Inexpugnabila citadela, in litografiile atacatorilor sai
Sute de ani s-au batut romanii, turcii si rusii ca sa cucereasca frumoasa cetate de la gurile Dunarii. Soliman Magnificul, Mahmet al II-lea Fatih, Ioan Voda cel Cumplit sau Mihai Viteazul, precum si nesfarsite detasamente de soldati trimisi de tarii rusi, au asediat zile si nopti strasnica fortificatie construita de otomani, pe ruinele unei cetati dacice "in care fac un comert mai mult decat in toate orasele tarii", dupa cum spune un cronicar bizantin.
In 1828, dupa ultimul asediu sangeros, rusii au hotarat sa faca una cu pamantul citadela Brailei. Voiau sa se asigure ca nu va mai fi nevoie sa o recucereasca iar si iar. Trei mii de salahori s-au chinuit din greu, timp de aproape trei ani de zile, ca sa distruga totul.
Din ceea ce azi ar fi putut fi o cetate medievala la fel de frumoasa ca aceea a Sighisoarei, nu au mai ramas decat tunelurile subterane secrete folosite pentru alimentarea cu provizii si cu munitie a cetatii. Roase de timp si de apele subterane, tunelurile au inceput sa cedeze la inceputul secolului XX. Alertate de oamenii ale caror case se naruiau, autoritatile comuniste au comandat un amplu studiu Institutului de Geologie al Academiei.
Astfel a fost reperata, la adevarata sa dimensiune, reteaua subterana care impanzea vechea cetate a Brailei. Tunelurile au fost imediat astupate, la heirup, adesea cu materiale improprii unei conservari de calitate. Ici-colo, cate o familie a reusit sa mai salveze cate o hruba, cum le spun localnicii bucatilor de tunel de sub casele lor. Din loc in loc, cateva guri de tunel au iesit afara, in diverse spatii verzi din oras, infierbantand, in deceniile trecute, imaginatia si pofta de aventura a copiilor.
Frumoasa ingropata in zid
Multe grozavii s-au intamplat in vechile tuneluri subterane ale Brailei, dar nici una mai cutremuratoare decat cea petrecuta in hruba de sub vila bogatasului grec Nicolachi Mavrocordulas, mare exportator de grane. Amator de vanatoare prin Baltile Brailei, Nicolachi a innoptat, intr-o iarna geroasa, la casa unor tarani. Acolo avea sa o cunoasca pe frumoasa Voica.
S-a indragostit nebuneste de ea si nu s-a dat dus pana nu a cumparat-o de la tatal ei, pentru a o lua de nevasta. Povestea, de care se infioara si acum brailenii mai in varsta, spune ca negustorul, nebun de gelozie, si-ar fi ucis tanara sotie, care il inselase. Intreaga Braila a vuit la disparitia Voicai inca multi ani dupa ce boierul Nicolachi si-a vandut casa si a disparut el insusi.
Vreme de zeci de ani mai apoi, blestemul casniciilor nefericite s-a instapanit de-a binelea peste casa, facand pe fiecare nou cumparator sa renunte pe data la ea. Apoi, vila boierului Mavrocordulas a devenit azil de batrani si parea ca totul se linistise.
Pana cand, si mai incoace, in 1985, lucrarile de reconsolidare a azilului au ajuns la fundatie. Acolo, muncitorii au dat peste intrarea intr-o hruba. Si tot acolo, zidite in peretele hrubei, muncitorii au gasit osemintele unei tinere fete, impuscata in cap. Nu putea fi altcineva decat frumoasa Voica. Din pricina ingustimii legilor, directiunea nu a reusit sa duca osemintele intr-un cimitir.
Ramasitelor Voicai li s-a gasit un locsor in curtea din fata casei. Ani buni, pana cand osemintele au fost duse de acolo si inmormantate crestineste, fantoma fetei ingropate in hruba a infiorat noptile batranilor din azil. O aparitie diafana, o mireasa zglobie, plutind parca de fericire, de colo-colo, prin vechiul salon de dans, devenit intre timp salon de azil...
Amintiri de sub pamant
Si inainte de gasirea cadavrului sub "Casa cu stafii", descoperirea de hrube facea deliciul amatorilor de senzatii tari din Braila. Orasul e plin de povesti incarcate de aerul greu, statut, al hrubelor si de atmosfera aceea irespirabila a inaintarii tiptil, pas cu pas, prin bezna pamantului. "Copil fiind, prin 1957-1960, locuiam pe strada Masinilor, intr-o cladire construita in 1880.
Casa avea si un subsol de peste 2 metri adancime, din care se putea cobori in alt subsol, de inca 3 metri, ce depasea ca intindere cu mult limitele constructiei. Catre sud, exista o noua trecere boltita, din caramida, ce sugera o panta coboratoare, dar trecerea aceasta era zidita.
Prin rarele fisuri, se simtea curent rece, chiar si in mijlocul verii. Asta imi sugera existenta in spatele zidariei a unui tunel mai lung si destul de adanc", isi aminteste cu nostalgie Matei Turcila, un fost brailean fascinat de legendele hrubelor din orasul in care a trait.
Marioara Burciu s-a avantat, la randu-i, prin hrube, pe vremea copilariei sale. "Am locuit pe strada Stefan cel Mare. In timpul demolarilor din 1978-1982, s-a cascat o groapa mare, surpata, pe unde au trecut buldozerele.
Dupa plecarea utilajelor, mai multi copii, printre care ma aflam si eu, am pornit in cercetare si am dat peste o hruba. Am coborat. Era imensa, cam 3-4 metri inaltime si 10 latime, boltita, captusita cu caramida rosie, bine conservata. Mirosul era ca de casa veche neaerisita. Partea de jos era ca un drum de tara pietruit, uscat.
Nu am inaintat prea mult in ea, de frica sa nu fim prinsi inauntru de moloz sau de surparea peretilor. Constructia se indrepta spre Dunare, cam la 4-5 metri adancime, pe o lungime de 15 metri...".
Azi, in Braila, gasesti mai multe povesti decat hrube. Majoritatea acelora despre care iti vorbesc cu patima si nostalgie brailenii intre doua varste s-au surpat intre timp. Cea mai pretioasa si mai impozanta dintre ele, fosta pulberarie a cetatii, sta inchisa sub o cheie despre care nimeni nu stie exact pe unde o fi: poate pe la Primarie, poate pe la ceva director al unei firme care trebuia sa se ocupe de reamenajare...
Singurele locuri in care poti intra astazi in adancurile vechii citadele sunt beciurile catorva locuinte particulare, acolo unde tunelurile nu au fost astupate in anii '50. "Daca avem norocul si gasim pe cineva acasa. Si daca ne lasa sa intram...", isi ia, cumva incurcat de situatie, toate precautiile necesare, profesorul Ioan Candea, directorul Muzeului Brailei.
Tunelurile secrete
Pornesc impreuna cu calauza mea pe urmele zbuciumatei istorii a asezarii de pe malul Dunarii. "Cetatea dateaza de dupa 1538. Atunci, in retragere, dupa expeditia de pedepsire a lui Petru Rares in Moldova, Soliman Magnificul ocupa Tighina, pe Nistru, si Braila, portul cel mai important al Tarii Romanesti pe Dunarea de Jos.
De atunci si pana dupa 1800, vreme de mai bine de trei veacuri, Braila devine cap de pod al intereselor otomane in regiune", spune istoricul brailean. Cum Braila, cu tot ce insemna ea din punct de vedere economic si strategic, intra direct sub administrarea Portii, turcii construiesc aici o cetate fabuloasa, imposibil de cucerit.
Minarete semete se inaltau indaratul zidurilor, fantani adanci, cu apa limpede, au fost sapate, pentru ca "Ibraila" sa reziste cat mai mult, in caz ca avea sa fie atacata...
Au asezat citadela pe cel mai inalt loc de pe toata terasa Dunarii - acolo unde crestinii isi pusesera, inainte de cucerire, mormintele, conform traditiei. In timp, au incercuit citadela cu numeroase ziduri de aparare. Aflata in Muzeul Brailei, macheta vechii cetati, realizata dupa o reproducere austriaca inspirata de informatiile secrete dobandite de un spion trimis de Viena, ilustreaza geniul militar al stapanirii otomane.
Cinci inele de aparare inconjurau cetatea, fiecare din ele intarit cu santuri. Primul zid inconjurator avea nu mai putin de noua bastioane de aparare!
In timpul durelor asedii la care a fost supusa cetatea ulterior, alimentarea cu munitie si cu diverse provizii a bastioanelor, ca si miscarile de trupe, se realizau, spun istoricii, cu ajutorul unui complex sistem de tuneluri subterane.
"Oricand activitatile din interiorul zidurilor puteau fi detectate de atacatori... In plus, ar fi fost foarte primejdios sa transporti praf de pusca la suprafata, in vreme ce tu erai bombardat. Tocmai de aceea, otomanii au construit aceste tuneluri subterane", explica Ioan Candea.
Turcii au profitat de malul inalt al Brailei din zona Dunarii si de solul moale, pentru a putea strapunge pamantul, si asa au facut spectaculoasa retea subterana, unica in Romania.
Lacate pe oras
Profesorul Ioan Candea e brailean get-beget. Calatoria noastra spre hrube e, in mare masura, chiar drumul spre copilaria sa. Asteptarea infrigurata a ultimei ore de scoala si fuga neabatuta, odata cu sunetul clopotelului, spre hruba de sub Gradina Mare, pe stradutele inguste, ce inca mai purtau pe atunci, macar in ochii batranilor iesiti pe la porti, parfumul autentic al unei aristocratii pierdute.
"Aveam vreo 12 ani cand am descoperit hrubele. Ne jucam mereu acolo, desi nu inaintam foarte mult prin tuneluri, pentru ca se intamplasera atatea...". In vocea sa, ca si in vocea celorlalti braileni care au intrat in hrube, e ecoul terifiantelor povesti cu copii prinsi sub daramaturi. Curiozitatea era insa mai mare decat teama!
Inaintam cu pasi mari, intinsi, peste baltoacele inghetate ale unei ierni capricioase, ce se agata nevrotic de strazile si de stresinile orasului. Cate o casa renovata, apoi alte sase-sapte superbe palate murind in picioare, o iarna cu zapezi topindu-se prin peretii fragili si reci, ce-au adapostit tandretea si caldura unui alt veac.
Ici-colo, cate un colt de blazon cu un 1902 sau 1911 - ani stingheri printre ramuri de maslin scuturati deolalta cu tencuiala veche - mai aminteste de epoca de mare inflorire a orasului.
Trecem de un rand de muncitori ce sapa un drum proaspat asfaltat si ajungem in parc, cotind dreapta, pe langa o casa insemnata cu o inscriptie ce aminteste de tanarul Panait Istrati, care lucrase in ea ca "baiat de alergatura". O placuta prinsa pe colt, intr-un perete galben tipator.
In parc, vechiul turn de apa vegheaza esplanada ce duce spre faleza si spre intrarea in hruba secreta a adolescentei profesorului Candea. "Pe vremuri, sus, in turn, functiona un restaurant rotitor, care panorama intreg orasul". E inchis si acesta, ca si pulberaria si ca atatea alte puncte de interes turistic ale Brailei...
Cetatea cu milioane de bani de aur
Existenta tunelurilor subterane era ascunsa populatiei civile, in anii stapanirii otomane: secret militar. Descoperirea hrubelor in vremurile noastre, dupa daramarea cetatii si dupa constructiile masive inaltate in jurul anului 1900, a dat nastere fabulatiilor de tot felul.
Multi vanatori de comori sunt si acum convinsi ca hrubele gazduiesc, inca, ramasite ascunse ale bogatiilor stralucitoare din timpul Imperiului Otoman. Ce-i drept, faptele istorice le hranesc aceste sperante...
Se spune ca armata moldoveneasca a lui Ioan Voda cel Cumplit, care a atacat cetatea turceasca, fara a cuceri insa si citadela, a luat "mult aur... si argint si bani batuti, nestimate si margaritare". "Braila era orasul cel mai avut din acele vremuri", completeaza un faimos cronicar polon.
Mihai Viteazul a atacat si el, prin trupele conduse de banul Manta, vestita cetate a Brailei. Mai bine de trei luni a durat asediul, iar in final, garnizoana otomana a capitulat. Soldatilor sultanului li s-a permis sa plece liberi, cu barcile, pe mare.
"I-au lasat sa-si ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheata de ostasii lui Mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, cand au vazut ca, de la un moment dat, barcile turcilor stateau sa se scufunde, de grele ce erau, desi cei din garnizoana nu puteau lua cu ei decat ceva de-ale gurii.
Se pare ca otomanii luasera cu ei in secret, prin hruba localizata azi in Gradina Mare, care avea iesire in malul Dunarii, o buna parte din tezaurul cetatii. Au ascuns in paini lingourile de aur, ca sa nu poata fi prinsi", spune directorul Muzeului Brailei. Dar chiar si asa, sursele istorice confirma faptul ca valahii lui Mihai au gasit in cetate "un milion de bani de aur si mare cantitate de provizii".
Suntem chiar la intrarea in faimoasa hruba. "Aici fugeam, la hruba aceasta, acum 50 de ani, cand eram in liceu. Parca vad si acum! Intrarea era acoperita de o vegetatie abundenta, iar apoi se deschidea tunelul... Inaintam 10-15 metri, nu mai mult", spune profesorul.
Din hruba n-a mai ramas decat un zid artificial, ridicat demult, la o aniversare a Brailei. O poarta scofalcita de fier bareaza intrarea, oricum surpata. Iar deasupra scrie, absolut de neinteles pentru istoricul brailean, "Beci, sec. XVIII", nu "Hruba", asa cum i se zice in tot orasul.
Pintenii mortii
Faleza Dunarii e la doi pasi de noi. Locul pe unde a fost dus tezaurul otoman e acoperit de un morman de sticle de bere. "Alaturi de pulberarie, acesta ar fi locul cel mai bun pentru o reamenajare a hrubelor. Prostia e ca cercetarea hrubei ar fi trebuit prinsa in proiectul de refacere a Gradinii Mari.
Intre timp, totul e asfaltat, e greu sa se mai faca ceva...", spune amarat directorul Ioan Candea.
Mergem mai departe, spre locul in care se afla hruba ce gazduia pulberaria fostei cetati. Pe poarta de la intrare e un lacat mare. Alaturi, o noua placuta pentru turisti: "Hruba Pulberaria Noua, 1812-1814".
I se spune Pulberaria Noua pentru ca, de fapt, inainte de 1810, aici se afla o alta pulberarie. Episodul de la 1810, care duce la disparitia vechii pulberarii, e unul dintre cele mai dramatice din istoria cetatii. Braila se afla pe atunci sub ocupatie ruseasca. Intr-o buna zi, doi ofiteri rusi au comis imprudenta de a intra in pulberarie cu pintenii la cizma.
Pintenii au facut scantei si, intr-o clipita, intreaga citadela a fost zguduita de un cataclism teribil. Un zgomot asurzitor, apoi un urias nor de praf s-a ridicat deasupra cetatii, vizibil de la multe poste departare. O liniste grea, ca de mormant, s-a lasat apoi.
Intreaga pulberarie a fost distrusa, alaturi de multe alte cladiri din vecinatate. Trei sute de morti au fost jeliti de braileni in zilele ce au urmat blestematei explozii. Spiritele lor au bantuit multa vreme fantezia orasului.
Istorie si apa minerala
"Pulberaria noua, construita de otomani dupa recucerirea cetatii de la rusi, are dimensiuni impresionante. Peste 50 de metri lungime, o inaltime de aproape 5 metri si o latime de 6 metri. Nu e cu nimic mai prejos decat o statie de metrou din zilele noastre", spune profesorul Candea. "Acum, dupa atata vorba, daca avem noroc, poate intram si noi intr-o hruba". Ajungem la intrarea intr-un magazin de apa minerala.
O doamna frumoasa si amabila ne intampina. De cum il vede pe profesorul Candea, stie ca e vorba despre hruba din spatele cladirii. Se scuza: hruba istorica e folosita ca depozit. Intr-adevar, siruri de lazi pentru sticlele de apa minerala, navete de bere si cutii vechi de vopsea stau stivuite de-a dreapta, cum intri.
Un tunel boltit, bine intretinut, care te obliga sa stai usor adus de spate ca sa il poti parcurge. "Turcii duceau pe aici butoaiele de pulbere, deci umblau aplecati de spate", imi explica profesorul. Trec pana in capatul tunelului: 7-8 metri de la intrare, apoi hruba coteste la stanga, in unghi drept.
Arhitectura hrubelor e desavarsita, iar tunelul cotind la stanga demonstreaza cat de complexa trebuie sa fi fost reteaua construita de turci. "Sunt planuri si documente la Istanbul care vorbesc despre construirea si repararea cetatilor turcesti de la Dunare, din Asia Mica, de peste tot. Era ordine si disciplina in Imperiul Otoman, in ciuda imaginii pe care unii dintre noi o au astazi".
Hruba Mihaelei
Ne incercam norocul si la hruba de sub locuinta familiei Negulescu. Doamna Aurica trebaluieste prin fata casei, insotita de un caine mare, frumos. Se bucura sa vada ca hruba sa are parte de vizitatori. Mihaela, fiica doamnei Negulescu, devine ghid cat ai clipi.
In acest loc al orasului, tunelul trecea la mai mare adancime pe sub case, decat in cazul magazinului de ape minerale. Coboram o scara abrupta, apoi inca o serie de trepte, si intram intr-o frumusete de hruba: un culoar lung, ranforsat din loc in loc de arcade puternice.
Familia Negulescu a cheltuit bani buni ca sa conserve hruba, care pastreaza, in multe locuri, spre deosebire de alte hrube, chiar caramida originala turceasca. O caramida mai ingusta decat cea din zilele noastre.
Mihaela Negulescu cunoaste fiecare coltisor al hrubei. A explorat-o ani in sir, in anii de scoala generala. O fetita scotocind temerar tunelul vechii cetati a Brailei. "Credeam ca voi gasi comori in hrube", se amuza acum Mihaela. "Am doar un inel, din care mi-am facut o brosa".
Acum, in ascunzisul viselor cu inele cu diamante si salbe de banuti de aur, stau damigene goale de vin si cateva rafturi cu dulceturi, compoturi de fructe si muraturi. "Hruba aceasta s-ar putea amenaja foarte frumos, pentru ca e suficient de mare si de bine intretinuta.
Ar trebui doar sapata mai jos podeaua, pentru ca sa aiba o inaltime normala si apoi sa se gaseasca o solutie cat mai buna pentru acces. Familia mea e deschisa la un parteneriat, pentru ca singuri nu avem bani pentru o asemenea investitie", spune Mihaela, privind catre profesorul Ioan Candea.
"Mai facem ceva cu orasul acesta, dom' profesor? Mai facem ceva cu hrubele acestea?". Dupa 30 de ani de lupta pentru valorificarea hrubelor, profesorul Candea da din umeri neputincios si-i raspunde Mihaelei, la fel cum mi-a raspuns si mie, cand a aflat, cumva contrariat, ca vreau sa scriu un reportaj despre hrubele din Braila.
"Vreti sa scrieti acum despre hrube? Ciudat... Despre hrube se vorbeste in Braila doar o data la patru ani, cand candidatii la Primarie se lauda ca vor face si vor drege...".
Iesim in drum. In spatele nostru, Mihaela trage un zavor greu, zornaitor, peste hruba. Nu si peste sperantele ca ultimele amintiri ale minunatei cetati a Brailei de odinioara vor fi candva mai mult decat niste depozite de sticle goale sau beciuri pentru dulceturi, compoturi si muraturi.
In 1828, dupa ultimul asediu sangeros, rusii au hotarat sa faca una cu pamantul citadela Brailei. Voiau sa se asigure ca nu va mai fi nevoie sa o recucereasca iar si iar. Trei mii de salahori s-au chinuit din greu, timp de aproape trei ani de zile, ca sa distruga totul.
Din ceea ce azi ar fi putut fi o cetate medievala la fel de frumoasa ca aceea a Sighisoarei, nu au mai ramas decat tunelurile subterane secrete folosite pentru alimentarea cu provizii si cu munitie a cetatii. Roase de timp si de apele subterane, tunelurile au inceput sa cedeze la inceputul secolului XX. Alertate de oamenii ale caror case se naruiau, autoritatile comuniste au comandat un amplu studiu Institutului de Geologie al Academiei.
Astfel a fost reperata, la adevarata sa dimensiune, reteaua subterana care impanzea vechea cetate a Brailei. Tunelurile au fost imediat astupate, la heirup, adesea cu materiale improprii unei conservari de calitate. Ici-colo, cate o familie a reusit sa mai salveze cate o hruba, cum le spun localnicii bucatilor de tunel de sub casele lor. Din loc in loc, cateva guri de tunel au iesit afara, in diverse spatii verzi din oras, infierbantand, in deceniile trecute, imaginatia si pofta de aventura a copiilor.
Frumoasa ingropata in zid
Multe grozavii s-au intamplat in vechile tuneluri subterane ale Brailei, dar nici una mai cutremuratoare decat cea petrecuta in hruba de sub vila bogatasului grec Nicolachi Mavrocordulas, mare exportator de grane. Amator de vanatoare prin Baltile Brailei, Nicolachi a innoptat, intr-o iarna geroasa, la casa unor tarani. Acolo avea sa o cunoasca pe frumoasa Voica.
S-a indragostit nebuneste de ea si nu s-a dat dus pana nu a cumparat-o de la tatal ei, pentru a o lua de nevasta. Povestea, de care se infioara si acum brailenii mai in varsta, spune ca negustorul, nebun de gelozie, si-ar fi ucis tanara sotie, care il inselase. Intreaga Braila a vuit la disparitia Voicai inca multi ani dupa ce boierul Nicolachi si-a vandut casa si a disparut el insusi.
Braila la 1826, chiar inaintea distrugerii sale
�
Vreme de zeci de ani mai apoi, blestemul casniciilor nefericite s-a instapanit de-a binelea peste casa, facand pe fiecare nou cumparator sa renunte pe data la ea. Apoi, vila boierului Mavrocordulas a devenit azil de batrani si parea ca totul se linistise.
Pana cand, si mai incoace, in 1985, lucrarile de reconsolidare a azilului au ajuns la fundatie. Acolo, muncitorii au dat peste intrarea intr-o hruba. Si tot acolo, zidite in peretele hrubei, muncitorii au gasit osemintele unei tinere fete, impuscata in cap. Nu putea fi altcineva decat frumoasa Voica. Din pricina ingustimii legilor, directiunea nu a reusit sa duca osemintele intr-un cimitir.
Ramasitelor Voicai li s-a gasit un locsor in curtea din fata casei. Ani buni, pana cand osemintele au fost duse de acolo si inmormantate crestineste, fantoma fetei ingropate in hruba a infiorat noptile batranilor din azil. O aparitie diafana, o mireasa zglobie, plutind parca de fericire, de colo-colo, prin vechiul salon de dans, devenit intre timp salon de azil...
Amintiri de sub pamant
Si inainte de gasirea cadavrului sub "Casa cu stafii", descoperirea de hrube facea deliciul amatorilor de senzatii tari din Braila. Orasul e plin de povesti incarcate de aerul greu, statut, al hrubelor si de atmosfera aceea irespirabila a inaintarii tiptil, pas cu pas, prin bezna pamantului. "Copil fiind, prin 1957-1960, locuiam pe strada Masinilor, intr-o cladire construita in 1880.
Casa avea si un subsol de peste 2 metri adancime, din care se putea cobori in alt subsol, de inca 3 metri, ce depasea ca intindere cu mult limitele constructiei. Catre sud, exista o noua trecere boltita, din caramida, ce sugera o panta coboratoare, dar trecerea aceasta era zidita.
Prin rarele fisuri, se simtea curent rece, chiar si in mijlocul verii. Asta imi sugera existenta in spatele zidariei a unui tunel mai lung si destul de adanc", isi aminteste cu nostalgie Matei Turcila, un fost brailean fascinat de legendele hrubelor din orasul in care a trait.
Trupele rusesti la portile Brailei otomane
�
Marioara Burciu s-a avantat, la randu-i, prin hrube, pe vremea copilariei sale. "Am locuit pe strada Stefan cel Mare. In timpul demolarilor din 1978-1982, s-a cascat o groapa mare, surpata, pe unde au trecut buldozerele.
Dupa plecarea utilajelor, mai multi copii, printre care ma aflam si eu, am pornit in cercetare si am dat peste o hruba. Am coborat. Era imensa, cam 3-4 metri inaltime si 10 latime, boltita, captusita cu caramida rosie, bine conservata. Mirosul era ca de casa veche neaerisita. Partea de jos era ca un drum de tara pietruit, uscat.
Nu am inaintat prea mult in ea, de frica sa nu fim prinsi inauntru de moloz sau de surparea peretilor. Constructia se indrepta spre Dunare, cam la 4-5 metri adancime, pe o lungime de 15 metri...".
Azi, in Braila, gasesti mai multe povesti decat hrube. Majoritatea acelora despre care iti vorbesc cu patima si nostalgie brailenii intre doua varste s-au surpat intre timp. Cea mai pretioasa si mai impozanta dintre ele, fosta pulberarie a cetatii, sta inchisa sub o cheie despre care nimeni nu stie exact pe unde o fi: poate pe la Primarie, poate pe la ceva director al unei firme care trebuia sa se ocupe de reamenajare...
Singurele locuri in care poti intra astazi in adancurile vechii citadele sunt beciurile catorva locuinte particulare, acolo unde tunelurile nu au fost astupate in anii '50. "Daca avem norocul si gasim pe cineva acasa. Si daca ne lasa sa intram...", isi ia, cumva incurcat de situatie, toate precautiile necesare, profesorul Ioan Candea, directorul Muzeului Brailei.
Tunelurile secrete
Pornesc impreuna cu calauza mea pe urmele zbuciumatei istorii a asezarii de pe malul Dunarii. "Cetatea dateaza de dupa 1538. Atunci, in retragere, dupa expeditia de pedepsire a lui Petru Rares in Moldova, Soliman Magnificul ocupa Tighina, pe Nistru, si Braila, portul cel mai important al Tarii Romanesti pe Dunarea de Jos.
De atunci si pana dupa 1800, vreme de mai bine de trei veacuri, Braila devine cap de pod al intereselor otomane in regiune", spune istoricul brailean. Cum Braila, cu tot ce insemna ea din punct de vedere economic si strategic, intra direct sub administrarea Portii, turcii construiesc aici o cetate fabuloasa, imposibil de cucerit.
Minarete semete se inaltau indaratul zidurilor, fantani adanci, cu apa limpede, au fost sapate, pentru ca "Ibraila" sa reziste cat mai mult, in caz ca avea sa fie atacata...
Resedinta pasei otomane la Braila
�
Cinci inele de aparare inconjurau cetatea, fiecare din ele intarit cu santuri. Primul zid inconjurator avea nu mai putin de noua bastioane de aparare!
In timpul durelor asedii la care a fost supusa cetatea ulterior, alimentarea cu munitie si cu diverse provizii a bastioanelor, ca si miscarile de trupe, se realizau, spun istoricii, cu ajutorul unui complex sistem de tuneluri subterane.
"Oricand activitatile din interiorul zidurilor puteau fi detectate de atacatori... In plus, ar fi fost foarte primejdios sa transporti praf de pusca la suprafata, in vreme ce tu erai bombardat. Tocmai de aceea, otomanii au construit aceste tuneluri subterane", explica Ioan Candea.
Turcii au profitat de malul inalt al Brailei din zona Dunarii si de solul moale, pentru a putea strapunge pamantul, si asa au facut spectaculoasa retea subterana, unica in Romania.
Lacate pe oras
Profesorul Ioan Candea e brailean get-beget. Calatoria noastra spre hrube e, in mare masura, chiar drumul spre copilaria sa. Asteptarea infrigurata a ultimei ore de scoala si fuga neabatuta, odata cu sunetul clopotelului, spre hruba de sub Gradina Mare, pe stradutele inguste, ce inca mai purtau pe atunci, macar in ochii batranilor iesiti pe la porti, parfumul autentic al unei aristocratii pierdute.
"Aveam vreo 12 ani cand am descoperit hrubele. Ne jucam mereu acolo, desi nu inaintam foarte mult prin tuneluri, pentru ca se intamplasera atatea...". In vocea sa, ca si in vocea celorlalti braileni care au intrat in hrube, e ecoul terifiantelor povesti cu copii prinsi sub daramaturi. Curiozitatea era insa mai mare decat teama!
Profesorul Ioan Candea, directorul Muzeului Brailei
�
Inaintam cu pasi mari, intinsi, peste baltoacele inghetate ale unei ierni capricioase, ce se agata nevrotic de strazile si de stresinile orasului. Cate o casa renovata, apoi alte sase-sapte superbe palate murind in picioare, o iarna cu zapezi topindu-se prin peretii fragili si reci, ce-au adapostit tandretea si caldura unui alt veac.
Ici-colo, cate un colt de blazon cu un 1902 sau 1911 - ani stingheri printre ramuri de maslin scuturati deolalta cu tencuiala veche - mai aminteste de epoca de mare inflorire a orasului.
Trecem de un rand de muncitori ce sapa un drum proaspat asfaltat si ajungem in parc, cotind dreapta, pe langa o casa insemnata cu o inscriptie ce aminteste de tanarul Panait Istrati, care lucrase in ea ca "baiat de alergatura". O placuta prinsa pe colt, intr-un perete galben tipator.
In parc, vechiul turn de apa vegheaza esplanada ce duce spre faleza si spre intrarea in hruba secreta a adolescentei profesorului Candea. "Pe vremuri, sus, in turn, functiona un restaurant rotitor, care panorama intreg orasul". E inchis si acesta, ca si pulberaria si ca atatea alte puncte de interes turistic ale Brailei...
Cetatea cu milioane de bani de aur
Existenta tunelurilor subterane era ascunsa populatiei civile, in anii stapanirii otomane: secret militar. Descoperirea hrubelor in vremurile noastre, dupa daramarea cetatii si dupa constructiile masive inaltate in jurul anului 1900, a dat nastere fabulatiilor de tot felul.
Multi vanatori de comori sunt si acum convinsi ca hrubele gazduiesc, inca, ramasite ascunse ale bogatiilor stralucitoare din timpul Imperiului Otoman. Ce-i drept, faptele istorice le hranesc aceste sperante...
Se spune ca armata moldoveneasca a lui Ioan Voda cel Cumplit, care a atacat cetatea turceasca, fara a cuceri insa si citadela, a luat "mult aur... si argint si bani batuti, nestimate si margaritare". "Braila era orasul cel mai avut din acele vremuri", completeaza un faimos cronicar polon.
Hruba de la malul Dunarii, blocata de o usa metalica
�
"I-au lasat sa-si ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheata de ostasii lui Mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, cand au vazut ca, de la un moment dat, barcile turcilor stateau sa se scufunde, de grele ce erau, desi cei din garnizoana nu puteau lua cu ei decat ceva de-ale gurii.
Se pare ca otomanii luasera cu ei in secret, prin hruba localizata azi in Gradina Mare, care avea iesire in malul Dunarii, o buna parte din tezaurul cetatii. Au ascuns in paini lingourile de aur, ca sa nu poata fi prinsi", spune directorul Muzeului Brailei. Dar chiar si asa, sursele istorice confirma faptul ca valahii lui Mihai au gasit in cetate "un milion de bani de aur si mare cantitate de provizii".
Suntem chiar la intrarea in faimoasa hruba. "Aici fugeam, la hruba aceasta, acum 50 de ani, cand eram in liceu. Parca vad si acum! Intrarea era acoperita de o vegetatie abundenta, iar apoi se deschidea tunelul... Inaintam 10-15 metri, nu mai mult", spune profesorul.
Din hruba n-a mai ramas decat un zid artificial, ridicat demult, la o aniversare a Brailei. O poarta scofalcita de fier bareaza intrarea, oricum surpata. Iar deasupra scrie, absolut de neinteles pentru istoricul brailean, "Beci, sec. XVIII", nu "Hruba", asa cum i se zice in tot orasul.
Pintenii mortii
Faleza Dunarii e la doi pasi de noi. Locul pe unde a fost dus tezaurul otoman e acoperit de un morman de sticle de bere. "Alaturi de pulberarie, acesta ar fi locul cel mai bun pentru o reamenajare a hrubelor. Prostia e ca cercetarea hrubei ar fi trebuit prinsa in proiectul de refacere a Gradinii Mari.
Intre timp, totul e asfaltat, e greu sa se mai faca ceva...", spune amarat directorul Ioan Candea.
Mergem mai departe, spre locul in care se afla hruba ce gazduia pulberaria fostei cetati. Pe poarta de la intrare e un lacat mare. Alaturi, o noua placuta pentru turisti: "Hruba Pulberaria Noua, 1812-1814".
I se spune Pulberaria Noua pentru ca, de fapt, inainte de 1810, aici se afla o alta pulberarie. Episodul de la 1810, care duce la disparitia vechii pulberarii, e unul dintre cele mai dramatice din istoria cetatii. Braila se afla pe atunci sub ocupatie ruseasca. Intr-o buna zi, doi ofiteri rusi au comis imprudenta de a intra in pulberarie cu pintenii la cizma.
Pintenii au facut scantei si, intr-o clipita, intreaga citadela a fost zguduita de un cataclism teribil. Un zgomot asurzitor, apoi un urias nor de praf s-a ridicat deasupra cetatii, vizibil de la multe poste departare. O liniste grea, ca de mormant, s-a lasat apoi.
Intreaga pulberarie a fost distrusa, alaturi de multe alte cladiri din vecinatate. Trei sute de morti au fost jeliti de braileni in zilele ce au urmat blestematei explozii. Spiritele lor au bantuit multa vreme fantezia orasului.
Istorie si apa minerala
"Pulberaria noua, construita de otomani dupa recucerirea cetatii de la rusi, are dimensiuni impresionante. Peste 50 de metri lungime, o inaltime de aproape 5 metri si o latime de 6 metri. Nu e cu nimic mai prejos decat o statie de metrou din zilele noastre", spune profesorul Candea. "Acum, dupa atata vorba, daca avem noroc, poate intram si noi intr-o hruba". Ajungem la intrarea intr-un magazin de apa minerala.
Profesorul Candea explica ingeniozitatea constructorilor otomani
�
Un tunel boltit, bine intretinut, care te obliga sa stai usor adus de spate ca sa il poti parcurge. "Turcii duceau pe aici butoaiele de pulbere, deci umblau aplecati de spate", imi explica profesorul. Trec pana in capatul tunelului: 7-8 metri de la intrare, apoi hruba coteste la stanga, in unghi drept.
Arhitectura hrubelor e desavarsita, iar tunelul cotind la stanga demonstreaza cat de complexa trebuie sa fi fost reteaua construita de turci. "Sunt planuri si documente la Istanbul care vorbesc despre construirea si repararea cetatilor turcesti de la Dunare, din Asia Mica, de peste tot. Era ordine si disciplina in Imperiul Otoman, in ciuda imaginii pe care unii dintre noi o au astazi".
Hruba Mihaelei
Ne incercam norocul si la hruba de sub locuinta familiei Negulescu. Doamna Aurica trebaluieste prin fata casei, insotita de un caine mare, frumos. Se bucura sa vada ca hruba sa are parte de vizitatori. Mihaela, fiica doamnei Negulescu, devine ghid cat ai clipi.
In acest loc al orasului, tunelul trecea la mai mare adancime pe sub case, decat in cazul magazinului de ape minerale. Coboram o scara abrupta, apoi inca o serie de trepte, si intram intr-o frumusete de hruba: un culoar lung, ranforsat din loc in loc de arcade puternice.
Familia Negulescu a cheltuit bani buni ca sa conserve hruba, care pastreaza, in multe locuri, spre deosebire de alte hrube, chiar caramida originala turceasca. O caramida mai ingusta decat cea din zilele noastre.
Mihaela, in hruba comorilor copilariei sale
�
Mihaela Negulescu cunoaste fiecare coltisor al hrubei. A explorat-o ani in sir, in anii de scoala generala. O fetita scotocind temerar tunelul vechii cetati a Brailei. "Credeam ca voi gasi comori in hrube", se amuza acum Mihaela. "Am doar un inel, din care mi-am facut o brosa".
Acum, in ascunzisul viselor cu inele cu diamante si salbe de banuti de aur, stau damigene goale de vin si cateva rafturi cu dulceturi, compoturi de fructe si muraturi. "Hruba aceasta s-ar putea amenaja foarte frumos, pentru ca e suficient de mare si de bine intretinuta.
Ar trebui doar sapata mai jos podeaua, pentru ca sa aiba o inaltime normala si apoi sa se gaseasca o solutie cat mai buna pentru acces. Familia mea e deschisa la un parteneriat, pentru ca singuri nu avem bani pentru o asemenea investitie", spune Mihaela, privind catre profesorul Ioan Candea.
"Mai facem ceva cu orasul acesta, dom' profesor? Mai facem ceva cu hrubele acestea?". Dupa 30 de ani de lupta pentru valorificarea hrubelor, profesorul Candea da din umeri neputincios si-i raspunde Mihaelei, la fel cum mi-a raspuns si mie, cand a aflat, cumva contrariat, ca vreau sa scriu un reportaj despre hrubele din Braila.
"Vreti sa scrieti acum despre hrube? Ciudat... Despre hrube se vorbeste in Braila doar o data la patru ani, cand candidatii la Primarie se lauda ca vor face si vor drege...".
Iesim in drum. In spatele nostru, Mihaela trage un zavor greu, zornaitor, peste hruba. Nu si peste sperantele ca ultimele amintiri ale minunatei cetati a Brailei de odinioara vor fi candva mai mult decat niste depozite de sticle goale sau beciuri pentru dulceturi, compoturi si muraturi.
0 comments:
Post a Comment