* Istoria unui blestem *
Spaima copiilor
"Era duminica, o zi frumoasa de iunie. Aveam numai sase anisori, dar tin minte ziua aia, de parca a fost ieri".
Paseste vartos, ocolind in salturi mari mlastinile care impanzesc drumul satului. Un nor urias atarna deasupra noastra ca un balaur. Totul e atat de mohorat, ca parca niciodata coltul asta de lume n-ar fi fost mangaiat de razele soarelui. Desi e primavara, un vant rece ca gheata imi biciuie incontinuu fruntea, suierand parca din toate directiile. In jur, nici tipenie, iar casele, unele gata sa cada, par de mult parasite.
"Candva, a fost o mandrete de sat. Acu', nu-i decat ist orie. Toti oamenii au plecat sa munceasca afara. Si nici ca se mai intorc vreodata p-aci".
Mos Simion zambeste amar. Rupe dintr-un copac o surcica si-apoi isi curata cu ea noroiul de pe bocanci. Are 90 de ani, dar privirea lui e inca vioaie si uneori apriga. Poarta o barba lunga si alba ca spuma laptelui, ca orice lipovean sadea. S-a nascut aici, pe malul Dunarii, la Carcaliu, in vremuri bune pentru sat, cand oamenii, fie ei rusi, lipoveni sau romani, erau multumiti cu ce-aveau.
"Era o voiosie fara seaman. Tin minte ca tot satul era plin de livezi, iar noi ne cocotam toata ziua prin copaci, dupa fructe. Nu-mi lipsea aproape nimic si asa cred ca era prin toate casele. Numai trantorii ce se mai plangeau de saracie".
Arunca din mana surcica, stergandu-si apoi talpile pe un petic de iarba. Cateva picaturi mari, de ploaie, se-aud pleoscaind prin baltoace. Mos Simion ridica privirea zambitoare spre cer, lasandu-si chipul in bataia stropilor. "Uf! Uite ca n-am scapat! Da' las', ca-i doar o naravie usoara. Se scutura oleaca norul ala, ca prea se uita la noi suparat".
Isi sterge fruntea cu maneca toalei si-apoi imi arata undeva, peste drum, o casa mare, darapanata, cu obloanele trase. "Acolo era sediul Jandarmeriei. Valeu, ce freamat era pe strazile astea! Tin minte, parca a fost ieri. Ca n-a fost decat o singura poveste care mi-a infricosat copilaria. Si aia a fost povestea lui Terente. Ori Tirosca, cum ii spuneau oamenii nostri din sat. Auzeam despre el numai povesti de groaza.
Ca umbla noaptea si omoara pe cine intalneste in cale, ca rapeste femei si copii, ca si-ar fi inecat propriul copil in Dunare, ca impusca jandarmi. Ce mai, tot satul era ingrozit de ispravile lui. Iar eu simteam din plin toata teroarea asta. Din cauza lui, de cum se lasa putin seara, tata ne chema in casa si apoi fereca toate usile si ferestrele, de nu mai razbea nici musca sa intre.
Iar treaba asta, ca ne chema mereu de la joaca, nu prea ne convenea. De-aia, ziua aia de duminica a fost si pentru noi, copiii din sat, o adevarata binefacere. Stiu ca era dimineata tare, abia mijeau primii zori, cand m-au trezit clopotele de la biserica. M-am uitat speriat pe fereastra si-am vazut in drum buluc mare de oameni mergand spre primarie.
Am iesit iute la poarta si-atunci tata m-a luat in brate si mi-a spus rasufland parca usurat: "Gata, l-au prins pe Tirosca!". 
Clopotele au batut cam o jumatate de ora si vestea asta s-a dus numaidecat in tot satul, ca in cateva minute tot poporul era in fata Jandarmeriei, asteptand sa-l vada pe Terente, cel mai mare si mai cautat bandit din istoria Romaniei. Cand s-a luminat oleaca, l-au scos chiar acolo, langa poarta aia ruginita.
Era intins pe o targa, cu capul infasurat intr-o carpa alba, patata de sange. Avea falca dreapta impuscata si abia mai misca. Zacea asa, cu ochii deschisi, gemand de durere. Tin minte ca seful de post l-a pus pe-un copil de vreo zece ani, Siferie parca-l chema, sa-l apere de muste cu un servet, ca-i tot roiau pe la rana.
Mai tarziu, l-am vazut si pe parintele Filip, preotul satului. Il stiam bine, ca tata era diacon de-al lui. S-a apropiat de bandit, i-a zis ceva urat, l-a lovit peste umar cu cizma si-apoi l-a scuipat drept in fata. Abia dupa cativa ani am aflat si eu de ce-a facut preotul nostru toate astea. O sa-ti povestesc mai incolo, cand o sa-ti zic de toate grozaviile lui Terente.
Cum ziceam, dupa ce-a dat popa in el cu cizma, au iesit cativa jandarmi, au luat targa pe sus si l-au dus inauntru, ca venise o doctorita de la Macin sa-l consulte. Si-uite asa, incepand din ziua aia, copilaria mea a fost mai fericita, pentru ca de-acum puteam si eu sa ma joc pe-afara noaptea, pana tarziu".
Ploaia s-a domolit repede, doar cativa stropi se mai aud lipaind razlet peste tabla acoperisurilor. Mos Simion pare mai vioi ca oricand. Merge inaintea mea, sarind ca un voinic peste uriase baltoace.
Cat vezi cu ochii, nici o vietate. Doar noi doi, in mijlocul unui sat, parca de mult parasit. "Mergem sa-ti arat casa in care s-a nascut si a copilarit. Acu' e doar o cocioaba si-o curte plina cu balarii. Dar trebuie s-o vezi. De acolo incepe toata povestea asta care a ingrozit lumea intreaga".
Dezlantuirea
Vasile Stefan, poreclit Terente sau Tirosca, s-a nascut aici, in satul Carcaliu, din judetul Tulcea, in anul 1895. Lumea il stia de lipovean neaos, dar mos Simion nu e de aceeasi parere. "Eu m-am interesat acu vreo 20 de ani, am cautat si prin acte si am aflat ca maica-sa, Varvara, era tiganca, iar taica-sau mongol, si nicidecum slav. Nu stiu exact cum s-au aciuat ei pe-aci.
Taica-sau, care era carciumar in Carcaliu, avea ochii asa, piezisi, adica oblici, ca la tatari. Si era rau, valeu, toti copiii il stiau de frica. Aveau o vie si niste pomi fructiferi si noi, copiii, mai furam cate-un strugure, un mar, o para. Dar era vai si-amar daca punea taica-sau mana pe tine. Pe cativa i-a cotonogit, de s-au dus parintii lor sa faca plangere la politie. Asa ca Tirosca nu era deloc lipovean de-al nostru, ca un lipovean adevarat nu e in stare de asemenea nenorociri".
Terente a mai avut trei frati si doua surori. Dupa doar sapte clase, desi invata bine, taica-sau a decis sa-l retraga de la scoala, silindu-l sa munceasca pe langa casa sau sa mearga la pescuit. Asa se face ca, in doar cativa ani, Terente a devenit un foarte dibaci lacatus, strungar, pescar si navigator, ajungand capitan de slep la numai 18 ani. Pe deasupra, era un flacau chipes, brunet, cu ochii verzi-maronii, iar asta i-a adus faima mare in randul fetelor frumoase din sat, care-si asteptau petitorii.
El a ales sa se insoare, cand nici nu implinise 20 de ani, cu Ustinia Calistrat, o fata cuminte si frumoasa, fiica unui consilier comunal din Carcaliu, cu care a avut patru copii. La aproape un an dupa nunta, in 1916, a fost luat in armata, la Regimentul 38 Infanterie din Braila, participand la cateva lupte din primul razboi mondial. Dupa cativa ani, intors acasa, isi reia functia de capitan de slep, apoi ajunge atman, adica sef de echipa pescareasca.
Intr-o imprejurare nenorocita, ramasa insa necunoscuta, doi dintre copiii lui mor inecati in Dunare, trupurile lor nefiind gasite niciodata. La scurt timp, ii moare si sotia, Ustinia, bolnava de ciuma, iar dupa doar cateva zile, ii pier si ceilalti doi copii, molipsiti de-aceeasi molima.
A fost jale mare atunci in sat, iar pentru un tanar de nici 25 de ani, o asemenea avalansa de nenorociri poate dezlantui o nebunie devastatoare. A fost poate momentul in care mintea lui a clacat definitiv, refuzand cu inversunare sa mai creada in orice valoare morala.
S-a apucat zdravan de bautura, luandu-l ca fidel tovaras de pahar pe un oarecare Achim Parfenie, un tata nefericit a trei fete inca nemaritate. Zaceau amandoi in crasma, cat era ziua de lunga, iar noaptea, umblau razna prin sat, pusi pe scandal, pana cand adormeau beti crita pe unde apucau. Parfenie era si el tare necajit, pentru ca fata lui cea mica, Arina Avdotia, care era si cea mai frumoasa dintre surori, se indragostise lulea de un armator grec, pe care el nu-l voia de mire nici in ruptul capului.
Dar dupa mai multe zile si nopti de pomina, petrecute alaturi de Tirosca, nefericitului tata i-a incoltit brusc gandul ca singura solutie ar fi sa-si marite fata cu de-a sila, tocmai cu tovarasul lui de birt.
Zis si facut. Numai ca sora cea mare, Rahila, care era la randu-i indragostita in mare taina de Tirosca, nu prea dormea linistita, cu gandul ca alesul inimii ei ii va fi peste putina vreme cumnat. Si-atunci, cu mintea ei cea vicleana, ticlui numaidecat un plan dracesc, aranjand o intalnire nocturna, intre sora ei cea mica si fostul ei iubit, grecul armator.
Si tocmai cand cei doi se sarutau mai cu foc in gradina din spatele casei, trecu pe-acolo, ca din intamplare, viitorul mire, Tirosca. Negru de suparare, fara nici o vorba sau sfiala, si-a scos imediat cutitul de la brau, varandu-l cu putere in pantecul fetei. A urmat zarva mare in tot satul. Arina Avdotia a fost dusa urgent la spital, in Braila, unde abia a putut fi salvata in ultimul moment.
Pe Terente l-au prins abia spre dimineata, dupa o noapte de urmariri si zeci de focuri de arma. A fost incarcerat, dar dupa doar cateva zile, a reusit sa evadeze din arestul politiei, cu complicitatea unui gardian tanar, sedus de fapta inculpatului. A doua zi, toate ziarele locale vuiau:
"Editie speciala! A evadat Terente!", " Terente! Senzatii violente!". Era pentru prima oara cand presa pomenea numele asta. Un nume care in scurt timp avea sa starneasca o cumplita spaima si obsesie nationala.
Inceputul terorii
Dincolo de gard, cateva ramuri putrezite dintr-o vita de vie paraie la orice boare de vant. O casa lunga cat un vagon, cu acoperisul intr-o rana si carton la ferestre, sta gata sa cada. De peste zece ani, nimeni n-a mai deschis poarta sa intre aici. Prin sat, se vorbeste ca ar fi un loc bantuit, un cuib colcaind de blesteme. Aici s-a nascut si a copilarit Terente.
"De cate ori treceam pe langa casa asta, mi se punea asa, ca un nod in stomac. Aici era pentru noi vizuina omului negru, a diavolului. Uite, si-acum parca ma trec fiori". Mos Simion zambeste sfios, plimbandu-si degetele prin barba.
Apoi se inchina si duce mana sa traga ivarul portii, baiguind parca o rugaciune usoara. Zavorul insa nu se clinteste, la capatul lui atarna un lacat greu, plin de rugina.
"Banuiam eu ca e incuiat. De ani de zile e parasit locul. Tiu minte ca aici era mereu pazit de jandarmi. Sa nu care cumva sa apara Terente, dupa ce-a evadat. Ca a fost zarva mare in tot judetul. Si totusi, a reusit neispravitul sa stea ascuns ani de zile. Ca nimeni nu cunostea mai bine ca el baltile astea din jur. Iar ticalosiile lui au inceput chiar atunci, imediat dupa ce-a evadat".
S-a ascuns pe insula Fundu Mare, un loc pierdut prin labirintul de canale din Balta Brailei. Si-a luat langa el cativa partasi, si ei aprigi dusmani ai randuielilor lumii. Pentru a putea supravietui, purced la primele jafuri. Pentru inceput, sparg un post de jandarmi si fura munitie si cateva arme. Apoi talharesc lotcile pescarilor, iar ceva mai tarziu, trec la actiuni mai serioase, atacand vasele cu marfuri de pe Dunare.
Usor, usor, prind curaj si fac primele incursiuni in satul lor, Carcaliu. Din captura lor de prisos, fac daruri consistente oamenilor nevoiasi si vadanelor tinere, castigandu-le increderea ori cucerindu-le inimile. Terente se indragosteste vartos de Mistrania Timoftei, o frumoasa vaduva, la care innopteaza tot mai des, insa in mare taina.
In noaptea de Sfantul Ion, anul 1924, o viziteaza din nou, dar o surprinde in casa cu plutonierul Ioan Grigoruscuta, seful postului de jandarmi din comuna. Nu poate indura o asa batjocura. Scoate arma si isi impusca rivalul in stomac. Dupa aproape o ora, plutonierul moare in chinuri groaznice.
Terente fuge pe insula lui si timp de cateva luni nu mai calca prin sat. Sunt mobilizati sute de jandarmi si chiar unitati ale Ministerului de Razboi. In zadar, Terente nu-i de gasit. Ba mai mult, jafurile din zona se intetesc. Intr-o noapte senina de mai, cativa oameni din comuna Cerna, care mergeau cu caruta spre Macin, aud focuri de arma si vad mai apoi iesind din padure trei indivizi calare.
Veneau chiar spre ei, cu armele intinse, somandu-i sa opreasca. Speriati, satenii dau bice cailor, pornind mai departe intr-o goana nebuna. Banditii trag in urma lor fara mila, omorandu-l pe Chivu Topalu si ranindu-l grav pe Radu Serban.
Mai spre ziua, aceiasi trei indivizi calare ataca trasura unui negustor din Braila, care mergea spre Macin, jefuindu-l de 300.000 de lei. Dupa doua zile, in ziarele dobrogene apar marturiile victimelor si primele concluzii ale anchetei. "Jandarmeria, facand cercetari, a stabilit ca banditii sunt Stefan Terente, T. I. Petrof si Simion Sikiri".
Spre sfarsitul lunii, aproape de primii zori, doua copile frumoase, Oana Stanga, din comuna Galbenu, si Maria Oancea, din comuna Jijia, judetul Tulcea, pleaca insotite de parinti cu o barca spre Braila, pentru a face cumparaturi. Pe la jumatatea traseului, le iese in cale o lotca cu trei indivizi inarmati, care le cer parintilor banii si-apoi le someaza pe fete sa urce in lotca lor. In zadar cad sarmanii parinti in genunchi,
implorandu-i ingroziti sa le lase fetele in pace. Banditii tarasc copilele paralizate de spaima in barca si-apoi dispar in aburul diminetii. Dupa trei zile de chin si batjocura, fetele sunt eliberate la bordul unei salupe care naviga spre Macin. Apar apoi in ziare primele relatari si concluzii.
"Nefericitele victime au descris tratamentul salbatic ce li s-a aplicat in ascunzatoarea banditilor din padurea din Balta, unde au fost duse si tinute trei zile si batjocorite in chip bestial. Politia din Macin a inceput cercetarile. Din informatiile culese s-a stabilit ca piratii nu sunt decat vestitul bandit Terennski si tovarasii sai care terorizeaza baltile".
Toate povestile astea ingrozitoare pun in mare incurcatura autoritatile statului, ridicol de neputincioase in fata unui singur om. Apar tot mai multe reactii de revolta, iar institutiile militare isi intetesc actiunile, mobilizand sute de oameni inarmati in cautarea banditilor. Terente stia toate astea, era la curent cu tot ce se intampla, primea zilnic ziare din Braila sau Tulcea, avea informatori peste tot.
Ba chiar calatorea prin Braila, deghizat in fel si chip, luand masa la restaurante cu faima, uneori in compania unor prostituate de lux pe care apoi le exila cateva zile pe insula lui. Vestea ca potera si-ar indarji cautarile nu-l impresioneaza prea tare. Numarul ciracilor lui creste vertiginos, starnindu-i si mai mult indrazneala.
In noaptea de 13 iunie 1924, banda lui Terente da navala in satul Carcaliu, tragand rafale de arma in toate directiile. Trezit din somn de urletele ingrozite ale satenilor, plutonierul Vasile Bursuc, seful postului de jandarmi, iese in drum, mobilizandu-si oamenii pentru lupta.
Urmeaza momente descrise de presa vremii ca adevarate scene de razboi. "Mai multe pravalii au fost sparte, iar cetele banditilor operau tragand focuri si uzand chiar de pusti cu repetitie. Jandarmii deschisera la randu-le focul.
Talharii se aparau cu indarjire, ascunsi prin curtile caselor. Ciomegile si tipetele erau in fierbere. Satenii se luptau de zor si dansii, caci tot satul se sculase din somn. Dand ordine si inaintand mereu, plutonierul Vasile Bursuc a ramas la un moment dat descoperit si a fost atins grav de unul din gloantele banditilor.
La tipetele plutonierului ranit, a sarit locuitorul Andrei Cozman Cuzino, dar banditii tabarara asupra lui si curagiosul aparator fu victima propriului sau eroism. Scaldat in sange, el cazu mort pe loc". A fost un adevarat macel. Un mort, doi raniti grav, un magazin devastat, sediile primariei si-al jandarmeriei distruse.
Dupa ce-au furat tot ce-au putut, talharii s-au facut nevazuti, lasand in urma un sat fumegand si sute de oameni ingroziti. Nici unul dintre ei nu a fost ranit. A urmat o ancheta minutioasa, iar la fila 207 a dosarului de cercetare, apare o telegrama a Judecatorului de Instructie in care, printre altele, se mentioneaza:
"Dupa acest jaf, nici un localnic nu s-a plans Politiei, unii chiar sprijinindu-l pe Terente sa dea lovitura". Spaima in fata acestui om paralizase intreaga comunitate. Orice barfa sau zvon ajungea numaidecat la urechile lui. Nimeni nu indraznea sa-l vorbeasca vreodata de rau ori sa-i jigneasca familia.
"Imi povesteau ai mei ca nici primarul sau preotul nu erau asa respectati cum erau parintii sau fratii lui Terente. Cu toate astea, stiu ca celor din familie nu le-a fost deloc bine. Pe langa faptul ca erau tot timpul maltratati de jandarmi, le era rusine de oameni. Si teama, le era foarte teama. Se gandeau ca atunci cand o sa-l prinda, o sa-i linseze si pe ei oamenii".
Incepe din nou sa ploua marunt. Mos Simion isi ridica gulerul peste gat si imi arata cu mana spre casa vecina. "Uite, acolo sta o nepoata de-a lui. Adica maica-sa a fost sora lui Terente. Nu prea aude, dar poate ne-om intelege oleaca cu ea".
"In ghearele lui Terente"
O cheama Ihima Grigorie si are 82 de ani. Sade pe un pat inalt, intr-o odaie stramta, ca o bucatarie de vara. Nu iese de-acolo cu lunile. Acolo mananca, gateste, doarme sau se uita la televizor. Nu aude aproape deloc.
Tine un aparat la ureche, dar il foloseste rar, ca sa nu-i consume bateria. Se gasesc greu, doar la Braila, si n-are cine sa-i cumpere. Are o fata in Italia si alta la marginea satului. Amandoua o viziteaza la fel de rar. Despre ispravile unchiului Tirosca nu prea are chef sa vorbeasca.
Prefera sa ne povesteasca despre vecinii care i-au furat toate acareturile din curte. In spatele ei, pe perete, atarna mai multe tablouri. Parintii, copiii, nepotii. Tatal ei poarta la piept cateva decoratii. Le avea din al doilea razboi. Langa el, mama zambeste cu o mandrie discreta. Chipul ei seamana vadit cu cel al lui Terente. Aceiasi ochi, acelasi nas, aceleasi sprancene.
"A patimit mult saracuta de pe urma lui. In 1924 a fost arestata, impreuna cu parintii, adica cu bunicii mei. Au acuzat-o mereu ca nu vrea sa spuna unde sta ascuns frate-sau. De parca ea avea cum sa stie. Ca nici dracu, Doamne iarta-ma, nu stia". Despre unchiul ei povesteste cu oarecare simpatie. Lumea exagereaza, ispravile lui nu sunt decat asa, ca niste ghidusii de copil rasfatat.
"Lumea din sat il iubea, ca era marinimos tare si dadea alora mai saraci de mancare. In plus, femeile erau innebunite dupa el, ca toate stiau ce barbatie avea. E adevarat, a facut si unele abuzuri, ca nu se putea stapani. Poate cea mai strasnica a fost aia cu rapirea de la Corotisca. A cam facut-o de oaie atunci si de-acolo, pesemne, i s-a cam tras si sfarsitul".
Era 13 iulie 1924, o seara calduroasa, cand toata protipendada Brailei iesea cu salupa pe Dunare. Asta, in ciuda zvonurilor tot mai staruitoare cum ca Terente sta la panda cu banda lui, asteptand momentul prielnic sa atace din nou. Presa uzase cam tare subiectul, ajungand sa fie tratat ca un fel de cancan ieftin si uneori distractiv.
Se vorbea tot mai des despre virilitatea deosebita a banditului, aparusera sumedenie de bancuri, legende amoroase si chiar produse intime de dama, toate purtand marca "Terente". In conditiile astea, nimeni nu prea mai lua in serios avertismentele autoritatilor sau anunturile alarmiste din presa.
In seara cu pricina, in jurul orelor 8.30, patru tineri frumosi se intorceau cu barca spre Braila, venind de la Ghecet: Mihail Herscovici, impreuna cu sora lui, Netty, in varsta de 16 ani, o prietena de-a ei, Maria Sylvia Cernescu, de 17 ani, si junele Reiss, functionar comercial la o banca. Barca plutea pe langa malul drept al Dunarii, pe sub salcii, in timp ce tinerii cantau bucurosi si sedusi de priveliste.
La un moment dat, in dreptul punctului Corotisca, le iese in cale o namila de om cu pusca la ochi. Ii someaza sa se opreasca si-apoi se-apropie cu lotca de barca lor. Nu mai era nici o indoiala, namila aia de om era chiar Terente. Le ordona tinerilor sa se dezbrace la piele si sa ii dea hainele cu tot ce au prin buzunare.
Apoi striga la Sylvia Cernescu sa treaca in lotca lui. Fata izbucneste in plans, implinind ingrozita porunca. Cealalta fata il implora cu lacrimi in ochi sa-i crute prietena.
Iritat parca de-atatea rugaminti, Terente ii ordona si ei sa treaca acolo, langa el. Lotca dispare apoi printre salcii, sub privirile incremenite de spaima ale tinerilor. Dupa ce se dezmeticesc, cei doi se intorc degraba la Ghecet si raporteaza granicerilor toata tarasenia. Cativa soldati inarmati pana-n dinti pornesc pe urmele banditului, cautandu-l zadarnic, pana spre dimineata.
A doua zi, ziarele anunta stabilirea unei recompense de 200.000 de lei pentru prinderea lui Terente, viu sau mort. Se instituie alarma de grad zero, intreaga zona fiind inconjurata de trupe armate. Incep sute de perchezitii, zeci de arestari si anchete impotriva celor suspectati de complicitate sau tainuire a unor informatii legate de infractor.
Numerosi comisari ai Sigurantei impanzesc orasele si satele din zona, incercand sa afle date care ar putea duce la prinderea banditului si eliberarea celor doua tinere. Toate astea sunt in zadar. Terente, ajutat de propria lui retea de informatori si spioni fideli, e intotdeauna cu un pas inaintea autoritatilor. In cele din urma, pe 18 iulie 1924, dupa cinci zile de haituiala in van, banditul decide sa-si elibereze victimele.
Le insoteste chiar el, bine deghizat, si le lasa in custodie unui barcagiu pe nume Gheorghe Turcoianu, chiar in fata Brailei, langa Pescarie. Lasa totodata si o scrisoare adresata sefului Sigurantei, Gheorghe Dumitrescu, prin care il sfatuieste sa se lase de meserie, pentru ca s-a facut prea tare de ras cu nepriceperea sa.
A doua zi, autoritatile instituie blocada totala in zona Brailei, instaurand simultan si cenzura presei pentru subiectul "Terente". Pentru a pune capat situatiei, cateva zile mai tarziu, are loc la Braila o intrunire a tuturor sefilor institutiilor militare sau de ancheta, punandu-se la cale un plan de incercuire a perimetrului Arapu-Braila-Ghecet-Ostrov. Din nou, in zadar.
La inceputul lunii august, Terente paraseste Romania, refugiindu-se in Bulgaria, unde isi schimba identitatea si se inscrie in Societatea iredentista "Dobrogea". Vreme de aproape trei ani, autoritatile romane i-au pierdut complet urma.
Intre timp, Sylvia Cernescu, una dintre cele doua fete rapite, publica romanul "In ghearele lui Terente", o confesiune amanuntita a cumplitelor experiente traite in cele cinci zile de captivitate. Romanul e tradus si citit in Franta, Marea Britanie, Italia, Austria si Ungaria. Pe 9 februarie 1927, Curtea de jurati din Tulcea il condamna in lipsa pe inculpatul Terente la munca silnica pe viata.
Infern in Noaptea Invierii
"Trei ani de zile, mama n-a stiut nimic de dansul, de fratele ei. Se zvonea ba ca e mort, ba ca e prin Rusia. Abia mai tarziu s-a aflat ca e in Bulgaria. Intre timp, mama lor, adica bunica mea, a stat sase luni la inchisoarea din Tulcea. Au acuzat-o ca n-a zis unde sta ascuns fiul ei dupa ce-a rapit fetele si ca il aproviziona cu mancare. Aiureli, ca din cate am auzit, Terente avea provizii sa tina tot satu'".
Ihima Grigorie scoate aparatul auditiv de la ureche. Il loveste usor cu degetul, bodoganind imbufnata. Iar s-a consumat bateria. Scoate dintr-un sertar una noua si o fixeaza in aparat. O chinuie rau bateriile astea.
Sta mai mult surda, n-aude televizorul, n-aude nici javra de-afara cand latra la hoti. Isi fixeaza iar casca la ureche si zambeste amar. "Da, mari blesteme a tras familia noastra de pe urma unchiului. Ca dupa ce s-a intors, toata lumea a zis ca o sa se predea si o sa uite satu' de el. N-a fost asa, c-avea inca multi diavoli in el".
Pe 21 aprilie 1927, dupa o absenta de aproape trei ani, Terente se intoarce in tara, ascuns intr-o lotca, printre sacii de peste ai unor pescari din Carcaliu, dupa o calatorie de cateva nopti. Aparitia lui e imediat semnalata in presa: "Reaparitia banditului Terente!", "Terente revine in satul sau natal spre a-si vedea familia", "Terente in baltile Brailei.
Paziti-va fetele!". Inca de a doua zi, incep primele jafuri. Sparge de unul singur casa unui padurar, furandu-i o arma si toata provizia de peste. In ziua urmatoare merge in Carcaliu si isi viziteaza mama. "Am ramas de piatra vazandu-l. El s-a asezat langa mine si mi-a zis ca a venit sa ma vada, fiindca ii era dor si, totodata, fiindca il indemna dorul sa-si revada locurile din copilarie. Nu mi-a adus nimic si nu mi-a cerut nimic (...)
Dupa ce a stat vreo ora la mine, a plecat si nu l-am mai vazut". Apoi face o vizita la punctul de pescarie din sat. Agentul de pescarie il vede, il recunoaste si o rupe la fuga. Terente fura o lotca mica si neagra si dispare in balti.
In noaptea de Inviere (23/24 aprilie 1927), se reintoarce in Carcaliu, jefuind casa primarului Pavel Timoftei, pe cea a negustorului Constantin Petuhov si pe cea a padurarului Nicolae Serghei. Face apoi o vizita in curtea bisericii si vede prin fereastra pe preotul Filip cu feciorii sai slujind la altar. Gandind ca vor sta sa slujeasca pana spre dimineata, da fuga la casa parintelui, unde preoteasa facea ultimele pregatiri pentru ziua de Pasti.
Ea il vede in pragul usii si ramane impietrita de spaima. Zdrahonul din fata ei arata ca o fiara. Avea ochii holbati, privirea otravita, purta o haina zdrentuita, un palton vechi si murdar, iar in picioare niste opinci cu talpile rupte. Terente deschide o lada mare si scoate din ea un costum nou, pe care preotul tocmai il cumparase pentru unul dintre feciori.
Apoi aduna de pe fundul lazii toti banii si ii porunceste femeii sa faca focul in vatra si sa-i puna pe masa ceva de-ale gurii. Preoteasa se impotriveste si Terente o loveste zdravan peste fata. Barbatul infuleca tot ce gaseste la indemana, bea pe indelete cam doi litri de vin, se dezbraca si arunca zdrentele in foc. "M-ati crezut mort, dar eu am inviat ca si Hristos in Noaptea de Inviere!".
Apuca apoi femeia cu putere de brat, o tranteste ca pe un sac pe-un divan si dupa ce-o batjocoreste crancen, imbraca costumul cel nou si pleaca. Se opreste la casa unei verisoare de-a lui, Sonia, de 17 ani, si dupa ce-o pacaleste sa-i deschida usa, o siluieste si pe ea, inabusindu-i tipetele cu o carpa indesata in gura.
Apoi iese din casa si dispare in bezna, tocmai cand oamenii se intorceau de la biserica. A doua zi, tot satul era in fierbere. Asa ceva nu se putea ierta. Mai multi oameni s-au angajat solemn sa-l prinda chiar ei pe bandit, viu sau mort, solicitand in schimb ca toti locuitorii din Carcaliu sa primeasca arme. In sat soseste un detasament al Batalionului de graniceri din Babadag.
Au loc perchezitii in fiecare casa, tot satul e rascolit, dar fara nici un rezultat. Sonia, verisoara batjocorita, refuza sa faca plangere la politie. "Daca asa a voit Stefan, ce sa fac? Parca el nu putea sa aiba alte fete care il doresc? Dar m-a voit pe mine. Eu sunt suparata pe Stefan, insa nu fac caz".
Sfarsitul blestemului
In joia de dupa Pasti, la ora 10 dimineata, tot satul se aduna in fata bisericii. Preotul Filip face o slujba speciala, de "izgonire a duhurilor rele" si de afurisenie a celui care i-a violat nevasta. Din fata sfantului altar, el tuna plin de furie blestemele cele mai aprige:
"Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va da de mancare banditului! Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va adaposti pe talhar! Blestemat si afurisit sa fie acela care va ajuta lui Terente, ca sa fuga de pedeapsa oamenilor, ca de aceea a lui Dumnezeu nu va scapa!".
Banditul afla numaidecat de afuriseniile preotului si promite sa se razbune. Intre timp, continua sa jefuiasca la drumul mare, atacand la inceputul lunii mai un inginer diplomat al Ministerului de Lucrari Publice, Constantin Ticau, care tocmai mergea spre Turcoaia, pentru a duce salariile muncitorilor de la cariera de piatra.
Terente ii ia toti banii, in jur de 130.000 de lei. Dupa cateva zile, un ziar din Braila publica o scrisoare trimisa chiar de bandit inginerului pe care l-a jefuit: "Domnule inginer, ti-am luat toti banii, caci aveam nevoie de ei. Dar lasa, ca nu erau ai d-tale, si Statul mai are. Am gasit 123.000 lei, nu 130.000 cum au scris jurnalele din Braila. Om bun ai vazut ca sunt, caci nu ti-am ridicat viata. Eu merg precum vrea soarta mea.
Daca voi fi omorat, se va naste alt Terente. Salutari, Stefan Terente, Regele baltilor". Atitudinea lui sfidatoare infurie peste masura autoritatile, iar dupa nelegiuirile din Noaptea Invierii isi pierde si ultimii simpatizanti.
Se ia masura unei blocade totale a satului Carcaliu si toate baltile din jur sunt intesate cu lotci in care stau, alaturi de localnici lipoveni, jandarmi deghizati in pescari. In dimineata de 4 iunie 1927, Terente cade in cursa, apropiindu-se de una din barci. Sergentul Stefan Cernica ridica arma si trage, nimerindu-l in pulpa dreapta.
Desi ranit destul de grav, reuseste sa sara in apa si sa treaca inot Dunarea, pana pe malul Macinului. Jandarmii i-au luat imediat urma, fugarindu-l apoi pe uscat pana la Ghiolul Beloiului, cam la trei kilometri de Macin. Acelasi sergent Cernica il vede ascuns sub o salcie si trage din nou. Glontul ii strapunge gura, rupandu-i limba si iesind prin capatul maxilarului drept.
Terente s-a rasucit de cateva ori si-apoi a cazut lat, cu fata plina de sange. A fost transportat la Macin si de acolo, a doua zi in zori, a fost preluat de plutonierul Antohi, seful sectiei de jandarmi, si dus la Carcaliu.
"Tiu minte ziua aia de parca a fost ieri. A fost ca o sarbatoare in sat. N-aveam decat sase ani, dar ziua aia n-o uit niciodata".
Mos Simion zambeste poznas, ocolind cu grija baltoacele. S-a lasat seara si vantul pare ca s-a intetit. Nici tipenie in jur, totul e pustiu si murdar, ca intr-un sat de mult parasit.
"Asa cum iti ziceam, m-au trezit clopotele, si-apoi m-a luat tata sa-l vad si eu pe Tirosca. L-am vazut pe parintele Filip, cum il scuipa si-l loveste cu cizma. Apoi l-au luat si dus a fost. L-au interogat in scris, ca nu mai putea sa vorbeasca, din cauza ranii. A recunoscut ca a facut numai sapte crime, dar toata lumea stia ca-s mai multe. Pe urma, spre seara, a murit. Dupa autopsie, doctorul legist i-a taiat capul si madularul si le-a pus intr-o cutie mare de tabla.
Apoi l-au ingropat in afara satului, asa cum a vrut preotul, la Raspantia Lupului, fara nici un prohod. L-au bagat intr-o groapa din camp. Asa, ca pe un caine".
In zilele urmatoare, oamenii au rascolit toate baltile, afland intr-un tarziu ascunzatoarea banditului. O scorbura mare, sapata intr-un mal, plina ochi cu provizii si arme. Putini cu branza, saci cu malai, zeci de sticle cu votca, sapunuri, saci plini cu haine si sute de ziare. Intr-o cutie de lemn, erau mai multe scrisori de amor, unele trimise de femei din lumea buna a Brailei. Tot acolo era si-un caiet plin cu insemnari si impresii scrise chiar de Terente. Printre ele, si o scurta scrisoare adresata mamei lui:
"Sarmana mama, ma gandesc daca, nemaifiind eu in viata, vei scapa de suferinte. Ai fost de doua ori sfanta: si cand ma ingrijeai cu tot devotamentul, si cand sufereai pentru mine chinurile temnitei si maltratarile politinesti. Iarta-ma, mama!".
Dupa moartea lui, casa parintilor a fost devastata, iar ei, bietii parinti, au fost huliti pana in ultima zi.
P.S.: Multumiri d-lui CONSTANTIN CUMPANA, autorul volumelor biografice "Terente", pentru sprijinul acordat in documentarea acestui reportaj.
Spaima copiilor
"Era duminica, o zi frumoasa de iunie. Aveam numai sase anisori, dar tin minte ziua aia, de parca a fost ieri".
Paseste vartos, ocolind in salturi mari mlastinile care impanzesc drumul satului. Un nor urias atarna deasupra noastra ca un balaur. Totul e atat de mohorat, ca parca niciodata coltul asta de lume n-ar fi fost mangaiat de razele soarelui. Desi e primavara, un vant rece ca gheata imi biciuie incontinuu fruntea, suierand parca din toate directiile. In jur, nici tipenie, iar casele, unele gata sa cada, par de mult parasite.
"Candva, a fost o mandrete de sat. Acu', nu-i decat ist orie. Toti oamenii au plecat sa munceasca afara. Si nici ca se mai intorc vreodata p-aci".
Mos Simion zambeste amar. Rupe dintr-un copac o surcica si-apoi isi curata cu ea noroiul de pe bocanci. Are 90 de ani, dar privirea lui e inca vioaie si uneori apriga. Poarta o barba lunga si alba ca spuma laptelui, ca orice lipovean sadea. S-a nascut aici, pe malul Dunarii, la Carcaliu, in vremuri bune pentru sat, cand oamenii, fie ei rusi, lipoveni sau romani, erau multumiti cu ce-aveau.
"Era o voiosie fara seaman. Tin minte ca tot satul era plin de livezi, iar noi ne cocotam toata ziua prin copaci, dupa fructe. Nu-mi lipsea aproape nimic si asa cred ca era prin toate casele. Numai trantorii ce se mai plangeau de saracie".
Arunca din mana surcica, stergandu-si apoi talpile pe un petic de iarba. Cateva picaturi mari, de ploaie, se-aud pleoscaind prin baltoace. Mos Simion ridica privirea zambitoare spre cer, lasandu-si chipul in bataia stropilor. "Uf! Uite ca n-am scapat! Da' las', ca-i doar o naravie usoara. Se scutura oleaca norul ala, ca prea se uita la noi suparat".
Isi sterge fruntea cu maneca toalei si-apoi imi arata undeva, peste drum, o casa mare, darapanata, cu obloanele trase. "Acolo era sediul Jandarmeriei. Valeu, ce freamat era pe strazile astea! Tin minte, parca a fost ieri. Ca n-a fost decat o singura poveste care mi-a infricosat copilaria. Si aia a fost povestea lui Terente. Ori Tirosca, cum ii spuneau oamenii nostri din sat. Auzeam despre el numai povesti de groaza.
Ca umbla noaptea si omoara pe cine intalneste in cale, ca rapeste femei si copii, ca si-ar fi inecat propriul copil in Dunare, ca impusca jandarmi. Ce mai, tot satul era ingrozit de ispravile lui. Iar eu simteam din plin toata teroarea asta. Din cauza lui, de cum se lasa putin seara, tata ne chema in casa si apoi fereca toate usile si ferestrele, de nu mai razbea nici musca sa intre.
Iar treaba asta, ca ne chema mereu de la joaca, nu prea ne convenea. De-aia, ziua aia de duminica a fost si pentru noi, copiii din sat, o adevarata binefacere. Stiu ca era dimineata tare, abia mijeau primii zori, cand m-au trezit clopotele de la biserica. M-am uitat speriat pe fereastra si-am vazut in drum buluc mare de oameni mergand spre primarie.
Am iesit iute la poarta si-atunci tata m-a luat in brate si mi-a spus rasufland parca usurat: "Gata, l-au prins pe Tirosca!".
Vasile Stefan, tatal lui Terente
�
Era intins pe o targa, cu capul infasurat intr-o carpa alba, patata de sange. Avea falca dreapta impuscata si abia mai misca. Zacea asa, cu ochii deschisi, gemand de durere. Tin minte ca seful de post l-a pus pe-un copil de vreo zece ani, Siferie parca-l chema, sa-l apere de muste cu un servet, ca-i tot roiau pe la rana.
Mai tarziu, l-am vazut si pe parintele Filip, preotul satului. Il stiam bine, ca tata era diacon de-al lui. S-a apropiat de bandit, i-a zis ceva urat, l-a lovit peste umar cu cizma si-apoi l-a scuipat drept in fata. Abia dupa cativa ani am aflat si eu de ce-a facut preotul nostru toate astea. O sa-ti povestesc mai incolo, cand o sa-ti zic de toate grozaviile lui Terente.
Cum ziceam, dupa ce-a dat popa in el cu cizma, au iesit cativa jandarmi, au luat targa pe sus si l-au dus inauntru, ca venise o doctorita de la Macin sa-l consulte. Si-uite asa, incepand din ziua aia, copilaria mea a fost mai fericita, pentru ca de-acum puteam si eu sa ma joc pe-afara noaptea, pana tarziu".
Ploaia s-a domolit repede, doar cativa stropi se mai aud lipaind razlet peste tabla acoperisurilor. Mos Simion pare mai vioi ca oricand. Merge inaintea mea, sarind ca un voinic peste uriase baltoace.
Cat vezi cu ochii, nici o vietate. Doar noi doi, in mijlocul unui sat, parca de mult parasit. "Mergem sa-ti arat casa in care s-a nascut si a copilarit. Acu' e doar o cocioaba si-o curte plina cu balarii. Dar trebuie s-o vezi. De acolo incepe toata povestea asta care a ingrozit lumea intreaga".
Dezlantuirea
Vasile Stefan, poreclit Terente sau Tirosca, s-a nascut aici, in satul Carcaliu, din judetul Tulcea, in anul 1895. Lumea il stia de lipovean neaos, dar mos Simion nu e de aceeasi parere. "Eu m-am interesat acu vreo 20 de ani, am cautat si prin acte si am aflat ca maica-sa, Varvara, era tiganca, iar taica-sau mongol, si nicidecum slav. Nu stiu exact cum s-au aciuat ei pe-aci.
Taica-sau, care era carciumar in Carcaliu, avea ochii asa, piezisi, adica oblici, ca la tatari. Si era rau, valeu, toti copiii il stiau de frica. Aveau o vie si niste pomi fructiferi si noi, copiii, mai furam cate-un strugure, un mar, o para. Dar era vai si-amar daca punea taica-sau mana pe tine. Pe cativa i-a cotonogit, de s-au dus parintii lor sa faca plangere la politie. Asa ca Tirosca nu era deloc lipovean de-al nostru, ca un lipovean adevarat nu e in stare de asemenea nenorociri".
Terente a mai avut trei frati si doua surori. Dupa doar sapte clase, desi invata bine, taica-sau a decis sa-l retraga de la scoala, silindu-l sa munceasca pe langa casa sau sa mearga la pescuit. Asa se face ca, in doar cativa ani, Terente a devenit un foarte dibaci lacatus, strungar, pescar si navigator, ajungand capitan de slep la numai 18 ani. Pe deasupra, era un flacau chipes, brunet, cu ochii verzi-maronii, iar asta i-a adus faima mare in randul fetelor frumoase din sat, care-si asteptau petitorii.
Mama lui Terente
�
Intr-o imprejurare nenorocita, ramasa insa necunoscuta, doi dintre copiii lui mor inecati in Dunare, trupurile lor nefiind gasite niciodata. La scurt timp, ii moare si sotia, Ustinia, bolnava de ciuma, iar dupa doar cateva zile, ii pier si ceilalti doi copii, molipsiti de-aceeasi molima.
A fost jale mare atunci in sat, iar pentru un tanar de nici 25 de ani, o asemenea avalansa de nenorociri poate dezlantui o nebunie devastatoare. A fost poate momentul in care mintea lui a clacat definitiv, refuzand cu inversunare sa mai creada in orice valoare morala.
S-a apucat zdravan de bautura, luandu-l ca fidel tovaras de pahar pe un oarecare Achim Parfenie, un tata nefericit a trei fete inca nemaritate. Zaceau amandoi in crasma, cat era ziua de lunga, iar noaptea, umblau razna prin sat, pusi pe scandal, pana cand adormeau beti crita pe unde apucau. Parfenie era si el tare necajit, pentru ca fata lui cea mica, Arina Avdotia, care era si cea mai frumoasa dintre surori, se indragostise lulea de un armator grec, pe care el nu-l voia de mire nici in ruptul capului.
Dar dupa mai multe zile si nopti de pomina, petrecute alaturi de Tirosca, nefericitului tata i-a incoltit brusc gandul ca singura solutie ar fi sa-si marite fata cu de-a sila, tocmai cu tovarasul lui de birt.
Casa copilariei lui Terente
�
Si tocmai cand cei doi se sarutau mai cu foc in gradina din spatele casei, trecu pe-acolo, ca din intamplare, viitorul mire, Tirosca. Negru de suparare, fara nici o vorba sau sfiala, si-a scos imediat cutitul de la brau, varandu-l cu putere in pantecul fetei. A urmat zarva mare in tot satul. Arina Avdotia a fost dusa urgent la spital, in Braila, unde abia a putut fi salvata in ultimul moment.
Pe Terente l-au prins abia spre dimineata, dupa o noapte de urmariri si zeci de focuri de arma. A fost incarcerat, dar dupa doar cateva zile, a reusit sa evadeze din arestul politiei, cu complicitatea unui gardian tanar, sedus de fapta inculpatului. A doua zi, toate ziarele locale vuiau:
"Editie speciala! A evadat Terente!", " Terente! Senzatii violente!". Era pentru prima oara cand presa pomenea numele asta. Un nume care in scurt timp avea sa starneasca o cumplita spaima si obsesie nationala.
Inceputul terorii
Dincolo de gard, cateva ramuri putrezite dintr-o vita de vie paraie la orice boare de vant. O casa lunga cat un vagon, cu acoperisul intr-o rana si carton la ferestre, sta gata sa cada. De peste zece ani, nimeni n-a mai deschis poarta sa intre aici. Prin sat, se vorbeste ca ar fi un loc bantuit, un cuib colcaind de blesteme. Aici s-a nascut si a copilarit Terente.
"De cate ori treceam pe langa casa asta, mi se punea asa, ca un nod in stomac. Aici era pentru noi vizuina omului negru, a diavolului. Uite, si-acum parca ma trec fiori". Mos Simion zambeste sfios, plimbandu-si degetele prin barba.
Mos Simion
�
"Banuiam eu ca e incuiat. De ani de zile e parasit locul. Tiu minte ca aici era mereu pazit de jandarmi. Sa nu care cumva sa apara Terente, dupa ce-a evadat. Ca a fost zarva mare in tot judetul. Si totusi, a reusit neispravitul sa stea ascuns ani de zile. Ca nimeni nu cunostea mai bine ca el baltile astea din jur. Iar ticalosiile lui au inceput chiar atunci, imediat dupa ce-a evadat".
S-a ascuns pe insula Fundu Mare, un loc pierdut prin labirintul de canale din Balta Brailei. Si-a luat langa el cativa partasi, si ei aprigi dusmani ai randuielilor lumii. Pentru a putea supravietui, purced la primele jafuri. Pentru inceput, sparg un post de jandarmi si fura munitie si cateva arme. Apoi talharesc lotcile pescarilor, iar ceva mai tarziu, trec la actiuni mai serioase, atacand vasele cu marfuri de pe Dunare.
Usor, usor, prind curaj si fac primele incursiuni in satul lor, Carcaliu. Din captura lor de prisos, fac daruri consistente oamenilor nevoiasi si vadanelor tinere, castigandu-le increderea ori cucerindu-le inimile. Terente se indragosteste vartos de Mistrania Timoftei, o frumoasa vaduva, la care innopteaza tot mai des, insa in mare taina.
In noaptea de Sfantul Ion, anul 1924, o viziteaza din nou, dar o surprinde in casa cu plutonierul Ioan Grigoruscuta, seful postului de jandarmi din comuna. Nu poate indura o asa batjocura. Scoate arma si isi impusca rivalul in stomac. Dupa aproape o ora, plutonierul moare in chinuri groaznice.
Terente fuge pe insula lui si timp de cateva luni nu mai calca prin sat. Sunt mobilizati sute de jandarmi si chiar unitati ale Ministerului de Razboi. In zadar, Terente nu-i de gasit. Ba mai mult, jafurile din zona se intetesc. Intr-o noapte senina de mai, cativa oameni din comuna Cerna, care mergeau cu caruta spre Macin, aud focuri de arma si vad mai apoi iesind din padure trei indivizi calare.
Veneau chiar spre ei, cu armele intinse, somandu-i sa opreasca. Speriati, satenii dau bice cailor, pornind mai departe intr-o goana nebuna. Banditii trag in urma lor fara mila, omorandu-l pe Chivu Topalu si ranindu-l grav pe Radu Serban.
Portret de tinerete
�
Spre sfarsitul lunii, aproape de primii zori, doua copile frumoase, Oana Stanga, din comuna Galbenu, si Maria Oancea, din comuna Jijia, judetul Tulcea, pleaca insotite de parinti cu o barca spre Braila, pentru a face cumparaturi. Pe la jumatatea traseului, le iese in cale o lotca cu trei indivizi inarmati, care le cer parintilor banii si-apoi le someaza pe fete sa urce in lotca lor. In zadar cad sarmanii parinti in genunchi,
implorandu-i ingroziti sa le lase fetele in pace. Banditii tarasc copilele paralizate de spaima in barca si-apoi dispar in aburul diminetii. Dupa trei zile de chin si batjocura, fetele sunt eliberate la bordul unei salupe care naviga spre Macin. Apar apoi in ziare primele relatari si concluzii.
"Nefericitele victime au descris tratamentul salbatic ce li s-a aplicat in ascunzatoarea banditilor din padurea din Balta, unde au fost duse si tinute trei zile si batjocorite in chip bestial. Politia din Macin a inceput cercetarile. Din informatiile culese s-a stabilit ca piratii nu sunt decat vestitul bandit Terennski si tovarasii sai care terorizeaza baltile".
Toate povestile astea ingrozitoare pun in mare incurcatura autoritatile statului, ridicol de neputincioase in fata unui singur om. Apar tot mai multe reactii de revolta, iar institutiile militare isi intetesc actiunile, mobilizand sute de oameni inarmati in cautarea banditilor. Terente stia toate astea, era la curent cu tot ce se intampla, primea zilnic ziare din Braila sau Tulcea, avea informatori peste tot.
Ba chiar calatorea prin Braila, deghizat in fel si chip, luand masa la restaurante cu faima, uneori in compania unor prostituate de lux pe care apoi le exila cateva zile pe insula lui. Vestea ca potera si-ar indarji cautarile nu-l impresioneaza prea tare. Numarul ciracilor lui creste vertiginos, starnindu-i si mai mult indrazneala.
In noaptea de 13 iunie 1924, banda lui Terente da navala in satul Carcaliu, tragand rafale de arma in toate directiile. Trezit din somn de urletele ingrozite ale satenilor, plutonierul Vasile Bursuc, seful postului de jandarmi, iese in drum, mobilizandu-si oamenii pentru lupta.
Urmeaza momente descrise de presa vremii ca adevarate scene de razboi. "Mai multe pravalii au fost sparte, iar cetele banditilor operau tragand focuri si uzand chiar de pusti cu repetitie. Jandarmii deschisera la randu-le focul.
Ulita din satul Carcaliu
�
La tipetele plutonierului ranit, a sarit locuitorul Andrei Cozman Cuzino, dar banditii tabarara asupra lui si curagiosul aparator fu victima propriului sau eroism. Scaldat in sange, el cazu mort pe loc". A fost un adevarat macel. Un mort, doi raniti grav, un magazin devastat, sediile primariei si-al jandarmeriei distruse.
Dupa ce-au furat tot ce-au putut, talharii s-au facut nevazuti, lasand in urma un sat fumegand si sute de oameni ingroziti. Nici unul dintre ei nu a fost ranit. A urmat o ancheta minutioasa, iar la fila 207 a dosarului de cercetare, apare o telegrama a Judecatorului de Instructie in care, printre altele, se mentioneaza:
"Dupa acest jaf, nici un localnic nu s-a plans Politiei, unii chiar sprijinindu-l pe Terente sa dea lovitura". Spaima in fata acestui om paralizase intreaga comunitate. Orice barfa sau zvon ajungea numaidecat la urechile lui. Nimeni nu indraznea sa-l vorbeasca vreodata de rau ori sa-i jigneasca familia.
"Imi povesteau ai mei ca nici primarul sau preotul nu erau asa respectati cum erau parintii sau fratii lui Terente. Cu toate astea, stiu ca celor din familie nu le-a fost deloc bine. Pe langa faptul ca erau tot timpul maltratati de jandarmi, le era rusine de oameni. Si teama, le era foarte teama. Se gandeau ca atunci cand o sa-l prinda, o sa-i linseze si pe ei oamenii".
Incepe din nou sa ploua marunt. Mos Simion isi ridica gulerul peste gat si imi arata cu mana spre casa vecina. "Uite, acolo sta o nepoata de-a lui. Adica maica-sa a fost sora lui Terente. Nu prea aude, dar poate ne-om intelege oleaca cu ea".
"In ghearele lui Terente"
O cheama Ihima Grigorie si are 82 de ani. Sade pe un pat inalt, intr-o odaie stramta, ca o bucatarie de vara. Nu iese de-acolo cu lunile. Acolo mananca, gateste, doarme sau se uita la televizor. Nu aude aproape deloc.
Silvia Cernescu, una dintre victime, autoarea romanului "In ghearele lui Terente"
�
Prefera sa ne povesteasca despre vecinii care i-au furat toate acareturile din curte. In spatele ei, pe perete, atarna mai multe tablouri. Parintii, copiii, nepotii. Tatal ei poarta la piept cateva decoratii. Le avea din al doilea razboi. Langa el, mama zambeste cu o mandrie discreta. Chipul ei seamana vadit cu cel al lui Terente. Aceiasi ochi, acelasi nas, aceleasi sprancene.
"A patimit mult saracuta de pe urma lui. In 1924 a fost arestata, impreuna cu parintii, adica cu bunicii mei. Au acuzat-o mereu ca nu vrea sa spuna unde sta ascuns frate-sau. De parca ea avea cum sa stie. Ca nici dracu, Doamne iarta-ma, nu stia". Despre unchiul ei povesteste cu oarecare simpatie. Lumea exagereaza, ispravile lui nu sunt decat asa, ca niste ghidusii de copil rasfatat.
"Lumea din sat il iubea, ca era marinimos tare si dadea alora mai saraci de mancare. In plus, femeile erau innebunite dupa el, ca toate stiau ce barbatie avea. E adevarat, a facut si unele abuzuri, ca nu se putea stapani. Poate cea mai strasnica a fost aia cu rapirea de la Corotisca. A cam facut-o de oaie atunci si de-acolo, pesemne, i s-a cam tras si sfarsitul".
Era 13 iulie 1924, o seara calduroasa, cand toata protipendada Brailei iesea cu salupa pe Dunare. Asta, in ciuda zvonurilor tot mai staruitoare cum ca Terente sta la panda cu banda lui, asteptand momentul prielnic sa atace din nou. Presa uzase cam tare subiectul, ajungand sa fie tratat ca un fel de cancan ieftin si uneori distractiv.
Se vorbea tot mai des despre virilitatea deosebita a banditului, aparusera sumedenie de bancuri, legende amoroase si chiar produse intime de dama, toate purtand marca "Terente". In conditiile astea, nimeni nu prea mai lua in serios avertismentele autoritatilor sau anunturile alarmiste din presa.
In seara cu pricina, in jurul orelor 8.30, patru tineri frumosi se intorceau cu barca spre Braila, venind de la Ghecet: Mihail Herscovici, impreuna cu sora lui, Netty, in varsta de 16 ani, o prietena de-a ei, Maria Sylvia Cernescu, de 17 ani, si junele Reiss, functionar comercial la o banca. Barca plutea pe langa malul drept al Dunarii, pe sub salcii, in timp ce tinerii cantau bucurosi si sedusi de priveliste.
La un moment dat, in dreptul punctului Corotisca, le iese in cale o namila de om cu pusca la ochi. Ii someaza sa se opreasca si-apoi se-apropie cu lotca de barca lor. Nu mai era nici o indoiala, namila aia de om era chiar Terente. Le ordona tinerilor sa se dezbrace la piele si sa ii dea hainele cu tot ce au prin buzunare.
Apoi striga la Sylvia Cernescu sa treaca in lotca lui. Fata izbucneste in plans, implinind ingrozita porunca. Cealalta fata il implora cu lacrimi in ochi sa-i crute prietena.
Sora lui Terente
�
A doua zi, ziarele anunta stabilirea unei recompense de 200.000 de lei pentru prinderea lui Terente, viu sau mort. Se instituie alarma de grad zero, intreaga zona fiind inconjurata de trupe armate. Incep sute de perchezitii, zeci de arestari si anchete impotriva celor suspectati de complicitate sau tainuire a unor informatii legate de infractor.
Numerosi comisari ai Sigurantei impanzesc orasele si satele din zona, incercand sa afle date care ar putea duce la prinderea banditului si eliberarea celor doua tinere. Toate astea sunt in zadar. Terente, ajutat de propria lui retea de informatori si spioni fideli, e intotdeauna cu un pas inaintea autoritatilor. In cele din urma, pe 18 iulie 1924, dupa cinci zile de haituiala in van, banditul decide sa-si elibereze victimele.
Le insoteste chiar el, bine deghizat, si le lasa in custodie unui barcagiu pe nume Gheorghe Turcoianu, chiar in fata Brailei, langa Pescarie. Lasa totodata si o scrisoare adresata sefului Sigurantei, Gheorghe Dumitrescu, prin care il sfatuieste sa se lase de meserie, pentru ca s-a facut prea tare de ras cu nepriceperea sa.
A doua zi, autoritatile instituie blocada totala in zona Brailei, instaurand simultan si cenzura presei pentru subiectul "Terente". Pentru a pune capat situatiei, cateva zile mai tarziu, are loc la Braila o intrunire a tuturor sefilor institutiilor militare sau de ancheta, punandu-se la cale un plan de incercuire a perimetrului Arapu-Braila-Ghecet-Ostrov. Din nou, in zadar.
La inceputul lunii august, Terente paraseste Romania, refugiindu-se in Bulgaria, unde isi schimba identitatea si se inscrie in Societatea iredentista "Dobrogea". Vreme de aproape trei ani, autoritatile romane i-au pierdut complet urma.
Intre timp, Sylvia Cernescu, una dintre cele doua fete rapite, publica romanul "In ghearele lui Terente", o confesiune amanuntita a cumplitelor experiente traite in cele cinci zile de captivitate. Romanul e tradus si citit in Franta, Marea Britanie, Italia, Austria si Ungaria. Pe 9 februarie 1927, Curtea de jurati din Tulcea il condamna in lipsa pe inculpatul Terente la munca silnica pe viata.
Infern in Noaptea Invierii
"Trei ani de zile, mama n-a stiut nimic de dansul, de fratele ei. Se zvonea ba ca e mort, ba ca e prin Rusia. Abia mai tarziu s-a aflat ca e in Bulgaria. Intre timp, mama lor, adica bunica mea, a stat sase luni la inchisoarea din Tulcea. Au acuzat-o ca n-a zis unde sta ascuns fiul ei dupa ce-a rapit fetele si ca il aproviziona cu mancare. Aiureli, ca din cate am auzit, Terente avea provizii sa tina tot satu'".
Ihima Grigorie scoate aparatul auditiv de la ureche. Il loveste usor cu degetul, bodoganind imbufnata. Iar s-a consumat bateria. Scoate dintr-un sertar una noua si o fixeaza in aparat. O chinuie rau bateriile astea.
Sta mai mult surda, n-aude televizorul, n-aude nici javra de-afara cand latra la hoti. Isi fixeaza iar casca la ureche si zambeste amar. "Da, mari blesteme a tras familia noastra de pe urma unchiului. Ca dupa ce s-a intors, toata lumea a zis ca o sa se predea si o sa uite satu' de el. N-a fost asa, c-avea inca multi diavoli in el".
Ihima Grigorie, nepoata lui Terente
�
Pe 21 aprilie 1927, dupa o absenta de aproape trei ani, Terente se intoarce in tara, ascuns intr-o lotca, printre sacii de peste ai unor pescari din Carcaliu, dupa o calatorie de cateva nopti. Aparitia lui e imediat semnalata in presa: "Reaparitia banditului Terente!", "Terente revine in satul sau natal spre a-si vedea familia", "Terente in baltile Brailei.
Paziti-va fetele!". Inca de a doua zi, incep primele jafuri. Sparge de unul singur casa unui padurar, furandu-i o arma si toata provizia de peste. In ziua urmatoare merge in Carcaliu si isi viziteaza mama. "Am ramas de piatra vazandu-l. El s-a asezat langa mine si mi-a zis ca a venit sa ma vada, fiindca ii era dor si, totodata, fiindca il indemna dorul sa-si revada locurile din copilarie. Nu mi-a adus nimic si nu mi-a cerut nimic (...)
Dupa ce a stat vreo ora la mine, a plecat si nu l-am mai vazut". Apoi face o vizita la punctul de pescarie din sat. Agentul de pescarie il vede, il recunoaste si o rupe la fuga. Terente fura o lotca mica si neagra si dispare in balti.
In noaptea de Inviere (23/24 aprilie 1927), se reintoarce in Carcaliu, jefuind casa primarului Pavel Timoftei, pe cea a negustorului Constantin Petuhov si pe cea a padurarului Nicolae Serghei. Face apoi o vizita in curtea bisericii si vede prin fereastra pe preotul Filip cu feciorii sai slujind la altar. Gandind ca vor sta sa slujeasca pana spre dimineata, da fuga la casa parintelui, unde preoteasa facea ultimele pregatiri pentru ziua de Pasti.
Ea il vede in pragul usii si ramane impietrita de spaima. Zdrahonul din fata ei arata ca o fiara. Avea ochii holbati, privirea otravita, purta o haina zdrentuita, un palton vechi si murdar, iar in picioare niste opinci cu talpile rupte. Terente deschide o lada mare si scoate din ea un costum nou, pe care preotul tocmai il cumparase pentru unul dintre feciori.
Apoi aduna de pe fundul lazii toti banii si ii porunceste femeii sa faca focul in vatra si sa-i puna pe masa ceva de-ale gurii. Preoteasa se impotriveste si Terente o loveste zdravan peste fata. Barbatul infuleca tot ce gaseste la indemana, bea pe indelete cam doi litri de vin, se dezbraca si arunca zdrentele in foc. "M-ati crezut mort, dar eu am inviat ca si Hristos in Noaptea de Inviere!".
Apuca apoi femeia cu putere de brat, o tranteste ca pe un sac pe-un divan si dupa ce-o batjocoreste crancen, imbraca costumul cel nou si pleaca. Se opreste la casa unei verisoare de-a lui, Sonia, de 17 ani, si dupa ce-o pacaleste sa-i deschida usa, o siluieste si pe ea, inabusindu-i tipetele cu o carpa indesata in gura.
Apoi iese din casa si dispare in bezna, tocmai cand oamenii se intorceau de la biserica. A doua zi, tot satul era in fierbere. Asa ceva nu se putea ierta. Mai multi oameni s-au angajat solemn sa-l prinda chiar ei pe bandit, viu sau mort, solicitand in schimb ca toti locuitorii din Carcaliu sa primeasca arme. In sat soseste un detasament al Batalionului de graniceri din Babadag.
Au loc perchezitii in fiecare casa, tot satul e rascolit, dar fara nici un rezultat. Sonia, verisoara batjocorita, refuza sa faca plangere la politie. "Daca asa a voit Stefan, ce sa fac? Parca el nu putea sa aiba alte fete care il doresc? Dar m-a voit pe mine. Eu sunt suparata pe Stefan, insa nu fac caz".
Sfarsitul blestemului
Prinderea lui Terente
�
"Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va da de mancare banditului! Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va adaposti pe talhar! Blestemat si afurisit sa fie acela care va ajuta lui Terente, ca sa fuga de pedeapsa oamenilor, ca de aceea a lui Dumnezeu nu va scapa!".
Banditul afla numaidecat de afuriseniile preotului si promite sa se razbune. Intre timp, continua sa jefuiasca la drumul mare, atacand la inceputul lunii mai un inginer diplomat al Ministerului de Lucrari Publice, Constantin Ticau, care tocmai mergea spre Turcoaia, pentru a duce salariile muncitorilor de la cariera de piatra.
Terente ii ia toti banii, in jur de 130.000 de lei. Dupa cateva zile, un ziar din Braila publica o scrisoare trimisa chiar de bandit inginerului pe care l-a jefuit: "Domnule inginer, ti-am luat toti banii, caci aveam nevoie de ei. Dar lasa, ca nu erau ai d-tale, si Statul mai are. Am gasit 123.000 lei, nu 130.000 cum au scris jurnalele din Braila. Om bun ai vazut ca sunt, caci nu ti-am ridicat viata. Eu merg precum vrea soarta mea.
Daca voi fi omorat, se va naste alt Terente. Salutari, Stefan Terente, Regele baltilor". Atitudinea lui sfidatoare infurie peste masura autoritatile, iar dupa nelegiuirile din Noaptea Invierii isi pierde si ultimii simpatizanti.
Preotul Filip scuipandu-l pe Terente
�
Desi ranit destul de grav, reuseste sa sara in apa si sa treaca inot Dunarea, pana pe malul Macinului. Jandarmii i-au luat imediat urma, fugarindu-l apoi pe uscat pana la Ghiolul Beloiului, cam la trei kilometri de Macin. Acelasi sergent Cernica il vede ascuns sub o salcie si trage din nou. Glontul ii strapunge gura, rupandu-i limba si iesind prin capatul maxilarului drept.
Terente s-a rasucit de cateva ori si-apoi a cazut lat, cu fata plina de sange. A fost transportat la Macin si de acolo, a doua zi in zori, a fost preluat de plutonierul Antohi, seful sectiei de jandarmi, si dus la Carcaliu.
"Tiu minte ziua aia de parca a fost ieri. A fost ca o sarbatoare in sat. N-aveam decat sase ani, dar ziua aia n-o uit niciodata".
Mos Simion zambeste poznas, ocolind cu grija baltoacele. S-a lasat seara si vantul pare ca s-a intetit. Nici tipenie in jur, totul e pustiu si murdar, ca intr-un sat de mult parasit.
"Asa cum iti ziceam, m-au trezit clopotele, si-apoi m-a luat tata sa-l vad si eu pe Tirosca. L-am vazut pe parintele Filip, cum il scuipa si-l loveste cu cizma. Apoi l-au luat si dus a fost. L-au interogat in scris, ca nu mai putea sa vorbeasca, din cauza ranii. A recunoscut ca a facut numai sapte crime, dar toata lumea stia ca-s mai multe. Pe urma, spre seara, a murit. Dupa autopsie, doctorul legist i-a taiat capul si madularul si le-a pus intr-o cutie mare de tabla.
Capul lui Terente
�
In zilele urmatoare, oamenii au rascolit toate baltile, afland intr-un tarziu ascunzatoarea banditului. O scorbura mare, sapata intr-un mal, plina ochi cu provizii si arme. Putini cu branza, saci cu malai, zeci de sticle cu votca, sapunuri, saci plini cu haine si sute de ziare. Intr-o cutie de lemn, erau mai multe scrisori de amor, unele trimise de femei din lumea buna a Brailei. Tot acolo era si-un caiet plin cu insemnari si impresii scrise chiar de Terente. Printre ele, si o scurta scrisoare adresata mamei lui:
"Sarmana mama, ma gandesc daca, nemaifiind eu in viata, vei scapa de suferinte. Ai fost de doua ori sfanta: si cand ma ingrijeai cu tot devotamentul, si cand sufereai pentru mine chinurile temnitei si maltratarile politinesti. Iarta-ma, mama!".
Dupa moartea lui, casa parintilor a fost devastata, iar ei, bietii parinti, au fost huliti pana in ultima zi.
P.S.: Multumiri d-lui CONSTANTIN CUMPANA, autorul volumelor biografice "Terente", pentru sprijinul acordat in documentarea acestui reportaj.
0 comments:
Post a Comment