Monday, July 20, 2009

Plata salariului pe card este ilegală

Obligaţia de primi plata salariului pe card este neconstituţională pentru că încalcă dreptul de proprietate, a decis Curtea Constituţională.

Obligarea personalului din instituţiile publice de a primi salariul prin intermediul cardului condiţionează folosinţa acestor 'bunuri' de existenţa bancomatelor şi automat de voinţa unor persoane juridice private (bănci), care percep pentru eliberarea banilor anumite comisioane. “În aceste condiţii, se ajunge la micşorarea drepturilor salariale ale persoanelor din instituţiile publice, fără a se ţine cont de consimţământul acestora. Mai mult, titularii cardurilor nu pot folosi şi dispune de drepturile lor salariale în orice situaţie, fiind ţinuţi de limitarea zilnică a retragerilor sumelor de bani al căror plafon este stabilit de bancă. Or, nici chiar legiuitorul nu poate limita un drept, decât doar pentru un interes de utilitate publică, şi nicidecum pentru un interes privat”, se afirmă în decizia Curţii.
sursa click

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites