Monday, July 11, 2011

Mituri legate de viaţa lui Nicolae Ceauşescu

Conform istoriografiei comuniste, Nicolae Ceauşescu s-a născut într-o familie de ţărani. Harnici, dar săraci din cauza exploatării burghezo-moşierimii. În realitate, Andruţă Ceauşescu era printre cei mai înstăriţi plugari din Scorniceşti.


Avusese 9 hectare de pământ arabil, plus pădure şi livadă. În dosarul de cadre, Nicolae Ceauşescu şi-a declarat tatăl „ţăran mijlocaş". După proprietatea deţinută, confirm indicaţiilor de partid, putea fi însă plasat în categoria chiaburilor.



Nici cuvântul chiabur n-a fost însă o invenţie a propagandei comuniste. Era utilizat în teoriile sociologilor din şcoala lui Dimitrie Gusti. Înaintea lor, apare şi în scrierile lui Ispirescu, Sadoveanu şi Caragiale.



Copilul Nicolae Ceauşescu nu avea cum deprinde de la părinţi ideologia egalităţii şi luptei de clasă. Nici ura pentru exploatatori. Lixandra, mama sa, era cunoscută în sat ca femeie foarte credincioasă. Pe Nicolae, ca pe toţi ceilalţi copii şi nepoţi ai săi, l-a dus frecvent la biserică. De altfel, şcolarul Nicolae Ceauşescu avea nota maximă la religie. Catalogul, expus în anii puterii sale la Muzeul din Scorniceşti, a fost însă corectat, micşorându-se notele acordate de preot.


Click pe poze pentru GALERIE FOTO cu imagini inedite cu Ceaușescu




Click pe poze pentru prima GALERIE FOTO cu catalogul lui Ceaușescu




Click pe poze pentru GALERIE FOTO cu casa unde a crescut Nicolae Ceaușescu

Andruţă, tatăl viitorului lider comunist, a lăsat cele mai persistente urme în memoria comunităţii sale. Locuitorii din Scorniceşti şi-l amintesc ca bărbat frumos, isteţ, cu spirit de aventură, iubitor de băutură şi femei. A fost, o vreme, primar liberal în comună. Şi proprietar de „magazin mixt". Politică au făcut şi alţii din familia Ceauşescu. Celălalt Nicolae, rebotezat Andruţă ca general de Securitate, fusese legionar.



Un şcolar genial - a fost prezentat micul Ceauşescu de învăţătorii săi ziaristului francez, Michel Hamelet. Un copil imbecil, declarat repetent, semianalfabet, agramat şi incult - după istoriografia şi presa postcomunistă.



După cataloagele şcolare şi foile matricole, păstrate în Arhivele judeţene din Slatina, elevul Ceauşescu A. Niculae, fiul plugarului Ceauşescu Andruţă din satul Tătărăi-Scorniceşti, s-a aflat printre fruntaşii clasei sale la învăţătură.



Între 1924-1929, anii cât a frecventat şcoala primară, s-a clasificat al treilea dintre colegii săi. Dar premiantă cu coroniţă a fost întotdeauna fata perceptorului.


Cu astfel de sincope şi derapaje a fost scrisă întreaga biografie a liderului Nicolae Ceauşescu. La superlativ absolut - pozitiv, în anii puterii; şi negativ, după moarte. În atelierul istoriei însă, viaţa ultimului „revoluţionar de profesie" poate fi cheia prin care desferecăm chiar vraja „intrării în Europa".


Drumul şi mecanismele puterii, gloria şi pieirea controversatului Ceauşescu

De ce ziua lui Ceauşescu era sărbătorită pe 26 ianuarie

21 august 1968 – Momentul de glorie al lui Nicolae Ceauşescu

Cum i-a zis Ceauşescu „adio" lui Gorbaciov


sursa adevarul.ro

cybershamans
(karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites