Saturday, February 6, 2010

Transfigurarea în actul amoros


“Urcă sus, urcă departe. Scopul tău să fie cerul, ţelul tău să fie stelele.”

Transfigurarea este un procedeu specific care face posibilă punerea rapidă în rezonanţă cu energii subtile divine, cu sfere de forţă şi aspecte elevate sublime din MACROCOSMOS prin intermediul căruia elementele realităţii exterioare, distilate de viziunea înnobilatoare, imaginaţia şi puterea de expresie a celui care transfigurează se transformă, mai ales pentru acesta, într-o realitate nouă, elevată, minunată, spiritual-afectivă, încărcată, ce ne face să trăim o formă de extaz. Prin exemplul cunoaşterii artistice, sublime, transfigurarea constituie dovada rolului activ şi profund creator al conştiinţei în genere, rol subliniat adeseori de YOGA. Specificul cunoaşterii artistice, sublime capabilă să recreeze realul în ipostaze aprofundate, idealizate, înălţate, arhetipale, chiar şi ca proiect, construcţie şi model anticipator, prin ridicarea lui pe diferite trepte de transfigurare de la concretul sensibil la abstractul sensibil, în forme de expresie adecvate fiecăreia dintre treptele respective, i-au adus artei şi denumirea (acceptabilă ca metaforă) de oglindă magică a realităţii. Transfigurarea joacă un rol esenţial în continenţa amoroasă şi în AMORUL TANTRIC fără sfârşit. Cei doi iubiţi, transfigurându-se în fiinţe superioare, elevate, prin care se manifestă plenar graţia şi iubirea lui Dumnezeu ajung să trăiască împreună stări extatice de comuniune cu Dumnezeirea. Astfel, trăirea transfiguratoare devine o modalitate simplă dar extrem de eficientă atunci când este aplicată, de a avea acces la energia supremă a lui Dumnezeu.

Care este rolul transfigurării în actul erotic

Esenţa căii tantrice începe de la transfigurare. Cu alte cuvinte, eşti cu adevărat pe această cale numai în momentul în care viziunea fiecăruia asupra celuilalt se schimbă prin transfigurare. Astfel, dacă în momentul în care yoghinul face dragoste cu o femeie şi respectă continenţa sexuală, transmută şi sublimează, dar vede în ea tot o femeie obişnuită, în momentul acela nu se poate vorbi despre Tantra.

Atunci însă când el vede în iubita sa oceanul cosmic de energie primordială, şi nu este doar imaginaţie, fie ea şi creatoare, ci simte că este o realitate vie şi trăită, când simte în ea toate puterile universului care se manifestă plenar prin acel trup şi acel suflet de femeie, de acolo începe calea tantrică, dar nu înseamnă că se şi termină acolo. Pentru că acest început are o continuare, iar la vârfurile acestui sistem tantric există meditaţii foarte înalte asupra aspectelor esenţiale ale Divinului, privite prin prisma principiilor polar complementare care există la toate nivelurile, până la nivelul ultim în care acestea devin Suprema Conştiinţă şi Suprema Energie.

Deci, transfigurarea este foarte importantă, căci în cazul în care ea nu este integrată în actul amoros, se petrece un lucru pe care unii poate l-au remarcat. Deşi merg sinceri pe o cale spirituală şi încearcă să practice şi Tantra (integrând actul sexual ca o modalitate de a atinge eliberarea), au dificultăţi cum ar fi, de exemplu, confruntarea cu stări de posesivitate limitatoare şi egoistă, frustrări, ataşamente etc. Şi aceasta se petrece pentru că se uită finalitatea căii spirituale, care este o cale care te eliberează nu te înlănţuie. Desigur, a te elibera în contextul unei relaţii de iubire, nu înseamnă a deveni indiferent, ci doar a nu mai depinde de celălalt, ceea ce înseamnă că poţi în continuare să îl iubeşti dar să nu uiţi în acelaşi timp că, aşa cum spunea marele înţelept Yogananda, cel care iubeşte este de fapt Divinul, ocultat în diferite ipostaze: iubit, iubită şi iubire. “Dumnezeu prezent ca iubire în mine este îndrăgostit de iubirea Sa din tine.”

În mod paradoxal pentru unii, se pare că această cale tantrică îi leagă şi mai tare, şi nu reuşesc să atingă acele culmi ale extazului despre care vorbesc tantricii. Tendinţa obişnuită este aceea de a învinui sistemul, însă ei nu îşi dau seama că greşeala majoră pe care o fac chiar ei este tocmai lipsa atitudinii transfiguratoare în acea relaţie de iubire. Transfigurarea este cea care cosmizează iubirea umană obişnuită, conferindu-I aspecte din ce în ce mai elevate, ajungând în cele din urmă să se contopească plenar cu iubirea divină.

yogaesoteric

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites