Si astazi se discuta în contradictori despre originea si civilizatia dacoromânilor. Chiar de catre istoricii si cercetatorii români. Originea pura a stramosilor nostri este contestata. Însa, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru.
Paleontologii au stabilit ca omul de Neanderthal a trait în urma cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciulesti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grauceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi apartine savantului Dardu-Nicolaescu-Plopsor. Cum e posibil?!..
Asa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii si poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunarii. „Este uimitoare coincidenta aproape perfecta între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista si conturul bazinului hidrografic al Dunarii, de la Viena si pâna la varsarea în Marea Neagra.
Aceasta coincidenta confirma faptul ca bazinul hidrografic al Dunarii a fost leaganul de formare si supravietuire multimilenara a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).
Sapaturile arheologice facute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunarii, cu ocazia deschiderii în 1964 a santierului „Portile de Fier”, au scos la iveala vestigii de o importanta covârsitoare, care atesta existenta vietii în aceasta zona din cele mai vechi timpuri.
Cercetatorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Stiinta din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest santier împreuina cu cercetatorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopsor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.
Lucrarile arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche si pâna la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viata din zona au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în pesterile Chindiei si Livadita de la Coronini, localitate situata la 7 km în aval de Moldova Noua.
Urmeaza vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orsova, pe malul românesc al Dunarii, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit si una dintre cele mai vechi asezari dacice de pe Dunare din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceasca dacica.
Mi-ar trebui mult spatiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din aceasta zona, descoperiri care au facut obiectul unor numeroase comunicari stiintifice Între 30 martie si 2 aprilie 2000 în Scotia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinta Internationala „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Portilor de Fier) ca semn de pretuire acordat importantelor vestigii scoase la lumina în defileul Dunarii între Carpati si Balcani.
„„Nu sunt de neluat în seama nici informatiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonautilor (din sec. XIII î.e.n.), spune ca acestia au vazut pe portile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, condusi de Sesostris, de catre geti”.
Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini si pâna la razboiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulata „Biblioteca istorica”, prezinta campania egipteana din Tracia condusa de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Daca la toate acestea se mai adauga si informatiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat ca aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamna ca istoria tarii noastre are radacini adânci prin vestigiile si documentele atestate din antichitate si pâna în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridica.
În acest sens, o privire mai atenta asupra descrierii faptelor argonautilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcati pe nava „Argo” si plecati în cautarea lânii de aur spre tara denumita Colhida pare sa duca la concluzia ca acestia au trecut pe la „Portile de Fier”.
Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) si ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) ofera un numar iompresionant de mare de coincidente între denumirile mitice ale unor personaje si locuri din antichitate si denumirile de azi ale unor localitati situate pe teritoriul tarii noastre.
Pe traseul de la varsarea Dunarii în Marea Neagra la punctul de confluenta al Tisei cu Dunarea si apoi al punctului de confluenta al Somesului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediasului Aurit din nordul Muntilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Somesului.
Pe acest traseu se gasesc o seama de localitati ale caror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Aceasta observatie l-a facut pe cercetatorul stiintific geolog Mircea Ticleanu sa adopte ipoteza si sa finalizeze un studiu în care a demonstrat ca drumul pe ape al argonautilor a urmat traseul pe Dunare.
Apollonios, la vremea lui, a plasat destinatia finala a expeditiei în Caucaz. Dar informatiile de atunci se pare ca situau Caucazuil la vestul Marii Negre dupa cum ne-o confirma atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman si istoric, care aminteste în secolul IV e.n. de un tinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunarii la marginea bazinului Panonic, a carei descriere corespunde cu Muntii Apuseni de la vestul Marii Negre…
Cu toate acestea, pentru occidentali, România este tara romilor, a hotilor, cersetorilor. Acestia sa fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupa cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenti de catifea”, care, dupa decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând dupa „retete” stabilite în alta parte. Privitul spre Vest a devenit sport national…
În ziua de azi se duce o politica perfida pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoastem câte ceva, sa le popularizam. Voi? Sa nu uitati! Si sa cultivati aceste lucruri copiilor si nepotilor vostri. Si nu mai cautati mistere în afara tarii.
Pentru ca exista nenumarate dovezi ale civilizatiei care ne-a precedat, dovezi care atesta ca pe aceste meleaguri au trait oamenii primordiali, care s-au raspândit în toata Europa si pe toate continentele, dând nastere civilizatiilor care acum ne ignora.
Acestea sunt adevaratele mistere uitate.„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admisi, s-au emis o serie de teze, cel putin bizare, dupa care statul si natiunea etnica ar fi niste aberatii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie sa dispara, cedând locul „natiunii culturale”.
Prin „natiuni culturale” autorii tezelor respective înteleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru ca ele numai corespund „criteriilor culturale”, dupa care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le place unora sa spuna. Primele victome se cunosc: Jugoslavia si Cehoslovacia” (2).
Din pacate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile asa-ziselor manuale de istorie alternativa. De fapt o „Românai suverana si independenta”, cum suna si generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred ca mai este posibila.
Am devenit un fatalist deoarece totul concura la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totala. Acum se intentioneaza ca din guvernul Boc sa faca parte un ministru din C.E…
Daca chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
0 comments:
Post a Comment