Vrajitoarea
Matusa Florica este cea mai inteleapta batrana din Baiu Mare, un sat uitat din Muntii Buzaului. Cine o cauta nu pleaca niciodata fara sa afle un lucru prea minunat, menit sa-ti faca mai frumoasa viata. "Toate zilele din viata noastra ar trebui sa fie un prilej de sarbatoare", spune ea. "Sa te bucuri ca mai traiesti, ca ai mai primit inca o zi in dar, ca mai poti vedea lumina soarelui, cerul, padurea, campul, iarba, florile, vietatile, chipurile celor dragi. Atatea frumuseti si minunatii a lasat Domnul pe pamant, ca ne-ar trebui nenumarate vieti sa ne bucuram de ele! Dar - spune ea - exista si sarbatori speciale, in care se bucura laolalta Cerul si Pamantul, sfintii si oamenii deopotriva. Acestea sunt oranduite de Cel de Sus si oamenii trebuie doar sa le respecte si sa le primeasca in inima."
Asa este si Sfantul Gheorghe sau "Sangiorzul", omoratorul balaurului, "cel mai mare peste campuri si vite", care aduce definitiv primavara si da putere pomilor sa infloreasca. In Ajunul Sfantului Gheorghe se deschid cerurile si se desfasoara o lupta crancena intre fortele raului si ale binelui. In aceasta noapte, vrajitoarele, care au si ele calendarul lor, isi desfasoara lucrarile diavolesti, furand laptele vacilor si mana campului.
Asa se face ca intr-o astfel de noapte, un om din sat, care pazea caii pe camp si atipise, s-a trezit si a vazut la lumina lunii o astfel de aratare, in timp ce-si faptuia ritualul ei ticalos. "Vrajitoarea", o femeie cunoscuta, era despuiata, avea parul despletit si purta legata de brau o ulcica. Se apleca si se prefacea ca mulge in ea, zicand: "Cius de la Joiana, vaca lui cutarita", "Cius de la Dumana, vaca lui cutarescu", "Cius, cius, cius". Si numea la rand vacile din sat si pe stapanii lor. In felul acesta, ea fura laptele vacilor strigate si-l aducea la ea. Fiindca daca o vrajitoare reuseste sa fure laptele vacilor, ea poate avea lapte cat si cand doreste, pe nemuncite. Il scoate si din lemn de copac, din buturuga uscata, printr-o crestatura, daca ea nu are vaca ei pe batatura. Ba, uneori, fac cate o vaca de lemn, pe care o tin in pod si o mulg. Vacile vrajite nu mai dau lapte, doar o zeama galbuie, cu gust rau, nu mai au cu ce-si hrani viteii si se usuca de pe picioare, oricat de bine le-ai ingriji.
Vazand ce faradelegi unelteste, omul s-a infuriat, a strigat la ea si i-a tras o injuratura de-a rasunat campul. Ticaloasa de vrajitoare a fugit si ea, speriata, numai ca, a doua zi, spre seara, s-a produs surpriza cea mare. Cand s-a apropiat ora mulsului, omul nostru s-a simtit cuprins de o neliniste ciudata, nu putea sta locului, ii venea sa mugeasca si-i curgea un lichid apos din diferite parti ale corpului. Si asta, in fiecare zi care a urmat. Bineinteles ca a inceput sa-si caute leacul pe la doctori, spitale, preoti, fara rezultat insa. Era un caz foarte ciudat si toti ridicau neputinciosi din umeri. A inteles ca nu-i lucru curat la mijloc si a luat-o la intrebari pe femeia-vrajitoare. Aceasta n-a recunoscut in ruptul capului, ba dimpotriva, i-a raspuns ca-i zdruncinat la minte si o face de vorba nevinovata. Au mers si la militie s-o reclame, cum era pe atunci. Militianul si-a pus mainile in cap, era pe vremea comunistilor si nu aveai voie sa pomenesti despre vraji si alte asemenea lucruri. Le-a spus sa se potoleasca, fiindca altfel ii trimite la balamuc. El nu stia ce sa raporteze superiorilor, era un caz neprevazut de lege. Nici la judecatorie n-a vrut sa le primeasca plangerea. Se crucea care cum auzea si dadea bir cu fugitii. Si asa s-a chinuit bietul om, ani la rand, fara nici un ajutor de niciunde, pana cand s-a imbolnavit vrajitoarea. Ii venise sorocul mortii, nu-i iesea sufletul cu nici un chip. Putrezea de vie. Raspandea asa o duhoare in jur, ca rudele care o ingrijeau isi acopereau fata ca sa se poata apropia de ea.
In cele din urma, au chemat preotul, vrajitoarea si-a marturisit toate relele si pacatele, si-apoi si-a dat duhul. Ca prin minune, omul s-a insanatosit, iar vrajitoarea a fost ingropata departe de sat.
Asa este moartea vrajitoarelor, cumplita, iar pe lumea cealalta, ajung direct in iad, fiindca ele sunt urate de Dumnezeu si alungate de la Fata Lui.
Piatra curcubeului
Matusa Florica stie, insa, si ritualurile stravechi, practicate in satele de munte ale Buzaului, ca vacile furate de lapte sa-si primeasca mana inapoi. Pentru asta, se fac diferite descantece cu o apa anume, trecuta prin "piatra curcubeului". Aceasta este o piatra ovala, cu diametrul in grosime de aproximativ 10 centimetri si este strapunsa prin mijloc, dintr-o parte in cealalta. I se spune asa fiindca se crede ca a gaurit-o Curcubeul, ca sa poata sorbi apa din rau sau din lac, dupa ploaie, prin ea. Curcubeului i se mai zice si "Braul Maicii Domnului", "Stergarul cerului", "Podul Soarelui". De ce bea el apa nu se stie si nici cand bea nu-l poate vedea nimeni. Dar ceasul acela, clipa, locul, raman o taina. Daca, din intamplare, cineva bea apa din acelasi loc, imediat dupa el, sau calca pe acolo, acela ramane om insemnat. Iar cine gaseste "piatra curcubeului" este considerat norocos si o pastreaza ca pe o comoara, din generatie in generatie. Apa strecurata, trecuta prin ea, se foloseste in multe leacuri, iar la vaci este folosita pentru vindecarea "rasfugului".
Atunci cand vita nu este mulsa la timp sau cum trebuie, ugerul se umfla, impietreste si-i provoaca dureri insuportabile, incat nu te mai poti apropia de ea. Dar daca o speli cu apa descantata, trecuta prin aceasta piatra magica, ugerul isi da drumul si animalul se vindeca.
Descantatoarele batrane foloseau descantecele pe culori, luand in ajutor una dintre cele sapte nuante ale curcubeului. Pentru afectiuni in care predomina culoarea rosie, de exemplu cum ar fi roseata provocata de inflamatii sau copturi, se folosea "descantecul pe rosu". Dar inainte de asta, descantatoarea postea sapte zile, se curata pe tot corpul si folosea apa neinceputa:
"Pleaca 9 oameni rosii/ Pe drumuri rosii,/ Cu carute rosii/ Cu topoare rosii/ In paduri rosii/ Sa taie pomi rosii.// Voi, oameni rosii/ Nu plecati pe drumuri rosii/ Cu carute rosii,/ Cu topoare rosii,/ In paduri rosii/ Sa taiati pomi rosii./ Mai bine veniti la cutare/ Sa-i taiati roseata/ Si s-o luati cu voi/ In lumea voastra rosie/ Departe, departe/ El de leac sa aiba parte."
Pentru buba neagra (dalac) sau "besica cea neagra" este invocata culoarea neagra, similara violetului inchis, indigo din Curcubeu: "Omul negru/ Cu bou negru/ Ara camp negru/ Creste porumb negru/ Il macina la moara neagra/ Cu apa neagra/ Cu morar negru./ Face malai negru/ Bun de descantat/ Pentru negrul dalac/ Cand termina de macinat/ Boala neagra a crapat/ Cum stinge lumina noaptea neagra/ Asa sa se stinga boala degraba."
Pentru "galbinare" (hepatita) sunt chemate in ajutor niste fete galbene, traind intr-o lume in totalitate galbena: "Pleca cutare la drum grabit/ Din rasarit/ Pana-n asfintit/ Numai case galbene/ Cu pereti galbeni/ Cu feresti galbene/ Cu coperisuri galbene/ A-ntalnit./ Din cele case/ Fete galbene,/ Cu papuci galbeni/ Cu rochii galbene/ Cu parul galben/ Cu maturi galbene/ Au iesit/ Pe farasuri galbene/ Boala au maturat-o/ Si-n locuri pustii/ Au aruncat-o."
Culoarea verde este invocata pentru vindecarea "deochiului", care presupune inverzirea de ciuda, pizma celui care deoache. "Iesi deochi/ Din madularele/ Din maruntaiele/ Lui cutarescu/ De-o fi deocheat/ De femeie/ Sa-i crape tatele/ S-o linga matele/ Sa-i curga p.../ S-o rada tot satul/ Sa-i cada tot parul/ S-o rada poporul/ (De-o fi deocheat/ De barbat)/ Sa-i ramaie scofarliile/ Sa oua ciocarliile/ Sa oua oua verzi,/ Tu deochi/ Sa nu mai vezi./ De-o fi deocheat/ De barbat/ Sa-i crepe besica/ De usturat/ Cum ustura/ Urzica verde/ Cu ochi verde,/ In veci/ Sa nu mai dezmierde!"
De obicei, aproape fiecare descantec se incheie cu urarea ca omul sa ramana "curat, luminat", "ca argintul strecurat", cum a fost creat de Dumnezeu, de Maica Domnului binecuvantat, adica in culorile spectrului solar, intalnite in Curcubeu, nedisociate, neimprastiate: "Ca argintul strecurat,/ Ca steaua din cer,/ Ca roua de pe pamant,/ Cum l-a lasat Domnul Sfant".
Poate ca la o vreme anume din viata ei, matusa Florica s-a ocupat, si ea, cu descantecele de intors boala. Nu recunoaste in ruptul capului, dar tainele pe care le stie sunt mult prea adanci, iar prin sat mai circula si azi o poveste legata de salvarea unei fetite strivite de o caruta, pe care a vindecat-o cu o "oala de leac". A luat lut galben, dintr-o rapa de la marginea satului, l-a framantat cu apa neinceputa, apoi a plamadit o ulcica, de care, cat era inca cruda, fata bolnava si-a lipit palmele. Apoi ulcica a fost bagata in cuptor si a doua zi, inainte de rasarit, matusa Florica a suit-o pe fata bolnava intr-o caruta si s-au dus in padure, la un izvor anume, cu apele fermecate. Cu o singura ulcica de apa turnata fetei pe cap, aceasta s-a vindecat ca-n povesti, tamaduindu-si oasele frante ale trupului ei plapand.
"Facerea de bine e iubita de Dumnezeu", spune tusa Florica pe ganduri, in timp ce pe chip ii infloreste un zambet subtire. "Demult, la sate, nu erau doctori sa-i lecuiasca pe cei bolnavi. Fara descantece, moartea ar fi secerat multe vieti."
sursa formula as
0 comments:
Post a Comment