Tuesday, April 21, 2009

MAGIE POPULARA - Cand vrei sa afli ce va naste femeia


MAGIE POPULARA - Cand vrei sa afli ce va naste femeia
(Patru metode de ghicire a sexului viitorului copil)

In gandirea populara nu exista nici o intrebare fara un raspuns si nici o problema fara putinta de rezolvare. Toate au dezlegare prin rugaciune datorita credintei in Dumnezeu, iar altadata o aveau prin puterea gandului, adica prin concentrare. Ne-am obisnuit sa numim aceasta rezolvare foarte rapida, prin puterea gandului, magie. Fiind extrem de veche, a precedat crestinismul si foarte usor o putem numi religie pagana. Cele doua mari parghii ale ei fiind gandul si cuvantul. Ea venea in ajutorul omului si cele mai multe incantatii si practici erau de aparare (apotropaice), de vindecare, de dragoste si de fertilitate. Este vorba despre un stadiu, o etapa in civilizarea omenirii. A respinge in bloc ori a ignora modul de gandire al mosilor si stramosilor, fara a arunca macar o privire asupra lui, ar fi nu doar o dovada de ignoranta, ci si una de intoleranta, ce ne-ar aminti de inchizitie.
Cu toate ca in Maramures, oamenii sunt foarte credinciosi, cu toate ca exista ecograful (care mai si greseste) cum, necum, s-au pastrat si au ajuns pana la noi cel putin patru metode prin care se afla de ce sex este fatul. Se pare ca aceste metode folosite pentru ghicirea sexului viitorului copil au izvorat dintr-o realitate destul de trista, dictata de niste conventii sociale, absurde pentru noi, cei de azi. Nu acelasi lucru era valabil in vremurile indepartate. Majoritatea barbatilor isi doreau ca urmasul sa fie baiat. Daca femeia nastea o fetita, mama se intampla sa fie alungata de acasa, uneori sa fie molestata si, in orice caz, sa i se impute ca numai ea poarta "intreaga vina" pentru faptul ca n-a adus pe lume un baiat. In zilele noastre genetica demonstreaza insa ca lucrurile stau exact pe dos. Cromozomul Y este propriu barbatului, si daca acesta lipseste, urmasii vor fi de sex feminin. Insa nu s-a pomenit ca vreuna dintre mame sa-si fi pedepsit sotul din acest motiv. De ce se dorea atat de mult nasterea de baieti? De buna seama ca din ratiuni economice si sociale. In primul rand pentru ca barbatii faceau muncile grele, si in al doilea, pentru ca tot ei purtau razboaiele, asigurand suprematia neamului si pana la urma supravietuirea lui. Stiind mai din timp ce va naste, femeia incerca sa atenueze reactiile dure ale sotului si sa-i insufle dragoste pentru unica fiinta nevinovata, prognosticand ca si daca va fi o fetita ii va semana lui, ceea ce este cat se poate de adevarat: fetele seamana, in general, cu tatii lor si mai rar sau foarte rar cu mamele!
Dar sa luam pe rand, la intamplare, cele patru metode divinatorii:

Calaritul fusteilor

Prima metoda: "Cand gata femeia teara (de tesut) trage iute fusteii de dupa ite, ii baga intre picioare si merge calareste (calare) pe ei, fuga-fuga, in ulita ori in drum, cu ochii inchisi. Apoi, cand deschide ochii, ce vede: vitel, cocos, barbat... face fecior. De vede gaina, vaca, oaie, femeie, face fata. Daca sarcina ii pre' mare si nu poate face ea lucrul asta, apoi pune o alta femeie sa faca in mniatu' (in numele) ei." (Ioana Sacalas)
A inchide ochii inseamna a intra intr-o alta dimensiune, in care exista toate informatiile. Deschizandu-i, informatia ceruta este adusa in prezent. Trecand peste hotarul realitatii imediate, gandul poseda nu numai toate cele cinci simturi, ci si unul in plus, acela de purtator de mesaj.

Sare in par

A doua metoda: "Cand vrei sa afli ce-a naste femeia, ii arunci pa la spate doua tri firicele de sare in par, sa nu stie si te uiti la ea un timp, sa vezi pa unde duce mana. De-o duce pa la cap, pa la ochi ori pa la nas, a ave feciori; dac-o duce la gura, ii fata." (Maria Gavan)
Aruncatul sarii in par este poate cea mai cunoscuta si mai raspandita dintre toate metodele de ghicire a sexului viitorului copil, considerata si cea mai sigura. Sarea intra in toate practicile de aparare si purificare, avand o utilizare aproape la fel de frecventa ca apa. In cazul acesta, i se atribuie rolul de aducator de informatie.

Cu capul spre rasarit

A treia metoda acorda o mare importanta punctului cardinal EST, rasaritului soarelui, ochiul lui Dumnezeu, sursa vietii si a cunoasterii. Din acest punct vine atat aflarea adevarului, cat si vindecarea.
"O pui pa femeie sa se culce jos in mijlocul casii, pa podele, cu fata-n sus, cu capu' cata rasarit, cu manurile pa piept, si-n care parte sa-ntoarce, sa radica: de sa scoala pa stanga a ave fecior, de sa radica pa dreapta a si fata. Da' sa nu stie di ce-o pui ase." (Luchiana Fat)

Pendulul cu graunt de malai

MAGIE POPULARA - Cand vrei sa afli ce va naste femeia
A patra metoda: "Am pus pa masa in partea stanga pane, in partea dreapta un carbune. Dupa-ace am bagat ata intr-un ac s-am implantat in ac un graunt de malai si l-am tanut bine sa atarne in jos, drept, si sa se balanseze. Daca mere la pane, acela a si fecior, ca barbatu' mere si aduce panea la casa. Daca me cata carbune, a si fata, ca femeia cand sa scoala di pa betesag, mere iute la spori (soba) sa faca mancare". (Ioana Sacalas)
Ultimele doua metode acorda sexului masculin partea stanga, iar celui feminin partea dreapta, lucru destul de ciudat, neintalnit nici in Europa, decat la celti si nici in Noul sau Vechiul Testament, ceea ce poate insemna ca avem de-a face cu un foarte vechi strat cultural ce are corespondent tocmai in Orientul Indepartat!
In ceea ce priveste pendulul format dintr-un ac si ata, plus un bob de porumb, iata ca acesta nu vine din estul indepartat, ci se folosea si aici exact ca acolo. Poate ca, inainte de aparitia religiilor distincte, a existat o mare si singura civilizatie (religie pagana) pe tot pamantul locuit de oameni.
Referitor la partea stanga si partea dreapta, se spune ca si in ceea ce priveste corpul omenesc, partea dreapta este feminina, iar partea stanga masculina. Impartind parul cu o carare pe mijlocul capului putem afla ce fel de persoana va fi perechea noastra. Pentru o femeie, daca parul de pe partea stanga a capului este cu ceva mai slab, mai scurt, asta inseamna ca jumatatea ei (barbatul) ii va fi inferior si nici n-o va face din cale afara de fericita.
Pentru barbati, se va lua in calcul parul de pe partea dreapta. In concluzie, fiecare suntem jumatate barbat, jumatate femeie. (Si este intocmai adevarat. Suntem facuti din doua celule provenite de la un barbat si o femeie.) Cu alte cuvinte mitul androginului nu este o inventie. Dar androgini, cu desavarsire, sunt numai ingerii din ceruri.

sursa formula as

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites