Cu cat patrundem mai adanc in pantecele spatiului cosmic, cu atat devine mai limpede ca natura Universului nu poate fi pe deplin inteleasa si deslusita numai prin inspectarea galaxiilor spiralate sau prin observarea supernovelor aflate la milioane de ani lumina departare. Aceasta esenta rezida in ceva mai profund decat atat; implica insasi viata si pe noi toti.
Intelegerea naturii reale a lumii i-a obsedat deopotriva pe filosofi si pe oamenii de stiinta timp de milenii. Cu trei sute de ani in urma, adeptul curentului empiric George Berkeley a contribuit la realizarea acestui tablou cu o observatie pe cat de simplista pe atat de interesanta: singurul lucru pe care sutem capabili sa il percepem il reprezinta tocmai propriile noastre perceptii. Altfel spus, constientul este matricea prin care intelegem si aprofundam lumea si cosmosul. Culoarea, sunetul, temperatura si celelalte aspecte asemenea lor exista numai ca forme de perceptie in mintea noastra si nu ca niste esente absolute. In cel mai limpede sens al lucrurilor, nu putem fi catusi de putin cu adevarat siguri de un univers exterior noua.
Filosoful irlandez George Berkeley (1685 - 1753), autorul faimosului aforism Esse est percipi (A exista inseamna a fi perceput)
Timp de secole, oamenii de stiinta au privit argumentul lui Berkeley ca pe o manifestare anexa stiintei, de ordin fiolosofic si au continuat sa construiasca modele fizice bazate pe presupunerea unui univers separat, "undeva acolo", in care fiecare dintre noi a venit cumva si la un moment dat. Aceste modele presupun existenta unei realitati esentiale care dainuie independent de noi. Totusi, incepand cu anii '20 ai secolului XX, experimentele de fizica cuantica au demonstrat constant opusul acestor teorii, insistand ca lumea din jur, realitatea, depind de activitatea observarii lor. Acest lucru este poate cel mai bine ilustrat de faimosul experiment al celor doua fante (urmariti viodeclipul inainte de a citi mai departe pentru o intelegera optima):
Atunci cand cineva urmareste o particula subatomica (un electron sau un foton, spre exemplu) indreptandu-se catre cele doua despicaturi verticale si paralele dintr-o placa, particula se comporta asemenea unui proiectil, trecand printr-una dintre gauri. Dar daca nimeni nu observa particula, aceasta dezvolta un comportament similar cu cel al undelor, care pot manifesta toate combinatiile posibile de trecere prin fante, inclusiv traversarea lor de aceeasi unda prin ambele gauri simultan.
Unii dintre cei mai renumiti fizicieni au descris aceste rezultate ca fiind atat de incalcite si speculative incat sunt imposibil de inteles plenar, dincolo de spectrul metaforic, la nivel vizual si lingvistic. Insa adeptii mecanicii cuantice nu s-au lasat intimidati nici de rezultatele experimentului si nici de decretele fizicienilor. Ca urmare a constatarilor furnizate de experimentul celor doua fante, entuziastii fizicii cuantice opun presupunerii unei realitati care preceda viata si o creeaza chiar o imagine biocentrica a realitatii. In aceasta perspectiva, viata - si in in special constientul - creaza universul si nu invers, iar acesta din urma nu ar putea exista in lipsa ei.
Mecanica cuantica reprezinta cel mai plastic mod al fizicienilor de a descrie lumea atomului, dar aduce cu sine si unele dintre cele mai tulburatoare argumente, conform carora perceptia constienta este parte integrata a manifestarii Universului. Teoria cuantica ne spune ca un mic obiect neobservat - un electron sau un foton - exista numai intr-o stare difuza, impredictibila, fara o locatie sau o miscare bine definite, pana in momentul in care este observat. Este vorba despre faimosul principiu al incertitudinii apartinandu-i lui Werner Heisenberg.
Fizicianul german Werner Heisenberg (1901 - 1976), autorul principiului incertitudinii: doua proprietati fizice pereche - de exemplu, spatiu si timp - nu pot fi cunoscute cu aceeasi precizie, cu cat mai precis este cunoscuta una, cu atat mai putin detaliat va fi definita cealalta.
Numai privind un obiect de o asemenea factura, natura sa se modifica. Experimentele sugereaza ca simpla cognitie din creierul experimentatorului este suficienta pentru a altera functia unei unde si a transforma posibilul in real. Atunci cand particulele sunt create in pereche - de exemplu, doi electroni intr-un atom, care se misca sau se rotesc impreunua - fizicienii le numesc "corelate". Datorita conexiunii lor intime, particulele corelate impartasesc functia undei. Atunci cand masuram o particula si ca atare ii influentam functia de unda, si functia de unda a celeilalte particule se altereaza instantaneu la randul ei. Daca un foton este observat avand o polarizare verticala (undele lui se misca intr-un singur plan), actul observarii sale cauzeaza in cazul celuilalt trecerea instantanee de la o unda probabila si nedefinita la un foton propriu-zis cu polaritate orizontala - chiar daca cei doi fotoni s-au indepartat mult unul de celalalt.
In anul 1997, fizicianul Nicolas Gisin de la Universitatea din Geneva a trimis doi fotoni corelati de-a lungul unor fibre optice pana cand au ajuns la o distanta de peste 10 kilometri unul de celalalt. Un foton a lovit atunci o oglinda partial reflectorizanta si partial transparenta, avand de ales ori sa fie reflectat ori sa patrunda. Detectorii au inregistrat aceasta activitate si indiferent de actiunea sa, geamanul sau prin corelare performa de fiecare data actiunea complementara. Comunicarea dintre cei doi fotoni s-a petrecut de cel putin 10.000 ori mai repede decat viteza luminii. Se pare ca informatiile cuantice calatoresc instantaneu, nelimitate de constrangerile externe - nici macar de viteza luminii. De atunci, alti cercetatori au repetat si au rafinat experimentul lui Gisin. Astazi, nimeni nu contesta natura imediata a relatiei dintre particulele de lumina sau de materie, sau chiar intre clusteri intregi de atomi. Inaintea acestor experimente, cei mai multi fizicieni creadeau intr-un Univers obiectiv si independent si chiar si astazi se mai agata de presupunerea ca starea fizica exista ca absoluta in anumite sensuri, inainte de a fi masurata.
Multe trasaturi fundamentale, forte si constante fizice - precum incarcarea electronilor sau forta gravitationala - fac sa para ca totul referitor la starea fizica a Universului a fost special croit pentru viata. Unii cercetatori denumesc aceasta revelatie principiul Goldilocks, deoarece cosmosul nu este nici "prea-prea", nici "foarte foarte", ci "tocmai potrivit" pentru viata. Pentru moment exista numai patru explicatii pentru acest mister. Primele doua ofera putine date din perspectiva stiintifica. Una dintre ele vizeaza pur si simplu argumentul unei incredibile coincidente, iar cealalta spune ca "Dumnezeu este responsabil de tot ce ne inconjoara", decret care nu explica mai nimic chiar si daca are valoare de adevar.
Principiul Goldilocks, inspirat din povestea pentru copii cu acelasi nume (Goldilocks and The Three Bears, Bucle de Aur si cei trei ursuleti), popularizata in 1837 de varianta lui Robert Southey
A treia explicatie invoca un concept denumit "principiu antropic", articulat prima oara de astrofizicianul Brandon Carter de la Cambridge, in anul 1973. Acest principiu sustine ca trebuie sa descoperim conditiile adecvate vietii in Univers, pentru ca daca aceasta viata nu ar exista, nici noi nu am fi aici sa putem cauta aceste conditii. Unii cosmologi au incercat sa combine principiul antropic cu teoriile recente care sugereaza ca universul nostru este doar unul dintr-o vasta multitudine de universuri, fiecare cu propriile lui legi fizice. Astfel, nu ar fi deloc surprinzator ca unul dintre aceste universuri sa aiba calitati potrivite pentru viata. Insa, pana acum, nu exista vreo dovada directa de niciun fel, in aceasta directie.
Ultima explicatie a caracterului optim al Universului este biocentricitatea, care sustine ideea conform careia Universul este creat de insasi viata din el si nu invers. Aceasta este o explicatie si o extensie a principiului antropic descris de fizicianul John Archibald Wheeler, un discipol al lui Einstein, fizicianul care a formulat pentru prima data si a definit termenii "gaura de vierme" si "gaura neagra". Chiar si elementele fundamentale are realitatii fizice, spatiul si timpul, sustin puternic o baza biocentrica a cosmosului. Potrivit biocentrismului, timpul nu exista independent de viata care il sesizeaza.
Realitatea timpulului a fost mult timp contestata de o ciudata alianta a filosofilor si fizicienilor, sub argumentul ca trecutul exista numai sub forma unor idei in mintea noastra, ele insele evenimente neuroelectrice care se intampla strict in momentul prezent. Fizicienii noteaza ca niciunul dintre modelele lor de lucru, de la legile lui Isaac Newton pana la mecanica cuantica, nu descriu cu adevarat natura timpului. Ideea de baza este aceea ca, de fapt, nu este necesara nicio entitate a timpului si ca aceasta nu joaca vreun rol in ecuatiile lor. Atunci cand vorbesc despre timp, ei il descriu in mod inevitabil in termeni de schimbare. Dar schimbarea nu este totuna cu timpul.
Toate aceste lucruri sunt perfect coerente din perspectiva biocentrica. Tot ceea ce noi percepem este activ si in mod repetat reconstruit in mintile noastre de catre un vartej informational. In aceasta acceptiune, timpul poate fi definit ca suma starilor spatiale percepute de minte. Si atunci ce este real? Daca o imagine mentala este diferita de cea anterioara, este diferita si punct. Putem asocia aceasta schimbare cu termenul "timp", dar acest lucru nu inseamna ca exista o matrice invizibila unde schimbarile se petrec. Este pur si simplu metoda noastra de a da un sens lucrurilor. Ii privim pe cei apropiati noua cum imbatranesc si mor si presupunem ca o entitate exterioara noua, denumita timp, este responsabila de aceasta "crima".
Dar exista o anumita intangibilitate si a spatiului. Nu il putem lua si duce in laborator. Asemenea timpului, spatiul nu este nici fizic, nici fundamental real. Mai degraba, este un mod de interpretare si de intelegere. Este parte din programarea mentala a oricarui animal care modeleaza senzatiile in obiecte multidimensionale. Cei mai multi dintre noi inca mai gandesc ca Newton, privind spatiul ca pe un fel de recipient fara pereti. Dar notiunea noastra despre spatiu este falsa.
-
Distantele dintre obiecte variaza in functie de conditii precum gravitatia si viteza, dupa cum descrie teoria relativitatii a lui Einstein, deci nu exista o distanta absoluta intre oricare doua lucruri.
-
Spatiul gol, asa cum este descris de mecanica cuantica, nu este de fapt gol, ci plin de potentiale particule si campuri.
-
Teoria cuantica arunca o umbra de indoiala chiar si asupra ipotezei ca obiectele aflate la distanta sunt cu adevarat separate, de vreme ce particulele corelate se pot manifesta la unison chiar si atunci cand sunt despartite de lungimea unei galaxii (vezi capitolul de mai sus).
In viata de zi cu zi, spatiul si timpul sunt iluzii inocente. Problemele se ridica numai pentru ca, tratand aceste aspecte ca pe unele fundamentale si independente, stiinta isi stabileste un punct de plecare complet gresit pentru investigarea naturii realitatii. Cei mai mult cercetatori inca mai cred ca pot construi, dintr-o parte a naturii, cea fizica, fara cealalta, viul. Prin inclinatie si antrenament, acesti oameni de stiinta sunt obsedati de descrierile matematice ale lumii, dar nu se opresc sa priveasca un lac si sa-i urmaresca miscarea si fauna. Toate acestea fac parte dintr-un raspuns mai maret...
Studiile cuantice recente ajuta la ilustrarea a ceea ce noua stiinta biocentrica reprezinta. Cu numai cateva luni in urma, Nicolas Gisin a anuntat o noua gaselnita a experimentului sau de corelare si crede ca, in acest caz, rezultatele pot fi vizibile cu ochiul liber. La Universitatea din Viena, lucrul cu molecule uriase denumite "buckyballs" (vezi desen, jos), al lui Anton Zeilinger impinge realitatea cuantica mai aproape de lumea macroscopica. Intr-o aplicatie interesanta a activitatii sale, nu doar lumina, dar chiar o mica oglinda care o reflecta, devine parte a unui sistem cuantic de corelare, unul de miliarde de ori mai mare decat o "buckyball". Daca experimentul propus va sfarsi prin a confirma ideea lui Zeilinger, el ar putea, de asemenea, confima ca efectele cuantice se aplica si obiectelor la scara umana.
Biocentrismul ar trebui sa deblocheze custile in care stiinta, mai ales cea occidentala, s-a inchis singura. Permitand accesul observatorului in ecuatie, se vor deschide noi posibilitati de intelegere a cognitiei, de la dezvaluirea naturii constientului la dezvoltarea masinariilor de gandire care sa experimenteze lumea asa cum noi insine o facem. Biocentrismul ar trebui, de asemenea, sa ofere o baza mai puternica pentru rezolvarea problemelor asociate cu fizica cuantica si cu Big Bang-ul. Acceptarea timpului si a spatiului ca forme de perceptie animala (biologica), mai degraba decat ca pe obiecte fizice exterioare, ofera un nou mod de intelegere a tot ceea ce tine de microcosmos (cum ar fi motivul pentru care se produce rezultatul ciudat din exeprimentul celor doua fante) pana la fortele, constantele si legile care modeleaza Universul.
Mai presus de orice, biocentrismul ofera un mijloc mai promitator de a aduce laolalta toate stiintele fizice, asa cum oamenii de stiinta au incercat sa faca inca de la teoriile esuate ale campurilor lui Einstein, de acum opt decenii. Pana nu vom recunoaste rolul esential al biologiei, incercarile noastre de a unifica cu adevarat Universul vor ramane un tren spre nicaieri.
sursa descopera.ro
0 comments:
Post a Comment