de Bruno Stefan
Acum opt ani am fost operat de apendicită. Banala operaţie m-a ţintuit pe patul de spital 10 zile fără să mă pot mişca şi cu dureri foarte mari. După terminarea operaţiei am fost mutat într-un salon mare, în care erau peste 15 persoane care fuseseră operate în aceeaşi zi şi care aveau, ca şi mine, complicaţii postoperatorii.
În salon gemetele de durere nu conteneau, iar atmosfera era destul de apăsătoare. În prima noapte, un bătrân de 82 de ani şi-a luat bastonul de lângă pat şi a început să-l agite în toate părţile strigând:
- Pleacă de lângă mine, nenorocito, şi ia-ţi coasa de-aici mai repede... Na una peste mâini să înveţi minte să te mai apropii de mine...
Şi agitaţia moşului continua, lovind cu bastonul în aer şi ţipând tot felul de fraze, făcând ca ceilalţi pacienţi să simţim un fior rece de spaimă. Ca să oprească acest spectacol care ne îngheţase sângele în vine, vecinul lui de pat i-a spus supărat:
- Mai taci moşule din gură şi lasă-te de poveşti, că vrem să dormim.
Dar bătrânul i-a altoit şi lui un băţ peste picior şi a continuat să se lupte cu bastonul în aer, răspunzându-i:
- Taci, prostănacule, că poate doamna cu coasa vine şi la tine curând.
Şi a ţinut-o toată noaptea într-o luptă cu moartea, luptă la care noi asistam îngroziţi, fără să mai fim în stare să scoatem un cuvânt. Pe când se crăpa de ziuă, bătrânul părea că a ieşit învingător. Din când în când mai lovea cu bastonul în fierul patului şi îl îndrepta apoi spre pervazul de la geam, spunând:
- Acolo să stai cumătră şi de mine să nu te mai atingi. Eu nu mi-am încheiat socotelile cu viaţa.
Cât a fost noaptea de lungă ne-am făcut cruce cu toţii şi ne-am rugat lui Dumnezeu să ne ţină în paza lui, uimiţi peste măsură de curajul bătrânului care a reuşit să împiedice moartea să-şi facă treaba. La vizita de dimineaţă a doctorului, toţi pacienţii salonului eram nedormiţi, iar spaima încă se mai citea pe chipurile noastre.
Nici la sosirea rudelor în vizită, figurile nu ni se descreţiseră. Le povesteam în şoaptă cum a decurs sinistra noapte, arătând discret cu mâna sau cu privirea spre patul bătrânului. Ca să scap de starea încordată ce se prelungea peste zi, am intrat în vorbă cu vecinul de pat. Dintr-una într-alta, discuţia a alunecat spre momentul primei întâlniri cu soţia lui, pe care l-am rugat să-l povestească mai pe larg.
- Am văzut-o prima dată la Mânăstirea Suzana, pe Valea Teleajenului, în seara de Înviere. Venise cu părinţii şi cu câteva familii. Era atât de frumoasă că am rămas vrăjit. Mă tot învârteam în jurul ei şi voiam să mă bag în seamă cu ea, dar nu mi-a aruncat nici o privire.
Cum auzisem pe o rudă a ei că o striga Elisabeta, am ticluit atunci un plan. M-am dus la mătuşa mea, care era maică la mânăstire, şi am rugat-o să intre în vorbă cu ea şi i-am spus cum. Deşi s-a lăsat greu convinsă, de dragul meu a acceptat să mă ajute. S-a dus spre ea şi i-a spus direct: "Elisabeto, aici ţi-e dat să-ţi întâlneşti ursitul". Mirată tare de faptul că o măicuţă străină îi spune pe nume, ea a întrebat-o de unde o cunoaşte.
Cu o voce gravă şi plină de mister, mătuşa mea a continuat: "Fetiţo dragă, stă scris în ceruri că primul bărbat care te va atinge pe mâna dreaptă în această seară va fi bărbatul tău". Apoi s-a retras rapid în chilia ei, uitându-se pe geam la mine, cum m-am apropiat de Elisabeta şi am strâns-o de mâna dreaptă, spunându-i cum mă cheamă şi cerându-i şi ei să-mi spună numele, adresa şi telefonul.
Încă neieşită din starea de uimire în care o băgase mătuşa mea, mi-a răspuns la toate întrebările, iar eu i-am spus că o voi căuta a doua zi. Deşi m-am depărtat de ea, toată slujba de Înviere a stat cu ochii pe mine, iar a doua zi a ieşit la întâlnire cu mine. Şi de-atunci suntem împreună.
Povestea lui a fost ascultată şi de alţi colegi de salon, care au zâmbit şi i-au pus şi alte întrebări despre mătuşa lui şi despre rudele ei. Văzând că s-au prins în această discuţie mai veselă, mi-a venit în minte să-i pun pe toţi bolnavii să spună câte o poveste de dragoste pe care au trăit-o sau au auzit-o.
Cum se codeau la început, l-am rugat pe un bătrân să ne spună el cea mai năstruşnică întâmplare din viaţa lui, căci părea cel mai vesel şi mai hâtru coleg de salon. Şi bătrânul a început.
- La CAP la mine în sat lucrau numai femei. Era o cooperativă care planta şi culegea legume: roşii, ardei, fasole, mazăre - toate tipurile de legume de suprafaţă. Când culesul era la jumătate, directoarea mă chema pe mine cu tractorul. Cu cupa de excavator încărcam legumele în camioane, iar cu plugul aram suprafeţele culese şi le pregăteam pentru noi însămânţări.
Într-o zi, cum nu aveam ce face, m-am lungit în cupa excavatorului să mă odihnesc puţin. După ceva vreme am auzit un foşnet, semn că venea cineva spre mine. Printre ghearele excavatorului am văzut că o femeie venea să-şi facă nevoile lângă tractorul meu, ascunsă de privirile celorlalte muncitoare.
Cum nu mă văzuse în cabină şi credea că sunt plecat, s-a pus chiar în faţa cupei în care stăteam lungit, aşa că am văzut tot ce o femeie îşi ţine ascuns privirii oamenilor străini. Când a terminat, n-am mai răbdat şi m-am arătat, făcându-i semn să vină la mine.
Nu vă miraţi aşa, căci pe vremea lui Gheorghiu-Dej eram un tinerel frumos, subţirel, dar plin de muşchi, cu un păr bogat şi fetele întorceau privirea după mine. Prima oară femeia a vrut să fugă, dar văzându-mă cum ţâşnesc gol din cupa excavatorului a stat pe loc. Am luat-o şi ne-am drăgostit o vreme, până când s-a auzit strigată de colegele lăsate pe câmp. Nici nu ştiam cum o cheamă şi mă tot frământam cum să fac s-o mai iubesc o dată.
Stăteam şi o aşteptam să se întoarcă, dar inima îmi dădea ghes să mă duc după ea pe câmp. Cum stăteam aşa şi mă tot gândeam la ea, aud nişte paşi care se îndreptau spre tractorul meu. Am sărit repede crezând că e ea, dar văzând că e o altă femeie, m-am ghemuit la loc în cupa excavatorului. Ea a venit direct la mine şi mi-a spus: "Frumosule, mi-a zis Maricica ce năvalnic eşti, dar nu am crezut-o şi am venit să mă conving".
Şi s-a aruncat peste mine, iubindu-mă într-o poziţie tare incomodă. Deşi m-a durut spatele mult timp după ce a plecat, m-am mirat ce noroc căzuse peste mine să mă iubească două femei în aceeaşi zi. Cum stăteam dezbrăcat în cupa tractorului, aud iarăşi nişte paşi, însoţiţi de nişte pâsâituri: pis, pis, pis. "Hotărât lucru, asta e ziua mea norocoasă", mi-am spus şi m-am trezit peste mine cu o femeie grasă.
Era atât de multă că mă strivea cu totul, aşa că i-am spus să stea culcată şi mult timp mi-a luat să dau la o parte cutele de grăsime ale pulpelor ei, ţinându-i în acelaşi timp burta care se revărsa în falduri acoperindu-i ruşinea. Deşi epuizat de celelalte femei, a trebuit să fac eforturi uriaşe să pot s-o satisfac şi pe această femeie.
Când am terminat, ea nu se mai putea scula din cupa excavatorului, aşa că a trebuit să pornesc utilajul şi s-o răstorn de-a brebeleacul pe pământ, în râsetele celorlalte muncitoare. Şi timp de o săptămână a fost o zbenguială continuă lângă tractorul meu.
Am râs cu toţii de povestea bătrânului tractorist, iar unii l-au întrebat mai multe despre poziţiile din cupa excavatorului, despre cele mai nebunatice femei şi despre relaţiile cu ele după acele aventuri. Când părea că discuţia începea să lâncezească şi gemetele să se audă mai des, l-am pus pe un alt coleg de salon să spună şi el o poveste, iar el ne-a făcut să uităm total de dureri.
Ne-a spus că pe vremea când era fochist la căminele studenţeşti, îşi făcuse un loc prin care le vedea pe toate fetele dezbrăcate în faţa duşului, aşteptând să vină apa caldă. Şi el le dădea câteodată apa fierbinte, apoi prea rece, privindu-le cum ţopăiau nervoase în pielea goală şi cum le dădea apoi apa potrivită, ca ele să se desfete sub privirile lui.
În 20 de ani cât a lucrat la cămine, nu a fost fată care să scape neobservată de el. Le ştia toate aluniţele de pe corp, toate defectele şi toate apucăturile, pe care ni le-a descris atât de frumos, încât toţi am început să râdem, uitând de operaţiile recente care ne-au provocat dureri cumplite.
Unul câte unul, toţi colegii de salon am continuat să spunem câte o poveste, fără să ne oprim nici în faţa doctorilor şi asistentelor care veneau la noi şi nici în faţa rudelor sosite în vizită. În jocul ăsta s-au prins şi ei, istorisindu-ne lucruri hazlii petrecute în timpul orelor de gardă, pe bancheta de consultaţii, cu diverşi pacienţi închipuiţi sau paciente trăsnite.
Atmosfera se destinsese atât de mult spre seară, încât şi bătrânul care ne îngrozise cu o noapte mai înainte a început să ne spună cum şi-a prins fata în curtea magaziei împreună cu directorul şi cum a reuşit apoi să-l convingă să se însoare cu ea.
Noaptea nu ne-am culcat decât după ce fiecare a promis că a doua zi va spune o altă snoavă mai trăsnită decât prima. Şi după ce bătrânul a adormit cu bastonul lângă el.
A doua zi dimineaţă ne-am trezit toţi cu chef de poveşti. Curând buna-dispoziţie şi râsetele erau atât de puternice, încât veneau la noi şi bolnavi din alte saloane. Camera noastră era neîncăpătoare pentru toţi bolnavii, rudele şi vizitatorii dornici să ne împărtăşească experienţele lor hazlii.
Un coleg de catedră venit în vizită la mine nu s-a abţinut şi a intrat în jocul nostru, spunându-ne că la una dintre facultăţile particulare la care preda studentele erau atât de nepregătite, încât nu le putea trece examenele. Dar pentru că decanul îl obliga să nu aibă restanţieri, pe studentele care nu ştiau nimic le întreba scurt: "Ce alegi: patru sau patul?".
Şi nu mică i-a fost mirarea să vadă că la uşa biroului lui se făcea o coadă uriaşă de fete dornice să obţină o notă de trecere. Timp de 10 zile cât am stat internat am ascultat mai multe poveşti decât a scris Boccaccio în "Decameronul" sau decât i-a istorisit Şeherezada sultanului în "O mie şi una de nopţi".
Unele atât de deocheate, încât nu le pot reproduce şi roşesc numai amintindu-mi de ele. Altele atât de romantice, încât sunt sigur că dacă ar fi ecranizate ar deveni filme de succes. Cele mai multe au fost atât de hazlii, încât cu greu ne abţineam să râdem ca să nu ni se descoase operaţiile.
În a opta zi, bătrânul care ne-a speriat cumplit la început a venit la mine şi mi-a spus:
- După ce-am alungat-o pe pervazul ferestrei, eram sigur că moartea va încerca din nou a doua zi să mă ia în primire. Mă uitam la ea cum se sprijinea în coasă şi îi arătam bastonul să ştie că sunt pregătit să mă bat din nou cu ea. Dar după povestea ăluia cu excavatorul am văzut-o că nu se mai putea opri din râs.
Uitase de mine tot ascultând poveştile voastre şi când i-am făcut semn să plece, mi-a spus că mă lasă în pace, dar că stă şi ea să asculte aventurile oamenilor. Acum eu mă voi externa, dar îţi las ţie bastonul şi, dac-o vrea să se lege de unul dintre voi să ştii că cel mai mult o doare când îi dai una după gât. Dar poate n-o să fie nevoie de baston. Să ştii că cel mai bine o ţii la distanţă cu o poveste bună, până-ntr-acolo încât ajunge să uite pentru ce-a venit.
Terra tremuit et quievit, dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia.
Notus in Judea Deus in Israel magnum nomen eius, aleluia
dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia
Et factus est in pace locus eius et habitatio eius in Sion, aleluia
dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia
Ibi confregit cornua arcum, scutum, gladium et bellum
iluminans tu mirabiliter a montibus aeternis, alleluia
Terra tremuit et quievit, dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia.