Thursday, December 15, 2011

SEFER RAZIEL

Cartea cea sfântă a lui Raziel (SEPHER RAZIEL)

de Iulia Bontaş

„Arhanghelul Raziel a primit de la DUMNEZEU misiunea de a le revela oamenilor anumite taine divine esenţiale, precum şi unele mistere ale Universului, el fiind acela care a fost trimis la începuturi de DUMNEZEU să-i reveleze omului primordial, sau altfel spus lui Adam, anumite taine iniţiatice şi tot el este acela care le permite celor pregătiţi, de îndată ce au ajuns să fie suficient de puri şi suficient de elevaţi din punct de vedere spiritual, să aibă acces dincolo de vălul iluziei divine sau altfel spus dincolo de vălul lui MAYA, în conformitate cu viziunea spirituală indiană.

Cu ajutorul său fiinţele umane pregătite pătrund în felul acesta în sacralitatea pură şi sublimă a lui DUMNEZEU şi au în felul acesta acces la viaţa divină. Referitor la toate acestea există o legendă faimoasă ce menţionează că Arhanghelul Raziel i-a dăruit omului primordial, Adam, atunci când acesta se afla încă în Grădina Edenului, înainte de căderea lui Adam în tentaţia dualităţii şi a diferenţierii, o misterioasă carte în care erau prezentate anumite mistere ale Universului, iar această carte este cunoscută de cei iniţiaţi sub numele de Cartea cea sfântă a lui Raziel (în ebraică Sepher Raziel).”

Profesor yoga Gregorian Bivolaru – Prezentarea Arhanghelului Raziel

Legenda spune că, dacă ni-L imaginăm pe DUMNEZEU aşezat pe tronul Său, atunci îl vom vedea cu siguranţă şi pe Arhanghelul Raziel pentru că acesta se află atât de aproape de tronul lui DUMNEZEU, încât aude toate tainele despre care DUMNEZEU vorbeşte. Se mai spune că, din iubire şi compasiune pentru oameni, Raziel (Misterul cel teribil al lui DUMNEZEU) a consemnat întreaga cunoaştere divină într-o carte pe care a oferit-o lui Adam, omul primordial.

Pierdută şi regăsită de mai multe ori, Sepher Raziel Hamalach este o carte misterioasă şi plină de forţă prin cunoaşterea pe care o cuprinde. Se spune că ea a aparţinut, în perioadele în care omenirea a avut acces la ea, unor patriarhi plini de merite divine precum Enoh, Noe, Solomon şi că secretele conţinute în ea sunt atât de profunde încât pot fi înţelese doar cu ajutorul Arhanghelului Raziel.

În legendă se povesteşte că Adam, întâiul creat de DUMNEZEU, a înălţat timp de trei zile şi trei nopţi rugăciunea sa plină de umilinţă către DUMNEZEU, implorându-I graţia şi compasiunea prin care să-i reveleze cunoaşterea şi înţelepciunea divină.

La sfârşitul celor trei zile DUMNEZEU L-a trimis pe îngerul Său Raziel la Adam, pentru a-i spune: „Nu te teme şi nu te mai plânge, căci rugăciunile tale au fost ascultate. Am venit să-ţi dau învăţătură limpede şi de adâncă înţelepciune. Cuvintele acestei cărţi sfinte te vor ajuta să devii înţelept. Ele revelează totul până în ziua morţii.” (...) „Toate generaţiile viitoare vor fi călăuzite de această carte sfântă în drumul lor către desăvârşire. Fii umil în spirit (RUOCH). Împărtăşeşte tot ceea ce este scris în ea. Vei cunoaşte tot ceea ce se va petrece în fiecare lună, în fiecare zi şi în fiecare noapte.(...)”

Adam a venit mai aproape şi a ascultat, învăţând cum să se lase îndrumat de această carte sfântă. Îngerul Raziel a deschis cartea şi a citit cuvintele din ea. Auzind cuvintele acestei cărţi sfinte din gura îngerului Raziel, Adam a căzut la pământ tremurând de spaimă. Raziel i-a spus: „Ridică-te şi fii puternic. Preţuieşte puterea lui DUMNEZEU. Ia cartea din mâinile mele şi învaţă din ea. Înţelege adevărul. Fă-l cunoscut tuturor acelora care sunt puri. Aici este cuprins tot ceea ce se va petrece în toate timpurile.” Adam a luat cartea, în timp ce îngerul Raziel s-a înălţat la cer învăluit în foc.

Cele trei mistere, cele trei tipuri de adorare a Divinului şi cele trei tipuri de ofrande

„Supreme taine ale cunoaşterii şi înţelepciunii divine ne sunt astfel dezvăluite nouă, tuturor celor care, într-un singur cuget, aspirăm cu tot sufletul către Bunul DUMNEZEU. Spre Tine Doamne cu nespusă adoraţie, iubire şi recunoştinţă înălţăm din inimile noastre adâncă şi neîncetată mulţumire.

Binecuvântaţi sunt cei înţelepţi de misterele izvorând din înţelepciunea divină. Cartea sfântă este oferită cu iubire pentru a-i învăţa pe oameni adevărul. Omagiind puterea şi gloria divină, onoraţi SHEKINETHOV (Puterea Supremă a lui DUMNEZEU, sau SHAKTI a lui Dumnezeu, echivalent al lui PARASHAKTI din tradiţia indiană, n.n.).

Atât puterea lucrărilor celor mai înalte, cât şi a celor mai de jos este fundamentul gloriei lui ELOHIM. Cuvântul secret este precum laptele şi mierea pe limbă. Fie doar al tău. Învăţăturile nu îţi sunt străine. Această carte arată secretul lui Raziel, dar numai celui umil. Rămâi în lumina din miezul zilei, fără cereri şi fără aşteptări.

Învaţă să-l cinsteşti pe ELOHIM adorându-L. Întoarce spatele răului şi mergi pe calea cea dreaptă. Secretul este venerarea lui DUMNEZEU. Doar cei merituoşi au acces direct la secret. Este scris, revelează secretul lui EL (Eli – DUMNEZEU) doar pentru a sluji profeţilor.”

În Cartea cea sfântă a lui Raziel, numită şi Cartea sfântă a profeţilor, sunt descrise trei tipuri principale de mistere, în care se încadrează toate celelalte şi care la rândul lor sunt cuprinse în prima poruncă: iubirea faţă de DUMNEZEU. Adorarea lui DUMNEZEU este considerată înţelepciunea primordială, întâia şi cea mai importantă, integrând cele trei forme de cunoaştere: „Este scris, bucură-te de înţelepciunea exterioară şi construieşte casa înţelepciunii cu ajutorul secretului fundaţiei. Fii înţelept deschizându-ţi inima în faţa misterului.”

Cele trei tipuri de mistere sunt: misterul lui MERKABAH (vehiculul – carul; termenul MERKABAH este folosit pentru a descrie HEKHALOTH – sau cel de-al şaptelea hol paradisiac al palatului lui DUMNEZEU prin care fiinţa se deplasează cu ajutorul unui car), misterul lui BERASHITH (BERASHITH este numele primei cărţi a Vechiului Testament şi, de asemenea, şi primul cuvânt al cărţii, la începutul Genezei), şi misterul poruncilor (Legilor) lui DUMNEZEU (marea majoritate a oamenilor este familiarizată cu tablele conţinând cele zece porunci ce i-au fost înmânate lui Moise pe Muntele Sinai după eliberarea evreilor din Egipt; totuşi în Vechiul Testament (Exod 20:2-23:19) sunt peste şaizeci de porunci ce i-au fost date de DUMNEZEU lui Moise.)

Există trei tipuri de adorare a Divinului. Există adorarea lui DUMNEZEU, adorarea lui SHADDAI (DUMNEZEU privit ca Tot Suprem) şi adorarea lui ELOHIM (aspectul personal al lui DUMNEZEU). În Carte se consideră că adorarea lui DUMNEZEU înseamnă să iubeşti Numele lui DUMNEZEU şi să slujeşti cu (şi în) iubire. „Este scris, omul este fericit să-L slujească, adorându-L, pe DUMNEZEU.” Nu este scris aici (ci ulterior, n.n.) despre adorarea lui ELOHIM, ci doar despre adorarea lui DUMNEZEU, iar în porunci este scris despre servirea în iubire.

„(...) Este scris, vei ştii să-L venerezi pe ELOHIM. Vei ştii din iubire. Cunoaşterea a fost instaurată, iar omul se bucură că nu mai este dominat de slăbiciune. De aceea este scris, omul este fericit să–L adore pe DUMNEZEU. Arată veneraţie Divinului neîncetat.

Păstrează iubirea în inimă. Venerarea Divinului este realizată în inimă întotdeauna, ea este adorarea Purităţii supreme a lui DUMNEZEU. Cei care-L venerează sunt iubiţi de DUMNEZEU. Este extrem de valoros să trăieşti în puritate.

Scaldă-te în gloria luminii lui ELOHIM. Mergi din întuneric în lumină, separându-te de cei care se rătăcesc. Din iubire, înţelegerea a apărut din iubire şi adoraţie. O mie de generaţii au venit după aceea din iubire.”

În Midrash (Cartea sfântă) sunt descrise trei tipuri de ofrande. Acestea sunt ofrandele destinate a fi arse (A’AVOLAH), ofrandele pacifice (SHELOMIM sau ofrada recunoştinţei) şi ofranda păcatului (CHETATH). Ele sunt în corespondenţă cu cele trei categorii de lucruri drepte: iubirea, rugăciunea şi veneraţia. Ofrandele destinate focului corespund iubirii. Ofrandele pacifice corespund rugăciunii. Ofrandele păcatului corespund veneraţiei. Ofranda arsă este un sacrificiu realizat doar pentru gloria lui DUMNEZEU. Ofrandele pacifice şi cele ale greşelilor (păcatelor) sunt realizate pentru fiinţa aflată în viaţă.

„Faceţi să transpară iubirea din rugăciune şi rugăciunea (cererea) din veneraţie. Din iubire Îl veţi servi pe DUMNEZEU în adevăr. Acordaţi gloria şi onoarea doar Impărăţiei Cereşti înaintea tuturor lucrurilor. În Bunătatea sa nesfârşită DUMNEZEU a creat Universul prin cuvânt, nu prin muncă. DUMNEZEU (HALOVEH), şi Tată şi Împărat, este atotputernic şi înţelept, bun şi plin de compasiune.

El tolerează toate lucrurile, percepând totul, atât ceea ce este cel mai înalt, cât şi ceea ce este cel mai de jos, susţinând totul, începând cu planurile cele mai înalte şi dând naştere tuturor creaturilor. El revelează misterele Universului, cunoaşterea binelui şi răului. Tolerează slăbiciunea de dragul restabilirii. Priveşte, tot binele este acordat celor drepţi care Îl iubesc pe DUMNEZEU. Omagiaţi şi lăudaţi lucrările alese. Ofranda arsă este sacrificiu. Prin rugăciune, serviţi în locurile sacre, binecuvântată este ea. Stăruiţi în cerere şi rugăciune. Cererea pentru tot ceea ce este benefic este spre beneficiul fiinţei. Acesta este fundamentul înţelepciunii, înţelegerea cunoaşterii. Din aceasta, aduceţi lumină zilelor. (...) Rugaţi-L pe DUMNEZEU mai presus de orice, acest sacrificiu este ofranda păcii.”

Adorarea lui DUMNEZEU este cea mai mare înţelepciune

„Veneraţi-L pe DUMNEZEU şi serviţi-L cu mare respect.(...) Înţelepciunea primordială este venerarea lui DUMNEZEU şi iubirea Paradisului. Inima celui drept arde precum flăcările focului. Respectaţi poruncile din veneraţie faţă de DUMNEZEU. Aceasta este ceea ce Domnul doreşte. Să nu aşteptaţi recompense pentru iubire şi veneraţie. (Venerarea lui DUMNEZEU nu aduce gloria prin ea însăşi, ci prin respectarea poruncilor).

(...) Domnul este pretutindeni şi în tot. El observă binele şi răul în fiecare loc. Cel merituos Îl venerează pe DUMNEZEU în adevăr. Lucraţi de dragul Cerurilor. Fiecare parte este creată din binecuvântări. Stabiliţi-vă în inimă. Este scris, mulţumiţi-L pe DUMNEZEU. El este etern şi, prin aceasta, recunoscut.

(...) Nu Îl veneraţi pe DUMNEZEU de dragul salvării Universului sau pentru a deveni eterni. Doar veneraţi-L, altfel nu veţi fi perfecţi înaintea lui DUMNEZEU în iubire.

(...) Valoarea înţelepciunii nu poate fi măsurată şi nici înţeleasă prin cunoştinţe. De asemenea, nu există măsură pentru valoarea secretelor scrise aici, aşa cum au fost revelate de ELOHIM.

Precum forţa focului, toată căutarea este interioară. Precum guvernatorul Paradisului, toată căutarea este interioară. Pomul vieţii este susţinut, păstrat şi protejat, precum mărul (fructul oprit) de privire. Prin venerarea lui DUMNEZEU gloria este obţinută. Dobândiţi gloria pentru a dobândi viaţa. Prin înţelegere, obţineţi înţelepciunea. Prin eliberare, îndepărtaţi-vă de moarte. Prin trezirea sufletului, stabilizaţi-vă în consacrare. Prin putere, fiţi întăriţi de adorarea lui DUMNEZEU. Prin învăţare şi cunoaştere, înţelegeţi şi umpleţi-vă inima de înţelepciune.

ELOHIM preţuieşte veneraţia. DUMNEZEU a umplut întreg Pământul de glorie, la fel precum în Paradis unde este stabilit Tronul Său. Nu există măsură pentru glorie. (...)

Cei merituoşi se apropie de lumina ascunsă. Cele mai profunde secrete sunt revelate. Revelaţiile sunt clare, nu învăluite în întuneric. Nu există nimic comparabil în întregul Univers.

(...) În sfinţenie şi puritate realizaţi acţiunile voastre. Cu umilinţă şi modestie veţi avea succes în toate lucrările. Deveniţi înţelepţi prin spiritul înţelepciunii.

(…) Din dorinţa pentru DUMNEZEU, inima arde în aspiraţia ei de a se ridica la DUMNEZEU. Urmând această iubire şi aspiraţie, ridicaţi-vă la DUMNEZEU. Fiinţa este menţinută în puritate şi sfinţenie prin iubire.”

Citiţi şi:
Viziunea lui Enoh: Cea mai veche revelaţie – DUMNEZEU vorbeşte omului
Din tainele înţelepciunii hermetice aşa cum au fost ele revelate în Tăbliţele de smarald ale lui Hermes Trismegistos (I)




yogaesoteric
13 decembrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites