Gnom
- Se spune ca piticii, acele fiinte umanoide de dimensiuni mici, cu ochi stralucitori si barbi lungi, care salasluiesc sub pamant sau in paduri, sunt fapturi imaginare.
Insa aparitia lor frecventa in legendele, basmele si povestile tuturor tarilor, de pe toate continentele, duce cu gandul la ideea ca ei ar exista sau ar fi existat cu adevarat. Descoperirile din ultimele decenii dau nastere unei intrebari inedite: sunt piticii o alta specie umana sau fiinte ce apartin unei alte civilizatii? -
Hobbitii din Indonezia
In Oceanul Indian, intre doua continente, Asia si Australia, de-a lungul Ecuatorului, se insira ca o "salba de smaralde" cea mai mare tara-arhipelag din lume: Indonezia. Pe una din miile de insule, pe Flores, traiau odata niste oameni micuti, cu o infatisare stranie, care vanau elefanti pitici si sobolani giganti. Aceasta relatare pare desprinsa dintr-o poveste pentru copii. In realitate nu este asa.
In anul 2003, o echipa de arheologi anunta cea mai spectaculoasa descoperire antropologica din ultimii ani, care ar putea schimba complet viziunea asupra istoriei evolutiei umane. In timpul sapaturilor din pestera calcaroasa Liang Bua, de pe insula Flores, cercetatorii au gasit scheletul bine conservat al unei fiinte umane, similare ca dimensiuni cu piticii din povesti, de aproximativ 90 de centimetri inaltime.
Stirea a agitat intreaga lume stiintifica, mai ales ca arheologii au scos la iveala scheletele partiale a noua indivizi din aceeasi specie. Piticii, despre care se credea ca traiesc numai in povesti, acum faceau parte din realitate. "Hobbitii" din celebrul film "Stapanul inelelor" au existat cu adevarat pe aceasta insula si au trait in urma cu aproximativ 12.000 de ani.
Descoperirea care ar fi trebuit sa faca lumina nu a facut decat sa adanceasca misterul. Acesti hominizi, denumiti Homo Floresiensis, cu creierul de marimea unui grapefruit si inalti de aproape un metru, au trait pana relativ recent, probabil in paralel cu Homo Sapiens, si au disparut in urma unei catastrofale eruptii vulcanice.
Langa scheletele lor au fost descoperite mai multe unelte din piatra si oasele unor specii de elefanti pigmei, pe care se pare ca "hobbitii" i-ar fi vanat. Studiul acestor ramasite a starnit o controversa stiintifica la nivel international. Unii cercetatori sustin ca Homo Floresiensis nu este decat un Homo Erectus degenerat, liliputanizat, datorita lipsei de hrana de pe insula prea putin incapatoare.
Insa alti savanti afirma ca este o alta specie de oameni, distincta. "Este vorba de hominidul cu cele mai extreme caracteristici descoperite vreodata", declara Robert Foley, profesor doctor in antropologie la Universitatea Cambridge.
Astfel, descoperirea din Flores a aruncat in aer credinta in unicitatea speciei umane pe Terra si a zdruncinat ideea ca piticii exista doar in povesti.
De altfel, in folclorul de pe insula indoneziana se face referire la un popor legendar, numit Ebu Gogo - niste fiinte salbatice, de dimensiuni liliputane, acoperite cu par, care traiau doar in pesteri si se fereau de oameni.
Intamplator sau nu, Indonezia este unicul loc din lume in care se spune ca traieste o fiinta similara cu Big Foot, insa de dimensiuni reduse, numita Orang Pendek (in indoneziana - persoana de statura mica) sau Little Foot. Aceasta creatura a fost descrisa ca avand o inaltime intre 80 si 150 de centimetri, bipeda, foarte puternica, acoperita cu par.
Prezenta acestor fiinte in insula Sumatra, din vestul Indoneziei, a fost confirmata, in special in ultimul secol, atat de localnici, cat si de colonistii europeni. Mai nou, aceasta teorie a atras si atentia oamenilor de stiinta.
Astfel, din anii '90, a fost demarat proiectul "Orang Pendek", in cadrul caruia antropologii britanici Debbie Martyr si Jeremy Holden incearca sa descopere urme ale existentei piticilor.
Amandoi afirma ca ar fi vazut personal aceste fiinte enigmatice, insa pana acum relatarile lor nu sunt sustinute de dovezi.
Oare intre Orang Pendek si Homo Floresiensis exista o legatura? Este posibil ca cel din urma sa fi fugit din calea cumplitei eruptii vulcanice si sa se fi retras in adancul junglei indoneziene, supravietuind astfel pana in zilele noastre?
Pigmei sau... pitici?
Descoperirile din Indonezia nu au fost insa singulare. In provincia turca Cappadocia, arheologii au gasit un intreg oras subteran, organizat pe 20 de nivele, interconectate printr-un sistem extins de pasaje, cu puturi de aerisire, cu vetre de foc pentru incalzire si sonde pentru stocarea apei.
Straniu este ca aceste camere si tuneluri sunt atat de mici si inguste, ca numai un copil s-ar putea descurca prin ele cu usurinta. Desi nu au descoperit inca ramasitele locuitorilor orasului subpamantean, oamenii de stiinta sustin ca populatia acestuia ar fi avut cel mult un metru si jumatate.
Cu alte cuvinte, erau pitici ce traiau izolati de oameni, lucru demonstrat prin faptul ca adapostul lor era camuflat in asa fel incat nu putea fi vazut de la suprafata. Dar de ce se ascundeau ramane un mister.
Cea mai plauzibila teorie ar fi aceea ca poporul subpamantean s-ar fi aparat astfel de oamenii de la suprafata, mult mai puternici decat el. Cercetarile arheologice din ultimele decenii au demonstrat faptul ca asemenea constructii subterane se gasesc in mai multe colturi ale lumii.
Astfel, stravechile mituri despre gnomi, pitici sau omuleti ce traiesc sub pamant au gasit, in sfarsit, o sustinere stiintifica. Pigmeii reprezinta grupurile etnice care traiesc, in general, in Africa, si se caracterizeaza prin faptul ca inaltimea lor nu depaseste 1 metru si jumatate.
Termenul "pigmeu" este de origine greaca si semnifica o unitate de masura a lungimii, de la cot la degete. In mitologia greceasca, pigmeii erau un trib de pitici, descris si de Homer, despre care se spune ca ar fi trait in India si in sudul Etiopiei de astazi.
Conform cercetatorilor, pe Terra exista triburi de pigmei inca necunoscute, cele mai multe in Africa, Australia si Oceania. De-a lungul anilor, au existat mai multe relatari ale oamenilor de stiinta, in care se povestea despre intalniri stranii cu oameni micuti.
In 1958, exploratorul australian Steve Hanter a povestit intr-o conferinta de presa tinuta la Naypyidaw, capitala Birmaniei, despre experienta sa neobisnuita traita cu doua saptamani in urma. Se afla in apropierea localitatii Putao, la granita dintre China si Birmania, cand a observat cateva maimute de dimensiuni mici, care, zarindu-l, s-au furisat cu agilitate in desisul padurii.
Intrigat, Hanter a incercat sa le urmareasca, dar asupra lui, din toate partile, a inceput sa cada o ploaie de sulite mici si ascutite. Ochelarii i s-au spart si exploratorul a cazut la pamant, ranindu-se la maini si picioare. In acel moment, atacul s-a oprit si Hanter a reusit sa culeaga de pe jos, drept trofeu, mai multe sulite cu varfuri din piatra, care ulterior i-au servit drept dovada.
Conform spuselor sale, atacatorii nu erau maimute, cum crezuse initial, ci niste fiinte stranii, cu o statura in jur de 30 de centimetri, inteligente si foarte agile. Surprinzator, micile creaturi aveau legate, in jurul coapselor, niste fasii ce pareau din piele de animal, pentru a le acoperi organele sexuale.
Prizonier in Liliputania
Si mai fantastica pare experienta pilotului sovietic Vasilii Egorov, desprinsa parca din povestirea lui Jonathan Swift, "Gulliver in tara piticilor". In august 1945, in timpul ostilitatilor declansate de armata sovietica impotriva Imperiului Japonez, avionul de vanatoare pilotat de Vasilii Egorov a fost doborat de catre fortele antiaeriene nipone, pe teritoriul Manciuriei. Locotenentul Egorov a reusit sa se catapulteze la timp din aparatul in flacari, parasutandu-se intr-o dumbrava.
Spre norocul sau, cazuse la 200 de kilometri de linia frontului, departe de fortele inamice, dar la mare distanta si de cei ce ar fi putut sa-l salveze. Dupa toate probabilitatile, in urma impactului cu solul, Egorov a suferit o comotie cerebrala nu foarte grava.
Conform spuselor sale ulterioare, s-a trezit cu sentimentul ciudat ca mainile si picioarele nu-l mai asculta. Ridicandu-si capul, si-a vazut corpul infasurat cu o banda transparenta, lata de un deget, de parca ar fi fost invaluit in plasa unui paianjen urias. Se afla, cu siguranta, intr-o pestera sau intr-o temnita subterana, caci nu se zarea nici macar o raza de soare.
In jurul sau erau mai multe faclii si, in lumina lor, ofiterul sovietic a inceput sa intrezareasca cum, de dupa pietre, isi fac aparitia niste fiinte micute, parca niste maimutele. Doar ca erau imbracate, si in maini tineau un fel de sabii. Inaltimea lor nu depasea 45 de centimetri. "Ce fel de oameni pot fi acestia?", s-a intrebat Vasilii Egorov.
S-a straduit sa se ridice, pentru a incerca sa le explice ca nu are deloc intentii rele si ca ar trebui sa fie eliberat. Insa in cateva clipe, capul i-a devenit foarte greu si pilotul a cazut din nou intr-o stare de letargie, in care nu stie cat timp a ramas. Dupa o perioada, aviatorul Egorov a aparut, in mod straniu, iarasi la suprafata pamantului.
A fost gasit pe un izlaz, de niste pastori mongoli, extrem de slabit, palid la fata, mai mult mort decat viu. Ingana ceva greu de deslusit in limba rusa, asa ca pastorii l-au dus intr-o tabara de geologi sovietici, care se afla in preajma. In scurt timp, a fost transportat la Moscova si au inceput cercetarile asupra identitatii lui.
Dupa mai multe verificari, armata a confirmat spusele ofiterului. Intr-adevar, acesta era pilotul Vasilii Egorov, insa el fusese declarat disparut in misiune si chiar decorat post-mortem. Iar povestea aviatorului despre "piticii" care l-au tinut ostatic si despre tunelul subpamantean era de necrezut.
Medicii au stabilit ca probabil in urma accidentului aviatic pilotul suferise leziuni craniene care i-au produs pierderi de memorie si halucinatii. O ipoteza plauzibila, intr-adevar, numai ca din momentul cand se prabusise si pana a fost descoperit, trecusera 14 ani!
Pentru ca ofiterul se plangea in continuare de dureri cumplite de cap, i s-a facut o radiografie craniana. Doctorii au constatat uimiti ca in partea occipitala a craniului pacientul prezenta urmele unei trepanatii. Cicatricea, in forma de triunghi, avea marginile foarte netede, semn ca aceasta nu provenea de la o lovitura, ci categoric fusese lasata de incizia unui bisturiu.
Labirintul piticilor
Tot o astfel de deschidere in oasele capului, in forma triunghiulara, s-a descoperit si pe un craniu gasit in satul Vlasovka, langa orasul Gribanovski, regiunea Voronej, din sud-estul Rusiei. Zona este renumita printre arheologi pentru sutele de movile funerare stravechi, create de popoarele migratoare, in secolele II, III d. Chr.
Mai mult decat atat, aceasta este o regiune a misterelor, dat fiind faptul ca aici traiau, inca din secolul VIII, magi, vrajitori si preoti pagani. Artefactele lor ritualice au fost descoperite si sunt studiate de oamenii de stiinta rusi.
In 1985, aici, in stepa impadurita de pe Don, in timpul lucrarilor arheologice, sub una dintre movilele funerare, cercetatorii au descoperit un labirint cu ramificatii multiple, cu puturi adanci, pereti netezi, multe capcane si fundaturi, special create pentru derutarea sau anihilarea unui intrus.
Descoperirea a creat stupoare. Nu numai ca era primul labirint subteran descoperit in Rusia, dar era unul cu totul aparte, fiind sapat, dupa toate aparentele, de catre un trib de pitici! Inaltimea tunelului era de maximum 1 metru, iar latimea in jur de 80 de centimetri, ceea ce a facut ca cercetarea sa fie deosebit de dificila.
In mod straniu, peretii si podeaua erau atat de bine slefuite, incat pareau ca de sticla. Din loc in loc, in nise special create, s-au gasit faclii care odata fusesera folosite pentru iluminat.
Dar surpriza cea mare a aparut in centrul labirintului, unde s-a descoperit un craniu uman, cu urmele clare ale unei trepanatii in forma de triunghi, cu margini perfect netede. Aceeasi urma de operatie chirurgicala se afla si pe craniul aviatorului Egorov.
Toate descoperirile din tunel dovedeau ca "piticii" subpamanteni ce locuisera acolo detineau cunostinte superioare de medicina, chimie, tehnologie si constructii. Dar ce fel de fiinte erau, de unde proveneau si unde disparusera, ramane un mister pana in ziua de astazi.
Aliosenka - extraterestrul pitic
Povestea extraterestrului Aliosenka, care a tulburat comunitatea oamenilor de stiinta din intreaga lume, a inceput in vara anului 1996, langa orasul Kistim, din regiunea Celiabiansk, din Rusia. Tamara Prosvirina, o batrana singura pe lume, obisnuia adesea sa strabata cimitirul din localitate si sa ingrijeasca mormintele, fara ca cineva sa ii fi cerut acest lucru.
Intr-o noapte, s-a trezit brusc din somn si a simtit dorinta neobisnuita de a merge neintarziat in cimitir. Aproape ca a fugit pana acolo, parca manata de o forta puternica. Imediat ce a intrat printre morminte, a dat cu ochii de cel care o chemase in miez de noapte: un "omulet" ceva mai mare de-o palma, cu ochii mari...
Micuta fiinta cu trasaturi umanoide, de doar 21 de centimetri, scancea induiosator, si miloasa batranica l-a infasat in broboada ei si l-a luat acasa. Convinsa ca numai Dumnezeu i l-ar fi trimis, l-a ingrijit ca pe propriul copil, l-a hranit, leganat si imbaiat.
Il tinea infasat ca pe un nou nascut si spunea tuturor ca il va infia. In curand, tot satul vorbea despre Aliosenka, asa cum il botezase femeia. Oamenii stiau ca batranica o ducea destul de greu, asa ca au inceput sa o viziteze mai des si sa o ajute fiecare cu ce putea, pentru a usura traiul ei si al "copilului".
Conform relatarilor martorilor, Aliosenka nu avea organe genitale si nici ombilic. Capul semana cu o casca si era format din patru placi, tuguiate in varf. Avea ochii imensi, care nu se inchideau niciodata, fara pupile si iris. Privirea lui exprima suferinta. Toti cei care l-au vazut au ramas cu aceeasi impresie: era clar ca biata fiinta se chinuia. In locul urechilor erau doua orificii aproape insesizabile.
Sub un nas usor proeminent, avea o deschizatura mica, pe post de gura, cu doi dinti, care categoric nu fusese conceputa sa primeasca alimente solide. Tocmai de aceea, Tamara nu il hranise decat cu lichide, lapte indulcit cu miere, ceai sau cvas (bautura racoritoare populara la rusi).
Trupul lui era alb laptos, iar articulatiile aveau o structura diferita, ceea ce facea ca mainile si picioarele sa fie mai flexibile decat cele ale oamenilor.
Dupa o perioada, vecinii au observat ca Tamara incepe sa se poarte nu tocmai normal si, in scurt timp, au constatat ca biata batranica se scrantise de-a binelea. S-au gandit ca misterioasa fiinta pe care o adoptase avusese o influenta nefasta asupra ei.
Speriati, oamenii au chemat medicii si Tamara Prosvirina a fost internata intr-un spital de boli psihice. Degeaba a incercat batrana sa spuna cadrelor medicale ca in casa ei a ramas Aliosenka, care trebuie hranit si ca singur va muri.
Medicii au considerat ca povestea este doar o inchipuire si ca pacienta delireaza, iar vecinii au crezut ca odata cu Tamara, fusese luata si ciudata faptura. Asa ca abia dupa cateva saptamani, cand o ruda indepartata a intrat sa aeriseasca locuinta batranei, s-a aflat ca Aliosenka ramasese singur si ca era deja mort si mumificat de-a binelea.
Astfel a ajuns Aliosenka in mainile militiei. Drept marturie stau declaratiile capitanului Evgheni Mokicev, cel care s-a ocupat initial de acest caz socant, si cele ale maiorului Vladimir Bendlin, care a preluat ulterior dosarul. "Cand am vazut prima data mumia, m-a lovit un sentiment extrem de straniu. Cu siguranta, fiinta aceea nu era un avorton, asa cum vorbeau localnicii", afirma maiorul Bendlin.
Pentru a i se putea depista originea, creatura a fost supusa unui examen medical de catre medicul legist din localitate, Stanislav Samoskin. In urma controlului, doctorul a declarat ca fiinta nu era nici de origine umana, nici animala.
De fapt, el a fost primul care a rostit termenul "extraterestru", versiune sustinuta apoi de majoritatea martorilor. S-au realizat atunci mai multe serii de fotografii si un film, iar medicul a prelevat si conservat o mostra din tesutul fiintei. In timp ce ancheta era in curs, cadavrul a disparut in circumstante absolut stranii.
Medicul legist a declarat ca el insusi a predat trupul unor cercetatori care spusesera ca sunt trimisi de la Moscova sa ridice mumia extraterestrului. Insa ulterior s-a constatat ca Aliosenka nu era nici la Moscova. O faptura stranie disparea in conditii la fel de stranii...
Mai multe dovezi, nici un raspuns
Dupa cativa ani, geneticienii rusi care au efectuat mai multe serii de investigatii asupra mostrelor de ADN recoltate din cadavrul fiintei au ajuns la aceeasi concluzie a doctorului Stanislav Samoskin: "Mostrele de ADN nu corespund nici oamenilor, nici maimutelor antropoide".
In 2002, in revista "Flying Saucer Review" (Dezbateri despre OZN-uri) aparea un articol cu imagini incredibile: o mumie a unei fiinte perfect asemanatoare cu "piticul din Kistim". Diferenta era ca aceasta creatura fusese gasita moarta cu 20 de ani in urma, in statul insular Puerto-Rico.
Aproape intotdeauna cand apar astfel de cazuri, oamenii de stiinta evita sa faca declaratii categorice. Totusi, referitor la "dosarul piticilor", s-au emis doua ipoteze.
Prima este teoria conform careia piticii reprezinta o ramura distincta de Homo Sapiens, care s-a separat la inceputul evolutiei. Conform celei de-a doua ipoteze, originea piticilor este nepamanteana, idee sustinuta de ufologi si reprezentantii stiintei alternative.
Adevarul probabil nu se va afla niciodata. Poate pentru ca oamenii de stiinta nu reusesc sa dezlege acest mister sau concluziile lor sunt atat de tulburatoare, incat nu vor fi facute publice prea curand.
Insa aparitia lor frecventa in legendele, basmele si povestile tuturor tarilor, de pe toate continentele, duce cu gandul la ideea ca ei ar exista sau ar fi existat cu adevarat. Descoperirile din ultimele decenii dau nastere unei intrebari inedite: sunt piticii o alta specie umana sau fiinte ce apartin unei alte civilizatii? -
Hobbitii din Indonezia
In Oceanul Indian, intre doua continente, Asia si Australia, de-a lungul Ecuatorului, se insira ca o "salba de smaralde" cea mai mare tara-arhipelag din lume: Indonezia. Pe una din miile de insule, pe Flores, traiau odata niste oameni micuti, cu o infatisare stranie, care vanau elefanti pitici si sobolani giganti. Aceasta relatare pare desprinsa dintr-o poveste pentru copii. In realitate nu este asa.
In anul 2003, o echipa de arheologi anunta cea mai spectaculoasa descoperire antropologica din ultimii ani, care ar putea schimba complet viziunea asupra istoriei evolutiei umane. In timpul sapaturilor din pestera calcaroasa Liang Bua, de pe insula Flores, cercetatorii au gasit scheletul bine conservat al unei fiinte umane, similare ca dimensiuni cu piticii din povesti, de aproximativ 90 de centimetri inaltime.
Stirea a agitat intreaga lume stiintifica, mai ales ca arheologii au scos la iveala scheletele partiale a noua indivizi din aceeasi specie. Piticii, despre care se credea ca traiesc numai in povesti, acum faceau parte din realitate. "Hobbitii" din celebrul film "Stapanul inelelor" au existat cu adevarat pe aceasta insula si au trait in urma cu aproximativ 12.000 de ani.
Descoperirea care ar fi trebuit sa faca lumina nu a facut decat sa adanceasca misterul. Acesti hominizi, denumiti Homo Floresiensis, cu creierul de marimea unui grapefruit si inalti de aproape un metru, au trait pana relativ recent, probabil in paralel cu Homo Sapiens, si au disparut in urma unei catastrofale eruptii vulcanice.
Langa scheletele lor au fost descoperite mai multe unelte din piatra si oasele unor specii de elefanti pigmei, pe care se pare ca "hobbitii" i-ar fi vanat. Studiul acestor ramasite a starnit o controversa stiintifica la nivel international. Unii cercetatori sustin ca Homo Floresiensis nu este decat un Homo Erectus degenerat, liliputanizat, datorita lipsei de hrana de pe insula prea putin incapatoare.
Insa alti savanti afirma ca este o alta specie de oameni, distincta. "Este vorba de hominidul cu cele mai extreme caracteristici descoperite vreodata", declara Robert Foley, profesor doctor in antropologie la Universitatea Cambridge.
Astfel, descoperirea din Flores a aruncat in aer credinta in unicitatea speciei umane pe Terra si a zdruncinat ideea ca piticii exista doar in povesti.
Pestera din Insula Flores
�
Intamplator sau nu, Indonezia este unicul loc din lume in care se spune ca traieste o fiinta similara cu Big Foot, insa de dimensiuni reduse, numita Orang Pendek (in indoneziana - persoana de statura mica) sau Little Foot. Aceasta creatura a fost descrisa ca avand o inaltime intre 80 si 150 de centimetri, bipeda, foarte puternica, acoperita cu par.
Prezenta acestor fiinte in insula Sumatra, din vestul Indoneziei, a fost confirmata, in special in ultimul secol, atat de localnici, cat si de colonistii europeni. Mai nou, aceasta teorie a atras si atentia oamenilor de stiinta.
Astfel, din anii '90, a fost demarat proiectul "Orang Pendek", in cadrul caruia antropologii britanici Debbie Martyr si Jeremy Holden incearca sa descopere urme ale existentei piticilor.
Amandoi afirma ca ar fi vazut personal aceste fiinte enigmatice, insa pana acum relatarile lor nu sunt sustinute de dovezi.
Oare intre Orang Pendek si Homo Floresiensis exista o legatura? Este posibil ca cel din urma sa fi fugit din calea cumplitei eruptii vulcanice si sa se fi retras in adancul junglei indoneziene, supravietuind astfel pana in zilele noastre?
Pigmei sau... pitici?
Descoperirile din Indonezia nu au fost insa singulare. In provincia turca Cappadocia, arheologii au gasit un intreg oras subteran, organizat pe 20 de nivele, interconectate printr-un sistem extins de pasaje, cu puturi de aerisire, cu vetre de foc pentru incalzire si sonde pentru stocarea apei.
Straniu este ca aceste camere si tuneluri sunt atat de mici si inguste, ca numai un copil s-ar putea descurca prin ele cu usurinta. Desi nu au descoperit inca ramasitele locuitorilor orasului subpamantean, oamenii de stiinta sustin ca populatia acestuia ar fi avut cel mult un metru si jumatate.
Cu alte cuvinte, erau pitici ce traiau izolati de oameni, lucru demonstrat prin faptul ca adapostul lor era camuflat in asa fel incat nu putea fi vazut de la suprafata. Dar de ce se ascundeau ramane un mister.
Cea mai plauzibila teorie ar fi aceea ca poporul subpamantean s-ar fi aparat astfel de oamenii de la suprafata, mult mai puternici decat el. Cercetarile arheologice din ultimele decenii au demonstrat faptul ca asemenea constructii subterane se gasesc in mai multe colturi ale lumii.
Arheologi excavand schelete de Homo Floresiensis
�
Termenul "pigmeu" este de origine greaca si semnifica o unitate de masura a lungimii, de la cot la degete. In mitologia greceasca, pigmeii erau un trib de pitici, descris si de Homer, despre care se spune ca ar fi trait in India si in sudul Etiopiei de astazi.
Conform cercetatorilor, pe Terra exista triburi de pigmei inca necunoscute, cele mai multe in Africa, Australia si Oceania. De-a lungul anilor, au existat mai multe relatari ale oamenilor de stiinta, in care se povestea despre intalniri stranii cu oameni micuti.
In 1958, exploratorul australian Steve Hanter a povestit intr-o conferinta de presa tinuta la Naypyidaw, capitala Birmaniei, despre experienta sa neobisnuita traita cu doua saptamani in urma. Se afla in apropierea localitatii Putao, la granita dintre China si Birmania, cand a observat cateva maimute de dimensiuni mici, care, zarindu-l, s-au furisat cu agilitate in desisul padurii.
Intrigat, Hanter a incercat sa le urmareasca, dar asupra lui, din toate partile, a inceput sa cada o ploaie de sulite mici si ascutite. Ochelarii i s-au spart si exploratorul a cazut la pamant, ranindu-se la maini si picioare. In acel moment, atacul s-a oprit si Hanter a reusit sa culeaga de pe jos, drept trofeu, mai multe sulite cu varfuri din piatra, care ulterior i-au servit drept dovada.
Conform spuselor sale, atacatorii nu erau maimute, cum crezuse initial, ci niste fiinte stranii, cu o statura in jur de 30 de centimetri, inteligente si foarte agile. Surprinzator, micile creaturi aveau legate, in jurul coapselor, niste fasii ce pareau din piele de animal, pentru a le acoperi organele sexuale.
Prizonier in Liliputania
Si mai fantastica pare experienta pilotului sovietic Vasilii Egorov, desprinsa parca din povestirea lui Jonathan Swift, "Gulliver in tara piticilor". In august 1945, in timpul ostilitatilor declansate de armata sovietica impotriva Imperiului Japonez, avionul de vanatoare pilotat de Vasilii Egorov a fost doborat de catre fortele antiaeriene nipone, pe teritoriul Manciuriei. Locotenentul Egorov a reusit sa se catapulteze la timp din aparatul in flacari, parasutandu-se intr-o dumbrava.
Scheletul din insula Flores
�
Conform spuselor sale ulterioare, s-a trezit cu sentimentul ciudat ca mainile si picioarele nu-l mai asculta. Ridicandu-si capul, si-a vazut corpul infasurat cu o banda transparenta, lata de un deget, de parca ar fi fost invaluit in plasa unui paianjen urias. Se afla, cu siguranta, intr-o pestera sau intr-o temnita subterana, caci nu se zarea nici macar o raza de soare.
In jurul sau erau mai multe faclii si, in lumina lor, ofiterul sovietic a inceput sa intrezareasca cum, de dupa pietre, isi fac aparitia niste fiinte micute, parca niste maimutele. Doar ca erau imbracate, si in maini tineau un fel de sabii. Inaltimea lor nu depasea 45 de centimetri. "Ce fel de oameni pot fi acestia?", s-a intrebat Vasilii Egorov.
S-a straduit sa se ridice, pentru a incerca sa le explice ca nu are deloc intentii rele si ca ar trebui sa fie eliberat. Insa in cateva clipe, capul i-a devenit foarte greu si pilotul a cazut din nou intr-o stare de letargie, in care nu stie cat timp a ramas. Dupa o perioada, aviatorul Egorov a aparut, in mod straniu, iarasi la suprafata pamantului.
�
Dupa mai multe verificari, armata a confirmat spusele ofiterului. Intr-adevar, acesta era pilotul Vasilii Egorov, insa el fusese declarat disparut in misiune si chiar decorat post-mortem. Iar povestea aviatorului despre "piticii" care l-au tinut ostatic si despre tunelul subpamantean era de necrezut.
Medicii au stabilit ca probabil in urma accidentului aviatic pilotul suferise leziuni craniene care i-au produs pierderi de memorie si halucinatii. O ipoteza plauzibila, intr-adevar, numai ca din momentul cand se prabusise si pana a fost descoperit, trecusera 14 ani!
Pentru ca ofiterul se plangea in continuare de dureri cumplite de cap, i s-a facut o radiografie craniana. Doctorii au constatat uimiti ca in partea occipitala a craniului pacientul prezenta urmele unei trepanatii. Cicatricea, in forma de triunghi, avea marginile foarte netede, semn ca aceasta nu provenea de la o lovitura, ci categoric fusese lasata de incizia unui bisturiu.
Labirintul piticilor
Tot o astfel de deschidere in oasele capului, in forma triunghiulara, s-a descoperit si pe un craniu gasit in satul Vlasovka, langa orasul Gribanovski, regiunea Voronej, din sud-estul Rusiei. Zona este renumita printre arheologi pentru sutele de movile funerare stravechi, create de popoarele migratoare, in secolele II, III d. Chr.
Mai mult decat atat, aceasta este o regiune a misterelor, dat fiind faptul ca aici traiau, inca din secolul VIII, magi, vrajitori si preoti pagani. Artefactele lor ritualice au fost descoperite si sunt studiate de oamenii de stiinta rusi.
Pilotul Vasilii Egorov
�
Descoperirea a creat stupoare. Nu numai ca era primul labirint subteran descoperit in Rusia, dar era unul cu totul aparte, fiind sapat, dupa toate aparentele, de catre un trib de pitici! Inaltimea tunelului era de maximum 1 metru, iar latimea in jur de 80 de centimetri, ceea ce a facut ca cercetarea sa fie deosebit de dificila.
In mod straniu, peretii si podeaua erau atat de bine slefuite, incat pareau ca de sticla. Din loc in loc, in nise special create, s-au gasit faclii care odata fusesera folosite pentru iluminat.
Dar surpriza cea mare a aparut in centrul labirintului, unde s-a descoperit un craniu uman, cu urmele clare ale unei trepanatii in forma de triunghi, cu margini perfect netede. Aceeasi urma de operatie chirurgicala se afla si pe craniul aviatorului Egorov.
Toate descoperirile din tunel dovedeau ca "piticii" subpamanteni ce locuisera acolo detineau cunostinte superioare de medicina, chimie, tehnologie si constructii. Dar ce fel de fiinte erau, de unde proveneau si unde disparusera, ramane un mister pana in ziua de astazi.
Aliosenka - extraterestrul pitic
Povestea extraterestrului Aliosenka, care a tulburat comunitatea oamenilor de stiinta din intreaga lume, a inceput in vara anului 1996, langa orasul Kistim, din regiunea Celiabiansk, din Rusia. Tamara Prosvirina, o batrana singura pe lume, obisnuia adesea sa strabata cimitirul din localitate si sa ingrijeasca mormintele, fara ca cineva sa ii fi cerut acest lucru.
Intr-o noapte, s-a trezit brusc din somn si a simtit dorinta neobisnuita de a merge neintarziat in cimitir. Aproape ca a fugit pana acolo, parca manata de o forta puternica. Imediat ce a intrat printre morminte, a dat cu ochii de cel care o chemase in miez de noapte: un "omulet" ceva mai mare de-o palma, cu ochii mari...
Micuta fiinta cu trasaturi umanoide, de doar 21 de centimetri, scancea induiosator, si miloasa batranica l-a infasat in broboada ei si l-a luat acasa. Convinsa ca numai Dumnezeu i l-ar fi trimis, l-a ingrijit ca pe propriul copil, l-a hranit, leganat si imbaiat.
Il tinea infasat ca pe un nou nascut si spunea tuturor ca il va infia. In curand, tot satul vorbea despre Aliosenka, asa cum il botezase femeia. Oamenii stiau ca batranica o ducea destul de greu, asa ca au inceput sa o viziteze mai des si sa o ajute fiecare cu ce putea, pentru a usura traiul ei si al "copilului".
Conform relatarilor martorilor, Aliosenka nu avea organe genitale si nici ombilic. Capul semana cu o casca si era format din patru placi, tuguiate in varf. Avea ochii imensi, care nu se inchideau niciodata, fara pupile si iris. Privirea lui exprima suferinta. Toti cei care l-au vazut au ramas cu aceeasi impresie: era clar ca biata fiinta se chinuia. In locul urechilor erau doua orificii aproape insesizabile.
Sub un nas usor proeminent, avea o deschizatura mica, pe post de gura, cu doi dinti, care categoric nu fusese conceputa sa primeasca alimente solide. Tocmai de aceea, Tamara nu il hranise decat cu lichide, lapte indulcit cu miere, ceai sau cvas (bautura racoritoare populara la rusi).
Trupul lui era alb laptos, iar articulatiile aveau o structura diferita, ceea ce facea ca mainile si picioarele sa fie mai flexibile decat cele ale oamenilor.
Dupa o perioada, vecinii au observat ca Tamara incepe sa se poarte nu tocmai normal si, in scurt timp, au constatat ca biata batranica se scrantise de-a binelea. S-au gandit ca misterioasa fiinta pe care o adoptase avusese o influenta nefasta asupra ei.
Speriati, oamenii au chemat medicii si Tamara Prosvirina a fost internata intr-un spital de boli psihice. Degeaba a incercat batrana sa spuna cadrelor medicale ca in casa ei a ramas Aliosenka, care trebuie hranit si ca singur va muri.
Medicii au considerat ca povestea este doar o inchipuire si ca pacienta delireaza, iar vecinii au crezut ca odata cu Tamara, fusese luata si ciudata faptura. Asa ca abia dupa cateva saptamani, cand o ruda indepartata a intrat sa aeriseasca locuinta batranei, s-a aflat ca Aliosenka ramasese singur si ca era deja mort si mumificat de-a binelea.
Astfel a ajuns Aliosenka in mainile militiei. Drept marturie stau declaratiile capitanului Evgheni Mokicev, cel care s-a ocupat initial de acest caz socant, si cele ale maiorului Vladimir Bendlin, care a preluat ulterior dosarul. "Cand am vazut prima data mumia, m-a lovit un sentiment extrem de straniu. Cu siguranta, fiinta aceea nu era un avorton, asa cum vorbeau localnicii", afirma maiorul Bendlin.
Pentru a i se putea depista originea, creatura a fost supusa unui examen medical de catre medicul legist din localitate, Stanislav Samoskin. In urma controlului, doctorul a declarat ca fiinta nu era nici de origine umana, nici animala.
De fapt, el a fost primul care a rostit termenul "extraterestru", versiune sustinuta apoi de majoritatea martorilor. S-au realizat atunci mai multe serii de fotografii si un film, iar medicul a prelevat si conservat o mostra din tesutul fiintei. In timp ce ancheta era in curs, cadavrul a disparut in circumstante absolut stranii.
Medicul legist a declarat ca el insusi a predat trupul unor cercetatori care spusesera ca sunt trimisi de la Moscova sa ridice mumia extraterestrului. Insa ulterior s-a constatat ca Aliosenka nu era nici la Moscova. O faptura stranie disparea in conditii la fel de stranii...
Mai multe dovezi, nici un raspuns
Galerie in Cappadocia
�
In 2002, in revista "Flying Saucer Review" (Dezbateri despre OZN-uri) aparea un articol cu imagini incredibile: o mumie a unei fiinte perfect asemanatoare cu "piticul din Kistim". Diferenta era ca aceasta creatura fusese gasita moarta cu 20 de ani in urma, in statul insular Puerto-Rico.
Aproape intotdeauna cand apar astfel de cazuri, oamenii de stiinta evita sa faca declaratii categorice. Totusi, referitor la "dosarul piticilor", s-au emis doua ipoteze.
Prima este teoria conform careia piticii reprezinta o ramura distincta de Homo Sapiens, care s-a separat la inceputul evolutiei. Conform celei de-a doua ipoteze, originea piticilor este nepamanteana, idee sustinuta de ufologi si reprezentantii stiintei alternative.
Adevarul probabil nu se va afla niciodata. Poate pentru ca oamenii de stiinta nu reusesc sa dezlege acest mister sau concluziile lor sunt atat de tulburatoare, incat nu vor fi facute publice prea curand.
0 comments:
Post a Comment