DIS FUCKING GUSTING
Monday, June 7, 2010
O femeie din Indonezia are 157 de ani
Potrivit ABC News, Turinah s-ar fi născut în 1853 şi e în puterea vârstei şi acum, în 2010. Femeia are o fiică adoptată, care e depăşit şi ea centenarul, având 108 ani. Din păcate, bătrâna nu mai are documente, deoarece le-a ars în 1965.
Cu toate acestea, Jhonny Sardjono, reprezentantul Census, spune că sunt mai multe indicii care-l fac să creadă că vârsta de 157 de ani este cea pe care chiar o are Turinah.
Femeia vorbeşte fluent olandeza, deoarece până în 1945 Indonezia a fost o colonie olandeză, face treabă prin casă, vede foarte bine fără ochelari şi a fumat toată viaţa.
UN NOU CERC IN LANURI
Un nou si misterios cerc aparut intr-un lan de rapita galbena din apropierea orasului britanic Marlborough a fost creat, spun specialistii, pe baza “celei mai frumoase teoreme matematice din lume”.
Complexul disc, ce masoara 90 de metri in diametru, a fost depistat sambata, la o distanta de numai 40 de kilometri de un alt cerc, aparut cu numai doua saptamani in urma langa fortul Old Sarum datand in Epoca de Fier.
Lucy Pringle, o cercetatoare axata pe descifrarea cercurilor din lanurile agricole a fost pusa in incrcatura de ceea ce pare a fi un cod binar ascuns bazat pe numere complexe incifrat in forma.
Pornind din centru catre extremitati, specialistii sugereaza ca algoritmul are o legatura cu teorema lui Leonhard Euler e^(i)pi+1=0, considerata una dintre cele mai frumoase ale matematicii. Lucy Pringle a adaugat chiar ca schita ar putea face trimitere si la anumite tonalitati muzicale.
De-a lungul anilor, cercurile din lanuri au fost asociate cu succesiuni diatonice (notele clapelor albe ale pianului), frecvente incifrate in fiecare segment al cercului actual, ce pot fi cantate la pian. Singura explicatie posibila si care acopera toate raspunsurile este ca atat acesta, cat si toate celelalte cunoscute, au fost realizate de oameni.
Decupat intr-un camp de orz, cercul Barbury Castle este o reprezentare grafica a primilor zece digigiti ai lui Pi, unul dintre cele mai fundamentale simboluri matematice. Imaginea a fost un exemplu a ceea ce este cunoscut ca un fractal sau tipar geometric. A fost rezolvat de astrofizicianul Mike Reed, care a vazut o poza a cercului si a facut conexiunea matematica
cercuri din lanuri in limba ROMANA si paginile urmatoare
linkuri in limba engleza http://www.independ ent.co.uk/ news/uk/this- britain/crop- circle-season- arrives-with- a-mathematical- message-1982647. html
Cel mai mare cerc din lume (si cel mai frumos, as zice eu)
JENNIFER'S BODY
FULL MOVIE HERE
TOCMAI AM VAZUT JENNIFER'S BODY-SURPRINZATOR DE BUN, BUT THEN AGAIN SCENARIUL ESTE AL LUI DIABLO CODY...
sursa filmelive.net
Atunci cand adolescenta plina de farmec este blestemata de o formatie rock care il venereaza pe Satana si este condusa de catre vocalistul Nikolai Wolf, devine posedata de un spirit malefic si se transforma intr-o criminala dornica sa consume carne umana.
Colegii de clasa ai lui Jennifer sunt macelariti unul cate unul de catre seducatoarea insetata de sange, care se supune orbeste demonului ce a pus stapanire pe corpul ei.
Needy Lesnicky – prietena timida, tocilara si nepopulara a lui Jennifer Check – isi da seama ca trebuie sa o salveze pe fata de blestem sau sa o ucida pentru a pune capat crimelor petrecute in liceu.
Dupa ce o omoara pe Jennifer, Needy evadeaza dintr-un centru corectional pentru minori si porneste in cautarea lui Nikolai Wolf, liderul rockerilor satanisti care fusesera responsabili de transformarea prietenei sale.
FILMUL SUBTITRAT AICI
And the trailer:
Ce ati facut dupa moartea tinerilor din decembrie?
 |  | |
| Scris de Victor Roncea |
„Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.
Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit.
Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească.
Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.
Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!”
Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. [...]
Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu.
Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”
Lectia de patriotism: Batranul si steagul
| | | |
| Scris de VICTOR RONCEA |
Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.
Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri - si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul. Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”.
Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas.
Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea. L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac - in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost. Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana.
In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului.
Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam. Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti.
Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu. Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie.
Batranul dac era neinfrant. Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu.
Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.
IZVORUL VINDECATOR
Apa se află în inima Maramureşului şi «erupe» din şapte în şapte minute
Turiştii sunt atraşi de izvorul-minune şi imorta lizează momentul în care apele înspumate cresc
Monika Krajnik
Localnicii din cătunul Poiana Botizii, judeţul Maramureş, sunt feriţi de boli datorită unui izvor mineral, unic în ţară.
Sătenii au o mină de aur în satul lor. Este vorba despre un izvor cu apă minerală bogată în dioxid de carbon şi hidrogen sulfurat, un veritabil „medicament" pentru om şi leac împotriva mahmurelii.
Izvorul-minune se află la la confluenţa Văii Poienii cu Pârâul Cizma şi „erupe" din şapte în şapte minute. „Apa asta-i sănătate curată! Noi avem pălincă bună pe-aci, iar mahmureala după o petrecere o stinjem cu apa asta de izvor care face minuni. Am 80 de ani şi n-am fost niciodată la doctor, că beau apă din acest loc", a spus bătrânul satului, Ion Paşca. De altfel, toţi sătenii sunt sănătoşi tun.
Apa izvorăşte de la mii de metri adâncime şi iese la suprafaţă la intervale regulate de timp. Ca să ajungi la izvor, trebuie să străbaţi de la Poiana Botizii un drum forestier
„Noi ducem apa asta acasă, o bem, chiar facem baie în ea, pentru că face bine şi la şale", explică Palaghia Filip (56 de ani). Specialiştii spun că acest fenomen natural este deosebit de rar.
„Apa acestui izvor este bogată în fier şi, într-adevăr face minuni sănătăţii locuitorilor", a spus topograful Ioan Pop, care a studiat izvorul.
Sunday, June 6, 2010
SU QI ER-O LEGENDA ADEVARATA
TOCMAI AM VAZUT TRUE LEGEND, POVESTEA A DEVARATA A LUI SU CAN(SU QI ER- MAESTRUL CARE A DEZVOLTAT STILUL PUMNULUI BETIVULUI...EMOTIONANT, EZOTERIC, EROIC, SUPERB....UN FILM MINUNAT DEDICAT IUBITORILOR LUMII FASCINANTE A TRADITIILOR CHINEZESTI-BONUS MICHELLE YEOH SI DAVID CARRADINE
True Legend (2010)
In perioada Dinastiei chineze Qing, Su Qi-Er este un nobil bogat si respectat, dar familia sa intra in dizgratie din pricina unei conspiratii indreptate impotriva lui, iar barbatul incepe sa fie persecutat si batut crunt, mana dreapta fiindu-i schilodita. Dornic sa se razbune pe cei care l-au mutilat si l-au lasat sa cerseasca pe strazi, Su Qi-Er isi dedica existenta practicarii artelor martiale si devine un patriot si un erou popular cunoscut sub porecla de “Regele Cersetorilor”. Sprijinit moral de catre loiala si iubitoarea lui sotie Yuan Ying, care ii ramane alaturi in orice conditii si salvat de catre puternica si indemanatica manuitoare de sabie pe nume Sister Yu, Su Qi-Er se transforma intr-o adevarata legenda Kung-Fu.
Iată ce animale au dispărut din România
Măgarul sălbatic Mongol (Colunul)
Măgarul sălbatic a trăit în Moldova şi în Muntenia. Acum e în pericol de dispariţie şi în Kazahstan, unde hergheliile au fost decimate de braconieri.
Calul sălbatic european (Tarpanul)
Strămoşul tuturor raselor de cai din Europa a fost, încă din cele mai vechi timpuri, un animal care a trăit pe teritoriul de azi al României. Fosile au fost descoperite în zona Moldovei.
Bourul
În prezent bourul este simbol pe stema naţională a României. Bourul european, cel care a trăit şi la noi în ţară, era mai mare decât bizonul sau zimbrul.
Elanul
Elanul este cel mai mare reprezentant al familiei cerbilor. Romanii îl numeau plotun. A trăit prin pădurile Deltei şi ale Moldovei. Acum mai poate fi întâlnit în pădurile din nordul Europei şi al Americii de Nord.
Dropia, cea mai mare pasăre zburătoare din lume, a trăit în Câmpia de Vest, Bărăgan, Dobrogea. În România mai există doar câteva dropii, care vin însă pe perioade scurte de timp din Ungaria.
Antilopa Saiga
Saiga este singura antilopă care a trăit pe teritoriul românesc. Numeroase astfel de mamifere trăiau în număr mare în câmpiile din Moldova, Bărăgan şi Dobrogea.
Marmota de stepă (Bobacul)
Marmota de stepă a trăit în câmpiile din Ţările Române şi prin părţile Moldovei. Denumirea sa de bobac e un împrumut din turco-tătară. Bobacul este ruda apropiată a marmotei alpine.
Fotografii: Shutterstock
Robbie Robertson - Mahk Jchi - Heartbeat Drum Song
Mahk jchi tahm buooi yahmpi gidi
Mahk jchi taum buooi kan spewa ebi
Mahmpi wah hoka yee monk
Tahond tani kiyee tiyee
Gee we-me eetiyee
Nanka yaht yamoonieah wajitse
English Translation:
A hundred years have passed
Yet I hear the distant beat of my father's drums.
I hear his drums throughout the land.
His beat I feel within my heart.
The drum shall beat
so my heart shall beat.
And I shall live a hundred thousand years.
