MATRIARHATUL LA VECHII DACI

CULTUL FOCULUI - Organizat de regina Hestia şi de ucenicele sale, cultul focului se întinde pe întreaga arie tracică

CULTUL FOCULUI - Organizat de regina Hestia şi de ucenicele sale, cultul focului se întinde pe întreaga arie tracică, de la Marea Baltică până mai jos de Marea Mediterană, de la Nipru până dincolo de Tisa, unde în sec. IX, apare cetatea Vesprem. O bună parte din „Tracia Mare„ era sub administraţia Geto-Dacă. Încă din început, poporul dac apare în documentele vremii ca legat de această străbună vatră. Ceva mai mult. Din perioada matriarhatului (până în anul 1900 î.Hr.), când cap al familiei era femeia, Dacii apar ca popor independent condus de regina Hestia. Ea a organizat după un ritual, cultul focului sacru, la reşedinţa regală, în cetăţi, ca şi în vetrele locuinţelor Traco-Dacilor. Focul, în general, era întreţinut ziua şi noaptea. Chiar numele Dacia, Dac, etimologic, cu toate discuţiile purtate de cercetători, trebuie pus în legătură cu cultul focului, cu focul în general, în jurul căruia se desfăşura întreaga viaţă mai întâi tribală şi apoi regală matriarhală şi patriarhală. În Legea lui Manu, indianul Daksa era numele unui zeu, ca şi Dachsina = focul ceremoniilor sfinte. Dacia era ţara focului sacru, a focului continuu şi cuvântul este autohton. În legătură cu cultul focului la strămoşii Dacilor ar putea fi pus hidronimul „Râul de Foc„ din satul Comaniţa, judeţul Olt. Tot în perioada matriarhatului se încadrează Bendis, care iniţial va fi fost regina Tracilor şi care după moarte a devenit zeiţă. În Lexiconul lui Hesighyos din Alexandria (sec. V sau VI), găsim înregistrată: „Bendis: Artemis la Traci; la atenieni sărbătoarea zeiţei Bendis. Busbaton: Artemis (Spun) tracii… marea zeiţă: Zice Aristofan despre Bendis, căci este zeiţă tracă. În toate este vorba de nişte ucenice şi urmaşe ale reginei Hestia (Vesta), care-şi desfăşurau activitatea pro-fetică în jurul focului sacru. Aici profetizau cele ce aveau să se întâmple şi dau sfaturi inspirate teuenergic. Zeiţa Bendis apare în poziţie ecvestră „întruchipând-o simbolic pe femeia războinică. Aceasta are o ramură de brad (nu de măslin!) în mâna stângă sau câte o ramură în fiecare mână (…). Perechea masculină a zeiţei Bendis ar fi (susţine Herodot în persoană) zeul războiului, în mitologia greacă Ares„, respectiv Marte în mitologia romană. Ea ar fi fost regina amazoanelor înainte de Hestia. Hadrian Daicoviciu scrie că Bendis a fost „divinitatea feminină dacică şi tracică, zeiţă a lunii, a pădurilor şi a farmecelor„. Cultul Soarelui ceresc şi al Focului Sacru, s-a păstrat până în zilele noastre. Pe stâlpii porţilor în mai toate judeţele Daco-României, apare sculptat Soarele. Cultura daco-română păstrează numeroase vestigii din perioada matriarhatului. Cităm aici faptul că în judeţul Bacău, lângă Moineşti la Poduri, „într-un sanctuar a fost descoperit un complex ritual format din 21 de statuete feminine păstrate într-un vas„. Dintre acestea, 15 sunt mai mari şi aşezate pe câte un „tron de lut ars„, iar 6 figurine „mai mici, fără tronuri şi decoruri„. Ele au fost numite „Soborul zeiţelor„. O „Mare zeiţă„, s-a descoperit la Trufeşti, în judeţul Botoşani, ca şi în alte părţi; ea a fost datată în jurul anului 3000 î.Hr. Adăugăm la acestea, statuetele de lut ars, „printre care o zeitate feminină întruchipând cultul fertilităţii, al belşugului„, descoperită la Libcova, judeţul Caraş Severin, figurinele de lut de la Cârna (azi Dunăreni), judeţul Dolj, medalionul de lut ars cu imaginea zeiţei Diana-Bendis. Vasile Pârvan spune că „divinitatea feminină getică era adorată şi ca Hestia„, „Marea zeiţă a pământului roditor şi hrănitor, existentă în Dacia „chiar înainte de venirea iranienilor„. Un puternic documentar pentru epoca matriarhatului Din perioada matriarhatului se poate socoti că provine şi „mormântul princiar getic, tumular, descoperit recent lângă Durostor, la Savestari, pe o frescă murală care mai păstrează în culori, o căpetenie getă (ce) este eroizată sub forma cavalerului trac„ (o amazoană? n.a.). Acesta primeşte o cunună de aur de la o divinitate feminină aşezată pe un soclu (Artemida Regina sau o „Fortuna„ sau poate fi chiar zeiţa Hestia, regina de care am vorbit mai sus). Lunga epocă a matriarhatului, în domeniul artelor plastice se remarcă prin o serie de figurine de lut ars, unele de o importanţă deosebită şi care se corelează cu informaţia documentară scrisă privitoare la regalitatea matriarhală Traco-Dacă, Traco-Getă. Ion Miclea şi Radu Florescu, în volumul Preistoria Daciei, apărut în condiţii tehnice ireproşabile, ne prezintă perlele artei străbune. În legătură cu acestea cităm aprecierile cercetătorului Narcis Zărnescu: „Figurinele de lut, modelate de strămoşii noştri acum peste 8000 de ani (a căror stranie asemănare cu cele descoperite în culturile mesopotamiene Hassuna şi Samarra, nu a scăpat specialiştilor), judecând după templul descoperit la Căscioarele în apropierea Dunării şi datat circa 5000 înaintea erei noastre, ca şi după „tăbliţele de la Tărtăria (fază timpurie a civilizaţiei Turdas-Vinca, sfârşitul mileniului al VI-lea î.e.n.) sau după sutele de vase miniaturale acoperite cu semne liniare, ale unei scrieri mai vechi cu aproximativ 2000 de ani decât cea sumeriană. Judecând aşadar, numai după aceste câteva „probe„ imposibil de falsificat, greu de trecut sub regimul tăcerii, ca să nu mai amintim de misteriosul „obiect de aluminiu„ descoperit în 1973 lângă Aiud şi datând din cuaternar, adică de circa un milion de ani, istoria, marea istorie a lumii, îşi are una dintre „origini„ şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Tot Narcis Zărnescu, dupa ce citează concluziile cercetătoarei Marija Gimbutaş, de care am amintit mai sus, încheie: „Constructorii de temple, producătorii de ceramică pictată şi de obiecte de cult, creatori de sculpturi şi de figurine, de zei şi ritualuri, strămoşii noştri, folosind o scriere hieratică încă de la sfârşitul mileniului al VI-lea î.e.n., ne îngăduie să pătrundem după mai bine de şaptezeci de veacuri, în pridvorul misterelor care-i înconjoară încă„. Toate acestea presupun o viaţă statală organizată. Vasile Pârvan spunea că „divinitatea feminină getică adorată şi că Hestia„, „Marea Zeiţă„ a pământului roditor şi hrănitor, exista în Dacia, „chiar înainte de venirea iranienilor„. Pentru perioada matriarhatului pe Terra, să se vadă şi figurinele feminine descoperite în regiunea caucaziană. Tot din aceeaşi perioadă sunt figurinele feminine (antropomorfe) descoperite la Liubcova de arheologul Eugen Comşa. În concluzie în epoca matriarhatului strămoşii traco-dacilor erau organizaţi administrativ într-un mare regat Dacia. Hestia a fost regină a strămoşilor Traco-Geţilor în această epocă. După moarte a devenit Mare Zeiţă, aşa cum au fost marile zeiţe ale căror statuete s-au descoperit pe teritoriul Daco-României. Dokia-Hestia, după moarte, a fost adorată ca zeiţă a focului sacru.În perioada patriarhatului, regele Zalmoxis (cel dintâi rege cunoscut nominal) a intrat în legătură cu zeiţa Hestia, aşa după cum Moise intrase în legătură cu Iahve. Grecii au introdus în panteonul lor şi această zeiţă, fără să amintească de faptul că ea a fost regină şi zeiţă a Dacilor, un popor de cea mai înaltă cultură în antichitate. Rectificăm aici eroarea unor istorici de a-l trece pe Zamolxis înaintea reginei Hestia. Cînd trăia Zamolxis (în sec. XIII î.Hr.), Hestia era zeificată, asemenea lui Iahve. Consemnarea documentară că Hestia ar fi fost regina sciţilor este o eroare. Sciţii numeau pe zeiţa focului Tabiti, aşa cum arăta izvorul citat. Hestia este numele dacic al reginei devenită zeiţă, nume pe care l-au adoptat tacit şi grecii, în timp ce romanii au numit-o Vesta, în fapt fiind vorba de una şi aceeaşi persoană care a trăit cu mult timp înainte de Hesiod (sec.VIII sau VII î.Hr.). Hestia apare la romani sub numele de Vesta, mult mai târziu. În legătură cu perioada matriarhatului şi gnosticismului primar, trebuie puse Sibilele, care au avut un rol benefic asupra lumii tracice. Aşa Sibiylla Erythrea „este o reprezentantă a înţelepciunii şi religiunii hiperboreilor sau pelasgilor din nordul Istrului (...)„. „Oamenii din Elada mă numesc o femeie din altă ţară„ zice dânsa în oracolele sale. Armatele de apărare împotriva invadatorilor în perioada matriarhatului erau formate din amazoane. Ele erau luptătoare până mai târziu. Orfeu (în mitologia greacă) poet, muzician (fiul lui Giagros, regele Tracilor şi al muzei Caliope) „a murit ucis de femeile trace„. Un studiu deosebit de interesant a publicat Pandele Olteanu, în revista Arca. Despre Sibila Eritreea, el spune că ea a scris trei cărţi cu profeţii, dintre care s-a păstrat ultima. Ea a profeţit între altele, Venirea lui Iisus, Învierea morţilor şi arderea pământului. Cartea este redactată în versuri. Destul de interesant este faptul că Sibilele apar şi în prezent în pictura exterioară alături de filosofi, la unele biserici ortodoxe. (R.D.)

sursa daciajurnal.ro

Posted in: amazoane,bendis,boudica,daci,femei luptatoare,istoria romanilor adevarata,matriarhat,scriere dacica,traci,vinca turdas