“S-a crapat pamantul si o lumina a tasnit in noapte”
In anul 1992, mina de la Ocnele Mari era inchisa dupa mii de ani de exploatare. La nici 10 ani, un deal intreg era inghitit de pamant si forma un val de saramura care inunda casele localnicilor. A fost inceputul unui Armaghedon care s-a abatut asupra oamenilor. Unii au plecat, s-au mutat cu totul in zone mai protejate. Altii insa, nu vor sa paraseasca locul unde stramosul a batut primul tarus si a pus prima caramida. Dar acesti ultimi curajosi, putini, traiesc o poveste de groaza permanenta. Pentru ca pamantul freamata. Se misca la propriu, de parca cineva ar zgudui subteranele. Oamenii sunt speriati. Spun ca asta s-a inrtamplat doar in ultimii ani si ca pamantul de acolo ar fi blestemat sa inghita tot ce e viu.
“Domnule, am 63 de ani si am vazut multe. Nu ma pierd usor cu firea. Dar acolo, in maruntaiele pamantului se petrece ceva rau si nimenea nu poate face nimic”, spune domnul M. D., care a lucrat mai bine de 20 de ani la ocnele de sare. Dumnealui spune ca in 1986, la o surpare de teren, a aparut din adancuri un cadavru ciudat, aproape perfect conservat de sare.
“L-am vazut cu ochii mei. In noaptea aia eram de serviciu si imi amintesc totul de parca s-ar fi inrtamplat acum. La un moment dat s-a auzit un zgomot infernal, de parca s-ar fi deschis o usa metalica. Scrasnea pamantul de parca era fier pe fier. Apoi o data s-a crapat pamantul si o lumina a tasnit in noapte. Cand ne-am uitat sa vedem ce e, am vazut un barbat ciudat. Avea in jur de 2 metri si ceva si era imbracat ciudat. Pielea era de o culoare aproape aurie. Ceea ce ne-a uimit pe toti a fost senzatia ca acel barbat era inca viu. Avea ochii larg deschisi iar fata sa, desi cu trasaturi frumoase, inspira teroare. Unul dintre colegii mei chiar a facut o gluma si spunea ca asa trebuie sa fi aratat Stapinul Intunericului dupa caderea sa pe Pamant. Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca si cum ceva ii explodase in interior”.
Lucrarile au fost sistate imediat. La cateva ore, o echipa de la Bucuresti s-a prezentat la fata locului. Au izolat zona si au inceput sa faca cercetari. Nimeni nu stie ce au cautat si nici daca au gasit sau nu ceea ce au cautat, dar lucratorii din echipa care facuse prima descoperire a fost amanuntit anchetata de Securitate.
“Ne-au intors pe toate partile cu tot felul de intrebari despre familie si prieteni. S-a zvonit atunci ca mortul era un sppana si ca de asta era implicata Securitatea, dar eu sunt convins ca nu e asa. Ce sppana vine imbracat cu haine care pareau vechi de sute de ani, isi pune un inel imens pe deget si poarta un pumnal incrustat cu pietre scumpe? Ca noi ne-am si mirat de pumnalul ala care nu avea pe el nici un pic de rugina”.
“Moartea nu ii atingea”
Oamenii nu au aflat nimic despre identitatea celui aruncat afara, dar de atunci au aparut tot felul de variante si povesti legate de identitatea sa. Domnul Catalin Vornicu, pasionat de istorie, are o teorie proprie. Domnia sa spune ca, in urma cu peste 3.000 de ani, Vilcea facea parte dintr-un ansamblu religios pelasg.
“Imperiul era condus de o dinastie de natura divina. Toti regii aveau si titulatura de
Diavolul din adancuri
Alte teorii nascute intre timp, sustin ca locul a fost dintotdeauna ciudat. “Pe vremuri, aici erau adusi raufacatorii, cei care trebuiau sa plateasca pentru relele facute, cei blestemati de societate. Stiti care era primul lucru pe care il faceau ocnasii cand patrundeau in subterane? Se rugau. Se rugau sa iasa teferi de acolo. Nu pentru ca le-ar fi fost teama pentru sanatatea lor. Ci pentru ca unii dispareau fara urme acolo, de parca s-ar fi evaporat. Nu era vorba de vreun accident ci de lucruri pe care oamenii nu si le puteau explica. De aceea, printre ocnasi, se spunea ca subteranele de acolo sunt stapanite de Diavol iar diavolul isi lua din cand in cand obolul”.
Intr-o cronica de la 1812, se vorbeste despre un preot trimis de la Tismana ca sa-i spovedeasca pe ocnasi. Acestia refuzau sa mai patrunda in adancul pamantului dupa ce mai multi tovarasi de-ai lor fusesera luati pur si simplu de langa ei. Intr-un raport catre staretul sau, preotul descria teama ocnasilor si dadea detalii precise despre ceea ce vazusera oamenii in adancuri. Diavolul era descris ca un print al adancului, care se plimba prin subteran fara sa paseasca si care putea face sa dispara, doar cu suflarea, pe oricare dintre cei de dedesubt. Cei care au incercat sa i se impotriveasca au disparut fara sa mai apara vreodata. Dar, cu toate acestea, preotul era sceptic in privanta acestor aparitii satanice. El spunea ca ocnasii au halucinatii din cauza hranei neindestulatoare si a aerului imbacsit. Cat despre disparitiile ciudate, era convins ca e vorba de ceva mai lumesc, adica de razbunari, de lupte intre ocnasi, pentru supravietuire, iar mortul era ingropat in imperiul de sare.
Pamantul viu de la Valcea
Oamenii spun ca pamantul este viu, la propriu. Ca se cutremura si apar crapaturi in el pentru ca sa dispara aproape instantaneu. Maria Leuca, povesteste. “Eram cu sotul meu si ne intorceam de la o fina a noastra. Sa tot fi fost in jurul prinzului, dumineca. La un moment dat, cand am trecut pe langa o sonda parasita, cand am simtit cum ni se misca pamantul sub picioare, de parca ar fi fost o coala de hirtie batuta de vant. Abia am apucat sa ne prindem de schela, ca au si aparut crapaturi de jur imprejurul nostru. Iesea un fel de abur albastru, urat mirositor, ca a trebuit sa ne tinem respiratia. A durat cateva minute si apoi crapaturile s-au astupat de parca n-ar fi existat si totul a reintrat in normal”. Sotul femeii a fost puternic impresionat de ce li s-a intamplat. “Cand s-a crapat pamantul, am avut impresia ca cineva ne priveste din adancuri. I-am auzit respiratia si am simtit o senzatie de moleseala si-mi venea sa dorm. Dar ceva ma tinea treaz. Poate ca era instinctul de conservare, nu stiu ce sa zic. Dar ceva era acolo, in adancuri”, a incheiat omul, facandu-si cruce. Altii spun ca uneori, la diverse ore, se aud mugete din strafundurile pamantului. “Cand se intampla asta stim ca undeva, pamantul se va surpa. Si ne rugam sa nu fie pamanturile noastre si nici cele pe care avem casele ridicate. De cele mai multe ori nu sunt victime, dar sunt si cazuri in care animale si uneori chiar oameni sunt inghitite de adancuri”.
Marian Petrea si-a vazut casa inghitita cu tot cu animalele din batatura. Isi aminteste si acum cu groaza de moment. “Era spre asfintit si dadusem de mincare la vite si la porci. Numai deodata ce se inroseste cerul si devine singeriu. Cand am vazut asta am zis ca nu-I lucru curat. Apoi au inceput vitele sa se agite si sa mugeasca, iar ciinele sa urle si sa se repeada in lant. Mi-am dat seama imediat ca vine cutremurul si am luat-o la fuga spre capul satului cand a inceput sa se scufunde pamantul. Facea un uruit ca de moara, de nimenea nu mai auzea nimica. Am vazut cum toata agoniseala mea se scurgea in adancuri, dar nu-mi era gindul la asta ci la cum sa scap de acolo”.
Timp de trei zile si trei nopti, prin crapaturile ramase au iesit flacari. “Or fi ars lucrurile mele sau altceva, nu stiu. Dar stiu ca in zona noastra nu sunt acumulari de gaze. Iar cei care au venit sa analizeze dupa au pus totul pe seama golurilor de sub pamant. Hai ca inteleg surparea din pricina golului, dar e normal ca dupa surpare sa ramina groapa acolo, nu?! La mine nu s-a intamplat asta, ci pamantul s-a inchis pur si simplu la fel ca inainte, de parca nu s-ar fi crapat vreodata. Atunci unde s-a dus ditamai casa cu tot cu gospodarie?! Asta nu o pot intelege. Ca dupa am adus un excavator si am sapat vreo 8 metri, dar n-am gasit nici o urma, de parca n-ar fi existat niciodata”. Referitor la asta, domnul Ion Mateescu, geolog, spune ca e posibila o oarecare explicatie logica.
“In Vilcea, dupa cum se stie, exista acei celebri trovanti, acele formatiuni formate pe fundul marilor ancestrale si care s-au ridicat o data cu fundul marii, ajungind la suprafata, pe dealurile din zona. Ridicarea acelui fund de mare nu s-a facut constant, centimetru cu centimetru, ci au fost fortate de modificarile geologice. Cand doua straturi geologice aflate in expansiune, se intilnesc, se imping una pe cealalta. Pana la urma cea mai puternica trece deasupra iar cea mai slaba trece dedesubtul primeia. Asta cred ca se intampla si in zona Ocnele Mari, dupa cele pe care mi le-ati spus. Deci acea casa nu a disparut pur si simplu, ci se afla in adancuri, sub placa puternica care a iesit la suprafata”. Dar localnicii sunt sceptici si spun ca stiinta nu poate da un raspuns adecvat. “N-om avea noi multa carte, dar stim si noi ca acele intilniri dintre doua placi geologice nu se petrec in cateva minute ci sunt proces a mii de ani sau chiar mai mult. Ori la noi totul se petrece la nivel de minute”.
Dincolo de superstitii
Cel mai greu le-a fost localnicilor in 2001 si apoi in 2004, cand doua valuri de saramura au maturat zona, lasand in urma lor un mic desert de sare. Ei spun ca de cand acea mumie a fost scoasa la suprafata, nimic nu mai e cum trebuie sa fie. “o fi fost vreun mare rege de demult si blestemul lui ne-a lovit, asa cum este cu blestemul faraonilor. Ca de atunci toate s-au stricat pe la noi si oamenii saracesc pe zi ce trece iar unii dispar fara urma. Domnul S.D. inginer chimist, spune ca blestemul a fost adus de cei care au exploatat sarea.
“Domne, traim in secolul satelitilor, nu mai puteti crede in superstitii. Ce blestem domne?! A fost din cauza ca aia au vrut sa faca economie de motorina. Ca aici stiti cum se scotea sarea? Se introducea apa in subterane si apoi era extrasa saramura. Ori, ca sa nu se surpe peretii, se baga si o pelicula protectoare de motorina. Cum n-au mai bagat motorina, ca voiau sa faca economie, cum s-a ales praful de tot. Au inceput sa se surpe galeriile si sa inghita case si toate alea… . Pai asa se vad si focurile alea. Sunt produse de motorina veche. SI se vad pana arde complet motorina. Hai domne ca sunteti oameni seriosi, nu va mai luati dupa unii si altii cu blesteme si faraoni si mai stiu eu ce”, incheie dumnealui.
Marea din adancuri
Dincolo de ipotezele deja existente, mai exista una, care poate parea fantezista daca nu ar fi opinia unui cercetator. Domnul Nicoara Rusescu, geolog, a fost mereu pasionat de modul de formare a reliefului din România, in special din zona Vilcei, de unde este dumnealui de fel. Si desi opinia sa nu este imbratisata de nici un alt geolog, sustine ca el are dreptate si ca evenimentele din urmatorul mileniu ii vor confirma teoria.
“Stim deja cu totii ca teritoriul României a fost o mare ancestrala. Unii spun ca fundul marii s-a ridicat treptat, iar marea s-a retras. Eu insa stiu ca nu este asa. Da, e adevarat ca mare parte din mare s-a retras in fata uscatului, dar in zona asta, lucrurile s-au petrecut altfel. Aici nu avem de-a face cu o ridicare a fundului ci cu o suprainaltare geologica. Placa geologica care a format dealurile dimprejur s-a ridicat, pur si simplu, peste ultima bucata de mare. Ce vreau eu sa spun e ca bucata asta de mare din Vilcea inca exista la adancimi foarte mari, iar cavernele de sare nu sunt decit mici portiuni din acea mare sarata, prinsa intre roci”. Nu stie daca Vilcea este in pericol de a se scufunda si nici nu-si poate sustine teoria cu dovezi puternice. Singura lui “proba” consta din componenta straturilor geologice din Vilcea care sunt complet diferite fata de cele din preajma judetului sau. “Diferenta geologica nu poate fi explicata decit prin teoria mea. Iar disparitiile ciudate de case arata doar ca placa este inca activa si ca in adancuri se petrec transformari bizare. Inca”.
De jur imprejurul Ocnelor Mari, exista lacuri imense cu apa sarata. Totul se intinde pe zeci de hectare. Oamenii deja nu se mai tem ca intr-o zi ar putea fi inghititi de pamant. Se uita cum vin tot felul de straini pe acolo, cu tot felul de aparate care mai de care mai ciudate. Toti fac calcule si masuratori. Si toti angajeaza ghizi dintre localnici pentru a ajunge in diverse zone. “Nimenea nu ne spune pentru ce vin. Zic unii ca vor sa consolideze terenurile, dar cine sa-I creada? Noi stim ca pe ei ii intereseaza ce-I acolo, in adancuri, acoperit de sare, nu viata si bunastarea noastra. Nu pentru noi vin ei si sapa si fac masuratori si tot cauta ceva, numai Dumnezeu stie ce o fi in adancuri. Dar se vede treaba ca ce cauta ei merita, pentru ca nu se uita la bani”, incheie doamna Leuca.
In ultimii ani, un peisaj al disperarii s-a lasat peste intreaga zona. Totul pare lipsit de viata. Pentru ca pofta de viata a disparut din inimile celor de acolo. “Domnule, noi traim intre doua lumi. Noi suntem pe pragul dintre viata si moarte, dar nici asa nu plecam de aicea. Ca aicea este viata noastra si daca Bunul Dumnezeu asa o vrea, aicea o sa fie si moartea noastra, alaturi de cei dragi”.
sursa razboiul nevazut
0 comments:
Post a Comment