Grupările de huligani sunt parte integrantă a protecţiei oricărui regim care ”se respectă”, şi asta nu de ieri de azi, indiferent că se numesc ultraşi ori altfel, că sunt suporteri de fotbal sau bişniţari ori tîlhari de drumul mare. Metoda e aceeaşi, diversiunile sunt identice, iar scopul, şi el, unul singur: salvarea puterii de pericolul manifestaţiilor de stradă, potrivit inpolitics.ro
De două zile, ecranele televizoarelor sunt invadate de imaginile cutremurătoare ale războiului de stradă produs de indivizi neidentificaţi, cu fulare pe feţe şi glugi pe capete, care se dedau unor violenţe de nedescris şi strigă din toţi bojocii ”Jos Băsescu”.
Violenţele au izbucnit cam la o zi-două după ce a devenit clar pentru toată lumea că scînteia Arafat a aprins un butoi cu pulbere mai mare decît îşi imagina cineva iniţial.
Cine sunt ultraşii, băieţii care aruncă dale din asfalt şi se opun, zice-se, actualului regim?
Sunt oameni plătiţi de opoziţie ca să răstoarne un regim democratic, ales de popor, şi să aducă mai devreme la putere scursurile de Ponta, Antonescu şi Voiculescu. şi, mai ales, sunt indivizi instigaţi de Antenele nenorocite ale lui Felix şi de televiziunile lui Vîntu şi Ghiţă.
Cel puţin aşa sună răspunsul prompt pe care îl furnizează, tot de vreo două zile, puţinele organe media pro-putere care au mai rămas.
Să vedem dacă, într-adevăr, aşa or sta lucrurile.
Să ne întoarcem în timp cu un deceniu şi mai bine, pe vremea cînd rapoartele de activitate anuale ale SRI avertizau discret, între altele, asupra cristalizării unor forţe oculte de manevră în ce priveşte conflictele de stradă, deghizate, cel mai adesea, în echipe de suporteri ai unui club de fotbal ori altul.
Acum doi ani, un raport al institutului sociologic IRES, al lui Vasile Dîncu, avertiza în premieră pentru marele public, asupra existenţei dubioase a acestor grupări, nu se ştie de cine create şi întreţinute.
”După anii ῾80, organizarea tot mai orientată spre profit a cluburilor produce de multe ori ruptură între scopurile suporterilor (simpatii pentru jucători, patriotism local vizavi de transferuri, vânzarea unor jucători) şi conducătorii de cluburi. în Italia există peste 200.000 de suporteri organizaţi în grupări "ultra" si peste 1 milion în asociaţii recunoscute oficial, dar în România totul este rămas la nivelul informal al grupării tip bandă.
Grupările ultra au început să se organizeze după 1995, dar încă sunt tributare stilului italian. De multe ori, galeriile sunt folosite în competiţia internă dintre conducători sau acţionari sau chiar sunt închiriate în campaniile electorale pentru anumite acţiuni de aşa-zis protest politic sau civic.
Suporterii ultra sunt organizaţi în grupuri. în interiorul unei galerii din România, există în jur de zece astfel de grupuri. Membrii unui astfel de grup plătesc o cotizaţie lunară, iar deciziile privind activitatea grupului sunt luate într-un mod democratic - prin vot egal" se arăta în studiul IRES.
Avem, va să zică, grupările ultras, disponibile pentru închiriat în cazul unor evenimente care reclamă violenţe de stradă.
Nu ştim cu precizie, doar intuim că în spatele acestor grupări se află serviciile secrete autohtone, unul dintre argumente fiind imunitatea de care huliganii par să se bucure în permanenţă. Indiferent de violenţele provocate, pe stadioane ori pe străzi, aceştia sunt protejaţi; niciodată condamnaţi, scapă doar cu amenzi blînde pe care nu e clar dacă şi cine le plăteşte.
La următorul meci sunt înfipţi, bine mersi, pe stadioane, pentru a o lua de la capăt cu violenţele. Chiar şi aseară s-a văzut cu ochiul liber moliciunea jandarmilor în raport cu aceştia, o atitudine mai mult decît suspectă.
Contactaţi ieri de presă, bunăoară, şefii jadarmilor s-au dovedit incapabili de a spune public cîţi derbedei au fost săltaţi cu duba, cîţi au fost amendaţi, cîţi fac parte din reţelele de ultraşi şamd. Simplă ignoranţă? Greu, spre imposibil, de crezut.
De ce sunt tolerate, atunci, grupările respective?
Simplu. Puterea, oricare ar fi ea, are nevoie de asemenea reziduuri în cazuri delicate, pentru a rezolva ceea ce nu poate fi rezolvat prin aplicarea legii.
Ultraşii de azi sunt minerii regimului comunist – să nu uităm că nu Iliescu, ci Stalin a fost primul care a întrevăzut avantajele folosirii ortacilor drept masă de manevră pentru împiedicarea conflictelor sociale, iar sociologii fostei URSS au realizat studii ştiinţifice de amploare dedicate acestui fenomen.
Ultraşii sunt aruncaţi în luptă de putere, oricare ar fi ea, cel mai probabil sub coordonarea serviciilor secrete, pentru a produce violenţe de stradă şi a speria cetăţenii paşnici, care ar fi tentaţi să se adune în pieţe pentru proteste.
Regimul Ceauşescu a aplicat, şi el, aceeaşi manevră în zilele revoluţiei, infiltrînd demonstranţii de la Timişoara cu securişti deghizaţi şi cu borfaşi colaboratori ai Miliţiei, care au avut misiunea de a devaliza magazine şi maşini pentru ca regimul să poată înfiera a doua zi ”huliganii”.
Regimul Iliescu şi-a avut porţia lui de diversiune, mai ales în iunie 1990, cînd sediul Poliţiei capitalei lua foc din interior, din senin, iar vina era aruncată pe manifestanţii din stradă, justificînd intervenţia minerilor.
în majoritatea cazurilor, reţeta funcţionează: manifestanţii paşnici se sperie de violenţele de stradă şi părăsesc locul protestelor, fără a mai reveni.
Există însă şi situaţii speciale, cînd nimic nu mai poate stăvili forţa mulţimii căreia cuţitul nemulţumirii i-a ajuns la os.
Un asemenea caz a fost la revoluţie. şi, la cum se derulează evenimentele din ultimele zile, un asemenea caz avem şi acum.
Deustche Welle observă azi, foarte inteligent, diferenţa dintre protestele de acum şi Piaţa Universităţii, din 1990. Atunci, în stradă era un număr mare de oameni, dar restul de 99% din populaţie, suspusă intoxicărilor puterii, dezagrea acele manifestări. Aşa a fost posibilă intervenţia în forţă a organelor statului şi a minerilor, în aplauzele a sute de mii de bucureşteni.
Astăzi e invers: în stradă e un număr mic de oameni, dar în spate există susţinerea nevăzută aproape a întregii populaţii.
E unul dintre motivele pentru care credem că, la fel ca în decembrie 89, va trebui să cadă un cap mare, mai înainte ca românii să încheie protestele.
jurnalul.ro
2 comments:
foarte interesant
DA si adevarat
Post a Comment