12 septembrie 2009 - pomana in timpul vietii (satul Rudna Glava)
Pomana in timpul vietii. Origini geto-dace
Se pare ca viziunea pe care o au vlahii despre viata de apoi isi trage radacinile din conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice. Marele istoric grec Herodot confirma la tracii din sudul si nordul Dunarii existenta unor banchete rituale ale asociatiilor secrete ale initiatilor, alesi ai marelui zeu Zamolxis, pe care acesta ii chema la ospetele rituale, atat lor, cat si urmasilor lor asigurandu-li-se nemurirea.
"Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoge vietii terestre - credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani - dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor",observa Ovidiu Drimba, in "Istoria culturii si civilizatiei".
Un exemplu pastrat pana astazi este obiceiul priveghiului "vesel", ce poate fi intalnit (tot mai rar, ce-i drept) in Maramures si in sudul Dunarii, o prelungire clara a ospatului funerar daco-tracic, insotit de purtarea unor masti comice, dar si de veselie, glume sau bufonerii. In septembrie 2009, intr-o localitate sarbeasca locuita de vlahi, arheologul Paun Es. Durlic a participat la o asemenea pomana vesela facuta inca din timpul vietii.
Ea s-a petrecut in satul Rudna Glava, organizata de Dara si Mihajlo Makulovic. La pomana au cantat trompetisti, a fost bucurie generala si s-a dansat in centrul satului.
"Parca nimic nu s-ar fi schimbat din secolul al V-lea i. Hr., cand Herodot ii descria pe tracii care plangeau cand se nastea un copil si se bucurau, dansau si petreceau la moartea cuiva. Prin moarte, omul se elibera de chinurile vietii si ajungea in starea de fericire eterna", scrie Paun Es. Durlic in lucrarea sa.
Raiul din paine
Majoritatea batranilor vlahi, in special cei din zonele muntoase, isi inchipuie raiul ca pe un camp impartit in doua zone. Intr-una, spun acestia, este bezna fara sfarsit, e frig, nu e apa, iar iarba e uscata si neagra. Acolo locuiesc cei care au murit fara lumanare.
Pentru ca sufletul sa poata trece in campul cu flori (de fapt, florile primite de cel mort la fiecare pomana), trebuie ca inainte de Pasti, in primii trei ani de dupa moarte, sa primeasca pomana alba.
Painea de la pomana alba reprezinta raiul: cele sapte bobite din centru simbolizeaza cele sapte zile din saptamana, care, desi sunt intrerupte de moarte, continua in viata de apoi. In jurul celor sapte bobite este cercul solar, care cu lumina sa trezeste natura din somnul iernii.
Nu se stie daca in lumea de dincolo campul este luminat de soare, dar se crede ca si acolo sunt zile si nopti. In cantecele funebre, numite de vlahi petrecaturi, cel care pleaca din lumea aceasta nu trebuie sa urmeze cursul apei, pentru ca apa nu se mai intoarce, ci pe cel al soarelui, pentru ca el renaste in fiecare zi. Totusi, raiul e foarte luminos, pentru ca sunt aprinse multe lumanari, date de cei vii impreuna cu pomana.
In mijlocul campului e un copac imens, de sub care izvoraste un izvor cu apa rece. Aici isi potolesc setea cei adormiti pentru ca, pe lumea cealalta, setea e foarte puternica. Odata cu pomana alba, dintr-un lemn uscat se face o mica pluta pe care se lipeste o lumanare taiata in forma de cruce. Cei care au murit nu pot bea cata apa vor din izvorul de dincolo, ci doar atata cat a plutit pomana (pluta cu lumanare in forma de cruce).
Geografia lumii de apoi, asa cum si-o imagineaza vlahii, prezinta uimitoare asemanari cu cea mesopotamiana, unde paradisul, gradina cu un copac sacru si un izvor, este pazit de Regele-Gradinar, nimeni altul decat Dumnezeu.
Alaturi de reprezentarea lumii de dincolo, setea cumplita pe care trebuie sa o indure cei morti este un alt element pe care il regasim, atat la vlahi, cat si la mesopotamieni, semn ca cele doua culturi se inrudesc.
Craciunul - nasterea painii care se jertfeste
La Craciun, femeile vlahe fac o paine speciala, careia ii spun Colacu' lu' Crasun. Din casa traditionala vlaha nu poate lipsi acest colac magic, pentru ca asigura norocul si sanatatea celor din familie, dar si fertilitatea animalelor si rodul pamantului. In aceste zile deosebite, daca vom poposi pe meleagurile vlahilor, ii vom putea auzi urandu-si: "Si na, tot inaince".
La fel ca si painea euharistica, painea Craciunului se face din graul cel mai curat si din faina cea mai fina. In popor, exista credinta ca in fiecare bob de grau se poate vedea chipul Mantuitorului, care prin nasterea, moartea si invierea sa a eliberat lumea din pacat.
Graul reface anual ciclul izbavirii hristice: cazand in pamant, bobul se trezeste la viata, incolteste, iar din el creste spicul plin de boabe noi. In "Colindul rastignirii", pe care il canta romanii nord-dunareni, se spune ca in timpul crucificarii, sangele lui Hristos s-a transformat in vin, carnea in grau, iar sudoarea in mir:
"Si unde-mi batea/ In maini si-n picioare/ Cuie si piroane,/ Sange pornea. Si unde cadea,/ Vin ca se facea/ Si se aduna./ Si cand imi facea/ Un brau de macies/ Si cand ma-ncingea,/ Carnea-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant grau se facea, / Crestinii veneau/ Si se hraneau./ Cununa de spini/ Si-n cap mi-o punea, / Sudoare-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant mir se facea,/ Crestinii veneau/ Si se miruiau".
In sarbatoarea Craciunului si in drumul ritual al bobului de grau prin paine, pana la cer, se impletesc doua credinte: crestinismul si cultul precrestin al soarelui. Constient ca viata depinde de soare, omul preistoric vedea apocalipsa in solstitiul de iarna, ingrozit fiind ca soarele va muri. Dupa aceea, insa, ziua crestea, iar bucuria luminii invingea intunericul.
Pe vasele descoperite in mormintele de la Vucedol, localitate situata pe malul croat al Dunarii, profesorul Aleksandar Durman a descifrat mesaje care se refera la convingerea celor de atunci ca mortii se pot intoarce, precum soarele sau stelele cazatoare, care revin pe cer, dupa ce au disparut o vreme si au stat in apele intunecate aflate dincolo de linia orizontului.
Datorita naturii sale sincretice, Craciunul este considerat si astazi sarbatoare a celor adormiti: cum soarele moare si renaste (apune si rasare), asa si omul poate sa plece si sa se intoarca. Vlahii isi exprima aceasta credinta prin paine. Astfel, toate ornamentele care apar pe Colacu' lu' Crasun se regasesc pe painea data de sufletul mortilor.
"Aceste ritualuri ale painii", observa profesorul Milan Vukomanovic, de la Facultatea de Sociologie din Belgrad, "exprima un simbolism antropomorf, facand trimitere, in acelasi timp, la cultul stramosilor si la credintele similare referitoare la legatura dintre lumea de aici si cea de dincolo, ordinea naturala si supranaturala a lucrurilor, care influenteaza viata de zi cu zi, la ciclul anual si calendarul activitatilor agricole".
Specialist in sociologia religiilor, profesorului Vukomanovic i se pare interesant ca "desi vlahii sunt crestini, biserica a jucat un rol foarte mic in ceea ce priveste traditia lor referitoare la viata de dupa moarte. Vechiul strat precrestin al unui sistem magico-religios a acceptat doar partial noua religie crestina si a transformat-o substantial, privilegiind miturile si ritualurile arhaice".
In Banatul sarbesc, la Voivodina (localitatea Kremenjak, langa Vrsac) s-a descoperit un obiect arheologic original numit painea de lut. Dupa parerea arheologilor, aceasta reprezinta un model de paine neolitica, apartinand culturii Vinca. In prezent, obiectul este expus la Muzeul Voievodinei din Novi Sad.
Comparand aceasta paine cu Colacu' lu' Crasun, Paun Es. Durlic constata ca, "in ceea ce priveste simbolurile, singura diferenta consta in transformarea romburilor in cruce dubla. Se presupune, de asemenea, ca romburile (de pe painea neolitica) ar proveni din svastica".
De asemenea, pe Colacu' lu' Crasun, spirala de pe mijloc, din partea dreapta, are sapte crestaturi facute in coca. Sunt astfel reprezentate cele sapte zile ale saptamanii, guvernate de cele sapte corpuri ceresti cunoscute in lumea veche: luni (ziua Lunii), marti (ziua lui Marte), miercuri (ziua lui Mercur), joi (ziua lui Jupiter), vineri (ziua Venerei), sambata (ziua lui Saturn), duminica (ziua Soarelui).
Imagine a lumii, asa cum este ea impartita in trei straturi (lumea de jos, lumea aceasta si lumea de sus), Colacu' lu' Crasun reflecta si divizarea pe orizontala, in doua parti (aici si dincolo). Cand aici rasare soarele, dincolo se intuneca si mortii se pregatesc sa doarma. Cei de dincolo se trezesc cand la noi ziua porneste inapoi. Din aceasta cauza, pomana nu se da niciodata dimineata, pentru ca mortii dorm si nu pot fi prezenti.
La vlahi, doar femeile cunosc taina painii sfinte si rostul ei, legat de cultul mortilor. Pomana are reguli stricte care, daca sunt incalcate, nu mai poate fi trecuta granita dintre cele doua lumi.
Din acest motiv, cel care incearca sa le impiedice pe femei sa-si duca secretul mai departe, asa cum l-au invatat de la mamele si bunicile lor, este marginalizat de comunitate, fiind considerat pacatos.
O mare confuzie in perpetuarea acestui mesaj sfant o creeaza brutarii, care in ultima vreme au preluat de la femeile in varsta pregatirea pomenii. Simplificand procesul tehnologic al prepararii painii, ei elimina o parte din simbolurile arhaice.
PAUN ES. DURLIC
etnolog, director al muzeului din Majdanpek
- Sunteti etnolog, v-ati dedicat peste 25 de ani cercetarii pe teren, dar aveti solide cunostinte de arheologie. Cum v-ati apropiat de acest domeniu?
- Inainte de etnologie, arheologia preistorica (in special arheometalurgia si neoliticul) a fost prima mea dragoste. M-am nascut la Rudna Glava, satul unde a fost descoperita si cercetata cea mai veche mina din Europa si care apartine culturii Vinca.
In linie dreapta, Vinca se afla la o distanta de aproximativ 10 kilometri fata de Portile de Fier si de Lepenski Vir. La numai cativa ani dupa inceperea sapaturilor de la Rudna Glava, echipa de arheologi m-a luat in mijlocul ei. Dragostea pentru aceasta stiinta dureaza pana astazi.
- Marija Gimbutas, mare arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul sustinator al ideii ca semnele descoperite in localitatile sud si nord dunarene reprezinta cea mai veche scriere din lume. Cand si cum v-a venit ideea de a compara scrierea sistematizata de Marija Gimbutas cu semnele de pe painea vlahilor?
- Revelatia s-a produs in momentul cand am cercetat jertfelnicele de la Vlasac. Contempland semnele de pe ele, am inteles ca am in fata mea cel mai vechi mesaj scris de pe planeta. Un mesaj adresat zeilor, cei care garantau viata si in lumea de dincolo.
Acelasi mesaj pe care il gasim si in ritualurile geto-dacilor si care explica importanta si permanentizarea cultului mortilor in sudul si nordul Dunarii. Fiecare paine rituala reprezinta un "cuvant" al limbajului sfant prin care omul se adreseaza zeilor, cu convingerea ferma ca numai prin aceasta comunicare poate obtine viata vesnica.
- Cum explicati faptul ca femeile sunt pastratoarele acestei vechi scrieri?
- In traditiile vlahilor legate de cultul mortilor, femeile implinesc viata rituala, din care barbatii sunt exclusi. In acest sens, comunitatea vlaha din Serbia de rasarit inca traieste in matriarhat. Barbatii sunt receptivi la schimbarile care vin prin influenta factorilor externi.
Ei ies din cercul familiei si merg in lumea externa (armata, razboi, scoala, comert, vanatoare, munca pamantului, activitati politice), unde se intalnesc cu noul si il introduc in viata familiei, dar nu si in viata rituala, pentru ca viata rituala e inchisa pentru ei.
Pe de alta parte, femeile se introduc in acest ritual de timpuriu, de la sapte-noua ani, si raman pana la varsta batranetii profunde, practic, pana la sfarsit, pentru ca si in ultimele clipe ale vietii, ele dirijeaza cum trebuie implinite ritualurile din ciclul mortii, in care painea sfanta si pomana au locul central.
Iar pentru ca totul sa decurga fara gres, cele mai inteligente femei din familie decid felul in care arata painile, denumirile, numarul si functia lor, straduindu-se sa pastreze ce au invatat de la bunicile lor si sa transmita mai departe mostenirea ritualica.
- Painea "scrisa" a vlahilor va avea doar un rol decorativ in viitor sau isi va pastra functia sacrala?
- Pe baza tuturor observatiilor facute pe teren in ultimii 25 de ani, sunt sigur ca painea sfanta va supravietui, insa se va micsora considerabil numarul femeilor care stiu sa "citeasca". Exista deja zone in care painile rituale aproape au disparut sau unde au devenit un simplu element decorativ. Din fericire, sunt zone (ca de pilda, Gornji Porec, Gornji Pek, Homolje, Srednje si Donje Crnorecje) unde mesajul painii sfinte a vlahilor va fi pastrat multa vreme de acum inainte.
Foto: PAUN ES. DURLIC
Se pare ca viziunea pe care o au vlahii despre viata de apoi isi trage radacinile din conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice. Marele istoric grec Herodot confirma la tracii din sudul si nordul Dunarii existenta unor banchete rituale ale asociatiilor secrete ale initiatilor, alesi ai marelui zeu Zamolxis, pe care acesta ii chema la ospetele rituale, atat lor, cat si urmasilor lor asigurandu-li-se nemurirea.
"Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoge vietii terestre - credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani - dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor",observa Ovidiu Drimba, in "Istoria culturii si civilizatiei".
Un exemplu pastrat pana astazi este obiceiul priveghiului "vesel", ce poate fi intalnit (tot mai rar, ce-i drept) in Maramures si in sudul Dunarii, o prelungire clara a ospatului funerar daco-tracic, insotit de purtarea unor masti comice, dar si de veselie, glume sau bufonerii. In septembrie 2009, intr-o localitate sarbeasca locuita de vlahi, arheologul Paun Es. Durlic a participat la o asemenea pomana vesela facuta inca din timpul vietii.
Ea s-a petrecut in satul Rudna Glava, organizata de Dara si Mihajlo Makulovic. La pomana au cantat trompetisti, a fost bucurie generala si s-a dansat in centrul satului.
"Parca nimic nu s-ar fi schimbat din secolul al V-lea i. Hr., cand Herodot ii descria pe tracii care plangeau cand se nastea un copil si se bucurau, dansau si petreceau la moartea cuiva. Prin moarte, omul se elibera de chinurile vietii si ajungea in starea de fericire eterna", scrie Paun Es. Durlic in lucrarea sa.
Raiul din paine
Majoritatea batranilor vlahi, in special cei din zonele muntoase, isi inchipuie raiul ca pe un camp impartit in doua zone. Intr-una, spun acestia, este bezna fara sfarsit, e frig, nu e apa, iar iarba e uscata si neagra. Acolo locuiesc cei care au murit fara lumanare.
Capul pomenii albe
�
Painea de la pomana alba reprezinta raiul: cele sapte bobite din centru simbolizeaza cele sapte zile din saptamana, care, desi sunt intrerupte de moarte, continua in viata de apoi. In jurul celor sapte bobite este cercul solar, care cu lumina sa trezeste natura din somnul iernii.
Nu se stie daca in lumea de dincolo campul este luminat de soare, dar se crede ca si acolo sunt zile si nopti. In cantecele funebre, numite de vlahi petrecaturi, cel care pleaca din lumea aceasta nu trebuie sa urmeze cursul apei, pentru ca apa nu se mai intoarce, ci pe cel al soarelui, pentru ca el renaste in fiecare zi. Totusi, raiul e foarte luminos, pentru ca sunt aprinse multe lumanari, date de cei vii impreuna cu pomana.
In mijlocul campului e un copac imens, de sub care izvoraste un izvor cu apa rece. Aici isi potolesc setea cei adormiti pentru ca, pe lumea cealalta, setea e foarte puternica. Odata cu pomana alba, dintr-un lemn uscat se face o mica pluta pe care se lipeste o lumanare taiata in forma de cruce. Cei care au murit nu pot bea cata apa vor din izvorul de dincolo, ci doar atata cat a plutit pomana (pluta cu lumanare in forma de cruce).
Geografia lumii de apoi, asa cum si-o imagineaza vlahii, prezinta uimitoare asemanari cu cea mesopotamiana, unde paradisul, gradina cu un copac sacru si un izvor, este pazit de Regele-Gradinar, nimeni altul decat Dumnezeu.
Alaturi de reprezentarea lumii de dincolo, setea cumplita pe care trebuie sa o indure cei morti este un alt element pe care il regasim, atat la vlahi, cat si la mesopotamieni, semn ca cele doua culturi se inrudesc.
Craciunul - nasterea painii care se jertfeste
La Craciun, femeile vlahe fac o paine speciala, careia ii spun Colacu' lu' Crasun. Din casa traditionala vlaha nu poate lipsi acest colac magic, pentru ca asigura norocul si sanatatea celor din familie, dar si fertilitatea animalelor si rodul pamantului. In aceste zile deosebite, daca vom poposi pe meleagurile vlahilor, ii vom putea auzi urandu-si: "Si na, tot inaince".
Colacu' lu' Crasun
�
Graul reface anual ciclul izbavirii hristice: cazand in pamant, bobul se trezeste la viata, incolteste, iar din el creste spicul plin de boabe noi. In "Colindul rastignirii", pe care il canta romanii nord-dunareni, se spune ca in timpul crucificarii, sangele lui Hristos s-a transformat in vin, carnea in grau, iar sudoarea in mir:
"Si unde-mi batea/ In maini si-n picioare/ Cuie si piroane,/ Sange pornea. Si unde cadea,/ Vin ca se facea/ Si se aduna./ Si cand imi facea/ Un brau de macies/ Si cand ma-ncingea,/ Carnea-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant grau se facea, / Crestinii veneau/ Si se hraneau./ Cununa de spini/ Si-n cap mi-o punea, / Sudoare-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant mir se facea,/ Crestinii veneau/ Si se miruiau".
In sarbatoarea Craciunului si in drumul ritual al bobului de grau prin paine, pana la cer, se impletesc doua credinte: crestinismul si cultul precrestin al soarelui. Constient ca viata depinde de soare, omul preistoric vedea apocalipsa in solstitiul de iarna, ingrozit fiind ca soarele va muri. Dupa aceea, insa, ziua crestea, iar bucuria luminii invingea intunericul.
Pe vasele descoperite in mormintele de la Vucedol, localitate situata pe malul croat al Dunarii, profesorul Aleksandar Durman a descifrat mesaje care se refera la convingerea celor de atunci ca mortii se pot intoarce, precum soarele sau stelele cazatoare, care revin pe cer, dupa ce au disparut o vreme si au stat in apele intunecate aflate dincolo de linia orizontului.
Model de paine neolitica
�
"Aceste ritualuri ale painii", observa profesorul Milan Vukomanovic, de la Facultatea de Sociologie din Belgrad, "exprima un simbolism antropomorf, facand trimitere, in acelasi timp, la cultul stramosilor si la credintele similare referitoare la legatura dintre lumea de aici si cea de dincolo, ordinea naturala si supranaturala a lucrurilor, care influenteaza viata de zi cu zi, la ciclul anual si calendarul activitatilor agricole".
Specialist in sociologia religiilor, profesorului Vukomanovic i se pare interesant ca "desi vlahii sunt crestini, biserica a jucat un rol foarte mic in ceea ce priveste traditia lor referitoare la viata de dupa moarte. Vechiul strat precrestin al unui sistem magico-religios a acceptat doar partial noua religie crestina si a transformat-o substantial, privilegiind miturile si ritualurile arhaice".
Pluta cu lumanare in forma de cruce
�
Comparand aceasta paine cu Colacu' lu' Crasun, Paun Es. Durlic constata ca, "in ceea ce priveste simbolurile, singura diferenta consta in transformarea romburilor in cruce dubla. Se presupune, de asemenea, ca romburile (de pe painea neolitica) ar proveni din svastica".
De asemenea, pe Colacu' lu' Crasun, spirala de pe mijloc, din partea dreapta, are sapte crestaturi facute in coca. Sunt astfel reprezentate cele sapte zile ale saptamanii, guvernate de cele sapte corpuri ceresti cunoscute in lumea veche: luni (ziua Lunii), marti (ziua lui Marte), miercuri (ziua lui Mercur), joi (ziua lui Jupiter), vineri (ziua Venerei), sambata (ziua lui Saturn), duminica (ziua Soarelui).
Pomana vlahilor de vest (localitatile Zvizd, Stig, Branicevo, Mlava, Resava, Morava, Zitkovica) are forma de cupa si se numeste camara. Caracteristica acesteia este numarul mare de paini.
Pomana din aceasta imagine are 2622 de paini. Este vorba aici de cuminda, pomana bogata pe care o dau vlahii in timpul vietii. In numele acestei pomeni este pastrata si denumirea originala latina pentru pomana: comendare, romaneste comanda
�
La vlahi, doar femeile cunosc taina painii sfinte si rostul ei, legat de cultul mortilor. Pomana are reguli stricte care, daca sunt incalcate, nu mai poate fi trecuta granita dintre cele doua lumi.
Din acest motiv, cel care incearca sa le impiedice pe femei sa-si duca secretul mai departe, asa cum l-au invatat de la mamele si bunicile lor, este marginalizat de comunitate, fiind considerat pacatos.
O mare confuzie in perpetuarea acestui mesaj sfant o creeaza brutarii, care in ultima vreme au preluat de la femeile in varsta pregatirea pomenii. Simplificand procesul tehnologic al prepararii painii, ei elimina o parte din simbolurile arhaice.
PAUN ES. DURLIC
etnolog, director al muzeului din Majdanpek
- Sunteti etnolog, v-ati dedicat peste 25 de ani cercetarii pe teren, dar aveti solide cunostinte de arheologie. Cum v-ati apropiat de acest domeniu?
- Inainte de etnologie, arheologia preistorica (in special arheometalurgia si neoliticul) a fost prima mea dragoste. M-am nascut la Rudna Glava, satul unde a fost descoperita si cercetata cea mai veche mina din Europa si care apartine culturii Vinca.
In linie dreapta, Vinca se afla la o distanta de aproximativ 10 kilometri fata de Portile de Fier si de Lepenski Vir. La numai cativa ani dupa inceperea sapaturilor de la Rudna Glava, echipa de arheologi m-a luat in mijlocul ei. Dragostea pentru aceasta stiinta dureaza pana astazi.
- Marija Gimbutas, mare arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul sustinator al ideii ca semnele descoperite in localitatile sud si nord dunarene reprezinta cea mai veche scriere din lume. Cand si cum v-a venit ideea de a compara scrierea sistematizata de Marija Gimbutas cu semnele de pe painea vlahilor?
- Revelatia s-a produs in momentul cand am cercetat jertfelnicele de la Vlasac. Contempland semnele de pe ele, am inteles ca am in fata mea cel mai vechi mesaj scris de pe planeta. Un mesaj adresat zeilor, cei care garantau viata si in lumea de dincolo.
Acelasi mesaj pe care il gasim si in ritualurile geto-dacilor si care explica importanta si permanentizarea cultului mortilor in sudul si nordul Dunarii. Fiecare paine rituala reprezinta un "cuvant" al limbajului sfant prin care omul se adreseaza zeilor, cu convingerea ferma ca numai prin aceasta comunicare poate obtine viata vesnica.
- Cum explicati faptul ca femeile sunt pastratoarele acestei vechi scrieri?
Paun Es. Durlic in timpul cercetarii pe teren
�
- In traditiile vlahilor legate de cultul mortilor, femeile implinesc viata rituala, din care barbatii sunt exclusi. In acest sens, comunitatea vlaha din Serbia de rasarit inca traieste in matriarhat. Barbatii sunt receptivi la schimbarile care vin prin influenta factorilor externi.
Ei ies din cercul familiei si merg in lumea externa (armata, razboi, scoala, comert, vanatoare, munca pamantului, activitati politice), unde se intalnesc cu noul si il introduc in viata familiei, dar nu si in viata rituala, pentru ca viata rituala e inchisa pentru ei.
Pe de alta parte, femeile se introduc in acest ritual de timpuriu, de la sapte-noua ani, si raman pana la varsta batranetii profunde, practic, pana la sfarsit, pentru ca si in ultimele clipe ale vietii, ele dirijeaza cum trebuie implinite ritualurile din ciclul mortii, in care painea sfanta si pomana au locul central.
Iar pentru ca totul sa decurga fara gres, cele mai inteligente femei din familie decid felul in care arata painile, denumirile, numarul si functia lor, straduindu-se sa pastreze ce au invatat de la bunicile lor si sa transmita mai departe mostenirea ritualica.
- Painea "scrisa" a vlahilor va avea doar un rol decorativ in viitor sau isi va pastra functia sacrala?
- Pe baza tuturor observatiilor facute pe teren in ultimii 25 de ani, sunt sigur ca painea sfanta va supravietui, insa se va micsora considerabil numarul femeilor care stiu sa "citeasca". Exista deja zone in care painile rituale aproape au disparut sau unde au devenit un simplu element decorativ. Din fericire, sunt zone (ca de pilda, Gornji Porec, Gornji Pek, Homolje, Srednje si Donje Crnorecje) unde mesajul painii sfinte a vlahilor va fi pastrat multa vreme de acum inainte.
Foto: PAUN ES. DURLIC
0 comments:
Post a Comment