Un musulman a mers 6.000 de kilometri pe jos din Bosnia până la Mecca
Senad Hadzic, în vârstă de 47 de ani, a încheiat recent o călătorie epică din localitatea lui natală din Bosnia către oraşul saudit Mecca. Musulmanul a străbătut distanţa pe jos.
Pelerinajul către oraşul sfânt al
islamului e considerat obligatoriu măcar pentru o dată în viaţa unui
musulman.
În fiecare an, milioane de călători vin către locul de naştere
al lui Mohamed, dar nu mulţi dintre ei fac acest drum şi la picior.
Bosniacul a plecat din Banovici în decembrie 2011 şi a mers în
continuu pentru 314 zile. A străbătut Serbia, Bulgaria, Turcia, Siria şi
Iordania pentru a ajunge în oraşul sfânt în sud-vestul Arabiei Saudite.
Cu toate că a fost nevoit să treacă peste condiţii meteo nefavorabile, de la -35 de grade în Bulgaria la 44 de grade în Iordania, Senad a parcurs între 20 şi 30 de kilometri pe zi, pentru un total de 5.700 de kilometri al întregii rute.
"Înainte de a pleca toată lumea a fost înspăimântată pentru mine. M-au întrebat cum voi trece eu, un musulman, prin două ţări creştine precum Serbia şi Bulgaria".
S-a dovedit contrariul, sârbii i-au oferit chiar găzduire. La Istanbul a aşteptat 20 de zile pentru a putea trece la pas pe podul de peste Bosfor, deschis doar maşinilor.
A trecut prin Siria în aprilie şi a mers 500 de kilometri în 11 zile. A fost întâmpinat de zeci de controale de stat sau ale rebelilor, Siria aflându-se în continuare într-un război intern. Mulţi i-au oferit bani să ia un avion, dar a refuzat vehement şi politicos.
"Cu acest act am vrut să demonstrez că fac totul din dragoste pentru Dumnezeu", a precizat Senad căruia i-a apărut Atotputernicul în vis înainte de a se hotărî să plece în această călătorie.
A avut la el doar 20 de kilograme de bagaj, foarte puţini bani şi s-a bazat mult pe mărinimia oamenilor pe care i-a întâlnit. Poliţiştii i-au oferit apă la marginea deşertului, iar iordanienii l-au cazat în hotel.

Autor:
Alexandru Mazilu
2 comments:
foarte intersant acest articol!
Da, islmicii sint cu adevarat credinciosi ma simt smerita de focull credintei lor
Post a Comment