TERIBILUL NUMĂR 666.

ADRIAN BUCURESCU
DACIA SECRETĂ
TERIBILUL NUMĂR 666

Strabon scrie că Decaineus a fost în Egipt, ceea ce presupune că marele preot a fost şi prin alte ţări mediteraneene. Pe unde a trecut, getul trebuie că s-a îngrozit văzând că misterele zalmoxiene au fost deformate, că din cei patru zei (în fapt: Unul - Crucea!), s-au făcut, în alte religii, câteva zeci.

Chiar foarte mulţi traci transformaseră cultul în „folclor”, plasând faptele sfinte în locuri diferite şi interpretând învăţăturile sacre fiecare după mintea lui. Pe de altă parte, vechea dogmă orfică exercita încă o puternică influenţă în popor şi în nobilime.

 Cei ce mai ştiau tainele zalmoxiene; regii şi preoţii, le păzeau cu străşnicie. Dar în anul 666 de la Zalmoxis, împăratul Buerebuistas şi marele preot Decaineus au hotărât să restaureze adevăratul cult, dezvăluindu-le geţilor misterele sacre. S-a decis deci ca anul 1 al calendarului să fie anul naşterii Celor Doi Zalmoxis.

 În acest sens, anul reformei religioase a fost 666, iar adepţii l-au socotit număr benefic, pe când adversarii l-au considerat număr malefic. Acest număr apare în foarte multe-inscripţii din Dacia, sub forma CCC sau SSS.

Astfel, pe un opaiţ de la Drobeta , scrie, de la dreapta la stânga: E NAMOR SSS. Traducerea: Cu numărul 666.

Pe o placă de marmură de la Tomis este încrustată o rugăciune (fig. 83) a unei gete zalmoxiene:

AYRELIA
BENERIA
SYM FORO
SYN BIO
SYN ZE SASE TRI
KAI TETHY GATRI
AYRIS NONAM
NIASCHARIAN

Traducerea: Strălucitoare, Curată, Măreaţă Doamnă! Sunt credincioasă: sunt cu trei de şase. Doar atât te rog: cândva, să mă ajuţi să renasc!
Această poezie poartă şi un acrostih, adică iniţialele versurilor se citesc astfel: AB SSS K-AN. Traducerea: Cu 666 de ani.

Pe o placă de marmură (fig. 84), descoperită în oraşul Tetovo (Macedonia), se află următoarea inscripţie:

IME KI NAMAYR TRES
ZE SASE STE VY MNE MFS
CHARIN EK TON I DION ZOSA

Traducerea: Sunt cu numărul trei de şase, care pentru mine e sfânt. Mi-ar plăcea (doresc) să mă înalţ în Tărâmul Zeilor
.

Pe un opaiţ, descoperit în cetatea veche de la Celei-Corabia (jud. Olt), scrie CVIVI, combinaţie între S „Sase” (C grecesc!) şi VI „Şase” latinesc. Tot în astfel de combinaţii, dar scrise invers, din motive magice ori din neştiinţa de carte a meşteşugarilor, apare numărul 666 pe cărămizi şi ţigle găsite la Bumbeşti-Jiu (jud. Gorj) - , precum şi în alte cetăţi dacice .

Cum de a ajuns 666 să simbolizeze „numărul fiarei”, în ..Apocalipsa” Sfântului Ioan Teologul, a fost pană acum un mister.

CALENDARUL DACIC

După moartea lui Buerebuistas şi împărţirea Imperiului Getic în cinci regate, Decaineas şi-a stabilit reşedinţa regală în Munţii Orăştiei, la Sarmizegetusa. Acolo a creat aşa-zisul „Soare de Andezit”, în realitate altarul lui Apollon, înconjurat de cei zece ucenici.

Tot, acolo, marele preot şi rege a înălţat micul calendar rotund (fig. 111), ce reprezintă anul dacic. Acest calendar este alcătuit din 11 grupuri de câte 8 stâlpi şi câte un grup de 7, respectiv 6 stâlpi. În graiul dacic PAR însemna „patru; stâlp” (cf. rom. par). Aşadar: 11 x 8 x 4 = 352. Adăugând la 352 ceilalţi 13 stâlpi (7 + 6), se obţine numărul 365, adică zilele unui an obişnuit (nebisect).

Cele 3 grupuri dintre grupurile de 7 şi 6 reprezintă cei 3 ani în care tinerii zei au fost plecaţi dintre Napei. 7 + 6 = 13, adică anii după care Crăciunul şi alte sărbători cădeau în aceeaşi zi. În acelaşi timp, 7 x 6 = 42, adică anii pe care i-au petrecut Gemenii Divini pe pământ. În interiorul cercului, mai sunt 3 stâlpi, ce reprezintă câte o zi din cei 3 ani bisecţi cuprinşi în perioada de 13.

Calendarul cel mare rotund (fig. 112) a fost înălţat după eliberarea Daciei, până la anul 1000 de la naşterea lui Apollon şi Artemis. Primul
cerc (exterior) este format din 104 de blocuri de andezit şi reprezintă numărul zilelor de post dintr-un an (miercurile şi vinerile).


Al doilea, lipit de cercul exterior este compus din 180 stâlpi înguşti, grupaţi câte 6. Al treilea cerc este constituit din 84 de stâlpi de lemn. Aşadar: 104 + 180 + 84 = 365 + 3 = 368. Nu întâmplător, potcoava din interiorul marelui calendar este alcătuită din 34 de stâlpi de lemn, prevăzută cu 2 praguri aşezate faţă în faţă, către călcâiul potcoavei.

Aceste praguri despart 21 de stâlpi de ceilalţi 13, aflaţi spre vatra sacră. Să reţinem, din potcoavă, şi acest calcul: 34 + 13 = 47. Numărul 13 este în legătură cu revenirea Crăciunului în aceeaşi zi, ca în calendarul lui Decaineus. Dacă vom face o socoteală simplă, rezultă că sanctuarul a fost înălţat (terminat) la anul 1000 de la Zalmoxis.

Astfel: 21 x 47 = 987, adică anul independenţei Daciei (274). Adăugând la 987 cei 13 stâlpi de la călcâiul potcoavei, obţinem 1000 - de la Zalmoxis! - anul desăvârşirii calendarului.
In complexul astronomic de la Sarmizegetusa mai există şi câteva aliniamente ce reprezintă numărul zilelor de post. Astfel, aliniamentul alcătuit din 4 şiruri de către 10 postamente de andezit (4 x 10 = 40), reprezintă zilele din postul Crăciunului (ca şi astăzi!).

Alt aliniament, compus din 4 şiruri de câte 15 discuri de calcar, reprezintă zilele din postul Paştelui dacic. Culmea e că până şi cele 7 zile ale săptămânii dacice amintesc de cele de astăzi: Prima se numea AVLANA „Deplina; Integra”, după un supranume al zeiţei-mame; a doua, AMALTHEIA „Cea care creşte zeii”, era închinată mamei adoptive a Gemenilor Divini; a treia, MERGURIUS „Înainte-Mergătorul”, era ziua lui Orfeu, de post, fiindcă acesta fusese ucis; a patra, ZIAIS „Luminoasa” era a lui Artemis; a cincea, BENNAR „Jertfa; Jertfitul”, era zi de post, dedicată Iui Apollon, de asemenea ucis; a şasea, SABATHIOS „Casa Domnului” sau SAMBATIS „Purificarea” era închinată tatălui adoptiv al zeilor; în fine, a şaptea, DOMNICA „Schimbarea Vremii; Marea Purificare”, era a lui TATO NIPAL „Tatăl Ceresc”.

În legendele sacre geto-dacice se spunea că, la vârsta de şapte ani, micul Zalmoxis a început să păzească oile tatălui adoptiv, Admetos-Aisepos. Uneori, ciobănaşul divin era ajutat şi de sora lui geamănă. Ca să treacă în calendarul lor vârsta de şapte ani a celor doi ciobănaşi, geto-dacii au pus-o în a şaptea zi după Naşterea Sfântă şi au numit-o VESELIA „Timp Nou; Loc Nou; Schimbare; Sărbătoare”. Aşa s-a ajuns ca Anul Nou să nu mai fie serbat de Crăciun, ci mai târziu cu şapte zile, iar creştinii, de la Veselia, au consacrat această sărbătoare Sfântului Vasile. De altfel, în unele ţinuturi româneşti, Anul Nou mai este numit şi Crăciunul Mic.

Un alt exemplu, dintre sărbătorile dacice preluate de alte culte, este planta ANIAR-SEXE „Şase Ianuarie; Bobotează”, atestată de Dioscorides. La 6 Ianuarie, a 13-a zi de la Crăciun, se sărbătoarea Botezul Gemenilor Divini, ce se săvârşise când împliniseră 13 ani.

 De la acest botez în apă, ce se mai numea şi ANIARSEXE, vecinii tracilor au creat mitul lui Narcis, cel ce se aruncă în apă asupra propriului chip. Un pseudo-mit alegoric afirmă că din locul morţii lui Narcis au răsărit narcise. La geto-daci, Aniarsexe se numeau mai multe flori ce înfloreau iarna, prevestind primăvara.

Posted in: adrian bucurescu,daci,dacia secreta,istoria romanilor adevarata,zalmoxis