| Printre mailurile şi comentariile primite pe adresa redacţiei pentru Nicu Catrina, în urma publicării articolelor sale recente care aduc în lumină anumite aspecte care îl privesc pe Claudiu Trandafir şi ceilalţi din grupul conspiratorilor ridicoli, se regăseşte şi întrebarea: „De ce ai scris aceste articole? Nu mai bine pur şi simplu ignorai acţiunile lor?” Citiţi aici articolele respective: «Preţioasele ridicole» într-o sui-generis versiune «yoghină» chixo-comică Atunci când un sărman orb îl conduce pe un alt orb, mai devreme sau mai târziu vor cădea amândoi în prăpastie... Atunci când un sărman orb îl conduce pe un alt orb, mai devreme sau mai târziu vor cădea amândoi în prăpastie... (partea a doua) Cităm câteva fragmente din aceste scrisori. De exemplu, Teodor Tzurcan ne-a scris: „Stimată redacţie! Am citit şi citesc de mai mulţi ani cu mare plăcere multe articole de pe site-ul vostru! Totuşi unele m-au lăsat puţin nedumerit şi uimit, ca de exemplu articolele despre Cecilia Tiz, despre Claudiu şi Simona. Nu mi-a fost de o prea mare utilitate articolul despre călătoria Simonei şi a lui Claudiu în India, un articol în care se explică amanunţit despre ratările unor personaje care nu par a fi demne de o asemenea atenţie sporită.” La rândul lui, Gabriel Şerban a trimis un email în care scrie: „Draga Nicu, Trebuie să mărturisec, am citit articolul nu fără a mă amuza, căci inepţiile care abundă în tot locul sunt cu adevărat delicioase. Dar ce râs a fost acesta? Unul amar la sfârşit, gogolian, Am vazut o palidă cariatură tragicomică a ceea ce ar fi trebuit să fie doi oameni pe care nu i-am cunoscut personal niciodată, însă de care ceilalţi yoghini vorbeau mereu cu mare consideraţie. S-a dovedit o eroare însă. [...] Totuşi, de ce să te deranjezi a mai scrie măcar, a mai ridica încă o dată degetul spre aceşti „Trandafiri”. De ce să îi mai ironizăm? De ce totuşi un articol de prima pagină? Să lăsăm propriul lor ridicol să îşi spună replica. N-ar fi mai demn pentru oricare yoghin să nu mai răspundă acestor idioţenii, chiar dacă are dreptate?” Iată acum răspunsul transmis de Nicu Catrina pentru aceste mailuri şi pentru toţi cei care au pus întrebări similare: „Atât în tradiţia indiană (spre exemplu, mesajul lui Krishna în Bhagavad-Gita) cât şi în tradiţia creştină sau budistă etc., se indică foarte clar că trebuie să avem întotdeauna curajul de a lua atitudine împotriva răului, mai ales atunci când acesta are tendinţa să prolifereze şi să pervertească tot mai multe fiinţe umane. În caz contrar – menţionează, la unison, toate tradiţiile înţelepciunii – devenim (din laşitate sau indolenţă, indiferenţă, egoism etc.) complici, tăinuitori sau părtaşi la acţiunea răului respectiv! Analogic vorbind, într-o asemenea situaţie, este ca şi cum am asista la o crimă (sau la o tâlhărie, hoţie, etc.) şi nu am face absolut nimic ca să împiedicăm acel eveniment malefic, deşi ne-ar fi în totalitate cu putinţă să facem aceasta sau cel puţin să anunţăm persoanele abilitate, care ar fi capabile să intervină la timp pentru ca acel eveniment tragic să nu se mai producă. Aşadar, ne spune cu claritate orice tradiţie spirituală autentică, în situaţia în care asistăm la tentativele perfide ale unor fiinţe umane decăzute din punct de vedere spiritual de a deturna alte fiinţe umane de pe calea spirituală pe care ele o urmează, trebuie să fim în primul rând perfect conştienţi de faptul că intervenţia noastră oportună ar putea salva una sau mai multe conştiinţe de la alunecarea în abisul infernurilor (ca urmare a influenţării lor de către agenţii răului – fiinţele preponderent demoniace sau satanice) şi apoi să acţionăm cu curaj, fermitate, hotărâre, dar şi cu compasiune (fără să întreţinem deci nici-un fel de gânduri de ură la adresa acelui om demoniac care a devenit un inconştient instrument al răului) în sensul contracarării răului respectiv.” – instructor yoga Nicu Catrina yogaesoteric 10 iulie 2010 |
0 comments:
Post a Comment