PARAMARTHA DVADASHIKA (Douăsprezece strofe despre Suprema Realitate Divină)

de Abhinavagupta 1. Fii mereu netulburat, renunţă la vorbăria mentală inutilă, rosteşte cuvinte puţine! Nu-ţi mai pune întrebări despre „ce se petrece cu mine?”; „de ce se petrece astfel?” sau „cine sunt eu?” Căci ele îţi vor zăvorî Calea cea Pură. Lumina, care se revelează nefragmentat şi dintr-o dată sub toate formele firii Şi chiar dincolo de ele Este Vidul cel Nenăscut, Tărâmul cel Sfânt al lui SHIVA, suprema realitate. Ea este chiar BRAHMAN (Absolutul) – cum ar putea fi Ea considerată vreodată un obiect de meditaţie sau cunoaştere? 2. Dacă crezi că găseşti Realitatea abandonând ceea ce nu este real Atunci şi ceea ce vei găsi astfel este la fel de ireal! Fie că o priveşti ca fiind adevărată, fie că nu – nu eşti tu oare chiar această Realitate? 3. Nimic din ceea ce este manifestarea nu este diferit de Lumina Transcendentă [care îl manifestă]. Dacă vei crede că această Lumină se manifestă ca fiind fragmentată de timp şi de spaţiu, Gândeşte-te: nu apare şi fragmentarea însăşi tot prin lucrarea aceleiaşi Lumini? Renunţă aşadar la aceste concepţii limitate şi diverse ca bucăţile unui mozaic! Dacă în vis eşti conştient că visezi, atunci el nu mai este pentru tine decât un simplu joc. Chiar dacă [în vis] eşti rănit de sabie, te îneci, arzi în foc sau cazi prizonier, Nicio temere nu te mai încearcă. 4. Totul, în fiecare clipă, este cunoscut de Dumnezeu prin energiile cunoaşterii şi acţiunii. Atunci, spune-mi, cum ar putea fi această Pură Cunoaştere distinctă de obiectele materiale („cunoscutul”)? Oare nu vibrează şi planul material la fel ca şi tărâmul Luminii celei sfinte care este dincolo de orice dualitate, Nemărginită, eternă, liberă şi adevărată? 5. Dacă Tu, Doamne, eşti Cel ce manifestă toate lucrurile, Atunci de ce orbirea se împrăştie asupra lumii? Totuşi, chiar şi cei ce nu Te văd încă nu sunt decât lucrarea Ta: Chiar şi în ei Lumina Ta rămâne neschimbată, Căci altfel ei nu ar putea avea un Sine. Întotdeauna, o, Doamne, Tu eşti cel veşnic treaz, Neschimbat, neînlănţuit, distrugătorul ignoranţei. Preafrumuseţea Ta este mereu strălucitoare. 6. „Îndreaptă-ţi privirea în afară fără a o fixa pe ceva anume” Dragul meu, aceasta nu este decât o imitaţie a stării divine! Pe cerul Luminii fără de egal nu există nici interior, nici exterior, Şi nici pe pământul luminos al desfăşurării Creaţiei nu poate să existe cu adevărat o asemenea diferenţiere. 7. Priveşte cu intensitate la tot ce apare atunci când se revarsă impregnările psihice! Dacă lumina conştiinţei tale va străluci permanent, dragul meu, La începutul, la mijlocul şi la sfârşitul oricărei trăiri, Atunci lumea iluzorie a diversităţii se va dizolva definitiv pentru tine! 8. Tulburarea sufletului sporeşte dacă vei fi copleşit, mereu şi mereu, de suferinţă şi îndoială, Iar teama şi agitaţia ce urmează acestor rătăciri, precum şi cauzele lor, sunt diverse. Ele pot fi asemuite cu lumea caleidoscopică a muzicienilor celeşti [Gandharva]. Dacă aceste stări inferioare nu ar străluci chiar şi ele tot pe cerul Conştiinţei Absolute – Câmpul neprihănit din care rodesc atât gândurile despre dualitate Cât şi cele despre non-dualitate – Unde altundeva ar putea ele străluci şi care ar fi temeiul lor ultim, Natura lor fiind atât de diversă? 9. Fluviul impregnărilor psihice nu-ţi mai pare la fel de real în starea de vis, Iar în somnul profund ele nici nu apar; Atunci, cum ar putea ele să acopere vreodată cu adevărat Cerul preacurat al infinitei Conştiinţe, Care este dincolo de orice condiţii sau limitări? Chiar dacă, în starea de veghe, eşti conştient de o multitudine de obiecte, ca de exemplu pământul, De o anumită succesiune temporală şi de o anumită aranjare spaţială [a evenimentelor], Toate acestea nu sunt separate însă de cunoaşterea ta [asupra lor]. Cum ar putea exista vreo separare între conştiinţă şi obiectul cu care ea fuzionează [prin actul cunoaşterii]? 10. Toate formele şi toate luminile sunt în mine însumi. Ele îşi găsesc locul propriu în supremul Vid al Inimii mele, Ale cărui raze strălucesc nediferenţiate în veşnicia splendorii Sinelui meu. Această Lumină a nesfârşitei Cunoaşteri, Neschimbătoare, absolută, Adevărată, neprihănită şi liberă, Care împrăştie întunericul cauzat de cele doua credinţe contrarii: dualitate şi non-dualitate, Această Lumină sunt Eu! 11. Fie ca Timpul să-şi înghită mai departe fragmentele în Prezentul Etern! Fie ca Fiinţa Imensă [BRAHMA, Creatorul] să creeze mai departe cu atenţie neclintită! Fie ca zeul iubirii [KAMA] să ne înfioare mai departe inimile la indicaţiile lui SHIVA! Fie ca toate făpturile să îşi bazeze mai departe existenţa pe corp, pe suflul vital şi pe intelect! Întregul joc al manifestării nu este decât un desen făcut chiar de El [SHIVA] pe Cerul Conştiinţei Sale. O, SHIVA, oare nu te văd numai pe Tine în această piesă iluzorie a transformărilor? 12. Ce este aici, ca să îl resorb în Inima mea? Ce este aici, să îl mistui plin de un impetuos elan? Ce este aici, ca să îl beau dintr-o dată, căci sunt beat, Beat de extazul Supremei Iluminări! yogaesoteric

Posted in: abhinavagupta,aforisme yoghine,tantra,yoga