Monday, January 3, 2011

Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI

Share/Bookmark

Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI

Kaspirovski in actiune pe micul ecran

*Inainte de '89, milioane de oameni, printre care si multi romani, se lasau hipnotizati la televizor, cu un pahar de apa in fata. Magul ucrainean, cu privire puternica, ii facea sa se creada mai fericiti si mai sanatosi. Dupa un rastimp de uitare, steaua lui incepe sa urce din nou *

"Imi auzi vocea si incepi sa te simti bine. Totul este minunat, esti tot mai relaxat, iti simti capul usor, starea ta de spirit este buna Cei care sufera de hipertensiune arteriala vor avea tensiunea mai scazuta. Aceia care au vederea tulbure vor vedea mai clar. Ranile si semnele lor vor disparea.Voi termina de numarat, si dupa emisiune vei simti dorinta si nevoia de a ne reintalni".


Se intampla in anul 1989, la televiziunea de stat din Moscova, cand se transmitea cel mai popular "serial de televiziune" din URSS, emisiunea "Sedinte de sanatate, cu doctorul psihoterapeut Anatoli Kaspirovski". (Ele au fost transmise si de televiziunea romana, avandu-l ca mediator pe celebrul, la vremea aceea, Andrei Bacalu.)


In timp ce sistemul sovietic se prabusea sub propria greutate, credinta in magie si paranormal se infiltra conspirativ in fluxul principal al vietii sociale. Noile idei au inlocuit treptat dogmele marxist-leniniste, iar apogeul a fost atins cu spectacolul incredibil al experimentelor extrasenzoriale efectuate in direct la televiziunea de stat. In locul emisiunilor de gimnastica ritmica sau al congreselor Partidului Comunist, la televizor a aparut Anatoli Kaspirovski, ucraineanul cu ochi hipnotici si vocea puternica.

Pentru prima data in istoria URSS, se transmitea in direct o emisiune dedicata unor sesiuni de vindecare in masa, prin puterea sugestiei. Unicitatea acestei experiente a constat in faptul ca efectele terapeutice au fost resimtite simultan, pe un teritoriu extrem de vast. Succesul a fost neasteptat. Potrivit estimarilor, audienta emisiunii a atins cote uriase, de peste 300 de milioane de telespectatori, atat in URSS, cat si in majoritatea tarilor din sud-estul Europei.

Saptamanal, cand se transmitea show-ul, oamenii incetau orice activitate si se postau in fata televizorului, cu rasuflarea taiata. Unii chiar asezau pahare cu apa langa ecran, pentru ca, dupa spusele vindecatorului, lichidul se incarca cu energie pozitiva. Strazile erau pustii, magazinele goale, iar autobuzele aproape ca nu mai circulau. Dupa emisiune, totul revenea la normal, dar oamenii continuau sa vorbeasca numai despre harul doctorului Kaspirovski.

"Scapa de durere, fara suferinta"

Conform teoriei sale, organismul uman are o inteligenta proprie si o constiinta de sine specifica. "Corpul nostru cunoaste absolut totul: unde se afla o cicatrice, unde s-au concentrat celulele canceroase, unde se gasesc noduli invizibili si imposibil de investigat.
Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI
Organismul uman stie tot, insa creierul nu. Eu sunt convins ca omul are un soi de "butoane" pe care, daca le apesi, atunci organismul se va uita la sine din interior, va face o introspectie si va "vedea" raul ce si l-a facut. In aceasta "expeditie" el va descoperi unde s-a format o ulceratie, daca vasele sanguine s-au dilatat sau micsorat, unde a aparut un chist sau nodul.

Corpul uman detine un limbaj de comunicare, insa acest limbaj nu are nimic in comun cu mintea noastra, cu constiinta noastra. Organismul nostru este foarte inteligent, perfect chiar. Creierul insa, desi prin nastere are capacitatea intelegerii acestor mesaje, cu timpul isi pierde aceasta abilitate, pana la disparitie".


Prin aceste sedinte psihoterapeutice, Kaspirovski incerca desfundarea canalelor de comunicare dintre organism si creier, astfel incat mintea sa reuseasca sa descifreze mesajul pe care corpul il transmitea, despre existenta unor boli sau malformatii. Sub privirea penetranta si vocea hipnotizanta a vindecatorului, tumorile se micsorau, cicatricele sau semnele din nastere se stergeau, iar durerea disparea.

La finalul emisiunii, oamenii se simteau mai relaxati, mai plini de energie si mai sanatosi. Succesul a fost coplesitor. La televiziunea de stat soseau mii si mii de scrisori de recunostinta, de multumire pentru tratamentele miraculoase. Multi oameni, milioane se spune, s-au vindecat. Multi, desigur, nu. Insa realizarea remarcabila pe care a reusit-o psihoterapeutul a fost aceea de a gasi o cale prin care omul sa "isi aminteasca" starea de normalitate innascuta a organismului si sa revina la ea.

Esenta teoriei si practicii sale consta in trezirea "matricei starii de normalitate", care este inregistrata in organism, la cel mai adanc nivel al celulelor. Acea stare de normalitate a fost "resuscitata" de Kaspirovski, in cele 6 sedinte de sanatate, transmise pe canalul principal de televiziune.


Chirurgie fara anestezie

Faima lui Kaspirovski depasise de mult granitele deloc inguste ale URSS, emisiunile sale fiind urmarite cu sufletul la gura in mai toate tarile din estul Europei, in Romania, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia. Insa doctorul psihoterapeut a tintit mult mai sus. In dorinta lui de a demonstra puterea tratamentelor sale prin intermediul televiziunii, el a realizat ceva unic in intreaga lume.

O femeie a fost operata in Kiev, fara anestezie, iar Kaspirovski, de la Moscova, prin puterea sugestiei sale, a facut-o pe pacienta sa se simta ca si cum ar fi fost anesteziata, fara sa simta vreo durere. Pe cei doi, psihoterapeut si pacient, aflati la o distanta de peste 800 de km unul de celalalt, ii unea doar podul mediatic.


Liudmila Grabovski i se adresase cu rugamintea de a-i realiza o "anesteziere psihologica" pentru operatia pe care trebuia sa o suporte, pentru indepartarea unui chist mamar. Datorita faptului ca pacienta suferea de o alergie foarte severa la anumite substante din componenta anestezicelor clasice, nu putea sa fie adormita in vederea operatiei.

Asa i-a venit lui Kaspirovski ideea extrem de curajoasa de a realiza aceasta "anesteziere psihologica", in vederea operatiei chirurgicale, in direct, la televizor. Nu exista nici o alta metoda cu un impact mai dramatic pentru a dovedi ca influentarea psihologica pozitiva de la distanta este posibila, chiar si prin intermediul televizorului.


Pacienta a fost operata la Kiev, la Institutul de Oncologie, de catre profesorul doctor chirurg V. Karaliov, si "anesteziata psihologic" de catre A. Kaspirovski, din cladirea televiziunii "Ostankino", de la Moscova. Femeia a fost operata cu castile pe urechi, ascultand vocea calma, dar poruncitoare a lui Kaspirovski si privind in ochii lui, prin televizor.
Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI

Poate cel mai interesant aspect al acestei experiente indraznete este faptul ca intreaga operatie s-a desfasurat "pe viu", pacienta neaflandu-se in stare de hipnoza, ci doar sub influenta psihica a lui Kaspirovski. Chiar in timpul operatiei, femeii i s-a luat un "mini-interviu" de catre un reporter. Intrebata daca simte vreo durere, aceasta a raspuns zambind ca nici nu stie daca medicii au inceput operatia.

La final, ea a glumit cu doctorul chirurg, multumindu-i si felicitandu-l ca a avut curajul sa faca asa ceva. Multi specialisti, doctori, psihologi, medici psihiatri, l-au considerat pe Kaspirovski un sarlatan, incercand sa-l discrediteze, prin acuza ca foloseste metoda hipnozei asupra pacientilor. Kaspirovski a respins aceste acuzatii, afirmand ca hipnoza este cea mai facila metoda de influentare.

Rezultatele unice obtinute in tratamentele sale, imposibil de obtinut cu metodele clasice, demonstreaza faptul ca el a aplicat cu totul alte mecanisme de influentare a psihicului. Aceste mecanisme permit patrunderea in mod real in sfera subconstientului si reactivarea "matricei innascute a memoriei starii de normalitate".


Este binecunoscut faptul ca in acea perioada, in special in URSS, a fost o adevarata explozie de bioenergeticieni, vraci, "vindecatori cu origini samanice". Comparativ cu acestia, Anatoli Kaspirovski a prezentat intotdeauna un plus de incredere, prin faptul ca el era, intr-adevar, un specialist. A absolvit Institutul de Medicina in orasul Vinita, din Ucraina, in anii '60. Dupa absolvire, a lucrat timp de mai bine de 25 de ani intr-un spital de psihiatrie, ca psihoterapeut.

Din 1989 pana in 1993 a fost seful Centrului International pentru Psihoterapie din Kiev. Experienta acumulata i-a oferit posibilitatea studierii corpului si psihicului uman, astfel ca doctorul a devenit si teoretician. Ideile si practicile lui au revolutionat domeniul psihologiei in Rusia, au trezit controverse la nivel international si au starnit uimirea si admiratia a milioane de oameni din intreaga lume.

In paralel cu emisiunile de la TV, vindecatorul calatorea pe intreg teritoriul sovietic si realiza sedinte de sanatate pe stadioane, in sali de spectacole, la caminele culturale. De cele mai multe ori, locatiile erau neincapatoare. Multimea se calca efectiv in picioare pentru a prinde un bilet la show, un bilet ce reprezenta sansa de vindecare.

La el veneau nu numai oameni simpli, din toate colturile lumii, dar si vedete internationale, celebritati din toate domeniile, care aveau toata increderea in puterea lui de vindecare.

Sindromul Kaspirovski

Adorat de milioane de oameni, temut si chiar urat de sceptici, ideile revolutionare ale lui Kaspirovski despre puterea innascuta a subconstientului uman au zguduit din temelii institutia medicinei si, totodata, l-au transformat intr-un erou mitic, un nou Rasputin. Pentru poporul sovietic, el era cel care a deschis usa cat
re o realitate noua.
Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI

Mii de adoratori la sedintele terapeutice

Acest om plin de paradoxuri si cu o personalitate covarsitor de carismatica a trecut pe primul loc in topul celor mai populari oameni ai Rusiei, depasindu-l de departe chiar pe Gorbaciov. Natiunea era ca hipnotizata. Presa scrisa de la Moscova l-a numit pe Anatoli Kaspirovski "Omul anului 1989".

El ajunsese in atentia publicului nu numai la Moscova, ci si in Varsovia, New York, Tel Aviv, Montreal. Despre el s-au scris in multe limbi zeci de carti, mii de articole si interviuri, s-au creat filme.


Conform unor teorii, Kaspirovski a fost "lansat" de serviciile secrete sovietice, pentru a calma societatea rusa si pentru a distrage atentia de la problemele economice cu care se confrunta statul. Insa "fenomenul K" a depasit cu mult asteptarile si previziunile "atotstiutorului" KGB.

Vindecatorul, cu audienta sa fabuloasa si stadioane pline de oameni care "executau" orbeste diferite comenzi, devenea un pericol evident pentru puterea de la Kremlin. Sesiunile lui au fost de mare importanta sociala in URSS. In esenta, vindecatorul ucrainean, care demonstra existenta unei alte realitati, care nu se conforma liniei oficiale de partid, trebuia inlaturat.

Astfel, Kaspirovski s-a transformat din cel mai mare vraci al Rusiei, intr-un "sindrom", intr-o boala ce dauna Rusiei si care trebuia "tratata". Tot prin intermediul televiziunii de stat s-a emis teoria ca psihoterapeutul a hipnotizat si a manipulat poporul, "provocand daune grave intregii tari".


Desi audienta sa era in scadere, "multumita" principalelor mijloace de comunicare in masa, el nu s-a lasat intimidat, nu a parasit Rusia si a continuat sa ajute oamenii care ii solicitau ajutorul.

Intre 1993 si 1995, a fost membru al Dumei de Stat a Rusiei, din partea Partidului Democrat Liberal, fiind profund implicat in evenimentele din Cecenia, unde a jucat un rol important. Astfel, psihoterapeutul a ales un alt teritoriu pentru a-si manifesta forta energetica si capacitatea de a ajuta oamenii: scena politica.

Atacul terorist de la Budionovsk

In iunie 1995, un grup de ceceni, condusi de liderul terorist Samil Basaev, a luat cu asalt un spital din localitatea Budionovsk, regiunea Krasnodar, din sudul Rusiei. Timp de cateva zile, ei au tinut captivi peste 1500 de civili. Atacul de la Budionovsk a reprezentat una dintre crizele majore cu care s-a confruntat Rusia.


In dimineata zilei de 16 iunie, deputatul Anatoli Kaspirovski se afla in drum spre sediul Parlamentului, cand a auzit la radio cumplita stire a atacului terorist. Potrivit declaratiilor sale ulterioare, de cum a aflat vestea ca atatia oameni nevinovati sunt prinsi intr-un conflict militar, nu a mai putut sa ignore faptul ca poate sa-i salveze.

Ajuns la Parlament, a traversat rapid sala de sedinte si s-a urcat direct pe scena unde presedintele Dumei de Stat tinea un discurs referitor la tragicul eveniment. L-a intrerupt si i-a adresat fara nici o introducere intrebarea: "Imi permiteti sa ma implic direct in aceasta criza si sa incerc salvarea ostaticilor?"

Si astfel, in mai putin de 24 de ore, el se afla in orasul Budionovsk, in sediul militiei, unde se stabilise "cartierul general pentru gestionarea crizei". Initial, nimeni nu i-a acordat atentie deputatului, iar pretentia lui ca ar fi putut sa ii elibereze pe ostatici li s-a parut chiar amuzanta.
Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI

Teroristul cecen Basaev si Kaspirovski

"Numai dumneavoastra nu lipseati de aici! Pe Basaev nu o sa reusiti sa-l prindeti prin hipnoza!" Evident, toata lumea credea ca gama capacitatilor sale era limitata doar la practica medicala. Insa el era convins ca poate obtine eliberarea ostaticilor influentand deciziile liderului terorist.


Intr-un final, s-a hotarat componenta delegatiei care trebuia sa mearga la negocierile cu Basaev. Toate intrarile in spital erau minate, iar pe acoperis se aflau mai multe cuiburi de teroristi cu mitraliere camuflate. Pe ambele laturi ale cladirii zaceau multi morti si raniti.

Privelistea era infioratoare. Complexitatea situatiei a fost agravata de faptul ca liderul cecen a invocat 10 conditii foarte dificil de indeplinit in schimbul eliberarii ostaticilor.


Delegatia formata din patru persoane, in frunte cu Kaspirovski, a patruns in cladirea invaluita de fum negru a spitalului. Insotiti de cativa teroristi inarmati, au urcat la etajul al doilea, unde l-au intalnit pe Basaev.

De o inaltime medie, linistit, cu miscari calme, cu barba, la fel ca si ceilalti ceceni, acesta nu i-a produs deloc lui Kaspirovski o impresie teribila. "Esti bucuros ca am venit aici?", l-a intrebat deputatul. "Da", a raspuns acesta. "In cazul asta, pot sa-ti cer un favor?". "Da". "Elibereaza 5 femei gravide!". Basaev s-a intors catre unul din camarazii sai si i-a spus sa elibereze femeile.

De aici, negocierile au fost preluate de restul delegatiei, deputatul doar asistand tacut la tratative. Dupa cateva ore de discutii fara rezultat, el a cerut permisiunea de a vedea ostaticii. Impresia era cumplita: oameni raniti, dezorientati, innebuniti de groaza zaceau unii langa ceilalti, pe jos, in paturi, sub mese. Aparitia lui Kaspirovski le-a dat parca speranta.

In ochii lor inspaimantati se citea implorarea. "Nu stiu prin ce emotii au trecut ceilalti membri ai delegatiei, dar eu am avut un sentiment puternic de vinovatie". Constatand ca negocierile cu Basaev, cel putin deocamdata, nu vor avea nici un rezultat pozitiv, membrii delegatiei au hotarat reintoarcerea la sediul militiei. Singurul care a refuzat sa-i paraseasca pe ostatici a fost Kaspirovski. Prezenta lui acolo reprezenta pentru ei sansa supravietuirii.

Prin urmare, decizia acestuia de a ramane alaturi de ostatici a facut din spital o fortareata de necucerit. Nu numai ca nu puteau deschide focul asupra unei cladiri in care se afla un deputat, dar acolo se afla insusi Kaspirovski. Iar poporul nu i-ar fi iertat armatei daca acesta ar fi fost ucis.

Singur impotriva teroristilor

Timp de 9 ore, Kaspirovski a discutat singur cu Basaev despre diverse probleme politice, despre moarte si despre motivele pentru care se lupta. Singurul scop pe care il avea in acest dialog era castigarea increderii teroristului si incercarea de a obtine eliberarea ostaticilor. Tarziu, noaptea, liderul terorist i-a marturisit psihoterapeutului ca nimeni nu il ascultase atat de atent, cu inima atat de deschisa. Kaspirovski isi atingea incet scopul.

Dupa cateva minute, Basaev i-a spus ca este gata de a elibera toti ostaticii, cu doua conditii: fara represalii armate si o masa a tratativelor. Desi Kaspirovski era convins de influenta pe care o avea asupra psihicului uman, aceasta hotarare brusca a teroristului l-a luat prin surprindere. Victoria i se parea incredibila. A cerut imediat sa ia legatura cu cei aflati in sediul militiei, pentru a le comunica aceasta decizie neasteptata.

La scurt timp, la televizor a aparut premierul Victor Cernomirdin, care a anuntat decizia privind acceptarea conditiilor propuse de ceceni. Dupa miezul noptii, deputatul a hotarat ca misiunea lui se incheia aici. La plecare, Kaspirovski l-a privit pe Basaev cu ochii sai negri, magnetici, si cu o voce poruncitoare i-a cerut sa elibereze 30 de persoane. Acesta a acceptat fara sovaiala.

Inainte de a iesi pe usa spitalului, nu se stie cum, deputatul, cu mari riscuri, a reusit sa mai scoata din cladire inca 10 persoane. Desi in interior ramaneau multi ostatici, el singur reusise cu mult mai mult decat armata si guvernul la un loc. Dupa cateva ore petrecute cu Kaspirovski, atat de temutul cecen Samil Basaev renuntase la cele 10 conditii si chiar eliberase 45 de persoane.


Dupa ce deputatul a parasit cladirea, negocierile au continuat cu premierul Cernomirdin, iar in final, teroristul a eliberat toti ostaticii, asa cum promisese initial psihoterapeutului.

Insa meritele pe care Kaspirovski le-a avut in eliberarea ostaticilor nu i-au fost niciodata recunoscute. Succesul i-a fost atribuit premierului Rusiei, care incheiase doar telefonic tratativele cu Basaev, stand in spatele zidurilor groase de la Kremlin.

Kaspirovski revine

Dupa incidentul de la Budionovsk, Anatoli Kaspirovski, obosit de lupta pe care a purtat-o neincetat pentru a demonstra eficienta metodelor sale, a parasit Rusia si a emigrat in Statele Unite.
Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI

Pacienti sub influenta lui Kaspirovski

Au trecut mai bine de 20 de ani de cand numele lui atrage neobosit atentia. In acest an, psihoterapeutul si-a anuntat reintoarcerea in Rusia si reluarea sesiunilor sale de vindecare in masa. In contextul in care Rusia se lupta astazi sa iasa dintr-o perioada de recesiune economica, revenirea vindecatorului nu este, probabil, intamplatoare. Se poate spune ca este a doua oara cand acesta este "folosit" pentru a distrage atentia oamenilor de la adevaratele probleme care macina societatea.

Dar dincolo de prezumtiile politice, directia inovatoare din psihologie creata de Kaspirovski in urma cu doua decenii a deschis in fata umanitatii posibilitati infinite in lupta cu bolile incurabile, cu batranetea si moartea prematura.

Ca orice idee abia nascuta, metoda sa a devenit imediat tinta numeroaselor critici si atacuri denigratoare. Acum, se intoarce in Rusia cu speranta ca ceva s-a schimbat, ca progresul stiintei a reusit sa transforme mentalitatile si sa dizolve stereotipurile care ingradeau libertatea cunoasterii.

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites