LEAPSA STRANIE

DE LA LIA( am crezut ca-i o poezie cu rime albe)


SUNT o fiinta magica ( asa zice Castaneda, in ultimul timp imi e din ce mai greu sa cred).

AS VREA ca copiii mei sa fie perfect sanatosi si sa moara dusmanii mei (pe bune)


PASTREZ credinta ca exista un dumnezeu al dreptatii-Elohay Mishpat

MI-AS Fi DORIT sa fiu o pianista celebra



NU IMI PLACE tradarea, lipsa de onoare, minciuna fata de tine insuti, pretextele timpite

MA TEM ummmmm de NIMIC?

IMI PARE RAU ca nu am avut mai multa grija de nana si ca nu i-am spus cit o ador

IMI PLACE Shambhala tarimul luptatorilor celesti


NU SUNT buna, calma, miloasa

DANSEZ pe flamenco si muzica orientala


CÂNT psalmi de durere si bucurie si lupta si razbunare si iubire



NICIODATA nu tradez pe nimeni

RAR alerg (brrrr insasi ideea imi repugna)

PLÂNG la filme de desene animate

SUNT CONFUZĂ in ultimul timp

AM NEVOIE de iubire, muzica, de sex si cafea, de aer curat

AR FI TREBUIT sa mai slabesc

AS PUTEA sa fac un stalking mai bun

Castaneda Quotes On Stalking

• "The first principal of the art of stalking is that warriors choose their battleground. A warrior never goes into battle without knowing what the surroundings are."
• "To discard everything that is unnecessary is the second principal. A warrior doesn't complicate things. He aims at being simple."
• "He applies all the concentration he has to decide whether or not to enter into battle, for any battle is a battle for his life. This is the third principal. A warrior must be willing and ready to make his last stand here and now. But not in a helter skelter way."
• "A warrior relaxes and abandons himself; he fears nothing. Only then will the powers that guide human beings open the road for a warrior and aid him. Only then. That is the fourth principal of the art of stalking."
• "When faced with odds that cannot be dealt with, warriors retreat for a moment. They let their minds meander. They occupy their time with something else. Anything would do. That is the fifth principal."
• "Warriors compress time; this is the sixth principal of the art of stalking. Even an instant counts. In a battle for your life, a second is an eternity, an eternity that may decide the outcome. Warriors aim at succeeding, therefore they compress time. Warriors don't waste an instant."
• In order to apply the seventh principle, one has to apply the other six; a stalker never pushes himself to the front. He is always looking on from behind the scenes."

Si daca aveti timp preluati aceasta leapsa ce m-a pus pe ginduri..

Read More

DESAPARECIDO

Me llaman el desaparecido Cuando llega ya se ha ido Volando vengo, volando voy Deprisa deprisa a rumbo perdido Cuando me buscan nunca estoy Cuando me encuentran yo no soy El que está enfrente porque ya Me fui corriendo más allá Me dicen el desaparecido Fantasma que nunca está Me dicen el desagradecido Pero esa no es la verdad Yo llevo en el cuerpo un dolor Que no me deja respirar Llevo en el cuerpo una condena Que siempre me echa a caminar Me dicen el desaparecido Que cuando llega ya se ha ido Volando vengo, volando voy Deprisa deprisa a rumbo perdido Me dicen el desaparecido Fantasma que nunca está Me dicen el desagradecido Pero esa no es la verdad Yo llevo en el cuerpo un motor Que nunca deja de rolar llevo en el alma un camino Destinado a nunca llegar Cuando me buscan nunca estoy Cuando me encuentran yo no soy El que esta enfrente por que ya me fui corriendo mas alla Me dicen el desaparecido Cuando llega ya se ha ido Volando vengo, volando voy Deprisa deprisa a rumbo perdido Perdido en el siglo... Perdido en el siglo… siglo XX... rumbo al XXI… (cuando llegare, cuando llegare……) ---------- (English Translation) ================ They call me the disappearer when they come I've already gone, Flying I come, flying I go Quickly, quickly on a lost course When they hunt me I'm not there When they find me, I’m someone else The one that’s always just ahead, because I've already moved on They call me the disappearer The phantom whos never there They call me the ungrateful, But that's not the way it is I carry on me a pain and sorrow, that doesn't let me breathe, I carry on me a final sentence, That’s always pushing me along They call me the disappearer when they come I've already gone, Flying I come, flying I go Quickly, quickly on a lost course They call me the disappearer The phantom whos never there They call me the ungrateful, But that's not the way it is I carry in my body a motor that's always running and alive I carry in my soul a destination, but I never will arrive When they hunt me, I'm not there When they find me, I’m someone else The one that’s always just ahead, because I've already moved on They call me the disappearing one When they come I've already gone, Flying I come, flying I go Quickly, quickly on a lost course Lost in the century, the 20th century, Heading for the 21st

Read More

ARBORELE GENEALOGIC-STALKING THE SELF

“Vei incepe sa-ti faci lista(recapitularii) astazi"spuse Don Juan. Imparte-o in ani, in slujbe, aranjeaz-o in orice ordine vrei, dar fa-o secventiala incepind cu cea mai recenta persoana pe care ai cunoscut-o, mai intii, si terminind cu Mama si Tata. Aminteste-ti totul despre ei. Nimic mai mult decit atit. Cu timpul, practicind, vei realiza ceea ce faci"-Latura activa a infinitului

Dragi practicanti
Pentru vazatorii din Mexicul antic recapitularea si lista sa actioneaza ca obiect mnemonic-un obiect ce ajuta la aducerea aminte a totalitatii sinelui-toate evenimentele crescindu-ne egoul socializat si afectind memoria luminozitatii noastre.
Pentru ca urmatorul seminar se va referi exact la prima parte a acestui proces-descoperirea tiparelor socializarii, in mod special recunoasterea celor pe care le-am primit de la Mama si Tata, va cerem ca un exercitiu de stalking preliminar sa incepeti sa va construiti Arborele genealogic.
Includeti in el toate evenimentele importante cum ar fi ordinea nasterii, numarul de copii, casatoriile, infidelitatile, educatia, ocupatia, sanatatea, etc a membrilor familiei.
Pentru a include informatii cit mai complete va veti aminti conversatiile cu parintii, membrii familiei si puteti contacta familia pentru a va furniza detalii, sau sa cautati radacinile familei voastre in arhive sau online.

Cea mai buna Intentie sa va acompanieze cautarile!
Instructorii tensegrity
P.S.-in momentul in care ati terminat lista, combinati cu exercitiul de stalking the self pe care l-am dat inainte pentru a va identifica tiparele,si incepeti recapitularea si schimbarea lor.

Read More

UN EXERCITIU DE STALKING

La nastere venim pe lume cu o una din doua configuratii energetice. Sintem sau stalkeri, si in zona abdominala prezentam protuberante energetice, fiind capabili sa fixam punctele de asamblare a realitatilor, sau luptatori neinfricati, dreameri-visatori, cei ce au in zona abdominala filamente. In timpul seminariilor Tensegrity la care am fost, instructorii nostri, elevi ai lui Carlos Castaneda ne-au invatta un exercitiu de stalking-timp de 2 luni, de 3 ori pe zi la ore fixe trebuia sa ne scriem intr-un jurnal(Navigator's log) dialogul interior. Avind in vedere ca era doar al nostru si nimeni nu l-ar fi putut citi, trebuia sa fim absolut sinceri cu noi, si oricit de cretin sau pornografic sau redundant era dialogul trebuia sa-l redam exact. In doua luni urma sa se contureze un tipar, care era tiparul mintii noastre ce daduse nastere vietii noastre asa cum o traiam. Dupa aceea, prin exercitii de not-doing urma sa distrugem acel tipar si sa-l inlocuim cu sintagme shamanice, constructive si eliberatoare. Mai jos public o experienta personala a unui practicant Tensegrity legat de stalking the self (vinarea egoului). Are cuvintul Meztli "Un luptator se poate ingrijora si poate gindi inainte de a lua o decizie, dar odata ce a luat-o, el merge pe calea sa, lipsit de griji sau ganduri; vor fi un milion de alte decizii care il vor asteapta. Aceasta este calea luptatorului." Tatal meu a fost intotdeauna ingrijorat ca sunt prea neglijent, prea iresponsabil, prea visator si ca nu voi putea face fata vietii adevarate. Imi spunea intr-una, pe un ton deosebit de grav, ca viata este precum o jungla si ca oamenii se mananca unul pe celalalt fara scrupule, in permanenta, ca niste animale salbatice. Asa ca, incepand cu varsta de aproximativ 13 ani, tatal meu a decis sa ma pregateasca pentru viata. Orice responsabilitate de la scoala sau orice sarcina primita in casa, avea o importanta deosebit de mare. Sarcina in sine era acompaniata de amenintari si deseori de 'inspectii', din partea tatalui, pentru a ma verifica daca intr-adevar fac ceea ce trebuie sa fac. Atunci cand nu reuseam sa-mi indeplinesc sarcina, aveam parte de o cearta monstruoasa. Acestea au devenit atat de frecvente si coplesitoare,incat am ales sa inventez scuze sau sa ascund faptul ca nu am terminat ce aveam de terminat. Stresul era coplesitor. Nu mai reuseam sa ma concentrez pe nimic, nici pe actiunile pe care trebuia sa le finalizez, si am devenit, incetul cu incetul, tot mai focusat pe scuzele pe care le fabricam, atunci cand trebuia sa-mi raportez situatia. Singurele momente de liniste, le aveam atunci cand tatal meu simtea nevoia sa se odihneasca sau era intr-o stare deosebit de buna. Primind aceasta educatie de la tatal meu, am invatat sa ma ingrijorez in permanenta. Am inceput sa ma ingrijorez inainte sa plec undeva, inainte sa spun ceva unei persoane, inainte sa finalizez un lucru, de frica unui posibil conflict sau din frica de a nu face pe plac. In loc sa finalizez normal ziua de lucru sau de scoala, o conversatie, o relatie sau aproape orice sarcina pe care o aveam de indeplinit, nu exista prea des o incheiere sau o concluzie, iar eu ma aflam intr-o neliniste continua in ceea ce priveste viitorul meu apropiat. La un moment dat, am decis sa plec de acasa dar acest obicei m-a urmat peste tot pe unde am umblat, fara sa fiu constient de modul in care actionez. Patru ani in urma plecarii de acasa, dupa realizarea unui exercitiu de stalking in care am trasat arborele meu genealogic, documentand pe scurt viata (focusandu-ma pe aspectele sociale) fiecarui membru pana la – inclusiv– strabunicii mei, am devenit constient de o vedere de ansamblu asupra intregii mele familii si am observat faptul ca anumite trasaturi comportamentale din familia mea erau mostenite de la parinte la copil, pana la parintii mei. De asemenea, am observat cum parintii mei au invatat sa se comporte in felul in care s-au comportat in viata, de la proprii lor parinti si tutori. In consecinta, m-au invatat ceea ce ei insisi au luat ca atare. Astfel, am inteles faptul ca tatal meu a incercat sa ma pregateasca sa intampin viata in singurul mod in care stia sa o faca: fara sa ia deciziile necesare in momentul in care acestea trebuiau luate si ingrijorandu-se in permanenta pentru ceea ce urma sa se intample. Realizarea faptului ca parintii mi-au indus un comportament luat ca atare, a schimbat totul. In primul rand, aceasta realizare, a dizolvat in mare parte tensiunea pe care o aveam fata de ei. Dupa ce am eliberat energia care era irosita in a-mi apara punctele de vedere fata de ei (spre exemplu, il consideram pe tatal meu un tiran violent si obsedat de control si eram focusat in permanenta sa fiu calm; consideram acest aspect singura diferenta cruciala dintre mine si tatal meu), am inceput sa-mi observ tiparele mostenite: acele moduri aparte de a face fata situatiilor din viata de zi cu zi, erau foarte similare cu felul in care parintii mei se comportau. Am inceput sa ma uit in jur, la alti oameni care se comportau diferit si am inceput sa imi conturez puncte de referinta pentru a-mi corecta propriile obiceiuri. Am inceput prin definirea unei tehnici foarte simple: am decis sa iau decizii, sa planific si sa execut. In timpul dintre luarea deciziei si executarea propriu-zisa a planului, nu imi faceam nici un fel de griji si abandonam orice gand referitor la planurile sau deciziile luate anterior. In momentul in care trebuia sa execut, ma focusam exclusiv pe acea sarcina. Suna ca si un concept simplu dar pentru mine, a fost un calvar. Nu eram obisnuit sa ma concentrez pe luarea unei decizii, era mult mai convenabil sa nu fac nimic si sa raman la vechiul mod de a fi, asteptand momentul in care trebuia sa fac fata unui lucru. In timpul acestui exercitiu, am observat ca un obstacol deosebit de puternic in a-mi executa planurile, era faptul ca intotdeauna eram obisnuit sa imi atribui mai multe sarcini decat eram capabil sa execut (fapt provenit din obisnuinta de a fabrica scuze si minciuni pentru tatal meu, in urma presiunilor sale; minciuni pe care trebuia sa le cred intr-o masura, altfel nefiind destul de convingatoare). Cand tatal meu ma intreba daca am terminat ceva de facut, il minteam si ii spuneam ca da, si ca de fapt am trecut la sarcina urmatoare. Dupa ce eram lasat in pace, plonjam intr-un efort supra-uman de a realiza ambele sarcini intr-un timp record. Devenind constient de acest obicei, am inceput sa ma focusez pe actiunea de a-mi crea un context cat mai placut in care imi puteam desfasura sarcinile, planificandu-mi actiunile din timp si raportandu-mi progresul la valoarea sa reala. Desigur, m-am lovit de alt obstacol in cazurile in care imi planificam o actiune pe o perioada mai lunga, fiind obisnuit sa execut totul la final, crezand in continuare ca sunt capabil sa fac asta cu orice ocazie. Astfel, am inceput sa-mi segmentez fiecare actiune de lunga durata in pasi mai mici, si sa execut, dupa tehnica initiala. La inceput, rezultatele efortului de a ma debarasa de aceste lucruri invatate de la parintii mei, au fost greu de observat. Dar, perseverand, am reusit sa renunt la ele si sa-mi planific/execut actiunile cu o exactitate tot mai mare. Dupa ce am devenit destul de sigur pe mine si detasat in a lua decizii, am inceput sa imi adaptez planurile dupa ce am luat o decizie, in functie de schimbari care puteau sa apara. As denumi aceasta tehnica o ajustare a primei tehnici: prima m-a ajutat sa iau decizii cu incredere iar a doua, m-a ajutat sa-mi finisez executia unui plan. Don Juan i-a spus o data lui Carlos: „nimic in viata aceasta nu ne este oferit ca si cadou; tot ceea ce exista pentru a fi invatat, trebuie invatat din greu”. Un luptator nu alege sa actioneze numai atunci cand rezultatele sunt usor de obtinut, ci urmeaza ceea ce Spiritul ii indica. Deseori aceste actiuni sunt cel mai greu de realizat pentru ca tin de ceea ce fugim sau catalogam ca si imposibil, dar un luptator accepta aceste semne cu bucurie pentru ca el traieste pentru a se elibera iar eliberarea inseamna sa faci fata cu seninatate si voiosie celor mai incredibile provocari."

Read More

INTERVIU TAISHA ABELAR 2-STALKING

John: Taisha, ne-ai vorbit despre termeni gasiti in cartea ta, "Trecerea vrajitorilor". Mai vorbeste-ne putin despre aceasta carte si conceptele gasite in ea.

Taisha: prima jumatate a cartii se refera la recapitulare si explica in detaliu cum se face, experientele mele personale cu ea si dificultatile procedurii. Cred ca acestlucru imbie cititorul sa practice singur. Este o invitatie, pentru oricine, pentru ca un vrajitor nu face parte dintr-un grup elitist si nici nu trebuie sa fii selectat sau sa ai drept guru un vrajitor. NU, oricine poate lua cartea si sa faca ce este scris acolo. Si asta inseamna a valida prin propria noastra experienta ceva.

Cind am capatat mai multa energie, am fost prezentata lui Don Juan si altor membrii ai grupului sau.Intilnirile cu ei si ceea ce m-au invatat este descris in carte. Mi s-au dat anumite practici de privire, de non actiune, si pase magice care lucreaza direct cu corpul din vis, anumite miscari si respiratii care il activeaza si curata anumiti centrii energetici ca punctul de asamblare sa se miste fluid.
In a doua parte a cartii am descris cum ei au crezut ca sint gata sa fac trecerea vrajitorilor, care de fapt este o miscrae a punctului de asamblare pregatita de recapitulare. Eu traiam in casa si in casa exista o parte stinga in care nu aveam voie sa intru. La un moment dat ei au decis ca sint gata sa ii intilnesc pe ceilalti membrii ai grupului care ma asteptau in partea stinga a casei, ceea ce era de fapt doar o miscare a punctului de asamblare intr-o realitate diferita, deoarece partea stinga a casei nu exista in aceasta realitate consensuala.
Asa ca am facut o serie de tehnici si miscari ce invocau Intentia. Corpul meu din vis era deja capabil sa se activeze, desigur si cu ajutorul Nelidei care era linga mine. Mi l-am activat, adica mi-am mutat punctul de asamblare, dar in loc sa il mut armonios intr-o anumita pozitie acolo unde ei ma asteptau, el s-a mutat haotic intr-un loc pe care nu il recunosteam. Mai rau, nu imi mai puteam aduce aminte de aceasta realitate consensuala. Uneori acest lucru se intimpla cind nu avem destul control.Este o miscare neregulata si necontrolata a punctului de asamblre.
De aceea un al tip de antrenament mi-a fost impus. M-am regasit intr-o padurice de copaci, intr-o casa in copaci ce se afla in fata casei. Dar ceea ce nu intelesesem de fapt era ca nu ma trezisem. Punctul meu de asamblare nu se mutase in pozitia lui normala, dinainte. Se mutase intr-o pozitie din alta realitate, insa din fericire destul de apropiata de aceasta. Asa ca a doua parte a antrenamentului meu s-a preocupat de stalking care este arta stabilizarii punctului de asamblare oricare ar fi acesta. Antrenamentul in sine s-a desfasurat sub supravegherea lui Emilito care nici el nu exista in aceasta realitate normala. El era intr-o pozitie a punctului de asmablare de vis. Asa ca eu de fapt m-am trezit intr-o lume a visatului pe care a trebuit s-o cultiv prin tehnica stalkerilor, s-o mentin si sa obtin un anumit control al corpului din vis.
Acest antrenament este foarte important, pentru ca nu are valoare daca iti muti punctul de asmablare dar nu poti sa-l stabilizezi. Din aceasta pozitie trebuie sa vinezi noua realitate si sa nu te sperii daca vezi monstrii sau aparitii...
Deci am inceput acest antrenament in casa din copaci deoarece acolo, fiind ridicata de la pamint, corpul din vis putea sa aiba noi perceptii, si se simtea real si solid ca si corpul normal...In afara de asta eram suspendata intr-un cuantum spatio-temporal, pentru ca nu exista decit prezentul si nici nu puteam vedea ce se afla mai departe de acea padurice care era foarte densa..eram intr-un fel de vid. Asa ca continuumul meu spatio-temporal era deranjat. De aceea instructiunile pe care le-am urmat, recapitularea din copaci a fost diferita de cea de pe pamint pentru ca ma separa de trecut si de spatiu, facindu-ma sa aduc in corpul din vis totul inapoi, sa-l consolidez si astfel sa ma pot baza pe el si sa-l folosesc.
Antrenamentul stalkerilor m-a facut sa fiu foarte fluida, sa mentin punctul de asmablare, dar sa fiu si capabila sa il mut. Insa iti trebuie sobrietate si control si multa disciplina pentru aceste manevre, pentru a explora o noua realitate si a o face sa devina reala. Noi ne creeam realitatile miscindu-ne.
Prin tehnicile de privire am vazut copacii fluidizindu-se si transformindu-se in virtejuri de energie, am vazut lumea fluida, nimic nu este fixat de fapt. Exista o miscare constanta-acesta este felul in care realitatea este creeata. Noi facem totul sa fie solid, material. Noi impunem lumii propriile noastre limitari. Dar nu exista nici un motiv pentru care sa nu ne expandam constiinta de fiinte simtitoare si sa nu vedem lumea asa cum este ea.

Read More