ZEII TRACI

Care erau zeii slavilor?

Mitologia, ca domeniu de cercetare științifică, reprezintă un ansamblu de povești (1); mythos în greacă înseamnă ”poveste” sau ”legendă”. De-a lungul istoriei, aceste povești au circulat pe cale literară, populară (balade, ode, cântece populare etc) sau pe baza izvoarelor istorice, scrise la curțile diverșilor domni sau în mănăstiri.

În acestă lucrare voi prezenta o serie de asemănări între divinitățile greco-romane și cele slave, bazându-mă cât îmi vor permite informațiile pe o analiză etimologică, o descriere a divinității precum și pe ritualurile, jertfele, sacrificiile și sărbătorile închinate zeităților.

Ca sursă principală pentru divinitățile slave, voi folosi o compilație de texte medievale călugărești, scrise în Rusia Kieveană de către călugărul Nestor, numită în mediile de specialitate Cronica Primara Rusă sau Cronica lui Nestor Călugărul. Cronica ne prezintă istoria Rusiei Kievene cuprinsă între anii 850-1110, scrisă la Kiev, în timpul lui Sviatopolk II Iziaslavich, Mare Cneaz al Kievului (1093-1113). Modelul cronicii este unul germanic, inspirat din Scandinavia, dat fiind faptul că politica prințului Sviatopolk era una pro-scandinavă.

De asemenea, aș putea enumera volumele Dicționar de mitologie slavă de Ilie Danilov și Mitologia slavilor de Sorin Paliga. Pe lângă aceste cărți, despre mitologia slavilor a mai scris și Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase, Anca Irina Ionescu în Mitologia slavilor, Victor Kernbach in Dicționar de mitologie generală și Eugen S.Teodor, Sorin Paliga în Lingvistica și Arheologia Slavilor Timpurii-O altă vedere de la Dunărea de Jos. Restul materialelor sunt prezentate la biliografie.

În mitologia greacă, Homer și Hesiod reprezintă sursele narative principale. Ca materiale de referință voi folosi volumul Sources for Greek Religion de David G. Rice & John E. Stambaugh și cartea Dicționar de mitologie greco-romană: zei, eroi, mituri de Zoe Petre, Alexandra Lițu, Cătălin Pavel, Cristian Olariu, Florica Mihuț-Bohîlțea, Alexandra Țârlea.

Zeul suprem: Zeus-Perun

În fruntea panteonului slav, stă “Zeul Suprem”, “Mai Marele” sau Dumnezeu (Бог, Bog), nume generic pentru divinitatea supremă la slavi ”cel bogat”, ”cel puternic”. Trebuie de menționat însă că acest nume nu este decat un epitet ce putea fi atribuit mai multor zei, în funcție de ierarhie (ex. Mai Marele Perun, Mai Marele Svarog).

Acest termen are origini indo-europene, fiind întâlnit și la vechii iranieni, sub forma de “bay”, cuvânt ce înseamnă “zeu” și reprezintă “un zeu ce oferă”, milostiv, generos dar și puternic.

Lingvistul Sorin Paliga este de părere că adjectivul “bogat” ar deriva de la această veche rădacină indo-europeană, având un atribut essențal al divinității zeului.(2) Termenul se referă în mod special la zeul Perun. Despre Zeus aflăm că i se atribuie o cinste regească fiind ”cel ce împarte bogăția oamenilor” și cel ce veghează muritorii.(3)

Putem stabili o conexiune ce ține de un tipar etimologic între zeul Perun și Zeus, care din punct de vedere al etimologiei, definește generația, casta sau gradul său în fruntea panteonului grec. Zeus este însoțit de apelativul Dyaus pitar, din sanscrită ”părintele ceresc”.(4)

Același lucru îl întâlnim și în mitologia romană, unde Jupiter are și apelativul de Deus pater, simbolizând puterea absolută a acestuia asupra oamenilor și zeilor, ca ”părinte ceresc”.(5)

La fel ca și Zeus, Perun este descris ca fiind zeul tunetului,(6) fulgerului și al focului veșnic (ignis aeternus); atribute explicative ale puterii lor absolute asupra zeilor și oamenilor.

Perun era reprezentat ca un bărbat cu o statură impunătoare, cu părul de argint (capul de argint) și mustățile aurite(7), ce purta un ciocan, o secure de război și un arc, cu care trăgea săgeți formate din fulgere. Aceiași reprezentare răzbunătoare îl caracterizează și pe Zeus.(8)

În Titanomahia, Zeus coboară din Olimp și începe a arunca împotriva Titanilor și Giganților, trasnete, însoțite de tunete și fulgere.(9) El are apelativul de Keraunos (după numele arcadian al trasnetului) (10). În Theogonia lui Hesiod, Zeus ne este prezentat chipeș, puternic și voinic (11), exact ca Perun. Jupiter are apelativul de Fulgur ”stăpânul fulgerelor” sau Summanus ”sursa fulgerelor nocturne”(12).

Perun figurează ca ”cel ce aduce ploaia” sau ”cel ce aduce norii”, elemente esențiale pentru fertilizarea naturii(13). Cu același atribut se prezintă și Zeus, ”adunătorul de nori” în Theogonia lui Hesiod.(14) În mitologia romană, Jupiter are și apelativul de Elicius, ce înseamnă ”producătorul ploii” sau Vernus ”zeul ploilor de primăvară”.(15)

Orice legământ al oamenilor sau orice formă de jurământ, se făcea în numele zeului Perun(16), exact ca în mitologia greacă, unde Homer ne spune în Iliada sa că jurămintele se făceau în numele lui Zeus. (17)

Sacrificiile umane, sunt existente în ambele părți. În Cronica lui Nestor aflăm că Vladimir, cneazul Rusiei Kievene, după ce a ridicat o serie de idoli păgâni în Kiev, a jerfit ființe umane zeilor. Nestor ne relatează chiar faptul că Vladimir și-a jertfit proprii copii.(18) Despre sacrificiile umane la grecii antici, aflăm în lucrarea lui Xenophon, Anabasis, vol.VI, unde conform profeției oracolului din Delfii, doi oameni au fost sacrificați pe altar, în cinstea lui Zeus.(19)

Ziua dedicată lui Perun era ziua de Joi. De-asemenea, ziualuiPerunmaiesărbătorităpe21 iunie.(20) La romani, Jupiter, sub apelativul de Summanus, are consacrat pe 20 iunie o ceremonie a templului său.(21)

După victoria lui Perun în fața dușmanului (probabil Veles) se ”eliberează” apele și plouă. În mitologia greacă, Zeus are epitetul Eleutherios, ceea ce s-ar traduce prin ”eliberatorul” (22) ce a împărțit cerul, apele și lumea cu frații săi Poseidon și Hades.

Din cronicile slavone aflăm că stejarul este arborele sfânt al lui Perun, lucru similar și în mitologia greacă, unde alegerea locației unui templu închinat lui Zeus a fost condiționată de un stejar, pe care se spune ca a poposit o porumbiță neagră.(23) Că stejarul era considerat arborele sfânt al lui Zeus aflăm și de la Athenaeus, în DeipnosophistsXI, unde un anume Lykaios, preot al lui Zeus, face un sacrificiu dedicat zeului, folosind un stejar. (24)

Procopius din Cezareea ne mai spune că rușii, ajungând la Constantinopol, pe insula Sf. George, au venerat un stejar enorm căruia îi ofereau jertfe. În Ucraina, la Zaporoje (Запоріжжя), este fotografiat un stejar de 6 m lățime, cu o vârstă de câteva secole; cercetătorii susținând ideea că ața ar arăta un stejar sacru. O tradiție veche spune că odată cu primul tunet de primăvară trebuie să te sprijini cu spatele de un stejar pentru că spatele să nu te doară.

Boul reprezintă animalul sacru al lui Perun, fiind folosit la arat de către vechii slavi. În sec.VI bizantinul Procopius din Cezareea în istoria sa Lupta cu goțiia scris și despre slavi: “Ei cred, că însuși doar Zeul, creatorul fulgerului, este stăpânul tuturor și lui I se aduc ca jertfe boi...”.

În mitologia greacă, Bouphónia”uciderea boului” reprezintă un ritual de sacrificiu suprem. La sărbătoarea anuală Bouphónia se jertfea un bou, care era apoi împăiat și înjugat la un plug. Preotul fugea, iar cuțitul era aruncat în mare. (25) Acest ritual avea loc pe Acropole, pe altarul închinat lui Zeus Polieus.(26) Se cunoaște faptul că vitele reprezentau echivalentul bogăției în societățile arhaice, cum este cazul și la indo-europeni.

Se spune că omul care murea lovit de fulger, era considerat “fericit”, fiind chemat în Cer de Perun, care ierta toate păcatele muritorului. Acest lucru îl putem regăsi în mitologia greacă, unde conform unei pedepse divine, Semele este fulgerata de către Zeus.(27) Dupa creștinarea slavilor, cultul lui Perun a fost asociat cu cel al Sfântului Profet Ilie, cel ce ”gonea ca nebunul cu carul de foc prin cer” și pedepsea dușmanii prin fulgere.(28) În mitologia romană, Jupiter coboară de pe Capitoliu într-un car tras de patru cai.(29)

Veles – Hermes; zeul turmelor

Următorul zeu că importanță în mitologia slavilor, era Veles (Велес), Weles în poloneză, zeu ce mai era numit și Volos (Волосъ) (30). Pentru a înțelege mai bine caracterul domestic al zeului, trebuie să ne îndepărtăm de rădăcina skot ce înseamnă “animale domestice” sau “vite”, în special de semnificația ei negativă. Odată cu migrația indo-europenilor, acest cuvânt “skot” era sinonimul bogăției și belșugului, fiind foarte bine reprezentat în Rig Veda.(31)

Până prin Evul Mediu, la rusi, cuvântul “skot” nu avea doar înțelesul de “domestic”, ci și de “avuție” sau “bogăție”, “avere” sau “bani”. La slavi, el e cel ce aduce bogăție și bunăstare(32), fiind considerat ”zeul turmelor”(33) și al animalelor (34). Veles este și zeul protector al agricultorilor, oamenii închinându-se acestuia pentru a obține recolte bogate și spor în gospodărie.(35)

În mitologia greacă, Hermes arcadianul ne apare ca zeu pastoral, ocrotind turmele și cirezile (36). Tot Hermes, poartă noroc negustorilor oferindu-le bani și împarte bogăție oamenilor (37). Mercurius, de asemenea, este de asemenea ocrotitorul negustorilor în mitologia romană. (38)

A.N.Veselovskii este de părere că numele lui Veles are o legătură cu cultul morților la vechii slavi, respectiv cu sufletul defunctului. El face paralela etimogolică dintre slavi și triburile baltice prin lituanianul welis care înseamnă “răposat”sau prin welci care se traduce prin “sufletele morților”.

O versiune lituaniană a lui Veles este Velinas, ce apare la baltici ca fiind creatorul reptilelor, păsărilor negre (corbul sau cioara) și lupilor, exact ca la Odin, unde și el este înconjurat de sufletele luptătorilor einherjar.

Legătura dintre păsările negre și lupi e una primordială, simbolizând moartea și asigurând legătura între cele două lumi: cea pământeană și cea de după deces. Lupul mai simbolizează lupta și curajul, iar corbul înțelepciune.

O sărbătoare a morților, în mitologia lituaniană, se numește Vėliai.Cuvântul Velos (plural Vėliai ”sărbătoarea morților”)derivă din Vėlė”suflet mort”. Zeul sau zeița Veliona este invitat/invitată să ia parte la ”masa morților” (pomană) în urma unui ritual vechi lituanian. Dacă ar fi să admitem faptul ca Veliona ne apare ca o zeiță în mitologia lituaniana, strâns legată de cea slavă, această teorie ar putea fi corectă.(39)

El ne apare și ca un zeu al apelor, având un caracter htonicce se ocupă cu înșelătoriile, fiind un dușman înverșunat al lui Perun (vezi Loki și Thor) dar și ca un vrăjitor. O parte din istoricii ruși, ce studiază mitologia slavă veche, sunt de părere că rolul universal al lui Veles este acela de “liant între lumea celor vii și lumea morților”, având și un rol de “călăuză”. (40)

În lumea greacă antică, Hermes avea rolul de mesager al zeilor și călăuză a sufletelor oamenilor ce trebuiau să ajungă în împărăția subpământeană a lui Hades.(41) Mercurius al romanilor era de asemenea o calauză a sufletelor celor ce ajungeau în lumea subpământeană a lui Pluto. (42)

Înainte ca Vladimir să creștineze poporul rus, cele șapte statui ale zeilor primordiali din mitologia slavilor, se aflau în marile centre urbane din Rusia Kieveană, în special la Kiev. Interesant este că statuia lui, singura din cele șapte, nu se afla pe colina sacră a Kievului, alaturi de celelalte, ci undeva la câmpie, într-un teren plat aproape de o piață.

De aici s-a tras și concluzia că Veles ar fi fost și un patron al comerțului, protector al comercianților. (43) La greci, Hermes, de asemenea ne apare ca un ocrotitor al comerțului și comercianților de pretutindeni. (44)

În mitologia romană, Mercurius ni se prezintă ca zeu al comerțului, patron al negustorilor și al hoților. Veles era considerat ”zeul poeziei” având astfel un atribut explicativ al valorii sale intelectuale. Hermes, era considerat ”ocrotitorul scrisului” iar sărbătoarea dedicată acestuia Hermania avea o nuanță intelectuală. (45)

Zeul Soare: Hors - Apollon

Zeul Hors, Chors (Khursun în limba sciților iranieni) reprezintă Soarele (46). Numele lui este atestat în Cronica lui Nestor. Înțelesul cuvântului este de “mișcare”, “sens”, “curs”. Iranianul xorsed înseamnă “soare”, de unde și numele unui dinast persan Khores, ce înseamnă, la fel, “soare”.(47)

Hors ne apare ca un tânăr frumos, cu părul de aur, buclat.(48) Numele zeului mai poate semnifica și ”strălucire” din persanul xurset ”soare strălucitor”, sau ”grandoare” și poate fi un model divin de urmat pentru orice dinast din lumea slavă precreștină.

Hors era zeul luminii solare, galbene; discul solar (49). Dispoziția solară și numele zeului sunt redate prin multe cuvinte horoshii (bun), pohoroshet’(a îmbunătăți), prihoroshivatisya (a se aranja, a se dichisi, în stil vestimentar), dar și horovod (hora), horom (în cor). La mai multe popoare, cuvânul horo însemna ”disc de aur”, ”cerc” sau dans popular ritualic, cu caracter urano-solar.

De aici și denumirea dansului în cerc. Chiar și orașul “Korsun’” mai demult se numea în cinstea zeului luminii solare Horsun. E posibil ca regiunea Herson-Kherson (Херсон) din Ucraina de azi, să poarte numele zeului.

În mitologia greacă, Apollon, reprezentantul celei de-a doua generație a olimpienilor, ne apare ca un zeu al luminii solare, căruia i se atribuia simbolul purității luminii solare, Phoibos. (50). Prin descrierea lui Apollon ”cel cu plete de aur” înțelegem emanația divină a razelor solare.(51)

Prin caracterul său de zeu protector, rezultă că Apollon reprezintă o divinitate pozitivă, care ajută oamenii la nevoie. După ce omoară balaurul Python, Apollon îngroapă cadavrul monstrului în locul ce avea să fie construit mai târziu celebrul oracol de la Delfi, unde puteau fi profețite oamenilor dorințele lui Zeus, tatăl lui Apollon.(52)

Se spune că Hors este înfrânt de către Zeul Negru, dar reînvie, fiind divinizat de către slavii vechi ca un zeu al vindecării, al supraviețuirii, al triumfului împotriva bolii și slăbiciunii, fiind considerat “Maestrul ierburilor”. Așadar, zeul ni se prezintă ca un vraci înțelept. Despre Apollon aflăm că una din ipostazele sale este aceea de medic (Apollo medicus).(53)

Dažbog – Helios

Dažbog (Dazhbog, Dazbog, Dazhdbog, Dabog, Dajbog, Dadzbóg, Dadźbóg) este un alt zeu important, venerat pana în timpul cneazului Vladimir al Rusiei Kievene.(54) Dažbog mai apare și sub numele de Radegast. El apare tot ca un zeu solar (55), ce reprezintă fertilitatea, puterea masculină vie(56), fiind considerat strămoșul ginților slave.

Acest lucru este confirmat și de apostolul din Pskov, în secolul XIV. Ca element comun cu Helios al grecilor, avem statutul de divinitate solară (57), prezent la ambii. Helios ne apare ca un zeu solar, pre-olimpian, având o imagine de tânăr frumos și puternic; simbol al fertilității. (58)

Slavii credeau că Dažbog alearga pe Cer într-un car frumos de război, tras de patru cai albi, cu aripi de aur. Lumina solară vine de la scutul de foc solar, pe care Dažbog îl poartă mereu cu el. Noaptea, Dažbog cutreieră Cerul de la Est la Vest, luminând Pamântul cu strălucirea sa divină.

De două ori pe zi, dimineața și seara, el traversează oceanul cel mare cu o barcă trasă de niște gâște, rațe sălbatice sau lebede. De aceea slavii cei vechi atribuiau o putere deosebită talismanelor sub forma de rață cu cap de cal. Ei credeau că Dažbog (Soarele) îi va ajuta oriunde s-ar afla în Lumea Veche sau Lumea Întunecată. În timpurile pagâne ale Rusiei, se interzicea uciderea lebedelor, pe motiv că acestea reprezintă un animal sacru.

În mitologia greacă , Helios străbate zilnic cerul într-un car tras de patru cai nărăvași: Pyroeis, Eous, Aethon și Phlegon.(59) Despre Apollon, aflăm că acesta călătorește la Delfi și la hyperborei în carul său tras de lebede albe precum omătul.(60)

Vladimir Toporov consideră că Khors e varianta iraniană, iar Dažbog cea slavă sau slavizată a lui Khors (Khorsun). Dažbog mai poate fi comparat de anumite persoane cu Apollo, reprezentând puterea fertilă a roadelor și căldura solară. Istoricul rus Boris Ryabakov era de părere că Hors reprezenta Soarele ca divinitate, iar Dažbog ar reprezenta doar puterea solară a lui Hors.

Stribog - Vântul

Stribog (Stribozh, Strzybog, Стрибог) este zeul și totodată spiritul vanturilor, furtunii(61), aerului, gheții, frigului și Cerului, având un caracter de divinitate uraniană. După vechile tradiții slavone, el ar fi “strămoșul vânturilor din cele opt direcții”.

El este cel care face legătura între Cer (Tărâmul Zeilor) și Pământ (Tărâmul Oamenilor), iar propriul lui destin definește această legatură între cele două lumi. Unii istorici sunt de părere că originea numelui lui Stribog este legată de vechiul cuvânt slav strga ce înseamnă “a împrăștia” sau “a întinde”. În Explanatory Dictionary of the Live Great Russian Language al lui Vladimir Dal, găsim cuvintele Stryi (strâi) – unchi după tată și Stryt’ (Strât’) unde stryvat înseamnă “a întinde”, “a distruge”.

De altfel, mai există și alte cuvinte care au aceeași rădăcină cu cea a cuvântului “Stribog” – stremlitelnyi (rapid), bystryi (rapid), strela (săgeată), prostranstvo (transparență) și strah (frică). Etimologia cuvântului se mai poate explica și prin Strîi-Bogsau Starîi Bog (Zeul cel Bătrân). De asemenea, în rusa veche radicalul streg însemna ”mai în vârstă”. (62)

După legendele vechilor slavi, Vântul are mai mulți nepoți și fii, reprezentați sub forma unor vânturi mai mici: (63)

-Posvist(vântul mai mare, zeul furtunii),

-Podoga(vântul cald, ușor; zeul anotimpului plăcut),

-Podaga(vântul fierbinte, ademenitor, trăiește în pustiuri, în zona de Sud),

-Vântul de Apus (un pic uscat, uneori“supărat”, dar în mare parte e blând),

-Siverko (vântul de Nord; poartă frigul de la Oceanul Arctic, foarte aspru),

-Vântul de Est (are un caracter neprevăzut, misterios și viclean).

Putem stabili o conexiune între aceste vânturi cardinale slave și divinitățile lor corespondente din mitologia greacă. Așadar, titanida Eos (Aurora în mitologia romană), soție a titanului Astraios (părintele vânturilor) a dat naștere celor patru vânturi (Aνεμοι-Anemoi): Notos (vântul de Sud, Auster la romani), Zefir (vântul de vest, la romani Favonius), Boreas (vântul de nord, la romani Aquilo) și Eurus (vântul de est, la romani Vulturnus).

Mokoš – singura divinitate feminină din panteonul slav

Mokoš (Мокошь, Mokoș) este singura divinitate feminină din seria celor șapte zei primordiali ai slavilor de răsărit. În panteonul slav din timpul lui Vladimir, ea ne apare ca singura zeiță.(64) Zeiței i se datorează recolta bună, fiind considerată și ocrotitoarea gospodăriei, armonizând relația dintre membrii familiei, prin iubire, înțelepciune și cumpătare, stabilind un echilibru esențial pentru un cămin fericit.

În mitologia greacă, Hera (la romani Iunona), sub apelativul Teleia, împlinește căsătoria și reprezintă zeița virginității premergătoare căsătoriei legitime, purtând la Hermione epiclesa Parthenos (fecioara) (65). În mitologia romană, Iunona este soția lui Iupiter (Zeus) și regina cerurilor (Ivno Regina), protectoare a femeilor, zeița nevestelor și patroana mamelor (Iuno Matrona). (66)

Mokoș este “zeița care toarce lână” fiind deseori reprezentată cu diformități antropomorfe (capul mare și mâinile lungi) (67). Ea apără, respectă și legiferează munca femeilor, în special lucrurile făcute manual, din material textil.

La Olimpia, unde se afla templul lui Zeus si Hera, odată la patru ani, în deschiderea marilor sărbători închinate lui Zeus, femeile o celebrează pe Hera ca replică la marea sărbătoare exclusiv masculină a olimpiadelor. Aceasta primește o vacă drept jertfă iar statuia ei este îmbrăcată cu un peplos nou, țesut de 14 femei măritate. (68)

Zeița Mokoș este ”cea care torce soarta” tracilor sau “cea care înnoadă soarta” oamenilor, ce apare ca o zeiță a sorții și a destinului.(69) La greci, Hera are de asemenea puterea să lege și să dezlege căsătoriile. (70)

Svarog – Hefaistos; zeul focului

Svarog (Сварог, poloneză Swaróg) este zeul focului (71), o divinitate solară, ce reprezintă lumina cerească (Soarele Etern) (72), sub formă ciclică, simbolul lui fiind zvastica slavonă, cunoscută sub numele de Коловра́т (Kolovrat). Se pare că acest zeu avea un cult al focului specific (73), reprezentând un spirit sub formă de foc veșnic.

Flacăra focului etern simbolizează spiritul nemuritor având un rol de purificare. Svarog reprezenta focul din vatra oamenilor (74), cel care ajuta la prepararea mâncării, vitală pentru existența material-umană, dar și focului din cuptorul unde se fabricau arme și unelte de lucru sau de luptă (75), asemenea lui Hefaistos al grecilor sau Vulcan al romanilor.

În mitologia greacă, Hefaistos este numit ”făurarul”, simbolul absolut al metalurgiei (76). În cinstea acestuia, în insula Lemnos, consacrată zeului, se stingeau odată pe an toate focurile, fără să se aprindă în timpul sacrificiilor. Apoi, o corabie aducea focul nou din insula Pelos, pentru a se aprinde focul din vetrele casnice și cuptoarele fierăriilor.(77) În mitologia romană, Vulcan mai este numit și Mulciber (fierarul zeilor).(78)

Lada – Afrodita; zeița iubirii

O altă divinitate feminină în mitologia slavă, este Lada. Aceasta ne apare ca o zeiță a iubirii și a verii, a recoltelor de vară și de toamnă, protectoarea cuplurilor de îndrăgostiți, a căsătoriei și a familiilor, a tuturor femeilor și a copiilor. Zeița este înfățișată ca o femeie în floarea vârstei, corpolentă, simbol al maternității mature. Ca etimologie, lad în cehă înseamnă ”armonie”, ”bună înțelegere”, ”ordine”.

Ladny înseamnă ”grațios”, ”drăgălaș”, lad în poloneză înseamnă ”ordine”, ”orânduială”, ladny ”frumos”, ”drăguț”.(79) În cântecele populare rusești, relicve lirice ale mitologiei slave precreștine, numele zeiței dragostei, al căsniciei și al armoniei conjugale, devenit substantiv comun, cu sensul de ”apropiată”,”dragă” se utilizează drept epitet diminutival pentru jena ”soție”, ”femeie”. Corespondentul masculin al acestuia lado, are sensul de ”tovarăș de viață devotat”. (80)

La greci, Afrodita ne apare ca o zeiță a frumuseții, a dragostei, a atracției și a sexualității.(81) Sub numele de Pandemos, Afrodita reprezintă garanția îndeplinirii sarcinilor publice și protectoarea relațiilor pașnice dintre cetățeni.(82) Ea sădește dragoste în inimile tuturor zeilor și oamenilor.

Este reprezentată ca o femeie înaltă, zveltă, cu trăsături gingașe, cu un val de plete aurii, așezate drept cunună pe capul plin de farmec. Zeița este întruchiparea frumuseții divine și a tinereții veșnice.(83) Despre Afrodita aflăm că aceasta dăruiește fericirea acelora ce o slujesc cu credință.

Un anume Pygmalion, aduce jertfă zeiței o juncă albă cu coarnele poleite cu aur, cerându-i Afroditei să-i dea o soție frumoasă ca statuia făcută de el.(84) La romani, Venus este zeița vegetației și a fertilității, având aceleași atribute ca și omoloaga sa Afrodita.(85)

Iarilo – Eros; zeul luminilor

Iarilo (Ярило, Јарило; poloneză Jaryło; croată: Jura, Juraj; sârbă: Đorđe ”George”) este zeul luminilor și al furtunilor de primăvară, ce întruchipează forța fertilizatoare a lui Perun.

Este simbolul căldurii de primăvară, fiind reprezentat ca un tânăr impetuos, ca furtunile de primăvară, dominat de pasiunile erotice ale sale. Pe cer se plimbă călare pe un cal alb, purtând o mantie albă. Pe cap are o coroniță împletită din flori de primăvară. Etimologic, radicaluliar în limbile slave, are sensul de ”forță masculină”, ”virilitate”.(86)

Corespondentul său din mitologia greacă, Eros (Cupido în mitologia romană), personifică dorința, născută din haos, simbolizând dragostea nebună, plăcerile carnale.(87) Fiu al Afroditei, acesta este mesagerul mamei sale, care își împlinește voia. Eros ne apare ca un copil zburdalnic, voios, viclean, crud uneori. El zboară pe aripile sale strălucitoare de aur, trimițând săgeși purtătoare de bucurie și fericire. (88)

Ca și concluzie, aș dori să precizez că în această lucrare am încercat să prezint atât cât mi-au permis documentele necesare, o serie de elemente comune între divinitățile principale din panteonul slav precreștin și corespondentul lor din mitologia greco-romană.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Posted in: istoria religiilor,istoria romanilor adevarata,tracii,zeii daciei