Wednesday, September 14, 2011

Poluarea electromagnetică



de Mihai Spiridon


„În ciuda influenței pe care industria telecomunicațiilor o are asupra guvernelor din întreaga lume şi a faptului că oamenilor le place să folosească telefoane mobile și dispozitive wireless (fără fir), noi sperăm ca, printr-o informare bine documentată din punct de vedere medical şi ştiinţific, să determinăm luarea unor măsuri pentru protecţia publică împotriva poluării electromagnetice.”

Camilla Rees – cercetător

Deşi în prezent sunt cunoscute puţine date despre pericolul pe care îl reprezintă câmpurile electromagnetice artificiale (sau cu alte cuvinte create de mâna omului), există din ce în ce mai mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă care avertizează asupra ameninţărilor reale pe care le constituie aşa numita „poluare electromagnetică”.

Conform dicţionarului, termenul de poluare provine de la susbstativul latin pollutio care înseamnă profanare sau murdărire.

În concepţia actuală, poluarea este acţiunea de introducere a unor elemente contaminante în mediul natural care conduc la instabilitate, dezordine şi chiar distrugerea ecosistemului. Poluantul sau agentul care poluează poate fi orice susbstanţă (solidă, lichidă, gazoasă), formă de energie (termică, fonică) sau radiaţie electromagnetică.

Radiaţia electromagnetică (REM) este o energie care se propagă în spaţiu sub formă de aşa-zise unde, fiind clasificată în funcţie de frecvenţa acestora. Anumite unde care fac parte din spectrul de unde electromagnetice sunt undele radio, microundele, radiaţia infraroşie, radiaţia ultravioletă, razele X şi razele gamma. Frecvenţa radiaţiei electromagnetice este măsurată în Hertz (Hz).

Puţini dintre noi ştim că frecvenţa undelor electrice care tranzitează cablurile electrice de-a lungul globului pământesc variază. În mod normal frecvenţa undelor electrice ar trebui să fie de 50Hz. Electricitatea poluată este reprezentată de undele a căror frecvenţe depăşeşte această medie.


Pe de altă parte, orice energie electromagnetică artificială aflată în stare de dizarmonie cu frecvenţele naturale magnetice ale planetei pământ am putea spune că poluează mediul înconjurător, afectându-ne sănătatea într-un mod mai mult sau mai puţin evident, în funcţie de propria noastră receptivitate.

Frecvenţa vibraţiei electromagnetice a Pământului dă ritmul sănătăţii şi fericirii noastre

Frecvenţa radiaţiei electromagnetice naturale emise de planeta noastră este în medie de 7,83 Hz, fiind denumită rezonanţă electromagnetică Schumann, după numele fizicianului Otto Schumann care a demonstrat matematic existenţa fenomenului global de rezonanţă electromagnetică, în anul 1952.


Cercetătorii au descoperit că atunci când oamenii nu beneficiază de influența rezonanţei Schumann se plâng de dureri de cap, migrene şi stres emoţional, iar aceste simptome pot fi foarte repede ameliorate prin unele dispozitive care generează frecvenţa de 7,83 Hz.

Inginerul electric Lewis B. Hainsworth a fost printre primii oameni de ştiinţă care a sugerat că sănătatea umană este strâns legată de vibraţia Schumann a planetei.
Atunci când primii astronauţi au zburat în spaţiu, sănătatea lor s-a deteriorat grav datorită lipsei contactului cu frecvenţa electromagnetică a pământului. Problema a fost rezolvată prin instalarea în navele spaţiale a unor dispozitive care simulează rezonanţa Schumann.


Otto Schumann l-a însărcinat pe dr. Herbert Konig să cerceteze dacă există o legătură între activitatea electromagnetică a creierului uman şi frecvenţa de vibraţie a planetei.

Cei doi au descoperit că într-adevăr, undele Alpha şi Tetha răspunzătoare pentru stările de meditaţie, relaxare şi respectiv imaginaţie creatoare sunt în armonie deplină cu vibraţia electromagnetică a pământului. De asemenea, 30% din celulele glandei pineale sunt receptive la impulsul magnetic natural al planetei pământ.

Cercetătorul Wolfgang Ludwig este unul dintre experţii care au investigat pentru mult timp rezonanţa Schumann şi legătura oamenilor cu natura în acest context. El a descoperit că vibraţia pământului poate fi cu uşurinţă măsurată în cadru natural, dar că este aproape imposibil să se realizeze aceasta în oraşe, deoarece acolo semnalele electromagnetice artificiale (realizate de oameni) şterg aproape complet vibraţiile electromagnetice naturale.

Surse de poluare electromagnetică

Toate dispozitivele eletromagnetice artificiale, de la banalele prize, cabluri electrice, becuri, televizoare, calculatoare, dispozitive wireless, cuptoare cu microunde, telefoane mobile şi până la antenele parabolice, electrice şi de telecomunicaţii înregistrează pierderi de energie electromagnetică (de peste 50 Hz) în mediul înconjurător, pe care unii cercetători le numesc „electricitate poluată”.

Doctorul şi cercetătorul Sam Milham defineşte electrictatea poluată ca fiind „voltajul de înaltă frecvenţă care tranzitează firele electrice”.

Dincolo de beneficiile pe care le-a adus oamenilor tehnologia electrică (din ce în ce mai avansată) a secolului XXI, merită să ne punem întrebarea dacă această „îmbăiere” fără precedent a umanităţii în radiaţii electromagnetice artificiale nu are cumva şi efecte secundare, mai ales pentru sănătatea umană.

Cum ne poate influenţa poluarea electromagnetică şi în ce condiţii

Camilla Rees este unul dintre experţii care avertizează oamenii de pericolele pe care le prezintă poluarea electromagnetică pentru sănătatea umană:

„Radiaţiile electromagnetice artificiale afectează ADN-ul uman şi pun în pericol sănătatea viitoarelor generaţii. Cercetări recente ne-au arătat că există o legătură între expunerea la radiaţii electromagnetice artificiale şi autism. Î

n mai multe ţări se desfăşoară proiecte de cercetare care revelează o scădere dramatică a fertilităţii cauzată de expunerea la câmpuri electromagnetice artificiale.”

Epidemiologul Sam Milham explică în cartea sa „Electricitatea poluată, câmpurile electromagnetice și bolile civilizației” că afecţiunile inimii, diabetul şi cancerul este foarte posibil să fie provocate de aşa numita poluare electromagnetică.

Dr. Thomas Rau (director medical la clinica Paracelsius din Elveția) estimează în urma cercetărilor pe care le-a realizat că un procent de 3% până la 8% din populația țărilor mai dezvoltate manifestă simptome grave de electrohipersensibilitate, în timp ce 35% manifestă simptome medii.

De asemenea dr. Rau a ajuns la concluzia că poluarea electromagnetică poate duce la apariţia următoarelor afecţiuni: cancer, probleme de concentrare, sindromul atenţiei deficitare, migrene, insomnii, aritmie, Parkinson, dureri de spate.

Dr. Magda Havas de la Departamentul de studiu asupra mediului și resurselor naturale al Universității Trent din Canada, a descoperit în cadrul cercetărilor pe care le-a efectuat că unitatea centrală a unui telefon fără fir, dacă este plasată la o jumătate de metru de capul cuiva, poate perturba semnificativ ritmul cardiac al persoanei respective, înregistrându-se o rată crescută a aritmiei și a altor perturbări ale inimii.

În conformitate cu cercetările doctorului Dietrich Klinghardt, greutatea corpului fizic şi structura sa pot altera conductivitatea și reactivitatea biologică la radiaţiile electromagnetice artificiale.

El a mai descoperit că metalele grele din creier pot acționa ca microantene, facilitând receptarea radiațiilor electromagnetice. În acelaşi mod, orice tip de metal din corp (cum ar fi implanturile metalice sau coroanele dentare) va crește în mod semnificativ recepția de microunde și microcurenți de la telefoanele mobile sau alte câmpuri electromagnetice artificiale.

Dr. Klinghardt a observat că radiaţiile electromagnetice artificiale pot denatura unele gene mitocondriale. Dacă secvențele respective de ADN aparţin unei femei însărcinate, ea le va transmite fătului. Astfel, copilul va dezvolta un sindrom mitocondrial care implică simptome de genul atrofie musculară și probleme grave de dezvoltare.

Antenele electrice amplasate în locuri publice

Doctorul şi cercetătorul Sam Milham a făcut investigaţii ştiinţifice la unele şcoli din America în apropierea cărora sunt amplasate antene de telecomunicaţii şi unde nivelul poluării electromagnetice este foarte ridicat.

Rezultatele studiului său sunt şocante şi merită a fi luate în seamă de toţi cei care susţin că nu există poluare electromagnetică sau care trăiesc în preajma unor astfel de dispozitive foarte periculoase pentru sănătatea umană.


La o şcoală din California, în sălile de curs unde poluarea electrică depăşea cu mult capacitatea dispozitivului creat pentru a detecta nivelul de radiaţii, riscul ca un profesor să se îmbolnăvească de cancer creştea anual cu 26%.


La o altă şcoală care înregistra deja 7 cazuri ale unor cadre didactice bolnave de cancer, sala de curs unde predaseră majoritatea profesorilor diagnosticaţi, se afla la câteva sute de metri distanţă de o antenă de telecomunicaţii.

Dr. Milham a cercetat datele despre sănătatea demografică la începutul secolului XX, concluzionând că populaţiile care locuiau în zone unde nu existau reţele de electrificare erau mult mai sănătoase decât cele care trăiau în zonele urbane.

Bolile pe care Milham le-a corelat cu prezența rețelelor de electrificare includ: afecţiunile cardiovasculare, cancer, diabet și sinucideri.


Putem aminti aici cazul tragic (relativ recent), petrecut în Marea Britanie în care un număr de peste 22 de tineri care locuiau foarte aproape de nişte antene de telefonie mobilă au dezvoltat afecţiuni psihice severe care i-au condus pe toţi la sinucidere.

Dr. Coghill (directorul Comitetului guvernamental consultativ asupra radiaţiilor mobile) s-a ocupat de ancheta guvernamentală demarată pentru a investiga acest caz, el concluzionând că într-adevăr, poluarea electromagnetică provenită de la antenele de telefonie mobilă fusese cauza principală care i-a determinat pe tinerii din oraşul Bridgend să îşi ia viaţa:

„Există un întreg domeniu de cercetare a acestor manifestări care a arătat de-a lungul anilor că într-adevăr expunerea la radiaţiile specifice telefoniei mobile conduce la depresie. Există dovada unei creşteri semnificative a sinuciderilor în rândul persoanelor care trăiesc în apropierea oricărui tip de echipament electric care emite unde radio sau unde electrice.”

Având în vedere numeroasele studii ştiinţifice care atestă nocivitatea radiaţiilor electromagnetice artificiale care interferează cu sistemul biologic uman facilitând întreruperea legăturii acestuia cu radiaţia naturală benefică a planetei pământ care, cu alte cuvinte îl susţine şi îl „hrăneşte”, merită să ne punem întrebarea de ce oare efectele poluării electromagnetice nu sunt făcute cunoscute cât mai repede tuturor oamenilor pentru ca aceştia să poată alege apoi în cunoştinţă de cauză.

Poluarea electromagnetică în România

Deşi Uniunea Europeană a adoptat o legislaţie specială privind interzicerea amplasării antenelor electrice în preajma şcolilor, spitalelor sau blocurilor, corporaţiile de telecomunicaţie din România îşi permit, în lipsa unei legislaţii româneşti aferente şi în schimbul unor chirii substanţiale, să instaleze antene GSM (Global System for Global Communications) pe blocurile de locatari şi pe diverse alte clădiri ale unor instituţii aflate în locuri publice.


Niciuna dintre cele patru companii de telefonie mobilă din România (Vodafone, Orange, Cosmote şi Zapp) nu vor să dea date tehnice cu privire la puterea antenelor GSM sau efectul acestora asupra mediului înconjurător.


Cercetătorii Institutului pentru Sănătate Publică din România, au analizat efectele nocive ale telefoanelor mobile precum şi a antenelor GSM. Studiul arată incidenţa crescută a stărilor de ameţeală, oboseală precum şi probleme de atenţie şi memorie.

Cum putem verifica nivelul radiaţiilor electromagnetice?

Modul prin care putem verifica nivelul de electricitate poluată este utilizarea unui dispozitiv simplu de măsurare denumit Metru Graham Stetzer după numele celor doi oameni de ştiinţă care l-au inventat.

Dacă îl conectăm la prizele pe care le avem în casă ne va arăta nivelul de radiaţie electromagnetică. Este necesar să facem verificări periodice deoarece radiaţiile electromagnetice pot fluctua în timp în funcţie de dispozitivele electrice pe care le folosim şi de calitatea electricităţii care pătrunde în casă.

Cum ne putem proteja împotriva poluării electromagnetice?

Conform cercetărilor, s-a descoperit că dispozitivele electrice continuă să emită radiaţii chiar şi atunci când sunt oprite, deci nu e suficient să le scoatem din priză pentru a fi siguri că nu suntem afectaţi de poluarea electromagnetică.


În cazul în care depistăm că în mediul în care trăim există „scurgeri” de electricitate poluată, o putem diminua folosind filtre Graham Stetzer, sau unele dispozitive cum ar fi cel pentru adaptarea temperaturii cablurilor electrice (se ataşează de cablu), sau un Pulsing Meter (metru pulsator care poate minimaliza electricitatea poluată).

De asemenea, ne putem achiziţiona prize şi prelungitoare cu filtru încorporat.

Prin amplificarea rezonanţei Schumann la nivelul corpului fizic ne putem asigura regenerarea sistemului biologic, în urma influenţei poluării electromagnetice.


Cel mai uşor şi accesibil mod în care ne putem „întâlni” cu frecvenţa magnetică specifică pământului este ieşind în natură, deci o plimbare în aer liber sau chiar desculţi pe iarbă ne va face mult mai fericiţi şi va elimina stresurile, limpezindu-ne mintea.


Terapia electromagnetică este o altă modalitate de ameliorare a sănătăţii care se bazează pe rezonanţa Schumann. Doctorul Robert Becker a descoperit o metodă de a folosi inducerea externă de energie elctromagnetică pentru a facilita creşterea oaselor, mărirea diviziunii celulare şi chiar accelerarea vindecării unor răni.

Unul dintre dispozitivele pe care le putem purta pentru reechilibrarea energetică a fiinţei noastre este ceasul Teslar.

Doctorul Rein de la Şcoala Medicală Stanford a descoperit că dispozitivul Teslar măreşte imunitatea organismului. Doctor Eldon Byrd (fost director ştiinţific al Centrului de Cercetări Biologice al Marinei Americane) a concluzionat în urma cercetărilor sale asupra dispozitivului Teslar că acesta

„blochează radiaţiile electrice care ar putea răni sistemul biologic uman, produce o frecvenţă de vibraţie benefică, susţinând şi amplificând câmpul energetic al persoanelor care îl utilizează.”

De asemenea, orice procedeu yoghin cum ar fi HATHA YOGA, PRANAYAMA, LAYA YOGA, procedeele de purificare şi dezintoxicare, utilizarea energiei tahionice ne pot ajuta să reducem foarte mult riscurile unor afecţiuni cauzate de poluarea electromagnetică şi astfel să trăim vieţi mult mai fericite şi echilibrate în timp ce ne bucurăm de avantajele dispozitivelor electrice.

Citiți și:
Muzica în locul medicamentelor: meloterapia
Celulele stem, miracolul reîntineririi şi rasayana
Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)


yogaesoteric
14 septembrie 2011


cybershamans
(karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites