Sunday, November 28, 2010

Zeci de morminte şi schelete umane, descoperite în Piaţa Universităţii!

Share/Bookmark


Mai multe schelete umane şi morminte datând din perioada secolului al XVI-lea au fost descoperite în Piaţa Universităţii, acolo unde se lucrează la o parcare subterană.

>
Muncitorii care au săpat în plin centrul Capitalei au făcut găsit aceste resturi şi au anunţat autorităţile, anunţă Realitatea.net.

Se pare că în zonă fusese amplasată o mănăstire, Sfântul Sava.

Specialiştii prezenţi la faţa locului au precizat că până la momentul actual au scos la suprafaţă aproximativ şapte schelete, dintr-un total de 40.

"Este un cimitir tipic pentru secolele 17-18, nimic deosebit. Este un loc unde au fost înmormântate persoanele care locuiau în mahala, bărbaţi, copii, femei", a precizat un arheolog pentru Realitatea TV.

"În momentul acesta se efectuează cercetări arheologice. Deocamdată nu se poate estima durata lor, probabil până la finalul anului. Noi eliberăm anumite zone, iar constructorul îşi poate continua treaba", a precizat Adameşteanu.

Scheletele vor fi duse la Muzeul Municipiului Bucureşti.

"Conform legislaţiei din România, beneficiarul care doreşte să cosntruiască o parcare cu o adâncime de 20 de metri a fost nevoit să apeleze la cercetarea arheologică pentru a se cunoaşte care sunt realităţile din teren. Din săpăturile anterioare ştiam că există aici două biserici: cimitrul şi vestigiile de la Sf. Sava. Atunci, conform contractului dintre muzeu şi Institutul de Arheologie pe baza unor autorizaţii.

De pe 5 noiembrie arheologii efectează cercetări în această zonă. În funcţie de rezultatele care vor fi date Ministerului Culturii se va aproba sau nu proiectul pentru această parcare. Această parcare trebuie să ţină cont de acest studiu arheologic", a declarat Gheorghe Mănucu, şeful secţiei Arheologie-Muzeul Bucureşti.

sursa cancan.ro


0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites