Sunday, June 27, 2010

Alt şarlatan îl stoarce de bani pe Muribundul Băsescu

Share/Bookmark


A SOSIT DIN ALBANIA VRACIUL JURGEN, ADUS DE ŢIGANUL ADRIEAN VIDEANU, PROPRIETARUL PALATULUI CU TURNULEŢE DE LA SNAGOV...

De ADEVĂRATUL SERVICIU ROMÂN DE INFORMAŢII

La sfîrşitul săptămînii trecute, la spitalul pentru tratarea cancerului "Clinic of Gastroenterohepatology", din Skopje, s-a deplasat un medic SPP, pentru un instructaj complet privind administrarea ambulatorie a tratamentului medical, pe care Traian Băsescu s-a hotărît să îl urmeze după cele două controale efectuate în Macedonia. Tratamentul este unul experimental şi are două părţi.

Prima parte necesită administrarea unor medicamente experimentale puse la punct de o echipă multinaţională de medici oncologi, care vor fi luate după o schemă de tratament foarte strictă, predată medicului SPP în deplasarea la Skopje. Ulterior, tratamentul va fi, se pare, întregit cu a doua parte, care necesită şi internarea pacientului.

Tratamentul este unul injectabil, va dura circa 4 săptămîni, iar injecţiile vor veni săptămînal la Bucureşti prin intermediul unui curier diplomatic. Ele sînt dozate în laboratoarele clinicii în funcţie de anumiţi parametri observaţi în evoluţia pacientului şi de răspunsul organismului pe parcursul tratamentului. Acesta este însoţit şi de o serie de calmante puternice, care urmează a fi administrate tot injectabil.


Din informaţiile noastre, numai prima fază (cea ambulatorie) a acestui tratament experimental costă cca. 200.000 de dolari.


O dată cu medicul SPP, la Vila Lac 2 şi-a făcut apariţia şi un vraci albanez, care răspunde la ciudatul nume de Jurgen. Este acelaşi personaj cu care s-a văzut, în secret, la Tirana, Matrozul Chior, în cursul vizitei oficiale efectuate la începutul lunii în Albania. Conform surselor noastre, albanezul îl va ajuta pe escrocul Aliodor Manolea în procedurile bioenergetice, dar se pare că acesta deţine şi secretul preparării unor fierturi din combinaţii de plante, cu efect asupra diverselor boli, inclusiv cancer.

De altfel, acesta aşteaptă în zilele următoare, la Vila Lac 2, unde a fost cazat, o valiză care conţine o serie de plante şi efecte personale folosite în producerea diverselor poţiuni. Se pare că valiza s-a dovedit mult prea voluminoasă pentru a fi adusă cu avionul, cu o cursă comercială. Aceasta a fost preluată de la Tirana de un curier SIE, care o va livra la Bucureşti în zilele următoare.


Albanezul Jurgen este un personaj cunoscut în această lume a pretinşilor vindecători. El i-a fost recomandat Bolnavului Naţional de ţiganul Adriean Videanu (posesorul ridicolului palat cu turnuleţe de la Snagov), care a aflat de el de la premierul italian Silvio Berlusconi, căruia, în urmă cu 2 ani, Jurgen i-ar fi tratat un cancer de prostată. Conform informaţiilor actuale, şmecherul albanez va sta în Bucureşti în jur de o lună de zile, pentru 100.000 de dolari, suma urmînd să fie dublată în cazul unui succes rapid în ameliorarea stării de sănătate a lui Traian Băsescu.


Noi nu credem nimic din balivernele acestor şarlatani. N-aveţi decît să-i întrebaţi pe Luciano Pavarotti, George Harrison (Beatles), Patrik Swayze şi mulţi alţii, care au murit de cancer, deşi au încercat toate variantele posibile şi imposibile, şi clasice, şi naturiste.


Aşa vă place Nichita Stănescu?

Share/Bookmark


* Noi sîntem poligloţi de limba română. Vorbim limba română de 5 ori mai bine ca voi. * Nu de C.I.A. mă cutremurCi de K.G.B.-ul ei! * O carte cu prea multe dădace riscă să moară cu paginile netăiate. * Uneori se răsuceşte sîngele în mine, cum crivăţul în teii de toamnă. * Dacă nu am fi superstiţioşi, am fi numai nişte maşini. * Acum, în preajma vîrstei de 40 de ani, mi-aş schimba cu plăcere trupul cu cel al lui Cassius Clay. * Discreţia, după opinia mea, este vulgară. Discreţia, după opinia mea, este falsă, neadevărată şi snoabă. Nu cunosc nici o vieţuitoare discretă. Nu cunosc nici o plantă discretă. Nu cunosc nici un sistem cosmic discret.

* Nu sînt indiferent la trecerea timpului, sînt numai din ce în ce mai obosit.
* Am găsit o toantă care ţine la mine. Şi ştiţi de unde ştiu că ţine la mine? Mi-a spălat cămaşa.
* Să-l fi văzut pe taică-miu dormind! Nici de sforăit n-avea treabă. S-o fi văzut pe maică-mea veghindu-l! Respirarea ei lîngă el, Doamne, ce muzică de Johann Sebastian Bach!
* În definitiv, cea mai veche rachetă a lumii a fost Turnul Babel.
* Piramida s-a abţinut să devină munte.
* Să ai timp şi lene înseamnă a avea valoare.
* Folclorul este dorul de a te întoarce acasă.
* Mă inundă mirosul de zăpadă...
* Vadime, Vadime
Eu am loc de tine
Tu ai loc de mine
Vadime, Vadime.


Florilegiu selectat de
CORNELIU VADIM TUDOR


INTRĂ ÎN SCENĂ VRĂJITOAREA BABA NEAGRA, DE LÎNGĂ RM. VÎLCEA

Share/Bookmark

Buletinul medical al Pacientului Naţional


Joi, Elena Udrea a trimis o consilieră de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale într-o comună de lîngă Rm. Vîlcea. Acolo trăieşte o bătrînă vrăjitoare, cunoscută în zonă sub numele de Baba Neagra.

Emisara avea cu ea mai multe obiecte de îmbrăcăminte ale lui Băsescu, dar şi ale altor persoane, pe care trebuia să le "farmece" (în bine, dar şi în rău) baba cu pricina. Nimfa din Pleşcoi s-a decis să intervină, fiindcă amantul ei, în noaptea precedentă, i s-a plîns de o senzaţie pe cît de nouă, pe atît de ciudată: simte că are o umflătură, ca o portocală, în capul pieptului şi arsuri mari.

Acum, nici Madam Udrea nu mai ştie ce vrea: pe de o parte insistă la vrăjitoarea Cati să-l termine pe Chior, să scape de el cît mai repede - pe de altă parte i se face milă de el şi o roagă pe vrăjitoarea cealaltă, Baba Neagra, să-l facă bine. Cine s-o mai înţeleagă? După ce a stat cîteva ore în bîrlogul zgripţuroaicei vîlcene, consiliera ministerială s-a întors la Bucureşti, pe la orele 17. A adus cu ea cîteva sticle cu o fiertură de buruieni. Elena Udrea i le-a dat lui Traian Băsescu, spunîndu-i să bea din ele pe stomacul gol, apoi abia după 5 ore să mănînce.

Zis şi făcut. Bolnavul a băut. Apoi i-a fost rău. Starea lui s-a agravat de la o oră la alta, astfel încît, pe la 3 dimineaţă, a vorbit la telefon cu amanta, acuzînd-o că vrea să-l omoare. Ce simţea? Aceleaşi dureri de angină pectorală, precum şi vîjîieli ale capului, ceea ce îi dădea o nervozitate fără precedent. La această stare deplorabilă a contribuit şi răspunsul descurajator care i s-a transmis de la Clinica Anadolu, din Turcia.

Medicii de acolo au analizat Dosarul Medical (în care se aflau şi 3 RMN-uri), după care au tras concluzia că situaţia nu e de competenţa lor. În mod concret, tumoarea malignă de la ficat e mult prea mare, iar fascicolul aparatului Cyberknife riscă să atace şi alte zone ale corpului. Aflînd asta, Băsescu a început să urle împotriva acelora care l-au făcut să efectueze deplasarea la Istanbul, pe motiv că acea clinică ar fi foarte bună. Revenim.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites