tata sa ma gaseasca in bucataria castelului dindu-ma de gol ca un prost, din cauza lacomiei. Imi iubeam viata si ii iubeam pe fratii mei, fii celorlati nobili care erau aliatii tatalui meu. Crescusem impreuna de mici si tot impreuna ne antrenaseram cu bokken, sabiile de lemn mai intii, apoi cu cele adevarate, dar inca netaioase, de Iaido, potrivite rangului nostru. Dupa ce am devenit un adult, la 14 ani, tata emotionat m-a chemat in camera de meditatie.Pe peretele alb din fata mea, era pinza de matase alba pe care maestrul tatalui meu pictase cu mina lui lotusul de aur, simbolul scolii noastre. Tata m-a pus sa meditez in fata lui 8 ore neintrerupt si apoi sa ii spun de ce lotusul de aur era reprezentarea lui Buddha. Nu a fost greu. De mic il vedeam pe Buddha mergind alaturi de mine. Tot el mi-a soptit atunci ca asa cum lotusul de aur este fragil dar etern, la fel si corpul sau, dharma kaya se manifesta in lume sfisiind iluzia proiectata de zeii cruzi, pentru ca sa ne aduca acasa. In inima Sa. Tata mi-a inminat sabia faurita special pentru mine de maestrul fierar. Era o copie a celebrei Kusanagi-no-tsurugi, Taietorul de iarba. Pe tsuka avea prins un imens jad dreptunghiular. Am denumit-o Fruntea de Jad si am inceput meditatia si chemarea gardienilor pentru a o imputernici. Din acea zi ea a devenit iubita mea mea si incet, incet am uitat-o pe printesa dragon si toate poemele mele de dragoste i le-am dedicate Fruntii de Jad.
Florile copacului sfint sakaki
Sint ochii tai verzi
jad desprins
din scara zeilor.

Read More