Poarta care duce la casa fostului gradinar al reginei, Jeannin
Urme romanesti la Balcic. Un bulgar din Balcic detine zeci de fotografii inedite cu Regina Maria. Este nepotul fostului gradinar al reginei si locuieste in casa pe care aceasta i-a daruit-o credinciosului ei servitor. Istoria este uneori un roman de aventuri.
Deasupra acoperisurilor portocalii ale vechiului Balcic si deasupra marii albastre, se afla "Vila Argenta", o casa cuibarita in stanca, pe care Regina Maria a cladit-o pentru gradinarul ei credincios, elvetianul Jeannin.
Dincolo de poarta si ziduri se afla un labirint fascinant, sufocat de verdeata, iar in mijlocul labirintului, stapan al unor amintiri aproape secrete, al unor comori pazite cu gelozie si fanatism, se afla un bulgar: Iordan Tacev, ultimul descendent al gradinarului reginei, un fel de soldat al trecutului, un fel de gardian neinduplecat al memoriei.
Din prima clipa, l-am banuit ca ar fi indragostit de frumoasa > 
regina, al carei chip il pastreaza cu sfintenie, in vechi fotografii aburoase, de epoca.
Labirintul
Ma aflu in fata unei porti de fier incastrate in ziduri ca de cetate, iar din ziduri izvorasc jerbe de flori colorate. Cum pot creste asemenea flori din piatra?, imi spun. In partea stanga, o inscriptie: Vila Argenta. In dreapta, o alta: "A son fidele serviteur Jeannin, de sa Reine". Semnat "Maria".
Soarele alb si rece al unei toamne tarzii incendiaza piatra albicioasa. Undeva, jos, in spatele meu, se afla marea, unita albastru cu cerul. In cer este infipta turla unei moschei.
De-acolo l-am luat pe ghidul meu, turcul cu ochii albastri, Ismail Serban, omul care m-a condus pana aici si care, din clipa in care a aflat ca suntem romani, n-a contenit nici o clipa sa depene amintiri, in cea mai pitoreasca limba romaneasca. Are aproape 80 de ani, dar amintirile sale sunt proaspete ca briza marii.
Era copil cand a vazut-o cu ochii lui pe Ea, pe Regina Maria, de atatea ori... Ce frumoasa! Ce buna la suflet, si cum le dadea lor, copiilor, dulciuri si bani de arama... Avea pe cap asa, un fel de voal subtire si alb, parca-l vede, dupa atatia ani care au trecut. Era mereu imbracata in alb si in aur. Plutea!
Ismail e mic de statura, dar vioi. Ochii albastri ii are de la mama lui, care era romanca de dincolo de Dunare. Probabil ca numele de familie e tot al ei. Stam impreuna in fata portii. E foarte emotionat, pentru ca n-a mai vorbit de mult romaneste, n-a vorbit de mult despre "regina lui" cea frumoasa si buna, dupa care plange de dor.
Imping grilajul portii impodobit cu cruci bizantine. Ismail ma urmeaza absorbit de amintirile sale, caci acum Regina se afla acolo, pe malul marii, pe plaja de argint din Balcic, vorbind cu pescarii saraci. Sunt multi pescari si toti pescarii sunt turci. Da, regina ii iubea mult pe turci. A fost mama lor. Zana lor.
Apoi Ismail tace, ca si cum firul amintirilor sale s-ar fi rupt. Paseste dupa mine, dincolo de poarta de fier, pe sub o bolta de piatra. E o scara ingusta, o scara cioplita din blocuri calcaroase, in care sunt incremenite pentru vesnicie scoici marunte.
In dreapta si in stanga se ridica alte ziduri, ce par a face parte din trupul de piatra al falezei. Deasupra noastra se apleaca o bolta din frunzisuri soptitoare, prin care soarele sclipeste in milioane de jocuri. Ismail tace fascinat de locul acesta ingust, de causul de piatra in care intram.
Din afara nu se banuieste nimic, dar imediat ce intri, Vila Argenta te ia in primire, te imbratiseaza cu respiratia pietrei si a arborilor, te inconjoara cu mii de amanunte ale unui trecut fabulos.
Pe arcada boltii de piatra a portii se afla un cap de leu ai carui ochi te urmaresc pretutindeni, deasupra scarii se afla un chip ce izbucneste din zid ca o zeitate ancestrala a stancilor, jerbe de flori galbene si rosii explodeaza prin crapaturile zidurilor, o stranie coloana ca a unui templu grecesc se inalta prin frunzisuri catre cer, purtand deasupra o amfora. Scara urca in tacere printre hatisuri salbatice.
O mare cruce acoperita cu inscriptii slavone arde galben in soarele diminetii de toamna. Vase mari de ceramica sunt pe jumatate ingropate in pamant. Ismail e cu ochii mari, caci n-a mai intrat niciodata in gradina aceasta secreta, desi de mii de ori a urcat si a coborat pe straduta ce trece prin fata portii, caci suntem in vechiul cartier al turcilor, tatarilor si tiganilor.
Scara se ramifica, se desparte, poate ca se incolaceste in jurul stancii abrupte pe care este construita casa fidelului gradinar al reginei. Cum o fi aratat? Cum era acel "son fidel serviteur Jeannin", locuitorul acestui fabulos labirint vegetal?
Dar scara pe care urcam se termina sub o bolta cu funii groase de iedera, si acolo, sub zidurile casei, la o masa din piatra veche cu un singur picior, inconjurat de cainii si pisicile lui, sta Iordan Tacev, mare, zambitor, cu parul alb si ochii albastri, cu mainile incrucisate, ca si cum ar astepta sfarsitul lumii.
Strajerul portilor
Intreaga casa a fost cuprinsa de iedera. Mii de tentacule vegetale, groase cat mana, au napadit-o, asa incat coloanele superbe ce sprijina acoperisul aproape ca nu se mai vad. Cainii lui Iordan Tacev dorm la soare tolaniti prin cotloane. Turcul Ismail s-a asezat pe o banca de piatra. Din clipa in care am intrat nu a mai scos nici o vorba.
Iordan Tacev sta acum in picioare si intreaga curte si zidurile si chipurile de piatra s-au strans in jurul lui. "Da, a fost casa lui Jeannin, gradinarul Reginei, si toate au fost facute de el dupa gustul Ei."
Intr-adevar, ceva invizibil imi spune ca atmosfera acestui loc bantuit este aceeasi cu cea a marilor gradini de la Palatul Reginei. Aceeasi ingemanare stranie intre piatra si vegetatie. Aceeasi abundenta de hatisuri cu miros amarui. "Aici a fost o casa turceasca. Regina a cumparat-o pentru Jeannin Iulius, gradinarul ei si unchiul meu. Iar el a facut-o asa cum stia el s-o faca.
Dar timpurile bune erau deja pe sfarsite. Jeannin n-a apucat sa se bucure mult de darul reginei." Tacev ramane o clipa pe ganduri, ca si cum amintirile lui s-ar fi impotmolit. "Pe urma, casele romanilor care plecasera au fost confiscate de catre stat, si casa aceasta la fel, desi Jeannin fusese elvetian, nu roman. Dar pentru ca fusese slujitorul reginei, casa a fost luata.
Sotia lui era bulgaroaica, si totusi... Mama mea a fost sora sotiei lui Jeannin. Statul bulgar a dat casele unora si altora sa le locuiasca, tiganilor, ce stiu eu, unor oameni care nu stiau si nu le pasa ce e cu casele astea."
Privirea lui se smulge din hatisuri si rataceste o clipa de jur imprejur, ca si cum ar vrea sa se convinga ca totul este in ordine, ca gradina fabuloasa este la locul ei. Iordan Tacev pare a apartine acestui loc pentru eternitate, la fel ca pietrele, la fel ca batranele brate ale iederii care patrund peste tot. Vocea lui se potriveste intr-un fel misterios cu locul acesta, cu gesturile lui scurte si calme.
Un caine galben ne priveste de sus, din spatele unei coloane grecesti. Ismail clipeste tacut. Duhul locului a pus stapanire pe noi. Unele locuri au puterea aceasta, de a vraji oamenii. Iar coasta aceasta, careia unii ii spun "de argint", are cu adevarat o magie pe care si Regina Maria a simtit-o si careia i s-a dat prizoniera.
De ce a vrut ea ca inima ei sa fie ingropata aici, la Balcic? Tacev se ridica fara o vorba, urca scarile de piatra si dispare sus, desupra hatisului, unde se afla intrarea in casa. Ce anume din decorul acesta aproape mediteranean a vrajit-o pe englezoaica nascuta intr-un castel al cetoasei Anglii? Sa fi fost apropierea marii, a Orientului?
Coloratul cartier turcesc, pe care ea il strabatea imbracata in voaluri de borangic, asa cum isi aminteste Ismail? Sau poate lumina stranie a acestor locuri, intinsa ca o pojghita stralucitoare deasupra marii si a stancilor?
Sigur este ca locul acesta, labirintul bizar din curtea Vilei Argenta si fabuloasele gradini ale reginei apartin aceluiasi vis, aceleiasi viziuni. Trebuie ca acest Jeannin, gradinarul elvetian, sa fi fost un personaj special, un fel de maestru vrajitor care transforma visele reginei in realitate. Si atunci, ea i-a daruit o bucatica din paradisul pe care-l visa.
Tacev apare cu niste cutii vechi, cu niste dosare, cu niste plicuri ingalbenite de timp. Le pune pe masa de piatra si, pe masura ce scoate dinlauntru comori, incep sa inteleg. Sunt fotografii de epoca, unele pe carton vechi, ponosit si nostalgic, altele sunt pur si simplu clisee pe sticla, uimitoare, pe care el le scoate pe rand.
Fotografii cu Regina Maria! Regina Maria pe malul marii, in gradinile cu flori de la Stella Maris, regina inconjurata de personaje pe care nu le recunosc, regina pe tronul cu lei, regina cu fiica ei, principesa Ileana, zeci de fotografii pe care nu le-am mai vazut nicaieri si pe care Tacev le manuieste cu o grija extraordinara.
Turcul Ismail s-a apropiat cu gura cascata, il privesc si ochii lui sunt din nou plini de lacrimi. "Regina mea!" Isi lipeste o fotografie de piept. O clipa, am impresia ca intreaga curte, intregul labirint se invarte in jurul fotografiilor imprastiate pe masa. Este comoara lui Tacev.
Este intrarea secreta intr-un trecut alb-negru, al carui stapan este el, al carui gardian gelos este el, bulgarul descendent al gradinarului Jeannin.
Comoara
"Era frumoasa...", zice turcul cu un suspin, cu palmele sprijinite caus in jurul uneia dintre fotografii. Bolta de iedera s-a strans ca un mic dom de frunze deasupra noastra. In fotografie, doua femei se plimba pe o plaja pustie. Cea din dreapta este regina.
In spatele ei sunt stanci stranii, marea este incremenita intr-o expiratie, cerul e greu. O urma de pasi pe nisip traverseaza diagonala fotografiei, iar ea, regina, cu un fel de voal alb strans in jurul capului ca o casca, priveste intr-o parte, cu capul putin aplecat, cu o privire pierduta, ca si cum ar fi absorbita, ca si cum ar visa cu ochii deschisi.
O nostalgie extraordinara emana din aceasta fotografie, o tristete, o tacere. Poti auzi vantul.
Tacev sta cu mainile desfacute ca niste aripi deasupra mesei de piatra. Apoi, dintr-o data, tocmai cand imi spuneam ca acela care a facut aceste fotografii trebuie sa fi avut o relatie speciala cu Regina Maria, pentru ca are un anumit fel de a o privi prin intermediul lentilei, Tacev, ca si cum mi-ar fi auzit gandurile, incepe sa povesteasca:
"Carol Nielsen, el a facut fotografiile, suedezul. O urma pretutindeni si o fotografia." Regina mangaind o floare cu o privire adormita, regina plimbandu-se pe o plaja pustie, regina pe aleile parcului singura, regina pe o stanca si norii alergand pe deasupra ei.
Regina privind marea. Mereu acelasi aer de poveste neterminata, aceeasi aburoasa melancolie izvorand dinspre ea si inundand lumea intreaga. Regina Maria pozand fotografului suedez care o urmeaza cu aparatele sale in bataia vantului, pretutindeni. Apoi descopar un portret al lui, al lui Nielsen.
Un barbat tanar si falnic, cu barba blonda si sprancene groase, cu o privire melancolica precum aerul fotografiilor sale.
"Nielsen, suedezul, a venit si nu a mai plecat niciodata. La fel a fost si Jeannin Iulius, gradinarul, unchiul meu. Nici el nu s-a mai intors niciodata la Geneva.
Jeannin a murit in 1936 si a fost ingropat in cimitirul de jos. Acum acolo este parcul orasului. Nielsen a murit in 1937. Regina in 1938. S-au dus, dar intr-un fel au ramas aici pentru totdeauna." Iar in 1940, totul s-a sfarsit, adaug eu in gand.
Paradisul Reginei Maria a intrat pe mainile comunistilor din Bulgaria si a fost spulberat in cele patru vanturi cu dusmanie, urmele ei au fost sterse cu metoda, gradinilor ei le-a fost luat sufletul, in saloanele ei speciale, imbibate cu parfumul ei, au fost schimbate mobilele, icoanele, totul...
Si totusi, pretutindeni persista amintirea ei. Ce fascinatie, ce putere extraordinara de seductie trebuie sa fi avut femeia aceasta, daca oameni ca Nielsen sau ca Jeannin n-au mai putut pleca niciodata din umbra ei... Daca acum, dupa atatia ani si atatea valuri ale istoriei, oameni ca Tacev si chiar batranul turc fac din ea obiectul adoratiei lor...
"Dupa 1940, casele au fost confiscate de statul comunist", zice Iordan Tacev, "romanii plecasera, casele erau unele parasite, altele ocupate de tigani. Asa s-a intamplat si cu casa lui Jeannin. Si cu casa lui Nielsen. Lucrurile lor s-au imprastiat. Statuile si amforele au fost sparte. Fotografiile se pierdusera."
Imi imaginez minunatul paradis de la Vila Argenta napadit si jefuit de tigani. Mi-l imaginez pe Tacev, care locuia putin mai jos,privind de departe jaful, pierderea, amintirile luate de vant ale unchiului sau Jeannin, omul care transforma in gradini viziunile Reginei Maria.
Acelasi lucru se petrecea cu casele pictorilor romani care fusesera confiscate. Disparea o lume. Tristetea, pustiul puneau stapanire pe Balcic.
"Casa lui Jeannin era aproape daramata. Intr-o zi - era pe la inceputul anilor 60 -, pentru ca cineva trebuia sa plateasca impozitele, au dat o lege ca sa retrocedeze casele. Atunci mi-am vandut casa mea si am cumparat Vila Argenta. Am luat-o inapoi asa cum era, distrusa. Am adunat cioburile si le-am lipit.
Intr-o zi, vine la mine un turc, fotograf la militie, si-mi spune asa: "Tacev, sunt niste fotografii cu care nu se mai poate face nimic. Politia le-a aruncat. Sunt la mine. Vino sa le vezi". Ma duc", spune Tacev cu privirile fixe, "si cand ma uit, erau sute de fotografii facute de Nielsen. Aruncate in cutii murdare, rupte.
Le-am luat. Cinci zile mai tarziu, fotograful militiei a fost omorat de o masina. Dumnezeu a vrut ca fotografiile astea sa ramana la mine, aici, in casa reginei si a lui Jeannin."
Visand la Regina
Iordan Tacev traieste ca un vultur insingurat pe stanca sa de deasupra marii, in mijlocul labirintului de iedera si de piatra, aparandu-si amintirile de hartie veche. E singur. Sotia lui a murit. Jeannin era inalt si tanar atunci cand a venit aici.
Vorbea cu regina in engleza si in franceza. Ea ii spunea cum a visat gradina, cum stateau pietrele, ce culori aveau florile in vis si cum se curbau ramurile copacilor deasupra, cum se auzea apa curgand si cum tipau pasarile in frunzisul cu miros de mare, apoi pleca. El,Jeannin, facea sa arate totul ca in visul ei, si atunci cand Ea se intorcea din calatorii, totul era asa cum visase: florile, copacii, pietrele.
Jeannin a imbatranit odata cu regina lui. Apoi a murit. Nu, Tacev nu are nici o fotografie a lui Jeannin, dar stie bine cum arata, cum vorbea.
Nu era un gradinar de rand. Era un maestru al gradinilor, un artist al naturii, singurul om care o intelegea. Iar locul acesta in care suntem, Vila Argenta, nu e un loc obisnuit, ci o prelungire a artei sale, o prelungire a gradinilor pe care el le-a modelat dupa visele Ei.
Dintr-o data imi dau seama ca omul acesta care abia rupe cateva cuvinte in limba romana, pentru care Romania va ramane doar patria unei regine adorate, are in mainile sale o bucata ilustrata din istoria unei tari "straine" pentru el.
Obiectul pasiunii sale, al obsesiei sale, este o regina straina, o tara straina; obiectele nenumarate din curtea-labirint n-au nici o legatura cu Bulgaria si nici cu timpurile de-acum, ci sunt obiecte vechi, "din timpurile bune", cu care personajul Jeannin si-a decorat paradisul.
Vasele de ceramica sunt romanesti, basoreliefurile din piatra sunt unele antice, altele facute de artisti romani care au trait la Balcic, vasele vechi din ceramica, raspandite pretutindeni prin vegetatia luxurianta, sunt cu siguranta romanesti.
Iar el, stapanul acestui loc, a ales pur si simplu sa traiasca intr-o alveola a timpului, intr-un fel de vizuina tapetata cu amintiri stralucitoare, in mijlocul carora se afla ea, Regina Maria. Aveam sa descopar ca stie totul despre ea, ca a citit tot ce-a putut gasi despre viata ei si despre faptele ei.
O poate descrie in amanunt si ii poate spune vorbele pe care ea le-a pronuntat in cutare sau cutare imprejurare.
Stie cum era Romania de-atunci, din memoriile reginei si din fotografii, cum erau satele, cum isi faceau cruce copiii familiilor sarace de tarani atunci cand ea venea sa le dea daruri, crezand ca e un inger adevarat, stie cum a fost ea pe front sa vada soldatii romani ai primului razboi mondial si cum mergea imbracata in alb prin transee.
A citit despre cum era imbracata la 1 decembrie 1918 si ce bijuterii a purtat in 1922, atunci cand regele Ferdinand si-a facut o coroana de otel din tevi de tun si ea a devenit Regina a Romaniei Mari. Ce stranie pasiune il devoreaza pe acest mostenitor al lui Jeannin, maestrul vrajitor al gradinilor reginei!
(Fotografiile autorului)
Deasupra acoperisurilor portocalii ale vechiului Balcic si deasupra marii albastre, se afla "Vila Argenta", o casa cuibarita in stanca, pe care Regina Maria a cladit-o pentru gradinarul ei credincios, elvetianul Jeannin.
Dincolo de poarta si ziduri se afla un labirint fascinant, sufocat de verdeata, iar in mijlocul labirintului, stapan al unor amintiri aproape secrete, al unor comori pazite cu gelozie si fanatism, se afla un bulgar: Iordan Tacev, ultimul descendent al gradinarului reginei, un fel de soldat al trecutului, un fel de gardian neinduplecat al memoriei.
Din prima clipa, l-am banuit ca ar fi indragostit de frumoasa >
Labirintul
Ma aflu in fata unei porti de fier incastrate in ziduri ca de cetate, iar din ziduri izvorasc jerbe de flori colorate. Cum pot creste asemenea flori din piatra?, imi spun. In partea stanga, o inscriptie: Vila Argenta. In dreapta, o alta: "A son fidele serviteur Jeannin, de sa Reine". Semnat "Maria".
Soarele alb si rece al unei toamne tarzii incendiaza piatra albicioasa. Undeva, jos, in spatele meu, se afla marea, unita albastru cu cerul. In cer este infipta turla unei moschei.
De-acolo l-am luat pe ghidul meu, turcul cu ochii albastri, Ismail Serban, omul care m-a condus pana aici si care, din clipa in care a aflat ca suntem romani, n-a contenit nici o clipa sa depene amintiri, in cea mai pitoreasca limba romaneasca. Are aproape 80 de ani, dar amintirile sale sunt proaspete ca briza marii.
Era copil cand a vazut-o cu ochii lui pe Ea, pe Regina Maria, de atatea ori... Ce frumoasa! Ce buna la suflet, si cum le dadea lor, copiilor, dulciuri si bani de arama... Avea pe cap asa, un fel de voal subtire si alb, parca-l vede, dupa atatia ani care au trecut. Era mereu imbracata in alb si in aur. Plutea!
Ismail e mic de statura, dar vioi. Ochii albastri ii are de la mama lui, care era romanca de dincolo de Dunare. Probabil ca numele de familie e tot al ei. Stam impreuna in fata portii. E foarte emotionat, pentru ca n-a mai vorbit de mult romaneste, n-a vorbit de mult despre "regina lui" cea frumoasa si buna, dupa care plange de dor.
Un labirint de plante si piatra
Apoi Ismail tace, ca si cum firul amintirilor sale s-ar fi rupt. Paseste dupa mine, dincolo de poarta de fier, pe sub o bolta de piatra. E o scara ingusta, o scara cioplita din blocuri calcaroase, in care sunt incremenite pentru vesnicie scoici marunte.
In dreapta si in stanga se ridica alte ziduri, ce par a face parte din trupul de piatra al falezei. Deasupra noastra se apleaca o bolta din frunzisuri soptitoare, prin care soarele sclipeste in milioane de jocuri. Ismail tace fascinat de locul acesta ingust, de causul de piatra in care intram.
Din afara nu se banuieste nimic, dar imediat ce intri, Vila Argenta te ia in primire, te imbratiseaza cu respiratia pietrei si a arborilor, te inconjoara cu mii de amanunte ale unui trecut fabulos.
Pe arcada boltii de piatra a portii se afla un cap de leu ai carui ochi te urmaresc pretutindeni, deasupra scarii se afla un chip ce izbucneste din zid ca o zeitate ancestrala a stancilor, jerbe de flori galbene si rosii explodeaza prin crapaturile zidurilor, o stranie coloana ca a unui templu grecesc se inalta prin frunzisuri catre cer, purtand deasupra o amfora. Scara urca in tacere printre hatisuri salbatice.
O mare cruce acoperita cu inscriptii slavone arde galben in soarele diminetii de toamna. Vase mari de ceramica sunt pe jumatate ingropate in pamant. Ismail e cu ochii mari, caci n-a mai intrat niciodata in gradina aceasta secreta, desi de mii de ori a urcat si a coborat pe straduta ce trece prin fata portii, caci suntem in vechiul cartier al turcilor, tatarilor si tiganilor.
Scara se ramifica, se desparte, poate ca se incolaceste in jurul stancii abrupte pe care este construita casa fidelului gradinar al reginei. Cum o fi aratat? Cum era acel "son fidel serviteur Jeannin", locuitorul acestui fabulos labirint vegetal?
Dar scara pe care urcam se termina sub o bolta cu funii groase de iedera, si acolo, sub zidurile casei, la o masa din piatra veche cu un singur picior, inconjurat de cainii si pisicile lui, sta Iordan Tacev, mare, zambitor, cu parul alb si ochii albastri, cu mainile incrucisate, ca si cum ar astepta sfarsitul lumii.
Strajerul portilor
Turcul Ismail
Iordan Tacev sta acum in picioare si intreaga curte si zidurile si chipurile de piatra s-au strans in jurul lui. "Da, a fost casa lui Jeannin, gradinarul Reginei, si toate au fost facute de el dupa gustul Ei."
Intr-adevar, ceva invizibil imi spune ca atmosfera acestui loc bantuit este aceeasi cu cea a marilor gradini de la Palatul Reginei. Aceeasi ingemanare stranie intre piatra si vegetatie. Aceeasi abundenta de hatisuri cu miros amarui. "Aici a fost o casa turceasca. Regina a cumparat-o pentru Jeannin Iulius, gradinarul ei si unchiul meu. Iar el a facut-o asa cum stia el s-o faca.
Dar timpurile bune erau deja pe sfarsite. Jeannin n-a apucat sa se bucure mult de darul reginei." Tacev ramane o clipa pe ganduri, ca si cum amintirile lui s-ar fi impotmolit. "Pe urma, casele romanilor care plecasera au fost confiscate de catre stat, si casa aceasta la fel, desi Jeannin fusese elvetian, nu roman. Dar pentru ca fusese slujitorul reginei, casa a fost luata.
Sotia lui era bulgaroaica, si totusi... Mama mea a fost sora sotiei lui Jeannin. Statul bulgar a dat casele unora si altora sa le locuiasca, tiganilor, ce stiu eu, unor oameni care nu stiau si nu le pasa ce e cu casele astea."
Privirea lui se smulge din hatisuri si rataceste o clipa de jur imprejur, ca si cum ar vrea sa se convinga ca totul este in ordine, ca gradina fabuloasa este la locul ei. Iordan Tacev pare a apartine acestui loc pentru eternitate, la fel ca pietrele, la fel ca batranele brate ale iederii care patrund peste tot. Vocea lui se potriveste intr-un fel misterios cu locul acesta, cu gesturile lui scurte si calme.
Un caine galben ne priveste de sus, din spatele unei coloane grecesti. Ismail clipeste tacut. Duhul locului a pus stapanire pe noi. Unele locuri au puterea aceasta, de a vraji oamenii. Iar coasta aceasta, careia unii ii spun "de argint", are cu adevarat o magie pe care si Regina Maria a simtit-o si careia i s-a dat prizoniera.
De ce a vrut ea ca inima ei sa fie ingropata aici, la Balcic? Tacev se ridica fara o vorba, urca scarile de piatra si dispare sus, desupra hatisului, unde se afla intrarea in casa. Ce anume din decorul acesta aproape mediteranean a vrajit-o pe englezoaica nascuta intr-un castel al cetoasei Anglii? Sa fi fost apropierea marii, a Orientului?
Coloratul cartier turcesc, pe care ea il strabatea imbracata in voaluri de borangic, asa cum isi aminteste Ismail? Sau poate lumina stranie a acestor locuri, intinsa ca o pojghita stralucitoare deasupra marii si a stancilor?
Sigur este ca locul acesta, labirintul bizar din curtea Vilei Argenta si fabuloasele gradini ale reginei apartin aceluiasi vis, aceleiasi viziuni. Trebuie ca acest Jeannin, gradinarul elvetian, sa fi fost un personaj special, un fel de maestru vrajitor care transforma visele reginei in realitate. Si atunci, ea i-a daruit o bucatica din paradisul pe care-l visa.
Iordan Tacev si comoara lui: fotografii cu Regina Maria
Fotografii cu Regina Maria! Regina Maria pe malul marii, in gradinile cu flori de la Stella Maris, regina inconjurata de personaje pe care nu le recunosc, regina pe tronul cu lei, regina cu fiica ei, principesa Ileana, zeci de fotografii pe care nu le-am mai vazut nicaieri si pe care Tacev le manuieste cu o grija extraordinara.
Turcul Ismail s-a apropiat cu gura cascata, il privesc si ochii lui sunt din nou plini de lacrimi. "Regina mea!" Isi lipeste o fotografie de piept. O clipa, am impresia ca intreaga curte, intregul labirint se invarte in jurul fotografiilor imprastiate pe masa. Este comoara lui Tacev.
Este intrarea secreta intr-un trecut alb-negru, al carui stapan este el, al carui gardian gelos este el, bulgarul descendent al gradinarului Jeannin.
Comoara
"Era frumoasa...", zice turcul cu un suspin, cu palmele sprijinite caus in jurul uneia dintre fotografii. Bolta de iedera s-a strans ca un mic dom de frunze deasupra noastra. In fotografie, doua femei se plimba pe o plaja pustie. Cea din dreapta este regina.
In spatele ei sunt stanci stranii, marea este incremenita intr-o expiratie, cerul e greu. O urma de pasi pe nisip traverseaza diagonala fotografiei, iar ea, regina, cu un fel de voal alb strans in jurul capului ca o casca, priveste intr-o parte, cu capul putin aplecat, cu o privire pierduta, ca si cum ar fi absorbita, ca si cum ar visa cu ochii deschisi.
O nostalgie extraordinara emana din aceasta fotografie, o tristete, o tacere. Poti auzi vantul.
Tacev sta cu mainile desfacute ca niste aripi deasupra mesei de piatra. Apoi, dintr-o data, tocmai cand imi spuneam ca acela care a facut aceste fotografii trebuie sa fi avut o relatie speciala cu Regina Maria, pentru ca are un anumit fel de a o privi prin intermediul lentilei, Tacev, ca si cum mi-ar fi auzit gandurile, incepe sa povesteasca:
"Carol Nielsen, el a facut fotografiile, suedezul. O urma pretutindeni si o fotografia." Regina mangaind o floare cu o privire adormita, regina plimbandu-se pe o plaja pustie, regina pe aleile parcului singura, regina pe o stanca si norii alergand pe deasupra ei.
Regina in raiul floral creat de elvetianul Jeannin (fotografii inedite din colectia Tacev)
Un barbat tanar si falnic, cu barba blonda si sprancene groase, cu o privire melancolica precum aerul fotografiilor sale.
"Nielsen, suedezul, a venit si nu a mai plecat niciodata. La fel a fost si Jeannin Iulius, gradinarul, unchiul meu. Nici el nu s-a mai intors niciodata la Geneva.
Jeannin a murit in 1936 si a fost ingropat in cimitirul de jos. Acum acolo este parcul orasului. Nielsen a murit in 1937. Regina in 1938. S-au dus, dar intr-un fel au ramas aici pentru totdeauna." Iar in 1940, totul s-a sfarsit, adaug eu in gand.
Paradisul Reginei Maria a intrat pe mainile comunistilor din Bulgaria si a fost spulberat in cele patru vanturi cu dusmanie, urmele ei au fost sterse cu metoda, gradinilor ei le-a fost luat sufletul, in saloanele ei speciale, imbibate cu parfumul ei, au fost schimbate mobilele, icoanele, totul...
Si totusi, pretutindeni persista amintirea ei. Ce fascinatie, ce putere extraordinara de seductie trebuie sa fi avut femeia aceasta, daca oameni ca Nielsen sau ca Jeannin n-au mai putut pleca niciodata din umbra ei... Daca acum, dupa atatia ani si atatea valuri ale istoriei, oameni ca Tacev si chiar batranul turc fac din ea obiectul adoratiei lor...
"Dupa 1940, casele au fost confiscate de statul comunist", zice Iordan Tacev, "romanii plecasera, casele erau unele parasite, altele ocupate de tigani. Asa s-a intamplat si cu casa lui Jeannin. Si cu casa lui Nielsen. Lucrurile lor s-au imprastiat. Statuile si amforele au fost sparte. Fotografiile se pierdusera."
Imi imaginez minunatul paradis de la Vila Argenta napadit si jefuit de tigani. Mi-l imaginez pe Tacev, care locuia putin mai jos,privind de departe jaful, pierderea, amintirile luate de vant ale unchiului sau Jeannin, omul care transforma in gradini viziunile Reginei Maria.
"Casa lui Jeannin era aproape daramata. Intr-o zi - era pe la inceputul anilor 60 -, pentru ca cineva trebuia sa plateasca impozitele, au dat o lege ca sa retrocedeze casele. Atunci mi-am vandut casa mea si am cumparat Vila Argenta. Am luat-o inapoi asa cum era, distrusa. Am adunat cioburile si le-am lipit.
Intr-o zi, vine la mine un turc, fotograf la militie, si-mi spune asa: "Tacev, sunt niste fotografii cu care nu se mai poate face nimic. Politia le-a aruncat. Sunt la mine. Vino sa le vezi". Ma duc", spune Tacev cu privirile fixe, "si cand ma uit, erau sute de fotografii facute de Nielsen. Aruncate in cutii murdare, rupte.
Le-am luat. Cinci zile mai tarziu, fotograful militiei a fost omorat de o masina. Dumnezeu a vrut ca fotografiile astea sa ramana la mine, aici, in casa reginei si a lui Jeannin."
Visand la Regina
Iordan Tacev traieste ca un vultur insingurat pe stanca sa de deasupra marii, in mijlocul labirintului de iedera si de piatra, aparandu-si amintirile de hartie veche. E singur. Sotia lui a murit. Jeannin era inalt si tanar atunci cand a venit aici.
Vorbea cu regina in engleza si in franceza. Ea ii spunea cum a visat gradina, cum stateau pietrele, ce culori aveau florile in vis si cum se curbau ramurile copacilor deasupra, cum se auzea apa curgand si cum tipau pasarile in frunzisul cu miros de mare, apoi pleca. El,Jeannin, facea sa arate totul ca in visul ei, si atunci cand Ea se intorcea din calatorii, totul era asa cum visase: florile, copacii, pietrele.
Cea mai mare bucurie a lui Jeannin era atunci cand ea se plimba prin gradini. O pandea din spatele copacilor si era fericit. Ea strabatea aleile creatiei sale.
Nu era un gradinar de rand. Era un maestru al gradinilor, un artist al naturii, singurul om care o intelegea. Iar locul acesta in care suntem, Vila Argenta, nu e un loc obisnuit, ci o prelungire a artei sale, o prelungire a gradinilor pe care el le-a modelat dupa visele Ei.
Dintr-o data imi dau seama ca omul acesta care abia rupe cateva cuvinte in limba romana, pentru care Romania va ramane doar patria unei regine adorate, are in mainile sale o bucata ilustrata din istoria unei tari "straine" pentru el.
Obiectul pasiunii sale, al obsesiei sale, este o regina straina, o tara straina; obiectele nenumarate din curtea-labirint n-au nici o legatura cu Bulgaria si nici cu timpurile de-acum, ci sunt obiecte vechi, "din timpurile bune", cu care personajul Jeannin si-a decorat paradisul.
Vasele de ceramica sunt romanesti, basoreliefurile din piatra sunt unele antice, altele facute de artisti romani care au trait la Balcic, vasele vechi din ceramica, raspandite pretutindeni prin vegetatia luxurianta, sunt cu siguranta romanesti.
Iar el, stapanul acestui loc, a ales pur si simplu sa traiasca intr-o alveola a timpului, intr-un fel de vizuina tapetata cu amintiri stralucitoare, in mijlocul carora se afla ea, Regina Maria. Aveam sa descopar ca stie totul despre ea, ca a citit tot ce-a putut gasi despre viata ei si despre faptele ei.
O poate descrie in amanunt si ii poate spune vorbele pe care ea le-a pronuntat in cutare sau cutare imprejurare.
Stie cum era Romania de-atunci, din memoriile reginei si din fotografii, cum erau satele, cum isi faceau cruce copiii familiilor sarace de tarani atunci cand ea venea sa le dea daruri, crezand ca e un inger adevarat, stie cum a fost ea pe front sa vada soldatii romani ai primului razboi mondial si cum mergea imbracata in alb prin transee.
A citit despre cum era imbracata la 1 decembrie 1918 si ce bijuterii a purtat in 1922, atunci cand regele Ferdinand si-a facut o coroana de otel din tevi de tun si ea a devenit Regina a Romaniei Mari. Ce stranie pasiune il devoreaza pe acest mostenitor al lui Jeannin, maestrul vrajitor al gradinilor reginei!
"Formula As" pe urmele Reginei Maria la Balcic: Corina Pavel, Sanziana Pop, Horia Turcanu, Iulian Ignat si Ion Longin Popescu, alaturi de Iordan Tacev
Cat de patruns este de importanta misiunii sale de a pastra ceea ce a mai ramas de pastrat din memoria unei regine pe care el o considera a lui! Intr-un fel, Iordan Tacev nu este cu nimic diferit fata de ceilalti: de Carol Nielsen, fotograful suedez care a urmat-o ca o umbra pe regina pana in ziua in care a murit, fata de Jeannin Iulius, care a ramas si el prizonier pentru totdeauna in lumea ei.
Pe Tacev il devoreaza de fapt aceeasi fascinatie, aceeasi obsesie pentru o perioada cum n-a mai existat alta. Tacev este acolo, in trecut, visand la regina. La fel ca si turcul Ismail Serban, care mi-a spus ca singurele timpuri fericite din viata lui au fost atunci cand el era copil si ea era preafrumoasa si preabuna regina.
Cele mai fericite timpuri ale Balcicului.
Pe Tacev il devoreaza de fapt aceeasi fascinatie, aceeasi obsesie pentru o perioada cum n-a mai existat alta. Tacev este acolo, in trecut, visand la regina. La fel ca si turcul Ismail Serban, care mi-a spus ca singurele timpuri fericite din viata lui au fost atunci cand el era copil si ea era preafrumoasa si preabuna regina.
Cele mai fericite timpuri ale Balcicului.
0 comments:
Post a Comment