Paparuda, numită şi Paparudă, Papalugă, Păpălugă, Paparugă, Babarugă, Băbăruge, Dodole, Dodoloaie, Dadaloaie, Dodoloi, Mămăruţă sau Gogul, este denumirea ritualului magic de invocare a ploii, atât în mitologia românească cât şi în cea a slavilor sudici (croaţi, sârbi, macedoneni şi bulgari).
În mitologia slavilor păgâni, aflăm că Perun (zeul tunetelor şi fulgerelor la slavi, similar lui Thor al germanicilor) s-a dus în lumea cerească Prav, unde intâlni pe frumoasa fiica a zeului cerului stelar Diya-Diva-Dodola, cu care se căsători, urmând a lua numele de Peruniţa sau Perperuna.
O altă legendă ne spune că zeul Veles o fură pe Dodola în ziua nunţii acesteia cu Perun. Acesta va purta un război mitologic cu Veles, îl va înfrânge urmând ca Veles să se refugieze în lumea subpământeană.
Perun este prezentat de asemenea ca un luptător împotriva secetei. Despre el, avem un cântec vechi, din Gnjilane (Kosovo-Dardania), unde apare sub numele de Ilie:
Da zarosi sitna rosa,
Oj dudula mili Bože!
Oj lija daj Bože daj!
Oj Ilija moj Perune!
Daj Bože daj, daj Ilija daj!
Lasă roua să apară,
Of dudula dragă Dumnezeule!
Of Ilie,dă Doamne!
Of Ilie, Perun al meu!
Dă Doamne, dă, dă, Ilie, dă!
Etimologic, termenul dodola aparţine limbii trace, unde existau antroponime şi toponime cu radicalul doid-, dyd- sau doudou- (Doidalsos, Doidalses, Dydalsos, Dudis sau Doudoupes. D. Dečev 1957: 144, 151). Acest lucru ne duce cu gândul la originea tracică a ritualului, prezent în aria de răspândire etnică, culturală şi lingvistică a tracilor, respectiv a geto-dacilor.
Reputatul istoric polonez Gieysztor Alexander consideră că termenul Paparudă are origini slave, derivând de la Perperuna (soţia zeului Perun). Lingvistul Sorin Paliga este de părere că radicalul per este de origine indo-europeană, forma lui arhaică fiind radicalul pur, care înseamnă foc (focul fulgerului-atributul explicativ principal al puterii zeului Perun). În greaca, pyros înseamnă foc. Bulgaroaica Georgieva este de părere că teonimul Perun ar putea fi un relict preslav, de origine tracică, formându-se din rădăcina per. Forma arhaică slavonă se pare ca este Prporuše, termen întâlnit în Croaţia.
Vechii slavi îl mai numeau pe Perun şi “Zeul focurilor de pe Cer” sau “Zeul tunetului şi al fulgerului”.
Aşadar, ritualul este dedicat unei zeiţe, numită Paparudă sau Dodoloaie la români, Pirpiruna sau Duduleţu la aromânii din Balcani, Dodola-Dodole la sârbi, croaţi şi macedoneni, Peperuna sau Perperuda la bulgari. Tot în Croaţia, mai exact în Dalmaţia, întâlnim varianta Preperuša.
În invocaţia magică adresată zeiţei, constatăm că rugăminţile oamenilor se adresează în mod direct acesteia:
“Paparudă, rudă/ vino de te udă/ ca să cadă ploile/ cu găleţile,/ paparudele/ să dea porumburile/ cât gardurile”.
Data oficierii ritualului variază de la o regiune la alta. Spre exemplu, în Oltenia, (judeţul Olt), ritualul are loc de obicei în zilele de joi şi duminică, între Paşte şi Rusalii.
În Transilvania, ritualul se oficiază în ziua de Ispas (Înalţarea la Cer), adică la 40 de zile după Înviere.
La aromânii din Macedonia, Pirpiruna are loc în a doua sau a treia săptămână după Duminica Tomei.
În Dobrogea, ca şi în anumite zone ale Munteniei şi în Banat, Paparuda se oficiază numai de către ţigănci, în cea de-a treia zi de joi, după Paşte. Acest lucru apare datorită influenţei creştine asupra rămăşiţelor păgâne populare şi imaginea negativă pe care o au ţigăncile, văzute ca vrăjitoare, ghicitoare, persoane care fac farmece etc. Astfel, ce e malefic, de sorginte păgână, a fost transferat obicei ţiganilor, văzuţi negativ de către comunitate. În judeţul Gorj, obiceiul face ca ritualul să fie oficiat doar de către băieţi.
În Moldova, în vremea lui Dimitrie Cantemir, ritualul era oficiat numai de către români. Acesta ne relatează oficierea ritualului în cartea sa Descrierea Moldovei, în capitolul despre religie:
În vremea verii, când semănăturile sunt primejduite de secetă, oamenii de la ţară îmbracă o copilă mai mică de zece ani cu o cămaşă facută din frunze de copaci si buruieni. Toate celelalte copile si copii de aceiaşi vârstă o urmează şi se duc jucând şi cântând prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obicei de le toarnă apă rece în cap. Cântecul pe care-l cântă este alcătuit cam aşa: Paparudo! Suie-te la cer, deschide-i porţile, trimite de acolo ploaia aici, ca să crească bine secara, grâul, meiul şi altele.
La slavii sudici, ca de exemplu în Macedonia si Bulgaria, Dodola se practică tot la începutul verii, în timp de secetă, de obicei la Înălţarea Domnului.
La sârbi, în ritual ne apar grupuri de băieţi sau fete, cu vârste cuprinse între 12-15 ani, acoperiţi cu frunze, flori de liliac, uneori şi cu varză, ce merg din casă în casă şi cântă. Stăpânul casei, toarnă apă simbolic pe copii. Aici avem o variantă a cântecului ritualic:
Naša dodo Boga moli,
Da orosi sitna kiša,
Oj, dodo, oj dodole!
Mi idemo preko sela,
A kišica preko polja,
Oj, dodo, oj, dodole!
Dodola noastră se roagă Lui Dumnezeu,
Ca ploaia să vină,
Hei, dodo, hei dodole!
Noi mergem prin sat,
Şi ploaia traversează cămpul,
Hei, dodo, hei dodole!
Oficierea ritualului de către fete aflate la perioada începerii activităţii menstruale, sugerează un rit de trecere de la copilărie la maturitate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru băieţii care oficiază ritualul Dodolei. Virginitatea, de asemenea, joacă un rol important în puterea de invocare a divinităţii, prin puritatea trupească. (Ivan Kovacevic, 1985:79)
Vegetaţia ce acoperă fetele, joacă rolul de puritate şi castitate. Putem aminti şi ritualul păgân de bază, ce oficiază legătura matrimonială între cei doi, unde fata poartă o coroniţă din flori, ce simbolizează virginitatea acesteia din ziua nunţii. Primăvara, se prezintă ca un anotimp al naşterii Naturii, vegetaţia fiind pură atunci, urmând a se ofili spre sfârşitul anului.
Tot în Serbia, în districtul Topliţa, cei ce oficiază ritualul merg în perechi, iar în drumul lor spre râu, se opresc într-un cimitir de unde iau o cruce de pe mormântul unui suflet necunoscut. Apoi se opresc într-o casă de mamă, de unde fura o masă. Ajungând la râu, ei pun masa în mijlocul râului, cu crucea pe ea, la adâncime mică, urmând a se aşeza cu toţii în jurul mesei, măncând o prăjitură specială făcută din mei şi cântând:
Od dva klasa, simil žita,
Od dva grozda, ćabar vina,
Oj, dodo, oj, dodole!
După asta, ei dau drumul mesei sa plutească, pe râu.
Originea acestui ritual arhaic, o putem găsi la slavii păgâni, unde preotesele ce se închinau zeiţei Dodola/Perperuna oficiau un dans ritualic pe malul unui râu. Acestea purtau nişte cămaşi cu măneci improvizate, urmând a flutura acele maneci lungi, în scopul atragerii ploii prin induplecarea surorilor norilor, ce aveau să trimită ploaia mult dorită.
Detaliu de pe o brăţară de secol XII
Tot la slavii sudici, tinerii ce oficiază ritualul, primesc mâncare şi produse alimentare necesare preparării alimentelor în casele lor. Alimentele sunt consumate de către tinerele fete chiar în timpul ritualului.
Foarte interesant este faptul că locuitorii din regiunea Gorna Reka (Macedonia de Vardar) nu au mai oficiat acest ritual de 40 de ani.
La români, în timpul oficierii ritualului pe la porţile oamenilor, paparudele încep să danseze ritmat, bătând din palme, plesnind din degete, imitând sunetul castanelor spaniole şi repetând exclamaţia Ha! Ha! sau Paparuda leo! În acest timp, stăpâna casei ia o găleată umplută cu apă şi o aruncă pe paparude. Apoi are loc un eveniment marcant în ritual: paparudele, văzând că stăpâna vine cu găleata, se prefac că fug (uneori chiar fug de aceasta, de obicei când apa e rece). În cele din urmă sunt ajunse din urmă de către stăpâna casei si „botezate” de aceasta. După acest eveniment, uneori amuzant, paparudele sunt felicitate, primind urări de viaţă lungă şi fericită, urmând a primi cate o monedă şi o farfurie de grâu, mălai, faină, fasole sau un caier cu lână ori o rochie veche. Se spune că gospodăria ce nu a fost vizitată de către paparude va avea o vară cu necazuri.
La aromânii din Balcani, în aria istorică a regatului Macedoniei, Pirpiruna se oficiază de către fete. Una dintre ele, care de obicei provine dintr-o familie mai saracă, este acoperită pe tot trupul cu frunze de ştevie sau de ferigă precum şi cu o plantă numită iboj,cu flori de mac, care la aromâni mai poartă numele de Pirpirună. Aceasta este insoţită de mai multe fete, în compania cărora oficiază ritualul pe la casele oamenilor, invocând ploaia.
Tot în comunităţile româneşti din Balcani, stăpâna casei are obiceiul să arunce pe neaşteptate apă pe paparude.
Tradiţia spune că Pirpiruna si „colegele” ei, după ce au umblat pe la toate casele oamenilor din sat, fac o plăcintă din faina si untul obtinut urmând a o consuma lângă o fântână ce are un izvor sau un râu în apropiere. În timp ce consumă plăcinta, fetele sunt nevoite să stea cu picioarele în apa acelui râu sau izvor.
Tot în aria macedoneană, de exemplu în Meglenia, se strâng mai multe fete urmând a dezbrăca pe una dintre ele, acoperind-o cu o plantă ce poartă numele de buzeu. Cei din zona respectivă numesc fata ce oficiază ritualul Paparudă sau Duduleţu. Aceasta se plimbă din casă în casă, unde primeşte câte un ban vechi din partea stăpânei, numit para de timp diznit. După terminarea ritualului, fata se duce într-o vale unde se dezbracă de buzeul ce-i acoperea trupul, urmând a arunca veşmântul vegetal într-un râu. Apoi, fata, împreună cu celelalte colege, se întorc acasă unde vor consuma alimentele primite în timpul oficierii ritualului.
Articol scris de Kogaion
Mai multe imagini:
2 comments:
Avem obiceiuri frumoase. Pacat ca nu se promoveaza indeajuns si se pierd.
cind eram mica, inca se juca paparuda in satele baraganului...acum chiar nu mai stiu
Post a Comment