Wednesday, October 28, 2009

Cum invadează americanii Africa



Un bine făcut cu forţa nu e un bine ci un rău, dar se pare că asta nu contează prea mult pentru o serie de fundaţii americane care şi-au propus "să-i ajute" pe africani.

Mai precis, este vorba despre fundaţiile Gates şi Rockefeller care investesc miliarde de dolari pentru a umple Africa de seminţe hibride şi pesticide, în numele unei Alianţe pentru o Revoluţie Verde în Africa (AGRA), pe care organizaţiile africane nu o doresc sub nicio formă.

Interesele financiare şi instituţionale sunt mai mari decât s-ar fi crezut. În spatele fundaţiilor lui Bill Gates şi Rockefeller se află instituţii precum Banca Mondială sau companii agricole multinaţionale precum Syngenta, DuPont Pioneer Hi-Bred sau Monsanto.

Motivul pentru care africanii nu-şi doresc o agricultură "high-tech" este că aceasta îşi bazează randamentul foarte mare pe "produse chimice".

Recentul raport IAASTD, rodul muncii a 400 de experţi internaţionali recunoscuţi, arată că agricultura biologică este singura care ar putea face faţă nevoilor alimentare viitoare.

Bill Gates, agricultorul de servici

În strategiile agricole ale miliardarului american Bill Gates, care face din agricultura africană unul dinte cele mai importante obiective ale sale, nu se menţionează nicăieri termenul de agricultură biologică. Şi asta pentru că sistemul este unul care nu aduce neapărat profit, fapt ce nu sună bine pentru cineva obişnuit cu afaceri enorm de profitabile.

SURSA: Gates Foundation

Fundaţia sa, scrie publicaţia "Le Temps", cuprinde mai mulţi foşti angajaţi ai Monsanto şi pune la dispoziţie miliarde de dolari pentru a revoluţiona agricultura africană şia o face mult mai performantă. De fapt, pregăteşte un colos agricol construit din seminţe modificate genetic.

Consecinţele sunt nenumărate, însă cele mai importante sunt: contaminarea pânzei de apă freatică şi pierderea treptată a fertilităţii solului pe un continent unde mai mult de 70% din populaţie este dependentă de agricultură.

Organizaţiile locale arată că AGRA încearcă să pară o iniţiativă venită chiar din interiorul Africii. Aşa s-ar explica faptul că în fruntea ei a fost adus Kofi Annan, fostul secretar al ONU, spune Mamadou Goïta, membru al Coaliţiei pentru Protejarea Patrimoniului Genetic African.

Bernadette Ouattara, un responsabil al unui ONG african arată, de asemenea, faptul că americanii încearcă să elimine ONG-urile locale şi să le înlocuiască treptat cu ONG-uri americane.

SURSA: "Le Temps"

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites