OZN-ul lui Coandă, fascinanta creaţie care a înlemnit America!
03 septembrie 2010 | 19:36 George Olteanu Comentarii 8
"Crede şi nu cerceta" nu este altceva decât un îndemn la ignoranţă pe care mulţi l-au îmbrăţişat considerând că are de a face cu credinţa, însă oamenii culţi au ştiut dintotdeauna că această vorbă veche reprezintă doar un instrument de îndobitocire şi, în cele din urmă, de subjugare a maselor. Cum altfel am fi putut învăţa şi evolua, dacă nu prin a cerceta? Aşa au luat naştere invenţii revoluţionare despre care anumiţi specimeni susţin chiar şi în zilele noastre că sunt simple poveşti.
Farfuria zburătoare concepută de Henri Coandă, denumită tehnic de către inginer "aerodina lenticulară", este exemplul perfect de proiect care poate fi studiat astăzi de oricine, dar care din păcate zace prăfuit într-un muzeu pe care mulţi îl ocolesc, deşi este amplasat într-una dintre cele mai vizitate zone de agrement din capitală. Este vorba despre Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida", situat în parcul Carol.
Aşadar, farfuria zburătoare nu este nici pe departe un proiect secret. Necunoscut, putem spune că da. Este adevărat că, la vremea la care a fost conceput, în preajma anului 1930, nu exista şi nici nu s-ar fi dorit o mediatizare intensă.
Conceptul a luat naştere ca urmare a dorinţei inginerului de realiza un aparat de zbor sigur şi ieftin, fără piese care să se poată desprinde. El şi-a imaginat un sistem de propulsie bazat pe efectul Coandă, fenomen fizic întâlnit pentru prima dată în 1910, când lucra la realizarea primului avion cu reacţie din istorie - Coandă 1910.
În 1932, primul prototip de aerodină lenticulară a zburat experimental la Paris. Aparatul, cuplat la reţeaua de gaze, s-a ridicat până în tavanul încăperii şi a stat acolo până s-a întrerupt alimentarea.
Din 1932 şi până în 1956 au mai avut loc experimente, însă din cauza dezinteresului finanţatorilor acestea nu au putut evolua pe măsura aşteptărilor. În 1956, Henri Coandă a prezentat public două brevete de aerodine lenticulare fără piese mecanice în mişcare, propulsate pe verticală de puterea aburului şi având la bază ejectoare ce funcţionau tot pe principiul reacţiei. Randamentul mai slab faţă de dispozitivele cu elice era compensat de siguranţa zborului şi de costurile reduse de construcţie şi exploatare.
Conceptele lui Coandă au intrat în vizorul Statelor Unite, iar la începutul anilor '60 inginerul român a obţinut mai multe contracte cu forţele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), în urma cărora au fost dezvoltate două proiecte de aerodine calculate pentru a ridica un om.
Farfuriile aveau fiecare diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au fost pregătite pentru zbor şi au zburat.
Ultimul proiect de aerodină făcut public de către Henri Coandă datează din 1970, a fost executat tot în colaborare cu Statele Unite, şi este constituit de fapt dintr-un sistem de patru farfurii zburătoare care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea.
Acest aparat nu a zburat, cel puţin nu oficial. Noi putem doar specula pe tema binecunoscută a OZN-urilor asociate de către necunoscători cu vizitele extratereştrilor, aparate care au creat după jumătatea secolului trecut o adevărată psihoză, mai cu seamă în rândul americanilor.
Astăzi, în România, conceptele lui Coandă şi tot ce ţine de aeronautică sunt studiate de către un grup de ingineri şi cercetători care au format asociaţia ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) şi au dezvoltat o mulţime de proiecte entuziaste. Anul acesta, mai precis în octombrie, vor lansa în spaţiu extra-atmosferic racheta românească Helen 2, în cadrul competiţiei Google Lunar X Prize. Le urăm succes!
Pentru mai multe informaţii legate de Henri Coandă, intraţi pe www.jet100.com.
0 comments:
Post a Comment