Sarpele cu cap de lup, steagul de lupta al dacilor, vine din istoria „tuturor inceputurilor”, conform epopeei sumeriene „Atra Hasis”. Era emblema zeului-pastor Daos si ulterior a fost nelipsit din toate triburile de daoi, dai, dahi, daosi, geti, masageti, tirageti sau cum i s-a mai spus acestui neam glorios.
Sarpele ceresc cu cap de lup, ca emblema a templului zeului Dumuzi, pe o tableta sumeriana datand din 2.300 i.C.
Cea mai veche reprezentare a steagului dacic, sarpele cu cap de lup, se afla (in pozitie verticala ) ca emblema pe templul inchinat stravechiului zeu sumerian Dumuzi, din Uruk, Mesopotamia. Dumu.Zi („Cel drept.Fiu” in sumeriana) era numit, pe lista regilor antediluvieni intocmita de preotul chaldean Berossus, „Daos-pastorul” si avea atributul de “serb Anu”, „mielul lui Dumnezeu”! (De aici, vechimea si semnificatia numelui Serban, posibil si cea a cuvantului Dumnezeu -Dumuzi, cuvant care se gaseste acum doar in limba romana).
Efigia zeului Daos-Pastorul
Dacia, verso moneda batuta de Traian, in care Dacia tina in mana drapelul sarpele-dragon
Daos-pastorul a fost, conform listei lui Berossus, al cincilea rege divin de dinainte de Potop, in timpul “cand regatul a coborat din ceruri, iar regi erau numai zeii”. In epoca timpurie a civilizatiei sumeriene mesopotamiene (mileniul 4 i.C.), in textele de la Surupak, numele lui Dumuzi-Daos apare insotit de formula „ama.usum.gal”, „a carui mama este dragonul ceresc”, aratand descendenta cultica din zeita primordiala Tiamat, infatisata ca dragon.
De aici si emblema sa, sarpele-dragon. Dumuzi era nu numai un zeu al turmelor, ci si al vegetatiei, fiind prima divinitate din istoria religiilor care a acceptat moartea ca necesitate a continuarii vietii. Murind si inviind odata cu natura, Dumuzi-Daos avea grija ca recoltele sa fie bogate. Ca semn al insamantarii, al virilitatii, era numit si „Taurul ceresc”.
Mai tarziu, atributele sale aveau sa fie transferate lui Mitra, celebrul zeu solar, care poarta straie dacice, inclusiv cusma aristocratica si este mereu insotit de un sarpe si un caine! Dumuzi-Daos la sumerieni apare reprezentat cu un miel pe umar, cu mladite inmugurite iesindu-i din umeri, iar emblema templului sau era dragonul, sarpele cu cap de caine sau de lup.
Emigrat din Masivul Sureanu
Moneda (fata) a lui Traian, purtand coroana Soarelui, simbol al cuceririi Daciei
Nu se stie unde a fost regatul prediluvian unde au domnit acesti „zei”, legendele sumeriene localizand doar al doilea regat, format dupa Potop, in campiile din sudul Mesopotamiei.
Insa, se stie ca cele mai vechi simboluri sumeriene, mai vechi cu peste 1000 de ani decat infiintarea Sumerului din Mesopotamia, au fost descoperite la Tartaria, pe tablitele de lut, unde apare si cultul solarului Taur Ceresc. Intreagul nucleu al vechii Europe (Romania, o parte din Bulgaria, Serbia) are denumiri sumeriene, aratand de unde au migrat acestia spre Mesopotamia.
Se stie ca triburile dacice (Daos, in Tracia, era asimilat cu “Lupul”) aveau ca steag de lupta sarpele cu cap de lup, efigia zeului-pastor Daos. Steagul de lupta al intregului neam al dacilor, daosilor, daoilor, daailor, getilor si masagetilor!
Temutii arcasi si sarpele cu cap de lup
Steagul de lupta al dacilor, reprezentat pe Columna lui Traian
Istoricul britanic Robert Vermaat a urmarit epopeea steagului-dragon, despre care scria ca „era inventat de neamul dahilor si preluat mai apoi de alte semintii cu care acestia venisera in contact”. Citam din istoria dragonului dahilor, a lui Vermaat, publicata pe web-ul Vortigern Studies.
Persanii aminteau si ei de temuta casta a razboinicilor „daha”, care se aliase cu triburi nomade din sudul Kazastanului, hartuind granitele Imperiului Ahemenid. Li se mai spunea daai, dai sau daoi si erau inruditi cu masagetii ce ajunsesera din timpuri stravechi pana in Urali. Daoii au fost mentionati in scris pentru prima data in „inscriptia daiva” a regelui persan Xerxes (486 – 465 i.C.). Acestia formau o satrapie subordonata regelui, locul lor de bastina fiind regiunea de jos a Raului Sardaria, unde se invecinau cu dacii-masageti.
Daoii erau renumiti ca razboinici-arcasi, avand acelasi steag de lupta: sarpele cu cap de lup. Fiind mercenari, ii gasim in marturiile despre batalia de la Gaugamela (331 i.C.) luptand sub comanda regelui persan Darius III, apoi, dupa moartea acestuia, sub comanda nobilului Bessus. Mai tarziu s-au aliat cu Alexandru Macedon, avand o contributie importanta in cucerirea regatului Punjab, unde au intemeiat case regale.
Dupa caderea Imperiului Ahemenid, daoii s-au scindat in mai multe triburi, cel mai important, parnii, punand, sub dinastia fratilor Arsace, bazele unui regat independent. Sub Mitradat (171 – 138 i.e.n.), puternicul regat al razboinicilor parti devine imperiu, alipind mai intai regatele inrudite Bactria si Media, apoi Babilonia, Elamul.
Ajunsese sa ocupe teritoriile de azi ale Iranului, Irakului, Armeniei, parti din Turcia (aici construind maretul sanctuar solar numit de turci „Nemrut Dagi”, adica o pronuntie aglutinanta pentru „nemuritorii daci”), Georgia, Azerbaigean, Turkmenistan, Afganistan si Tajikistan si vremelnic teritorii din Pakistan, Siria, Liban, Israel si Palestina. Peste tot pe aceste meleaguri, s-a gasit temutul stindard dacic, sarpele cu cap de lup.
Dragonul tricolor al clanului Sureanu
Zeita-dragon primordiala, Tiamat, din care descindea zeul Daos-pastorul
Cel mai important clan razboinic al partilor se numea Sureanu (posibil ca locul de bastina al neamului sa fi fost Masivului Sureanu, unde, pe versantul vestic, se intindea Sarmisegetuza, dar si alte cetati, iar la poale se afla stravechea Tartaria).
Surenii erau cei care incoronau regii parti si aveau un vot important in Consiliul Regal, avand si o puternica armata proprie. In cronicile razboaielor romano-parte, amintite de J.C.N. Coulston in “The draco standard” (publicat in Journal of Military Equipment Studies), steagul-dragon al dahilor este atestat inca de la prima dinastie parta, a Arsacilor (238 i.C.-224 d.C.).
Tot de aici aflam ca erau doua modele oficiale ale steagului-dragon, unul rosu, al casei regale si unul cu corp verde, al militarilor. In lucrarea „Tactica”, a istoricului expeditiilor lui Alexandru Macedon, Arrian, se arata ca clanul Sureanu avea unul specific, tricolor: rosu, albastru, galben!
Razboaiele dragonilor
Reconstructie a dragonului luat la tinta de romani, a istoricului Peter Conolly, dupa descrierea din Hippica Gymnasia a lui Arrian.
In anul 53 i.C. generalul roman Crassus a invadat Partia. Sapte legiuni romane au fost invinse la Harran de capetenia armatei parte, nobilul Sureanu, generalul roman fiind ucis dupa modelul razbunarii reginei masagetilor, Tomiris, pe invadatorul Cirus: lui Crassus i s-a taiat capul si i s-a turnat pe gura aur topit, ”ca sa-l sature de setea de aur care l-a manat la razboi”.
Acesta a fost inceputul unei serii de razboaie cu romanii care a durat vreo trei secole. Granita dintre ei era Fluviul Eufrat. „Eu, frate” (!), Frate fiind alt clan conducator al dahilor. Din cand in cand, partii si romanii mai uitau de razboaiele dintre ei si se aliau impotriva altora.
Astfel, generalul roman rebel Quintus Labienus si o armata parta, sub comanda regelui Pacorus I, au invadat, in anul 41 i.C., Siria, Cilicia, Caria, atacand Frigia si Asia. Prada a fost extrem de bogata, iar dupa moartea fratelui sau Pacorus, regele Frate al IV-lea a avut ce investi in noua capitala, Ctesifon, pe Raul Tigru.
Lupul a ramas fara urechi
Eufratul devine iar granita intre doua armate „fratesti”, dar potrivnice. Un grup de soldati romani luati captivi de parti au devenit mercenari sub steagul-dragon si au ajuns sa ocupe orasul chinez Li-jien. Acolo, sub influenta dragonilor chinezesti, capul de lup a ramas fara urechi si s-a ales cu o creasta reptiliana. Si asa avea sa fie preluat de multe alte armate.
In anul 36 i.C., Marc Antoniu a invadat Mesopotamia cu Legiunea a VI Ferrata si alte unitati, dar a suferit mari pierderi si a fost fericit ca a scapat cu viata, ajungand in Armenia. Prima „runda” a razboaielor romano-parte s-a incheiat. In anul 20 i.C., Tiberius a semnat un acord de pace cu Frate. Ramasi fara potrivnici, partii s-au orientat catre Valea Indusului.
Razboaiele cu romanii au reinceput in anii ’60, cand regele part Volosga I a incoronat un alt rege armean in locul celui vasal romanilor. Conflictul s-a incheiat cu un compromis: regii armeni urmau sa fie alesi dintre printii parti, dar cu aprobarea romanilor.
Tot un get i-a invins
Drapelul draconarilor casei regale parte, preluat si de casa regala a Severilor si al imparatilor bizantini
Partii au continuat insa sa forteze mana romanilor, iar Traian s-a hotarat sa puna capat aranjamentului, invadand Partia, in 114 d.C si cucerind capitala. Revoltele nenumarate l-au determinat pe imparatul Hadrian sa retraga armatele. In 165 d.C., capitala a cazut din nou, fara ca intinsul teritoriu al partilor sa fie demilitarizat de romanii cuceritori.
Pana la urma, tot un „neam” i-a venit de hac: generalul Septimius Severus, intemeietorul dinastiei romane a Severilor, de origine geta, ca si Traian, de altfel. Cu totii erau neamuri si se intelegeau fara translatori, dar erau rivali cand era vorba de stapanit pamanturi. Generalul Severus a fost proclamat imparat de catre legiunile danubiene, dupa moartea lui Commodus (192 d.C.).
Era casatorit cu fiica marelui preot al templului zeului solar Baal, din Emesa (Siria), Gaius Iulius Bassianus, de origine traca. Iulia Domna i-a adus pe lume doi imparati: pe Caracalla si pe Geta! Severus a ocupat capitala partilor in 198, captura romanilor fiind asemanatoare cu cea a lui Traian de la Sarmisegetuza. Legionarii lui Severus luptau tot sub stindardul-dragon, caruia imparatul ii redase demnitatea.
Pana la el, dragonul dacic era folosit in exercitiile soldatilor romani, fiind luat la tinta! Severus l-a impus ca drapel al cavaleriei. In 226 d.C., regele vasal persan Ardasir a cucerit Ctesifonul si asa a inceput a doua domnie persana, a sasanizilor. Steagul-dragon a trecut la persi, pentru ca, pe cat era de temut, pe atat era si de respectat. (Sfarsitul partii I)
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
0 comments:
Post a Comment