SURSA DAILY COTCODAC |
George Damian
S-a pierdut înţelepciunea medievală, acea înţelepciune care i-a propulsat pe europeni deasupra tuturor. Cine ştie din ce veştejire a bărbăţiei, de unde a pornit această ofilire a lujerului care altă dată stătea mândru şi neînduplecat? Sfântul Augustin ştia ce ştia când spunea cu deznădejde „inter urinam et faeces nascimur…”
Ştiinţa medicală medievală a stabilit cât se poate de clar handicapurile femeii. Medicul Johannes Wieder scria, pe la 1500: „Platon pare a se îndoi cu destulă curtenie unde anume trebuie aşezate femeile, ori în rândul oamenilor, ori în rândul animalelor?”
Acest dubiu a persistat multe secole – susţinut şi de tendinţa femeilor de a cere bărbaţilor să se împerecheze precum animalele. Efectele juridice ale acestei îndoieli le vom vedea în părţile următoare ale acestui text destinat revenirii la adevăratele origini ale bărbăţiei europene.
Medicul regilor Franţei, Ambroise Pare, a descris limpede problemele medicale fundamentale: „Femeia are întotdeauna mai puţină căldură decât bărbatul … părţile spermatice ale acesteia sunt mai reci şi mai moi şi mai puţin uscate decât ale bărbatului”. Toată lumea ştie şi în ziua de azi că uscat şi cald e mai bine decât umed şi rece.
Acelaşi Ambroise Pare explică de ce organele sexuale ale femeii sunt în interior: datorită „imbecilităţii naturii feminine care nu a putut scoate şi arunca afară zisele părţi, ca la bărbat”. În orice caz, „pruncul mascul este mai izbutit şi mai desăvârşit decât femela”.
Alt medic francez contemporan cu Pare, Laurent Joubert, oferea explicaţia completă: „Dacă materia nu-i aşadar îndeajuns de corespunzătoare şi de convenabilă ca să formeze dintr-însa un băiat, atunci face o femelă, care este un mascul mutilat şi imperfect”.
Dar cum se ajunge la această materie necorespunzătoare? Tot Laurent Joubert ne lămureşte: sămânţa în sine este indiferentă şi este convertită în corp masculin sau feminin în funcţie de dispoziţiile matricei.
Există cazuri în care o sămânţă, deşi este aptă să formeze un mascul „degenerează deseori în femelă datorită răcelii şi umidităţii matricei”. Nu li se poate tăgădui medicilor medievali talentul literar şi puterea descrierilor – „matricea poate fi foarte umedă din pricina umorii care bălteşte în jurul ei ca un iaz”, ne avertizează Laurent Joubert.
Încheiem această primă parte cu vorbele nemuritorului Petrarca: „Femeia e un adevărat diavol, o duşmancă a liniştii, un izvor de sâcâieli, un prilej de gâlcevi de care bărbatul trebuie să se ţine deoparte dacă vrea să trăiască în tihnă.
Însoară-se cei care găsesc vreun farmec în tovărăşia unei neveste. Noi înşine, dacă ne va sta în puteri, ne vom nemuri numele prin talent şi nu prin căsnicie, prin cărţi şi nu prin copii, cu ajutorul virtuţii şi nu cu acela al unei femei”.
0 comments:
Post a Comment