BEIRUT

Beirutul ramine orasul meu preferat, locul unde as vrea sa traiesc.
















































































Am facut cunostinta cu Beirutul prima data in 1997 . Pe drumul de la aeroport la hotel am avut primul soc. Zeci de cratere brazdau soseaua, iar majoritatea imobilelor erau ciuruite de gloante. Al doilea soc a fost cind am vazut araboaicele pe strada. Fustele pin' la cur si decolteele generoase erau mai ceva decit la noi in banbu. Al treilea a venit cu hotelul. Era frumos, dar mi s-a taiat cu adevarat rasuflarea in momentul in care am iesit pe balcon. In fata se vedea parcul universitatii americane, parc ce se termina in Mediterana.
In anul in care am stat la Beirut am avut multi prieteni libanezi care, odata ce m-au 'adoptat' m-au considerat una de-a lor. Ieseam in fiecare seara la puburi sau la restaurantele minunate de pe malul marii, sau pur si simplu la o plimbare pe Raouche, promenada de pe marginea Mediteranei. Caracterul lor cald si jucaus, plin de viata, m-a facut sa uit complet faptul ca eram departe de casa.
Beirutul este un oras binecuvintat pentru ca are atit munte cit si mare, asa ca in zilele calduroase de vara dadeam o fuga la munte-la 20 min distanta cu masina-si stateam la o terasa. Femeile libaneze, fumau tacticos Shisha, narghileaua din care putin hasis nu lipsea niciodata. Libanezii sint un popor al contrastelor. Nu am vazut nicaieri mai multi milionari sau miliardari pe cap de locuitor decit aici, dar si saracia de aici e inimaginabila-totusi comparativ cu Romania, unde bogatii nerusinati si opulenti sint in minoritate traind pe spatele populatiei in majoritate cu venituri sub media, in Liban este invers. Cei bogati sint majoritari.
Extrem de fitosi si pretentiosi cu prietenii pe care-i au, intotdeauna dornici sa show off, etalindu-si hainele exclusive de firma, libanezii sint totusi extrem de calzi, atenti si galanti, avind un cult al frumosului. Toti ies dimineata pe Raouche pentru a face jogging, caci sint obsedati de forma fizica.Dar ce placere este sa alergi cu castile pe urcehi dimineata pe malul marii....
In weekend se iese in Jounieh, orasul-satelit al Beirutului, special construit pentru turisti, unde cazinourile exorbitant de scumpe si luxoase baga in vistieria statului milioane si milioane de dolari pe care seicii din Arabia Saudita, Dubai sau alte tari arabe unde jocurile de noroc sint interzise, ii pierd in mod regulat.
Plajele superbe umbrite de palmieri sau muntii cu pesteri fermecate sint destinatiile cele mai cautate. Aici am vizitat cea mai frumoasa pestera in care am fost vreodata, Jeita, frumoasa nu numai prin faptul ca este uriasa- se intinde pe 3 nivele- dar si pentru ca, spre deosebire de romani, libanezii au amenajat-o feeric. In interiorul pesterei se auzea discret muzica simfonica, iar la etajul inferior se puteau face excursii cu barca, fundul apei fiind luminat de becuri submarine ce iti lasau impresia ca nisipul de pe fund e de aur.
Am avut privilegiul sa am si prieteni durzi care m-au dus sa le vizitez fieful, provincia Shouf. Aici, daca nu ai prieteni durzi care sa te aduca, ti se zboara capul pe loc-oamenii stiu sa-si pazeasca teritoriul. De altfel doamnele casei mi-au povestit cu zimbetul pe buze cum in timpul ultimului raid israelian ele au iesit cu aruncatorul de flacari pe acoperis sa vineze avioanele israeliene. Asta e chiar anecdotic, pentru ca in general israelienii sint in bune relatii cu durzii, iar in Israel soldatii durzi sint foarte bine vazuti.
Acest popor straniu, cu o religie cvasi necunoscuta este cel ce a asigurat echilibrul intre crestini si musulmani in timpul razboiului civil, protejind crestinii ce au ales sa se refugieze pe teritoriul lor. Luptatorii feroci cu fata brazdata -la propriu-de cicatrici pe care i-am cunoscut, au insa o slabiciune-animalele.
Vizitind rezervatia vestitilor cedrii ai Libanului, de unde regele Solomon si-a adus cedrii cu care a construit templul Ierusalimului, am observat cu cita grija acesti oameni duri paseau, incercind sa feresca cuiburile de portirnichi ce tocmai nascusera puisori.
In Beiteddin, localitate aflata tot in Shouf, exista un superb palat construit in secolul trecut unde se tine un impresionant festival de muzica clasica in fiecare vara. Aici am auzit-o pe soprana Montserrat Caballe intr-un decor de vis.
La 4 luni dupa ce am ajuns prima oara in Beirut, m-am dus la aeroport sa-mi astept o prietena. Drumul era impecabil si cladiri impunatoare, zgirie nori extrem de morderni flancau soseaua. Am crezut ca soferul ma dusese prin alta parte decit cea pe unde venisem si care era ciuruita de bombe, dar acesta intorcindu-se spre mine zimbind m-a intrebat.
'De ce te miri? Totul a fost reconstruit rapid cu ajutorul celor mai buni muncitori din lume-cei romani.'

Posted in: beirut,cedrii libanului,liban,pesteri,shouf