Friday, August 28, 2009

Un avion dispărut în 1946 a aterizat în 1993 în America de Sud








Un avion de pasageri, care a dispărut fără urmă în anul 1946, pe traseul Rio – Havana, a aterizat în luna decembrie 1993, pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul său se aflau 36 de schelete.

Oamenii de specialitate vorbesc despre „cel mai mare mister din istoria zborului”. Un mister care a devenit cu atât mai mare, cu cât este vorba despre bătrînul avion Lockheed Constellation, care a decolat în anul 1946 şi la bordul căruia s-au găsit în 1993, la aterizare, ceşti de cafea caldă şi ţigări aprinse marca Old Gold, demult dispărută. Pe locurile pasagerilor se aflau ziarele zilei cu data de 21.09.1946, care nu erau îngălbenite de vreme şi miroseau încă a tipar.
„Aş fi dorit să pot da o explicaţie, dar mă aflu în faţa unui mister” spune expertul Herman Guevara, conducătorul unui grup foarte numeros de cercetători, căruia i s-a încredinţat misiunea de a cerceta misterioasa aterizare a avionului demult dispărut.

„Singurul lucru pe care îl pot spune cu precizie este faptul că avionul, împreună cu toţi pasagerii săi, a fost dat dispărut în anul 1946, în timpul unui zbor de la Rio de Janeiro la Havanna. Într-un mod inexplicabil, avionul a aterizat în 1993 şi arată de parcă ar fi decolat ieri.
Cum poate ateriza un avion având doar schelete la bord, numai Dumnezeu ştie! Cei 36 de pasageri, precum şi echipajul format din patru persoane au decolat după toate regulile.”
Incredibila poveste a început atunci când un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche, din Panair Do Brasil, a apărut deasupra aeroportului Bogota şi a început aterizarea. Personalul aeroportului a încercat în zadar să oprească aterizarea avionului necunoscut, deoarece, în acelaşi moment un Boac din Brussel se pregătea şi el să aterizeze. Mulţumită manevrelor abile ale căpitanului Anthony Bolard în vârstă de 54 de ani, al companiei britanice, s-a putut evita în ultima clipă o ciocnire fatală.

„Când avionul fantomă s-a oprit, personalul de pază a deschis uşile şi, cu mare groază, a descoperit în interior lui numai schelete”, spune Guevara. „Unul dintre oamenii noştri de pază, un fost soldat în marină, s-a speriat atât de tare, încât şi-a pierdut echilibrul.”
După o examinare amănunţită, resturile pasagerilor au fost transportate într-un spital militar, pentru a fi cercetate, iar avionul a fost parcat într-un hangar bine păzit, în care accesul era strict interzis.
Cercetările se concentrează asupra întrebării: unde a fost avionul în toţi aceşti ani? Singurul lucru cert este numărul de zbor al acestuia - 348, locul de decolare şi destinaţia.

Din grupul de experţi care cercetează acest caz face parte şi cercetătorul în domeniul parapsihologiei Dr. Gloria Hamandez. După cum afirmă aceasta, în acest caz poate fi vorba despre o deplasare în timp. Ea a lansat şi ipoteza că moartea pasagerilor ar putea avea legătură cu un posibil contact cu fiinţe extraterestre.
„Dacă avionul ar fi zburat într-un gol din timp, oamenii ar fi rămas cu siguranţă în viaţă. Şi în plus, ei nu ar fi fost nici măcar cu o zi mai în vârstă decât erau la decolarea ce a avut loc în anul 1946”, a adăugat un om de specialitate.
„Însă, datorită faptului că avionul era plin cu schelete si curelele de siguranţă erau încă nedesfăcute, nu poate fi exclusă teoria că cineva "din afară" i-a omorât pe pasagerii aflaţi la bordul avionului şi apoi, dintr-un loc necunoscut, l-ar fi dirijat spre Pământ. Se ştie că extratereştrii pot executa operaţiuni extrem de complexe, datorită tehnologiilor foarte avansate pe care le deţin.”
Guevara afirmă că echipa de cercetători va face tot ce îi stă în putinţă pentru a elucida acest mister. „Eu mă rog să fim suficient de puternici pentru a putea accepta realitatea, oricare ar fi ea”, încheie Guevara.
sursa

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites